Indoiti-va de tot ceea ce scriu, pentru ca voi insiva sa cautati si sa aflati cu propriile voastre puteri pe care, cu siguranta, le aveti!..


duminică, 31 mai 2009

INFORMARE

PRIMELE TREI CAPITOLE REPREZINTA DETALIEREA SINTEZELOR PE CARE LE-AM POSTAT ÎN GRABĂ, LA ÎNCEPUT. Sper să fie mai uşor de înţeles acum.
Restul vor fi lucrate treptat.
Vă rog să-mi atrageţi atenţia asupra celor care ar trebui remodelate.

sâmbătă, 30 mai 2009

4. FORMELE DE ÎNTRUPARE ALE SPIRITELOR ÎN UNIVERSUL FIZIC

Întruparea este forma de manifestare a unei monade sau a unui spirit întreg prin intermediul unui sistem corporal, format din: corpul de manifestare + corpuri ataşate, ajutătoare. Sistemul corporal este un complex structural, format prin atragerea, în energia radiantă a monadei, de fluxuri bogate de materii şi energii, într-o radiaţie care are o putere de pătrundere şi cu o compactizare în funcţie de dezvoltarea interioară a monadelor, şi a monadelor în grupul lor de sprijin reciproc (spirit). Prin intermediul corpurilor, monadele aflate în primele lor faze de evoluţie îşi desfăşoară puterile energetice interioare, radiante in universul de manifestare, precum şi percepţiile proprii asupra mediului în care trăiesc, în care se manifestă astfel. Prin structurile şi mecanismele corpurilor de manifestare, se formează astfel o percepţie, o simţire care devine din ce în ce mai conştientă pe măsură ce se acumulează mai multă experienţă; experienţa, la rândul ei, se formează prin memorarea, înţelegerea şi folosirea fenomenelor şi evenimentelor în mijlocul cărora monadele trăiesc. Treptat, percepţiile se adâncesc şi se diversifică, iar monada cunoaşte astfel şi manifestările altor monade de evoluţii asemănătoare sau apropiate de propria sa evoluţie. Intră în comunicare între ele şi leagă primele raporturi de cunoaştere, pe baza cărora se vor forma treptat relaţii complexe şi puternice. Astfel, monadele se ancorează în mod dinamic şi complex în realitatea pe care o trăiesc, o realitate care va deveni pentru ele treptat o lume stabilă sau a cărei stabilitate ele o vor cauta, ori vor căuta să participe la formarea, întreţinerea şi dezvoltarea ei.
De-a lungul unei desfăşurări eterne de viaţă şi învăţături de noi, mereu noi în manifestări derulate în lumile astfel conştientizate, monadele parcurg trepte de evoluţie care se desfăşoară în linii mari în acelaşi fel, cu particularităţi în funcţie de înclinaţiile naturale ale grupurilor de spirite, reunite de coordonatori sau prin înţelegeri proprii, de-a lungul unor trăiri asemănătoare sau complementare.
Este necesar să se folosească expresia “întrupare” în loc de “încarnare”, în contextul în care nu discutăm numai de corpuri de “carne” – chiar dacă discutăm despre spiritele umane. În funcţie de materiile care costituie corpurile, şi energiile care le hrănesc, întreţinându-le creşterile şi dezvoltările arhetipale, întrupările se realizează în trei feluri de corpuri de manifestare directă:
1. în corpuri fizice: corpuri de manifestare a spiritelor, realizate din materii de frecveţe joase, comparativ cu alte segmente vibraţionale ale sistemelor corporale umane; cu parametri perceptibili cu structurile corpurilor de acelaşi fel ale altor spirite identic întrupate, structuri pe care le cunoaştem azi: şi prin înţelegerea propriilor noastre corpuri, şi cu aparatele pe care le folosesc oamenii pentru adâncirea percepţiilor lor actuale; corpurile fizice de manifestare curentă sunt ajutate de întreaga verticală ajutăttoare de corpuri cunoscute acum de noi: eterice, astrale, mentale, cauzale, spirituale (budhice), dumnezeieşti (atmice), apoi enersice şi supraenesice – aceste ultime două corpuri fiind necesare ajutătorilor secundari
2. În corpuri astrale: corpuri de manifestare a spiritelor, create din materii şi hrănite cu energii din segmentul de vibraţii astrale, superior celor fizice, dar superior şi celor din segmentul intermediar – dintre cele fizice şi cele astrale (cele numite eterice, care energizează puternic corpul fizic). Sunt deopotrivă corpuri de echilibru şi de percepţie înaintată în mediile planetare fizice, pe lângă percepţiile în câmpul propriu (astral). Entităţile astrale (spirite întrupate în corpuri astrale) desfăşoară studii ale realităţilor planetare curente ale tuturor întrupaţilor locali, studii privind echilibrările emoţionale umane sau ale oricăror întrupaţi din biosistemul planetar – planete şi animale deopotrivă; efectuează studii ample ale planetei şi stelei locale, ale macrostructurilor materiale ale universului, radiaţii sub formă de lumină şi sunet, deformări plastice sau elastice ale câmpurilor prin fronturi vibraţionale;
3. În corpuri spirituale, pe care numai spiritele înaintate în evoluţii de creatori conştienţi le pot susţine constituirile, cu radiaţia lor spirituală extrem de puternică în rândurile întrupaţilor individuali. Numai ei le pot folosi conştient, adâncind mult mai mult cercetările şi, astfel, înţelegerile propriilor lor evoluţii: în toate mediile universice, pe care încep să le cunoască adânc în desfăşurările lor zonale. Corpul de manifestare propriu zis este corpul spiritual (sau budhic) ajutat în sistem de către corpul dumnezeiesc (atmic) şi, în funcţie de evoluţie şi astfel de sarcinile de destin, de coprul enesic şi cel supraenesic. Corpurile spirituale, în calitate de corpuri de manifestare au o particularitate deosebită în desfăşurarea întrupărilor: ele sunt corpuri de călătorie interplanetară pentru spiritele care se află în drum către o nouă planetă de evoluţie. Spiritele se întrupează direct în astfel de corpuri, în vederea susţinerii unei astfel de călătorii şi, ajunse în preajma planetei punct terminus al călătoriei, îşi desfăşoară primele cunoaşteri ale noului loc de evoluţie de la nivelul acestor corpuri. După astfel de cunoaşteri, au loc evoluţii treptate în corpuri astrale şi apoi fizice. După finalizarea evoluţiilor în corp fizic, spiritele rămân în corp astral o perioadă de timp necesară continuării studiilor începute în timpul vieţii lor, după care părăsesc acest univers, fără să mai lucreze în corpuri spirituale. Aşadar, corpurile spirituale de manifestare sunt numai la începutul evoluţiilor pe o planetă folosite pentru un timp limitat, căci astfel de evoluţii prin corpuri spirituale sunt foarte bogate în informaţii, antrenează spiritele în studii ample, foarte cuprinzătoare, care ar obosi dacă ar ţine prea mult timp. Studiile însă le vor desfăşura în continuare în Universul Cauzal, după terminarea ciclului de vieţi în derulare, aducând mulţumire astfel spiritelor doritoare de cunoaştere profundă.
Toate aceste feluri de întrupări sunt întrupări individuale. Dacă privim evoluţiile din acest punct de vedere, putem spune că întrupările pot fi individuale sau de grup, după cum urmează:
– Individuală: întruparea unei monade într-un singur sistem corporal – prin care se înţelege complexul corporal format din corpul solid + corpurile fluidice ajutătoare ale acestuia; oricât ar fi de simplu sau de mărunt un corp fizic, el este ajutat cel puţin de un corp vital (dublu eteric), un corp astral şi un corp mental care cuprinde celule din materiale de tip cauzal, formând astfel un mic complex corporal de trăire şi manifestare. Rar, se pot întrupa toate monadele dintr-un spirit – sau numai o parte din acestea, într-un singur corp comun, pentru a vorbi despre o întrupare individuală şi independentă – reprezentând un individ care trăieşte pe o planetă. Este cazul când experienţa în zona de evoluţie este redusă, ori când complexitatea sarcinilor este foarte mare – dar absolut necesară pentru consolidarea unor manifestări comune monadelor din spirit, ori când spiritele se pregătesc pentru a evolua în întrupări comune (planetă, stea, galaxie);
– Comună: întruparea unui grup de spirite (cu întreaga componenţă de monade a fiecărui spirit în parte) într-un singur corp – sistem corporal de fapt. Să numim deocamdată, pentru simplificare – corp, după corpul de manifestare şi vom şti că este vorba despre un sistem corporal. Sunt spirite care evoluează pentru desfăşurarea simultană a unor manifestări învăţate şi consolidate anterior, necesare pentru ordonarea concentrării asupra unui ţel comun. Se are în vedere dezvoltarea unor înţelegeri ulterioare ale necesităţilor grupurilor de evoluanţi individuali, care desfăşoară activităţi comune, deşi diferiţi ca profil spiritual şi obişnuinţe de manifestare; se învaţă astfel concentrarea asupra unor asemenea ţeluri comune în evoluţii – mai întâi în propriile manifestări, apoi în manifestările comune lor cu ale altor grupuri de spirite, care învaţă şi consolidează învăţături legate de creaţie materială şi întreţinerea unor relaţii între indivizi. Urmare a unor asemenea evoluţii comune, spiritele care le-au parcurs vor deveni mult mai concentrate asupra oricăror problematici atinse în trăiri ulterioare, vor avea puterea de aprofundare a unor percepţii cu care până atunci doar s-au confruntat, cunoscând că există, fără a putea înţelege până unde se pot realiza adânciri ale acestora. Întrupările comune sunt:
a. Planetă: întruparea unui întreg popor de spirite într-un corp comun, planetar, care poate susţine, pe lângă viaţa proprie, şi viaţa + manifestarea unui număr finit de spirite aflate la începuturile evoluţiilor lor (le-am numit spirite intraplanetare): pe Pământ sub formă de vieţuitoare mărunte pe corpul său, planeta poate susţine şi evoluţiile unui număr – de asemenea finit – de spirite aflate în evoluţie extraplanetară, individuală, independentă: pe Pământ mamifere şi oameni, indiferent dacă acestea au puterea de a înţelege sau nu că trăirea lor se desfăşoară pe un corp viu (asemenea lor înşişi) care susţine cu greutate, dar şi cu multă abnegaţie, viaţa tuturor trăitorilor pe ceea ce reprezintă un astfel de corp: planeta lor dătătoare de viaţă.
b. Stea: întruparea mai multor popoare de spirite într-un corp comun, stelar, având putere de susţinere a unor procese vitale care nu se pot desfăşura decât în prezenţa unor energii spirituale cumulate ale tuturor spiritelor care se reunesc astfel. Procesele fizico-chimice pe care le cunoaştem acum ca fiind desfăşurate la nivelul stelelor, sunt dublate de alte asemenea procesări, puţin sau de loc cunoscute momentan pe Pământ, care întreţin viaţa la toate nivele corpurilor fluidice, ajutând astfel manifestările spiritelor de cea mai diversă evoluţie, aflate în coordonarea sa. O stea susţine viaţa şi desfăşurarea evoluţiei unui număr finit de planete, cu toată încărcătura lor de vieţuitoare care trăiesc pe ele: prin intermediul unei matrici eterice (vitale) prin care menţine legătura între planete şi, mai departe, menţine legătura cu toate stelele din organizarea complexă din care face parte – galaxia. O asemenea organizare sub formă de galaxie, a stelelor cu planetele aferente, este specifică zonelor I şi II ale universului fizic, şi este susţinută prin matrici comune – şi nu prin evoluţii cu corpuri fluidice comune. Până la o evoluţie comună „galaxie” mai este nevoie de o evoluţie îndelungată, acumulând o energie fundamentală superioară, dublată de o experienţă în cunoaşterea armoniilor universale – pe măsură.
c. Galaxie: întruparea unei multitudini de popoare de spirite, într-un singur corp: galaxia, formată din popoare spirituale care au parcurs anterior evoluţiile tip “planetă” şi “stea”. Aşadar, este necesar să se deosebească forma de organizare “galaxie” de forma de întrupare “galaxie”: prin organizarea “galaxie”, comună stelelor şi planetelor lor din zonele I şi II ale Universului Fizic, acestea învaţă să se alinieze cerinţelor pe care le vor cunoaşte în evoluţiile primare finale – galaxia ca formă de întrupare. Într-o asemenea formă de întrupare, toate spiritele care formează o galaxie se manifestă prin corpuri bine cunoscute de ele, de-a lungul evoluţiilor de tot felul din zonele I şi II ale universului, dar evoluează toate într-un câmp mental-emoţional comun şi, ca urmare, ceea ce simte individul de pe o planetă (de la organisme monocelulare – până la cele mai complexe, dar şi rafinate forme de întrupare individuală) simte identic şi planeta pe care trăieşte, şi steaua care o luminează – alături de toate celelalte stele şi planete din galaxie.
Este necesar să se sublinieze faptul că întrupările individuale se desfăşoară în forme de simţire şi de activitate individuală în câmp mental colectiv, susţinute de câmpurile mentale planetar-stelare locale, în timp ce toate întrupările comune, planetare, stelare şi galactice se desfăşoară în câmp mental comun , creat de puterile energetice reunite ale tuturor spiritelor din componenţa întrupărilor şi de elementele matriceale locale.

ZONELE UNIVERSULUI FIZIC

Pentru a înţelege elementele de cunoaştere legate de zonele de evoluţie a monadelor în Universul Fizic, este necesară explicarea noţiunii de “zonă de vibraţii a universului”: ea este o delimitare a universului, prin pături energetice de mare compactizare, în care se cuprind energii şi materii specifice unui anumit segment de vibraţie – cuprins între o valoare minimă şi o valoare maximă. O zonă a Universului Fizic cuprinde în interiorul ei structuri în care se desfăşoară un set de evoluţii corelate ale monadelor, ţinând cont în primul rând de cerinţele generale ale trăirilor lor la nivelul de putere interioară pe care au acumulat-o până în acel moment. Ele însă se armonizează cu cerinţele generale ale evoluţiilor spirituale din univers: o evoluţie progresivă în cadrul unor forme complexe de organizare, pentru care este nevoie de învăţături legate de trăirea în comun, de particularităţile de trăire ale tuturor membrilor comunităţilor. A defini zona de vibraţii sau chiar un punct de vibraţie din univers (din oricare univers de manifestare), înseamnă a înţelege acest tip de armonie universală, creată cu multă atenţie, îngrijire, de grupări de monade aflate în acelaşi spaţiu, dar în orice fel de evoluţii: de la forme de energii simple, până la ultimul fel de monade care pot evolua în condiţiile oferite de zonă: spirite primare şi monade individuale înaintate în evoluţii.
O zonă de vibraţii, spre deosebire de un punct de vibraţii, se referă la o regiune a universului care cuprinde o varietate foarte mare de vibraţii, dar finită, provenite din diverse feluri de combinaţii de energii şi materii, aflate în stare relativ fixă sau relativ mobilă, în funcţie de sistemul de referinţă. Termenul “fix” pe care îl discutăm se referă la un sistem de referinţă în care nu se modifică totul în acelaşi timp cu elementul studiat, existent la rândul lui în cadrul unui sistem asemănător mai larg, care poate sau nu să fie fix, la rândul său, comparativ cu un alt sistem de referinţă. Toate sunt în mişcare şi toate pot fi remodelate în funcţie de necesităţile evoluţiilor. O zonă de vibraţii nu se referă la o concordanţă universală de vibraţii, sau numai regională, unde o regiune o putem numi „latitudine” – dacă privim universul ca pe o sferă. Însă chiar pentru locurile aflate la aceeaşi latitudine este necesar să privim fiecare punct al locului ca pe o sferă, cu particularităţi care se încadrează între limitele latitudinii, dar având valori diferite, în funcţie de amplasarea lor în sfera pe care o putem numi zonă a universului. Se formează astfel mai multe zone, după un anumit grup de particularităţi, şi subzone în interiorul fiecărei zone – toate fiind părţi, structuri aflate în interiorul Universului Fizic.
Într-un asemenea context, ţinând seama de diferenţele dintre viziunea unui punct (loc) şi o subzonă/zonă, zona de evoluţie va fi aşadar o sferă în care se include altă sferă, care la rândul său va include alta, toate concentrice, fiecare având un spectru, un segment specific de frecvenţe. Ele însă nu sunt asemănătoare, dar sunt corelate în mod subtil între ele, în mod special fiind lăsate în acest fel, pentru a se crea condiţii de evoluţie diferite, care:
– pe de o parte: se constituie în condiţii de bază pentru interiorul propriu al fiecărei zone în parte;
– pe de altă parte, schimbă condiţiile de bază ale zonelor cu care fiecare vine în contact: la partea superioară şi la partea inferioară. Astfel, fiecare zonă influenţează zonele învecinate, chiar daca acest fel de influenţă se estompează treptat către mijlocul lor.
Singurul lucru care creşte progresiv de la o zonă la alta este numai vibraţia medie zonală. Evoluţiile spiritelor, care se desfăşoară în aceste zone, sunt corelate după principiile lor de existenţă, de necesitate, şi nu după condiţiile care sunt oferite de fiecare zonă în parte. Evoluţiile merg pe drumuri, linii formate din puncte alese de către coordonatorii evoluţiilor, folosind diferite locuri, din zonele şi subzonele lor, în funcție de puterile spiritelor, de înclinaţiile lor, de viteza cu care diverse grupuri se pot acomoda de la un punct la altul al acestor drumuri. Astfel, spiritele nu trec de la o zonă la alta, consecutiv, în evoluţiile lor: învăţăturile cuprind înaintări de-a lungul unei zone, apoi întoarceri cu luări de la capăt ale aceleiaşi zone, evoluţii apoi în continuare cu zona următoare, după care se întorc din nou în zona de mai mică vibraţie, pentru a-şi consolida unele sau altele dintre puterile pe care şi le cunosc treptat. Apoi continuă la vibraţii mai înalte, în funcţie de adaptările spiritelor la creşterile de vibraţie, mai rapide sau mai lente, dar şi în funcţie de creşterea experienţei lor totale.
Lucrurile par a fi complexe, chiar complicate de multe ori, dar ele pot fi înţelese şi se poate merge chiar mai departe cu perceperea altor complexităţi, care măresc sferele de percepţie şi înţelegere, progresiv. La frontierele dintre zonele astfel delimitate se creează forme specific-locale de evoluţie, care influenţează chiar interiorul zonelor, propagându-se sub formă de învăţături, cu viteze diferite, în feluri diferite, în funcţie de specificul evoluţiilor din zonă şi de puterea energetică a spiritelor care evoluează în interiorul lor.
Mai trebuie precizat, pentru mai multă claritate, faptul că zonele de vibraţie sunt organizări structurale materiale ale universului, spaţii fixe cu structuri fixe şi întreţinute cu grijă pentru păstrarea particularităţilor lor în utilizare, pentru evoluţiile spiritelor de pretutindeni. Ele constituie o infrastructură material-energetică a universului, unde materiile şi energiile folosite pentru crearea lor au frecvenţe de vibraţie diferite, după necesităţile spiritelor, a căror putere energetică interioară creşte progresiv. Cel mai important lucru pentru evoluţiile care se desfăşoară în interiorul lor este conştienţa spiritelor în a-şi cunoaşte şi folosi puterile în trăirile lor, utilizând astfel de structuri.
Universul Fizic, la fel ca şi toate celelalte structuri ale Centrului de evoluţie, se desfăşoară în spaţiul energetic fundamental, cu energie fundamentală necreată care scaldă întreg Centrul de evoluţie. În acest fond energetic fundamental, circulă fuioare sau fluxuri de filamente de materii şi energii, filamente create de către marii Creatori, Făuritori ai Centrului de evoluţie. Ele stau la baza tuturor structurilor compacte materiale şi energetice ale Centrului de evoluţie, realizate tot de către Marii Creatori, susţinute şi întreţinute cu grijă şi de către ei, şi de către evoluanţii care învaţă treptat să efectueze astfel de lucrări. Structurile zonelor Universului Fizic fac parte dintre astfel de structuri, la fel ca şi multe altele asemănătoare, din toate celelalte universuri.
Fiecare punct, loc din univers are o vibraţie specifică, menţinută prin structuri specifice, stabilizate vibraţional în funcţie de cerinţele evoluţiilor. Conceput în acest fel, Centrul de evoluţie, cu universurile lui, poate susţine pe termen îndelungat evoluţii după evoluţii, conform înţelegerilor profunde ale Creatorilor-coordonatori ai evoluţiilor.
Universul Fizic este astfel structurat în trei mari zone de vibraţii diferite, fiecare oferind condiţii interioare de trăire diferite, care ţin cont de necesităţile reale de înaintare ale spiritelor în evoluţiile lor.



ZONA I
În cadrul acestei zone, evoluţia spiritelor se desfăşoară prin impulsuri create de energii şi materii locale asupra corpurilor de manifestare a spiritelor. În zona delimitată între centrul Universului Fizic şi următoarea zonă, de vibraţie mai înaltă, toate formaţiunile energo-materiale (în structuri fixe sau fluxuri circulante) au cea mai mică vibraţie din toate zonele Universului Fizic. O astfel de vibraţie este necesară evoluţiei spiritelor aflate la începutul drumului lor evolutiv. Toate segmentele de frecvenţe sunt cele mai joase din univers, chiar dacă circulaţia universică locală cuprinde fuioare de energii şi materii de vibraţii foarte diferite: foarte înalte şi foarte joase din punctul de vedere local – necesare în egală măsură tuturor celor care trăiesc aici.
Nu ne concentrăm deocamdată atenţia asupra marilor forme de întrupări: planete şi stele organizate în galaxii; dar putem specifica faptul că în fiecare punct al zonei I circulă filamente de materii şi energii care sunt atrase de marile întrupări, marile conglomerate materiale sau eliberate de ele, după vibrațiile locului şi necesităţile structurilor participante. Stelele şi planetele se desfăşoară în formaţiuni specifice zonei I, adică cu structuri şi distribuţii (desime) în spaţii, în funcţie de vibraţiile materiilor de aici: foarte joase (comparativ cu alte locuri, cu alte zone din univers) şi în funcţie de înaintările foarte lente în evoluţii ale spiritelor, aflate abia la începutul evoluţiilor lor. Distribuţiile destul de rare ale planetelor, stelelor şi galaxiilor din zona I sunt necesare rezidenţilor locali neobişnuiţi cu diverse feluri de aglomeraţii universice, iar înaintarea lentă în evoluţii este necesară pentru formarea obişnuinţelor de trăire (hrănire, deplasare, supravieţuire, relaţionare, creaţie) ca manifestări de bază în evoluţii.
Pe lângă punctul de vedere al evoluaţilor individuali, înseşi planetele şi stelele galaxiilor din zona I au o raţiune înaltă de a fi atât de rare aici: datorită vibraţiilor foarte joase , distanţele dintre macrostructuri (planetele, stelele galaxiilor) sunt mari, şi sunt menţinute în acest fel prin structurile matriceale creatoare ale galaxiilor, pentru ca spiritele aflate în începuturile evoluţiilor lor să nu se influenţeze foarte mult unele pe altele, menţinând ritmuri special create pentru derulări specifice fiecărui popor spiritual în parte.
Fiecare structură atrage o serie largă de fluxuri (fuioare) de filamente care vin din subzona anterioară, sau din punctele anterioare de evoluţie ale altor astfel de structuri cu vibraţie medie locală mai mare. Fiecare corp masiv, stelar sau planetar, oferă condiţii de trai pentru vieţuitoare cu vibraţia mai înaltă sau mai joasă, după evoluţia fiecărui spirit în parte, dar putând să evolueze în condiţiile pe care planeta le oferă: adică să trăiască şi să se manifeste conform experienţei proprii.
Toate galaxiile atrag fluxuri de materii şi energii, şi toate vieţuitoarele trag din ele, în continuare, fuioare cu vibraţii mai înalte sau mai joase, creând astfel o circulaţie zonală energo-materială intensă şi diversificată. O astfel de circulaţie cuprinde elemente diverse ca vibraţie, nu numai datorită seturilor de vibraţii ale filamentelor, aşa cum vin ele dinafara planetei: vibraţia filamentelor se modifică la trecerea lor prin mulţimea grupurilor spirituale planetare, contribuind la mărirea seturilor de vibraţii ale fondului energo-material local. Dar o astfel de modificare are loc foarte încet şi foarte puţin, datorită patului filamentar puternic compactizat şi a monadelor din interiorul lor, care menţin vibraţia filamentelor la o valoare necesară evoluţiilor locale. Lucrarea de creare a filamentelor şi de stabilire a monadelor în interiorul lor are loc în Universul Central şi este o lucrare a creatorilor universurilor, care sunt în acelaşi timp şi coordonatori ai evoluţiilor de pretutindeni.
Circulaţia fluxurilor de filamente are loc în funcţie de diversitatea structurilor stelare şi planetare dintr-un punct universic, structuri de vibraţii diferite, dar armonizate între ele. Asemenea structuri se vor regăsi şi în punctele de vibraţie mai joasă (galaxii, stele, planete), precum şi în punctele universice de vibraţie mai înaltă. Fiecare astfel de structură, fiecare set de structuri ale stelelor şi planetelor atrage fluxuri diferite ca vibraţie, cu efecte în planul de evoluţie al spiritelor întrupate pe, şi în jurul planetelor guvernate de stele.
Astfel, într-un punct de evoluţie din zonă vom regăsi, alături de circulaţie filamentară specifică vibraţiei locale, şi fuioare energo-materiale din puncte universice de vibraţie mai joasă, cunoscute de spirite din evoluţiile anterioare. Este un ajutor oferit evoluţiilor unor spirite care nu au multă experienţă de adaptare în locuri noi, pornind în fiecare punct zonal de evoluţie chiar de la condiţiile de trai din ultimul punct universic cunoscut de ele (în care s-a desfăşurat ultima evoluţie). Din mijlocul condiţiilor astfel deja cunoscute de ele (corporale proprii, planetare, de biosistem local), coordonatorii de evoluţii încep să le ofere învăţături noi, pe măsura acomodărilor cu condiţiile locale, pe măsura creşterii puterilor de conştientizare a trăirilor (şi lucrărilor) desfăşurate în mod curent.
Pământul se află în această zonă I a Universului Fizic, poziţionat în sistemul său stelar într-o galaxie aflată pe la jumătatea zonei. În etapa intuitivă pe care o finalizăm acum, în această perioadă, oamenii şi-au creat concepte în baza cărora se oferă explicaţii conform simţirilor comparative curente. Conform acestor concepte, astfel de energii ajutătoare ale zonei au fost denumite „malefice”: adică: rele, negative. Însă acesta este un mod de abordare care presupune o cunoaştere a necesităților de evoluţie spirituală aflată într-un stadiu puţin avansat. Ele funcţionează corect, ca parte integrantă a organizărilor evoluţiilor umane, dar în egală măsură a evoluţiilor întregului biosistem planetar, pentru care astfel de frecvenţe sunt optime pentru evoluţiile lor.
Pentru oameni, asemenea energii contribuie la depăşirea manifestărilor pe care ele le impulsionează: prin impulsurile primite de la ele, se activează din memoriile spiritelor manifestări de vibraţie asemănătoare, care constituie o moştenire a evoluţiilor anterioare, îndelungate, depăşite însă deja de mult de către spiritele umane în valoarea lor absolută. Manifestările oamenilor, în suma tuturor evoluţiilor pe care le realizează pe Pământ, sunt mult mai înaintate decât cele mai joase manifestări cu care ele se pot confrunta la un moment dat al trăirilor lor pământene. Cu alte cuvinte, evoluţia totală a spiritelor umane nu este dată de suma comportamentelor lor momentane. Comportamentele impulsive, agresive sunt doar rămăşiţe ale acestor evoluţii trecute, activate de energiile de vibraţii joase, trăite în mijlocul unui biosistem planetar deosebit de bogat reprezentat. Un asemenea context determină spiritele să-şi cunoască impulsurile majoritar agresive şi, în continuare, le ajută să-şi dorească să şi le înlocuiască cu manifestări echilibrate, reducând treptat volumul manifestărilor de tip animal. Înlocuirile se fac conform ultimelor învăţături pe care spiritele le primesc constant, în cadrul evoluţiilor lor în Universul Astral, pe baza celor mai înalte dintre învăţăturile anterioare, care se consolidează astfel.
Printr-un asemenea complex de condiţii create, se dezvoltă treptat adaptarea la schimbările condiţiilor de trai, se dezvoltă voinţa şi curajul spiritelor, necesare pentru realizarea de lucrări personale specifice treptei de evoluţie curente, precum şi pentru acceptarea de primire şi de acordare de ajutor semenilor lor.
Evoluţiile curente ale spiritelor care evoluează individual în această zonă pot fi considerate numai progresive, chiar dacă există variaţii de vibraţie planetară în timpul derulării ciclurilor de vieţi pe o planetă, iar evoluţiile ţin cont de ele. Spiritele aflate în evoluţii progresive merg fără oprire, fără regresii: adică fără reveniri către rădăcinile liniilor de evoluţie, la foarte mare diferenţă comparativ cu evoluţiile curente. Astfel de evoluţii aflate în progres permanent în zona I sunt conştientizate treptat, în funcţie de nevoile de înaintare, iar până aproape de terminarea zonei conştientizările devin deosebit de profunde şi subtile. Desfăşurările au loc de la un sistem stelar la altul, fără opriri şi, aşa cum spuneam, fără întoarceri în josul liniilor lor de evoluţie. Mişcările, circulaţiile spiritelor de la o planetă la alta, de la un sistem stelar la altul, de la o galaxie la alta, în vederea desfăşurării sarcinilor lor curente, sunt inexistente la începutul evoluţiilor, dar ele apar treptat şi se dezvoltă către terminalul zonei. Spiritele ajung să poată trăi, evolua treptat într-un spaţiu extins dintr-un întreg sistem stelar: în aceeaşi viaţă – şi la nivele de vibraţie înaltă, şi la nivele mai joase de vibraţie – dar la început numai din acelaşi sistem stelar. Apoi spaţiul circulaţiilor lor se extinde: galaxia întreagă – în care ele simt diferenţe vibraţionale şi mai mari, comparativ cu nivelele unui sistem stelar, cu variaţii fine, deosebit de subtile. Se va ajunge astfel, treptat, la circulaţii – în aceeaşi viaţă (destin) la nivele asemănătoare de vibraţie, dar pe linii de evoluţie diferite: toate derulându-se deocamdată în aceeaşi subzonă, cuprinzând feluri de manifestare diferite ale popoarelor spirituale locale. Trăind astfel de schimbări, de cunoaşteri mereu noi, spiritele se obişnuiesc cu evoluţii asemănătoare celor pe care le vor extinde mult în următoarea zonă din univers: zona a II-a.
ZONA A II-A
Este o zonă care oferă spiritelor alt specific de evoluţie faţa de zona I: cuprinde o concentrare uriaşă de galaxii, cu stele numeroase, foarte apropiate unele de altele, având sisteme planetare voluminoase, aflate şi ele la distanţe relativ mici unele de altele, în care întrupaţii diferitelor planete convieţuiesc curent la distanţe asemănătoare celor dintre oraşele pământene: cu relaţii directe şi foarte variate, pentru lucrări şi individuale, şi comune. Toate necesită comunicări şi deplasări curente rapide, interplanetare, interstelare, intergalactice, ceea ce conferă câmpurilor corpurilor fluidice o densitate deosebită, în care transmisia mentală complexă devine rapidă, fluidă, puternică, concentrată. Evoluţia în zonă formează o compatibilitate înaintată între entităţile întrupate aici, de la compatibilitatea personală până la compatibilitatea comună tuturor popoarelor de spirite care se întrupează într-o formaţiune galactică (organizare a stelelor de tip galactic). Creşte orientarea în spaţiu a întrupaţilor, universalizarea lor – atât pe spaţii reduse, cât şi pe spaţii extinse, stelare şi galactice, în acelaşi timp cu creşterea mobilităţii lor la adaptări rapide de la un segment de vibraţii la altul, în timp foarte scurt. Toate acestea se petrec în condiţiile în care evoluanţii trebuie să desfăşoare aici, în circulaţia lor, lucrări de complexităţi din ce în ce mai mari, pe măsura creşterii puterii interioare şi experienţei generale de trăire, elemente pe care ajung să şi le conştientizeze repede, de la o perioadă scurtă de timp la alta.
Zonele I şi II ale Universului Fizic sunt specifice evoluţiilor primare intraplanetare şi individuale (sau extraplanetare): sunt evoluţii care se desfăşoară prin intermediul sistemelor corporale pe planetele, şi în preajma planetelor guvernate de stelele din galaxiile acestor două zone. Evoluţiile intraplanetare sunt evoluţii în care un spirit întreg (adică toate monadele dintr-un spirit) se întrupează într-un singur sistem corporal, cu un singur corp de manifestare (fizic sau astral) – o singură monadă neavând încă puterea, în stadiul ei evolutiv, să-şi creeze un corp propriu de manifestare, pe care în plus să şi-l gestioneze coerent. Când acumulează suficientă putere energetică interioară, fiecare monadă din spirit se întrupează separat, într-un sistem corporal propriu, pe care monada şi-l poate gestiona singură. Cu toate acestea, spiritul rămâne în continuare formaţiunea de bază a acestor evoluţii primare.
Evoluţiile din zona I si II cuprind şi etape în care spiritele se află dincolo de starea de evoluţie individuală: adică ceea ce putem numi evoluţii în corp comun pentru mai multe spirite, în care se grupează evoluţiile comune de tip „planetă” şi „stea”. Aşadar, planetele şi stelele pe care le cunoaştem azi sunt de fapt întrupări comune ale unor grupuri mari, şi foarte mari, de spirite. Ele sunt evoluţii preliminare ale formei de întrupare „galaxie” – specifică zonei a III-a: de aceea s-a folosit sintagma „formă organizatorică” – pentru a disocia acest fel de evoluţie de forma de întrupare comună „galaxie”. Vom vedea în cadrul studiului zonei a III-a care este deosebirea între forma de organizare galaxie şi întruparea galaxie.
De asemenea, o alta formă specifică începuturilor din aceste prime două zone – I şi II – este aceea a evoluţiilor întrupaţilor individuali în câmp mental colectiv: sunt mai puternic percepute evoluţiile individuale din zona a II-a, căci şi desimea stelelor, planetelor, precum şi populaţiile lor este mult mai mare, iar puterea spiritelor întrupate sub toate formele: stele, planete, indivizi – deopotrivă sub formă fizică şi astrală, este mult mai înaintată decât în zona I.
Câmpul mental local este atât de dens, încât evoluanţii pot să știe cât se poate de clar tot ceea ce există în restul zonei în care trăiesc, mergând până la ultima subzonă din zona I (cea aflată în terminalul zonei I). Spiritele evoluante în toate felurile de întrupări, individuale şi comune, se simt şi trăiesc împletindu-şi strâns simţirile, cunoscându-se în acest fel, fără ca ceva să perturbe înţelegerea lor. Toate acestea sunt puternic facilitate de o vibraţie foarte mare a zonei, mult mai mare decât aceea a zonei I, dar pe care spiritele o agreează, căci şi evoluţia lor este superioară, puterea energetică interioară este mare. Cu unele frecvenţe sunt deja obişnuite încă din terminalul zonei I; şi sunt obişnuite de asemenea să le caute şi să se bucure când le găsesc, sprijinindu-se şi mergând în continuare pe căile jalonate astfel. Calitatea deosebită a lucrărilor lor şi moralitatea înaltă a comportamentelor sunt numai două dintre căutările cu care ele astfel sunt obişnuite încă din zona I.
Având în vedere toate aceste cunoaşteri şi faptul că acum suntem la finalul etapei intuitive pe care întreaga omenire a trăit-o după ultima glaciaţiune, este necesar să se înţeleagă următoarele diferenţe între aceste două prime zone ale Universului Fizic:
– Pe Pământ, omenirea a trăit în trecut o etapă lungă de evoluţie mentală, în condiţiile în care vibraţia medie planetară era foarte înaltă, însă cuprinse în segmentul specific zonei I, subzonei şi punctului din galaxie în care se află Pământul. O astfel de evoluţie presupune creaţie materială, deplasare şi comunicare de tip mental, realizare prin aportul deosebit de puternic al corpului mental. După potop (ultima glaciaţiune) vibraţia medie planetară a scăzut mult, iar omenirea a acceptat modificarea corpurilor sale şi astfel, în principal, modificarea modului de creaţie materială: din munca-creaţie mentală – în munca manual-tehnologică. A fost o înţelegere profundă, corectă, perfect conştientă, spre salvarea vieţii întregului biosistem planetar.
Diferenţele dintre etapele principale de vibraţie planetară pot deveni mari la un moment dat, pe fiecare planetă din zona I; frecvenţa desfăşurărilor ritmurilor normale stelar-planetare este şi ea destul de mare. Este ca şi cum omenirea s-ar plimba cu nava ei cea mare – planeta sa – prin zona universică locală, în timp ce vibraţia i se modifică de la o perioadă de timp la alta. Putem să facem comparaţie cu obişnuinţa noastră ca oameni, pe Pământ, să circulăm cu diverse vehicule, în cele mai diverse condiţii, în regiuni de o mare diversitate.
Aşadar, din această scurtă trecere în revistă a unor etape de trăire umană, să înţelegem că diferenţele de vibraţie între valorile maxime şi cele minime ale vibraţiei planetare pot fi foarte mari, creând condiţii foarte diferite de evoluţie pentru spiritele întrupate aici.
În zona a II-a diferenţele de frecvenţă ale vibraţiilor locale sunt mici în cadrul aceleiaşi galaxii, dar întrupaţii se confruntă cu mare libertate de circulaţie individuală, de la o galaxie la alta, ceea ce atrage după sine o mare libertate de creaţie, de comunicare şi de relaţionare între indivizi. Cele mai mari diferenţe sunt între subzonele zonei, nu şi între punctele subzonelor sau între valorile aceluiaşi punct universic. Diferenţele mai mari de vibraţii pot fi accesate de către întrupaţi numai în funcţie de evoluţiile lor: parţial (adică numai anumite subzone) sau în totalitate (adică înaintare prin voinţă proprie în mişcare în toate subzonele). De asemenea, accesul de pe o linie de evoluţie pe alta este liber: de fapt există o deplină libertate de mişcare, doar puterile de deplasare ale spiritelor întrupate, experienţa lor totală le formează accesul total sau îl limitează. Totul se raportează astfel la experienţa în creaţie materială şi cunoaşterea folosirii ei, precum şi la puterea de acceptare a noutăţilor pe care spiritele le întâlnesc în drumurile lor. Nu diferenţele de vibraţie, ci varietatea învăţăturilor lor, aplicarea lor în practică, formează în principal modul şi viteza de înaintare în evoluţii.
– Înafară de om şi de orice creator conştient din zona I, nici un fel de alte vieţuitoare nu conştientizează concret diferenţele de vibraţie de la o etapă planetară la alta. Celelalte vieţuitoare planetare nu pot percepe astfel de diferenţe, dar pe cele mai mari le memorează şi învaţă să se adapteze, în linii mari, la condiţiile de trai existente. Corpurile oferă un grad mai înaintat de adaptare la mediul de trai, iar spiritele astfel ajutate folosesc ceea ce au în dotarea corpurilor lor pentru a supravieţui condiţiilor existente.
În zona a II-a se adâncesc condiţiile de conştientizare şi pentru majoritatea celor care au evoluat în zona I sub forma mamiferelor. Diferenţele de vibraţie pe care le întâlnim pe o planetă din zona I nu le vom regăsi în zona a II-a, astfel încât mamiferele se obişnuiesc cu vibraţii constante de-a lungul aceleiaşi vieţi, pe câte o planetă pe care nu o părăsesc întreaga lor viaţă. Numai creatorii conştienţi circulă în zonă, după cerinţele evoluţiilor lor, trecând de la o vibraţie planetară la alta chiar în decursul pe care pe Pământ îl numim „zi”.
Dar pentru a ajunge la evoluţia de creator conştient, mamiferele – pe care le întâlnim sub această formă până în terminalul zonei a II-a – revin în zona I, pentru a evolua însă sub o formă înaintată, aceea de creator conştient. Sunt tot evoluţii progresive, pe care însă vor începe abia de acum încolo, în calitate de creator conştient, să le înţeleagă, să conştientizeze drumul lor progresiv în evoluţii. Vor parcurge astfel din nou zona I, însă doar în punctele esenţiale de vibraţie care le dezvoltă conştiinţa de creator conştient.
Restul spiritelor, mai puţin evoluate decât spiritele mamiferelor de pe Pământ, efectuează evoluţii sub forme diferite doar până în terminalul zonei I, după care iau zona I de la capăt, cu caracteristici complexe de sisteme corporale – în evoluţii de felul mamiferelor de pe Pământ (până la evoluţiile de tip uman, creator conştient). Abia în această etapă, după ce au trecut prin toată zona I ca mamifere, pot merge mai departe, în zona a II-a. Reluarea zonei I de mai multe ori, în diferite feluri de întrupări, are ca scop obişnuirea treptată a spiritelor cu particularităţile lor de evoluţie, pe care au puterea de a le conştientiza treptat, foarte lent la început. Treptat vor avansa şi ele către evoluţii superioare, câştigând astfel particularităţile de creator conştient. Ceea ce înseamnă că, din acest moment, evoluţiile se desfăşoară cu grade de conştiinţă din ce în ce mai elevate, iar revenirile vor fi rare şi pentru termen mai scurt.
– În calitate de creatori conştienţi, întrupaţii din zona I evoluează în paralel prin urmărirea aptitudinilor de creator conştient şi, pe măsura creşterii puterii interioare a fiecărei monade în parte, şi prin urmărirea dezvoltării rolului de ajutător. În paralel se conştientizează puternic rolul de ajutat, în special prin ajutor oferit de entităţi cu corpuri de vibraţii diferite comparativ cu vibraţiile celor ajutaţi (entităţi astrale, dimensionale), dar şi de ajutători întrupaţi din mijlocul lor, folosind acelaşi tip de corpuri ca şi cei ajutaţi.
În zona a II-a rolul de ajutător-ajutat se adânceşte, deşi accentul se pune pe propriile aptitudini de a se orienta în oceanul condiţiilor locale foarte diferite de la un punct zonal la altul. Ajutorul primit este foarte avansat, foarte subtil, mai ales la încercările de a ajunge în subzone de vibraţie extremă, comparativ cu locul de naştere: foarte joasă sau foarte înaltă. Ajutatul conştientizează astfel necesitatea cunoaşterii aprofundate a propriilor neputinţe, a rădăcinilor lor, şi astfel necesitatea adâncirii propriilor evoluţii. Înţelege diferite moduri de avansare în astfel de cunoaşteri, în care aceiaşi ajutători – aceleaşi entităţi şi aceiaşi întrupaţi cu mult mai mare experienţă – vor oferi ajutor direct pentru orientarea în toate aceste diferite modalităţi de continuare a evoluţiilor curente.
– Pe măsura înaintărilor în evoluţie, spiritele ajunse creatoare conştiente trebuie să facă faţă diferenţelor dintre etape de vibraţii diferite chiar pe aceeaşi planetă – în zona I, ca urmare a variaţiilor de vibraţie locală, şi dintre diferite subzone – în zona a II-a, după cum merg cerinţele locale. Vor căuta să-şi păstreze experienţa din diferenţieri, să le coreleze între ele în interiorul lor, chiar dacă cunoaşterea conştientă nu rămâne întotdeauna deplină, ci doar intuitivă – pe baza experienţei proprii. Dar se vor strădui s-o păstreze pe cea care o au şi să caute să şi-o dezvolte până la capătul ştiut, sau numai intuit. Se folosesc de puterea şi experienţa ajutătorilor lor, până ce conştienţa rămâne deplină, chiar dacă diferenţele vibraţionale se adâncesc. Căci puterea de percepţie a adâncirii diferenţelor vibraţionale creşte şi ea, puterea de concentrare creşte proporţional, prin specializarea corpurilor de manifestare şi prin creşterea sensibilităţii lor. Se răspunde astfel cerinţelor de conştientizare superioară a cunoaşterilor, de creştere şi aprofundare a experienţei totale, de manifestare a ei în orice loc de întrupare.
Se ajunge astfel să se menţină conştienţa de-a lungul oricăror modificări vibraţionale, puternice sau subtile, cu un înalt grad de folosire a potenţialului local, cu menţinerea calităţii execuţiei creaţiei materiale, a rafinamentului comportamental, cu acceptarea diferenţelor de evoluţie între întrupaţi, datorită cărora este necesară manifestarea de într-ajutorare în orice loc al universului.
Este de remarcat faptul că, până la parcurgerea integrală a evoluţiilor în zona a II-a, spiritele depăşesc greutăţile de conştientizare a diferenţelor de vibraţii, precum şi pe acelea de a combina, după necesităţile momentane, atât cât le este posibil, diferite particularităţi de lucru şi comunicare, specifice fiecărui tip de vibraţii. Se ajunge astfel la perfecţiunea folosirii forţelor mentale în egală măsură cu aceea a folosirii celor fizice. Ca urmare, creşte concentrarea asupra desfăşurării propriilor lucrări, dar şi asupra altor întrupaţi din jur, compatibilitatea între întrupaţi şi căutarea dezvoltării ei în orice condiţii. Dispar elementele extreme, pozitive şi negative deopotrivă: furie, cruzime, viclenie, lenevie, dar şi aservire, prosternare, cultivarea fericirilor şi plăcerilor ca elemente de odihnă – rămânând numai bucuria de a vedea lucrurile desfăşurate armonios, nesincopat, conform exemplelor pe care ajutătorii grupurilor spirituale şi coordonatorii de evoluţii le oferă prin exemplul personal.
ZONA A III-A
Se mai numeşte şi zona galactică, şi este zona în care galaxiile nu mai sunt forme de organizare ale stelelor şi planetelor pe care ele le guvernează, aşa cum sunt galaxiile în zonele I şi II, ci întrupări compacte într-un sistem corporal comun pentru o multitudine de popoare spirituale la un loc.
Cele două tipuri de galaxii pot avea aceleaşi forme aparent, dar structurile lor interioare sunt diferite. Să le urmărim în mod comparativ:
– formele de organizare galactică specifice zonelor I şi II se desfăşoară prin intermediul reţelelor matriceale galactice, care sunt structuri fixe matriceale, constituite din materiale de vibraţie mai înaltă decât vibraţia materialelor fizice (pământoase, cristaline, metalice). Este vorba despre un schelet galactic stabil din punct de vedere material (nu se împrăştie, nu-şi modifică forma în mod aleatoriu, fiind indestructibile sub influenţa factorilor interiori ai galaxiei). Nu este numai un schelet de susţinere, ci şi o structură de creştere a elementelor sale proprii, precum şi de formare, în punctele sale vitale, a stelelor – ca întrupări ale unui grup de popoare de spirite. Fiecare stea îşi creează la rândul său sistemul matriceal propriu, în ale cărui puncte vitale se vor forma planete – ca întrupări ale câte unui popor spiritual. Corpurile fizice sau astrale ale stelelor şi planetelor formează sisteme corporale individuale, formând un ansamblu armonic de sisteme corporale stelare şi planetare legate prin reţeaua matriceală de un centru galactic comun. Într-o astfel de formaţiune, stelele şi planetele pot să-şi deruleze programe (destine) de viaţă individuale, separate unele de altele – chiar dacă armonizate între ele, născându-se sau retrăgându-se din întrupare în virtutea programului propriu de evoluţie.
– în cazul întrupării „galaxie” corpurile fizice şi astrale ale stelelor şi planetelor sunt încastrate în sisteme corporale compacte, la fel ca şi corpurile individuale ale oamenilor, ale altor vieţuitoare cunoscute de noi. Macrostructurile galaxiei – stelele şi planetele lor – sunt încastrate în corpul vital (pentru cele cu corp fizic) şi împreună în corpul astral al galaxiei. Chiar dacă materiile corporale nu sunt de aceeaşi vibraţie ca şi ceea ce numim corpuri fizice, vitale sau astrale din cunoaşterea terestră, ci sunt corpuri de vibraţie mult mai mare, funcţiunile lor sunt asemănătoare şi le putem înţelege dacă facem o astfel de paralelă.
Zona a III-a este cea mai extinsă zonă a Universului Fizic, aflată înafara tumultului celorlalte două, dar rămânând concentric tangentă la conglomeratul celorlalte două. În această zonă, galaxia însăşi devine o formă de existenţă, de întrupare a unei multitudini de popoare spirituale, care desfăşoară împreună, simultan, aceeaşi evoluţie, chiar dacă formele de întrupare sunt aparent deosebite, aparent individuale. Aşadar, această întrupare pe care o denumim comună pentru o multitudine de popoare spirituale nu se referă la un acelaşi corp de manifestare, care să cuprindă numai structurile mari (stelele, planetele şi planetoizii). Galaxia specifică zonei a III-a cuprinde absolut tot ceea ce se poate afla într-o galaxie: stele, planete, planetoizi, întrupaţi intraplanetari şi individuali după corpul lor de manifestare, cu manifestări deosebit de active, cu circulaţii deosebit de bogate în interiorul fiecărei galaxii în parte.
Dar spre deosebire de zonele I şi II, unde întrupaţii sunt de evoluţii diferite (înafara cazurilor de întrupare „stea” şi „planetă” – în care poporul planetar sau popoarele stelare întrupate cuprind la întrupare spirite de aceeaşi evoluţie), în zona a III-a TOŢI întrupaţii, cu toate felurile lor de corpuri, sunt de aceeaşi evoluţie: cea mai înaltă evoluţie dintre cele pe care toate spiritele – fără excepţie – o au, în drumul lor de evoluţie progresivă prin acest univers. Ceea ce înseamnă că au şi ei parte de ajutători după necesităţile programelor lor de viaţă, ajutători întotdeauna mai înaintaţi decât popoarele galactice locale. Iar acest lucru se petrece în zona a III-a indiferent dacă spiritele sunt întrupate în corp fizic sau în corp astral, în corpuri mici (de exemplu, cum sunt vieţuitoarele mărunte cunoscute de noi acum pe Pământ) sau în corpuri mari, cu funcţionalităţi variate, cu independenţă de mişcare, de comunicare şi de creaţie (aşa cum sunt pe Pământ mamiferele şi omul). Toate au în acelaşi timp simţirea comună a apartenenţei la aceeaşi evoluţie, la acelaşi univers, având aceeaşi trăire şi aceeaşi informaţie, indiferent dacă este vorba despre întrupaţii în corpuri solide comune (stele, planete, planetoizi) sau cei independenţi, care trăiesc prin corpul / câmpul mental comun, galactic.
Cu toţii, de la firul de iarbă până la stelele şi planetele din întreaga galaxie, trăiesc astfel în această zonă într-o convieţuire armonică de maximă calitate. Are loc astfel o înţelegere aprofundată a neputinţelor şi a puterilor de care se folosesc fiecare în parte, indiferent de forma corpurilor lor, o înţelegere a neputinţelor fiecărei forme de viaţă, a necesităţilor adaptărilor lor: pe scurt – a vieţii din punctul de vedere al fiecăruia în parte şi al tuturora împreună.
Toate spiritele întrupate aici fac proba tuturor lucrărilor învăţate în lunga lor evoluţie progresivă, realizată până în acest moment, prin toate zonele universului. Se obişnuiesc să se simtă lumea normal, firesc, şi din corpuri mărunte, şi în corpuri de mare complexitate de expresie, efectuând şi lucrări de importanţă galactică, şi trăiri simple, de vieţuitoare mărunte, alături de toţi cei pe care îi simt fraţii lor de pretutindeni. Cercetătorul mental care are permisiunea de a simţi cele ce se petrec în aceste îndepărtate zone ale Universului Fizic poate simţi o linişte, o pace adâncă în aceste locuri, comparativ cu tumultul din primele două zone: o pace şi o armonie din ce în ce mai adâncă, pe măsură ce evoluţia galaxiei înaintează către final. Este o zonă de mari vibraţii – o zonă în care se sintetizează, în structurile sale cosmice, în special energii enesice şi supraenesice, energii aurii şi argintii (adică din sectoarele cele mai înalte de vibraţii ale universului) şi încă multe altele pe care nu le cunoaştem acum, pe Pământ. Ele sunt distribuite de aici, din zona a III-a către toate punctele universului, ca energii ajutătoare pentru spiritele care desfăşoară evoluţie în primele două zone, întreţinând astfel o vibraţie echilibrată până în străfundurile Universului Fizic: acolo unde, dacă nu ar fi aceste energii, totul ar intra în haos, prin neputinţa spiritelor de a se concentra la susţinerea unor corpuri complexe în vibraţii foarte joase.
Existenţa lor şi a lucrărilor lor nu presupune faptul că Creatorii-coordonatori de evoluţii nu ar fi în stare să-şi susţină întreaga creaţie, ci faptul că ei doresc să înveţe toate spiritele, prin cointeresare, prin dezvoltarea spiritului de într-ajutorare, prin altruism şi sacrificiu personal, să trăiască şi să muncească pentru a învăţa şi consolida toate aceste trăiri, la nivele universice din ce în ce mai profunde. O astfel de învăţătură porneşte individual, pe parcursul evoluţiilor din zonele I şi II, apoi se aprofundează şi se generalizează în zona a III-a, pregătind astfel monadele de evoluţiile lor secundare, de mare amploare şi profunzime, care se vor desfăşura în continuare.
Aşadar, să reţinem că vibraţia cea mai joasă se află în centrul universului şi, pe măsură ce ne îndepărtăm de acest centru, vibraţia creşte progresiv, păstrând însă, zonal, sinuozităţi care marchează necesităţi de revenire a monadelor la manifestări diverse: pentru consolidare, pentru îmbogăţire, pentru acoperirea tuturor formelor de evoluţie pe care fiecare punct al universului trebuie să le ofere monadelor de pretutindeni. Zonele Universului Fizic oferă condiţii diverse de conştientizare şi de integrare a conştientizărilor fiecărui spirit în parte în experienţa tuturor treptelor de evoluţie, pe care o îmbogăţesc mereu. O experienţă care se constituie bază de trăire în infinit, pentru ele şi pentru toate generaţiile de noi monade care intră mereu în evoluţii, în eternitate, pentru care cei mai vechi se constituie ajutători înălţaţi, de mare nădejde, pentru învăţăturile mereu noi ale tuturor.

3. TREPTE DE EVOLUŢIE ALE MONADELOR

Ca proces interior al înaintării în evoluţii, cunoaştem acum creşterea compactizărilor interioare ale energiilor în celulele energetice fundamentale ale monadei. Procesul de creştere se desfăşoară cu viteze diferite, în funcţie de compactizările interioare, de numărul şi de mărimea celulelor interioare: de la cea mai mică – la cea mai mare. În funcţie de astfel de termeni de înţelegere a derulărilor descrise aici doar în linii mari, are loc la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, egalizarea interioară a energiilor purtate de celulele energetice fundamentale ale monadei. Procesul de înglobare de filamente noi nu este unicul proces astfel derulat: multe filamente, mai groase, doar străbat interiorul monadei, nici o celulă neavând puterea să le oprească, dar în trecerea lor printre celule ele lasă o parte din energia lor – în interiorul monadei. Se formează astfel, în continuare prin compactizarea energiei între celulele monadei, un mediu energetic dens, şi el având compactizarea sa. Cu totul, monada radiază în exterior energie, din energia compactizată şi înglobată în celulele sale interioare, precum şi cea liberă şi densă în spaţiul dintre celule.
Creşterea în continuare a compactizărilor energiilor interioare se desfăşoară prin înglobări continue de energii - proces pe care îl putem deja numi hrănire. Viteza de hrănire şi puterea de reţinere a energiei în interior depinde de structura şi de particularităţile de formare iniţială a celulelor fundamentale, care îşi vor păstra astfel de forme în eternitate. Doar formele de manifestare a puterilor interioare se schimbă, devin mai coerente, mai sigure, la fel şi capacitatea de răspuns la stimulii, impulsurile din mediu. Putem spune în acest fel că apare şi se dezvoltă conştientizarea propriilor manifestări şi propriilor înaintări în adevărate linii de evoluţie. O asemena conştientizare a evoluţiilor proprii, ajutată şi de percepţia multor evoluţii în trepte diferite (după momentul de intrare a altor mereu noi monade în interiorul Centrului de evoluţie) conduce la înţelegerea întregului complex evolutiv propriu. Monada devine conştientă de drumul parcurs de ea până în acest moment şi îşi poate prefigura, prin înţelegerea stadiilor de evoluţie înaintată a celor care o ajută. toate treptele de evoluţie: pe care le va urma şi ea, în continuare.
Evoluţiile ajutate, desfăşurate în felul prezentat mai sus, urmăresc – aşa cum am mai spus – dezvoltarea naturală a monadelor, după exemplul fenomenologiei de formare a celor existente în spaţiul fundamental. Orice compunere a evoluţiilor are la bază modul în care s-au format celulele energetice fundamentale, apoi monadele, felul în care au apărut şi s-au dezvoltat elementele de conştientizare a realităţii de către ele: pentru fiecare în parte şi pentru fiecare grup de monade asemănătoare, în trăirile lor interioare şi în tangenţe cu altele – de acelaşi fel sau de evoluţii diferite.
Înainte de a desfăşura treptele de evoluţie în ordinea lor naturală de înaintare, este necesară explicarea unor elemente care vor ajuta la înţelegerea desfăşurării acestor trepte.
La un moment dat al evoluţiilor, orice monadă trece prin perioade de furie, mânie, dorinţă de distrugere: de autodistrugere şi de distrugere a celor din jurul său. Totul se datorează neputinţei de a răbda încetineala cu care se desfăşoară propriile sale acumulări energetice interioare. Senzaţiei de neputinţă proprie i se adaugă şi senzaţia, apoi încredinţarea, că toate celelalte monade mai tinere, mai puţin experimentate, le ţin în loc pe celelalte sau că cele mai experimentate nu le lasă să-şi desfăşoare singure evoluţiile, fie ele şi agresive, distrugătoare – care li se par chiar şi aşa insuficient de punitive. Aceste fenomene se petrec atunci când monadele ajung la conştientizări destul de înaintate: dar nu suficient de înaintate pentru a-şi da seama că ele înseşi sunt doar la începuturi şi evoluţia poate înainta nu numai în felul cunoscut de ele – ci în multe, nenumărate alte feluri.
De aceea, Creatorii au realizat, treptat:
1. Structuri de delimitare a spaţiilor de evoluţie grupată în trepte – şi a condiţiilor interioare ale acestor structuri, pentru desfăşurarea trăirilor complexe ale monadelor. S-au creat astfel universuri, cu zone şi subzone speciale pentru derularea de evoluţii, în funcţie de dezvoltarea puterilor interioare ale monadelor;
2. S-au creat reuniri de monade mai mari sau mai mici, mai apropiate sau mai depărtate ca fel de desfăşurare a forţelor prin manifestări exterioare: reuniri de cîteva monade doar, care să înveţe din faşă să se suporte, să nu se distrugă, ci să se ajute reciproc. S-au creat astfel spiritele, adică reuniri (prin pături sau cămăşi energetice) în care monadele învaţă să se manifeste în grup. Apoi, în funcţie de creşterea puterilor lor, învaţă să se manifeste individual, deşi vor rămâne în continuare în formaţiune de spirit, adică chiar dacă îşi vor suporta în continuare influenţele reciproce. În continuare, creşterea şi conştientizarea forţelor lor proprii, obişnuirea cu ale altora, vor conduce la necesitatea destrămării grupului numit spirit şi fiecare monadă îşi va continua evoluţiile pe cont propriu – dar întovărăşindu-se mereu, în eternitate, cu foştii lor fraţi de spirit.
3. Evoluţiile astfel desfăşurate le vom numi în continuare evoluţii spirituale, căci pe de o parte fostele grupări spirituale se vor ajuta mereu, pe de altă parte caracterele formate în prima parte a evoluţiilor – sub formă de spirit – vor fi dezvoltate, rafinate şi aprofundate în eternitate. Monadele vor putea evolua separat, aşa cum s-au format ele de la începuturi, dar intreaga lor activitate de manifestare se va baza pe elementele de pornire iniţială. Evoluţiile din prima parte a vieţii lor, sub formă de spirit, le vom numi evoluţii primare, iar spiritele care le desfăşoară pot fi numite spirite primare. După finalizarea evoluţiilor primare, urmează evoluţiile secundare, aşa cum vom vedea, în care monadele învaţă în mod special cum să ofere ajutor – cum să primească ajutor.
4. Evoluţiile primare se caracterizează în mare parte prin înţelegeri limitate ale evoluţiilor, prin agresivitate mai mult sau mai puţin manifestă; de aceea Creatorii-coordonatori ai evoluţiilor au creat un sistem de protecţie a monadelor astfel inconştiente asupra realităţii lor înconjurătoare sau chiar agresive: ele au ataşate, şi susţinute prin puterea forţelor lor radiante, sisteme corporale cu o complexitate cu care se vor obişnui în timp. Se vor obişnui astfel să le folosească, apoi să le înţeleagă structurile, funcţionarea lor şi în special să le înţeleagă reprezentarea. Căci ele reprezintă fiecare forţă interioară pe care o are monada în fiecare moment al evoluţiei sale: de aceea condiţiile se schimbă şi monada este astfel impulsionată către adaptarea permanentă manifestărilor ei – condiţiilor de mediu, împreună cu celelalte monade din spiritul care face parte, în plenitudinea forţelor lor din fiecare moment. Se adaptează chiar folosirii propriilor lor forţe, şi se adaptează la noile condiţii de existenţă proprie. Încep să înţeleagă faptul că toate condiţiile de voluţie create sunt de fapt condiţii pentru conştientizarea propriilor forţe ale spiritului, cu participarea fiecărei monade în parte.
Conştientizarea şi cunoaşterea tuturor structurilor universurilor de manifestare, precum şi a evoluţiilor monadelor prin aceste universuri are loc de la forme simple – proprii începuturilor – către forme din ce în ce mai complexe. După înţelegerea acestor feluri de înaintări, evoluţiile renunţă la corpurile de manifestare şi reprezentare. Evoluţiile însă merg mai departe, în continuare, în universuri specifice de Creaţie şi Ajutor, pentru stadii mult superioare de activitate. Deschiderea acestor stadii se realizează chiar în primariat, în evoluţiile din universurile de manifestare prin corpuri materiale.
Monadele care merg astfel mai departe pentru învăţături de oferire/primire de ajutor vor primi denumirea de monade secundare. Ele aprofundează, chiar prin ceea ce învaţă în mod deosebit, evoluţiile pe care le cunosc deja în linii mari: de la evoluţiile celor mai mici monade, care abia au păşit în lumile noastre, până la înţelegerea lucrărilor Creatorilor-coordonatori de evoluţii, în Universul Central – special pentru derulările complexelor lor manifestări, univers care le cuprinde, din orice punct de vedere, pe toate celelalte.
Abia acum începe cu adevărat universalizarea monadelor astfel evoluate, iar viaţa lor este îndreptată numai către ajutor oferit celorlalte monade: fraţi-copii în acelaşi timp.
Să vedem astfel care sunt aceste trepte de trăire-evoluţie: de la cele mai mici – până la cele mai înaintate evoluţii – care însă nu se opresc niciodată.

1. MONADE-ENERGII
Mai pot fi numite şi monade energetice sau pe scurt: energii. Sunt cele dintâi forme de trăire ale monadelor în structurile Centrului de evoluţie. Neobişnuite decât să fie duse în fluxurile şi curenţii din spaţiul fundamental, coordonatorii evoluţiilor le aşează la începuturi într-un firicel de energie compactizată, asemănătoare întrucâtva fluxurilor din spaţiile cu care ele sunt obişnuite. Este un filament-energie, care cuprinde o sumă – mică – de monade în patul ei de energie compactizată de către marii Creatori. Marii Creatori pot crea deopotrivă structurile uriaşe ale universurilor şi minusculele filamente în al căror pat energetic se vor scălda micuţele monade.
Putem să numim aceste filamente: energii, chiar dacă nu sunt numai energie fundamentală compactizată, ci au în cuprinsul lor şi monade aflate în acest prim stadiu de manifestare. După câte ne putem da seama, astfel de filamente sunt create după exemplul filamentelor de energie din spaţiile neorganizate, dinafara Centrului de evoluţie; doar că, în universurile de manifestare în care se derulează evoluţiile primare ale monadelor, filamentele conţin astfel de monade – şi nu numai, după cum vom vedea.
Dacă vorbim despre energii, în universurile de manifestare sunt în circulaţie numai astfel de filamente-energii, care cuprind în interiorul lor monade de acest fel. Acest lucru este neapărat necesar, întrucât universurile de manifestare ale monadelor primare au vibraţia cea mai mică dintre toate universurile. O astfel de vibraţie le este necesară monadelor aflate în primele lor stadii de evoluţie, care nu au acumulat o energie interioară foarte mare, nu au experienţă foarte multă şi astfel nu se pot folosi de avantajele unor vibraţii foarte înalte. Vibraţiile foarte joase le dezechilibrează, astfel încat stabilitatea vibraţională a filamentelor de energii (şi vom vedea că şi la fel stau lucrurile cu cele de materii) este necesară în spaţiile lor strict delimitate în care circulă: zonele şi subzonele universurilor. Energiile circulante de acest fel vor avea vibraţii foarte diferite, mai mari sau mai mici – după gradul de suportabilitate al monadelor privind presiunea compactizărilor în patul filamentului. Prin mişcarea filamentului se crează presiuni interioare care determină energia din patul filamentului să scalde permanent monadele interioare, hrănindu-le. Monadele cresc şi diferitele forme de împachetare ale lor, cu compactizări din ce în ce mai mari, după suportabilitatea lor – dar şi după modul de creştere interioară a lor, conduc la existenţa unor forme numeroase de tot felul de energii. Astfel de forme sunt grupate şi lăsate să circule în spaţii separate după treptele de evoluţie ale monadelor interioare, dar noi spunem mai concis că totul se realizează după vibraţia filamentelor aflate în circulaţii în spaţiile universurilor.
Să reţinem că monadele trăiesc în interiorul patului lor energetic filamentar, sunt protejate aici şi le este asigurată şi independenţa necesară începuturilor lor de intenţie de deplasare, precum şi formării treptate a conştienţei – incipientă, dar sigură: ele devin treptat conştiente că nu sunt singure în mica lor lume de energie.
Să reţinem şi faptul că, în interiorul patului lor filamentar, monadele-energii păstrează stabilitatea vibraţională a filamentelor într-o lume de relativ joasă frecvenţă a vibraţiei. Filamentele pierd treptat însă din vibraţia lor, datorită cedărilor de energie în structurile pe care le străbat, la trecerile repetate prin toate structurile subzonei şi întregii zone a universului local. Acest fel de cedare ajută alte feluri de filamente, care formează structuri solide, să-şi păstreze stabilitatea vibraţională timp foarte îndelungat, hrănindu-se cu energia astfel cedată de filamentele de energii. Cedarea se face dintr-un strat al filamentului – superficial, adică de suprafaţă – cu o compactizare mai mare a energiei şi astfel nu se destructurează nici filametul propriu zis. În momentul în care pierderea de vibraţie devine înaintată – dar nu şi periculoasă pentru monadele interioare, filamentele sunt atrase şi orientate spre părăsirea universului de manifestare în care au circulat. Ele sunt apoi recuperate de către coordonatorii de evoluţii şi reintegrate în filamente noi, cu compactizări corespunzătoare creşterii energiei interioare a monadelor.
Evoluţia monadelor-energii se finalizează atunci când ele capătă suficientă conştienţă în lumea lor pentru a se forma tendinţa clară de încercare de apropiere către monadele vecine (putem să le numim surori) din acelaşi filament.
Deocamdată să ne oprim din cercetarea în amănunt a energiilor de acest fel, deşi vom relua frecvent discuţiile asupra lor.
Universurile de manifestare au luminozitatea lor interioară specifică, precum şi un sunet interior specific, datorat tuturor elementelor care le compun. Dintre acestea, fluxurile energiilor interioare, cu filamentelor lor aflate într-o permanentă stare de mişcare, are un aport deosebit. Dar în continuarea acestui aport, lumina şi sunetul se schimbă permanent prin circulaţia energo-materială interioară şi prin structurile care formează interiorul, formează particularităţile de fiinţare. Trebuie să precizăm de la bun început că ele sunt mereu altele, de la o perioadă mare de timp la alta, în funcţie de necesitatea evoluţiilor monadelor, desfăşurate în aceste spaţii universice.

2. MONADE-MATERII
Pot fi denumite monade materiale sau, pe scurt: materii. Ele constituie treapta următoare de evoluţie a monadelor – după aceea a monadelor energii. Evoluţiile acestor monade au loc tot în pat energetic compactizat, în filamente care sunt create ţinând cont de compactizările interioare superioare ale lor – faţă de cele ale monadelor-energii, precum şi de simţirile pe care le dezvoltă asemenea compactizări interioare. Filamentele de acest fel cuprind mai multe monade decât filamentele monadelor-energii, căci monadele-materii au o putere de atracţie sporită, având tendinţa de a se apropia şi a sta mai aproape de surorile lor, conştientizându-le vag, dar foarte concret prezenţa. Tocmai acest lucru oferă mai multă stabilitate filamentelor în grup şi afinitate mai mare de apropiere a filamentelor în fuioare. Fuioarele de materii au o stabilitate nu numai în formaţiunea lor, dar şi în puterea de menţinere în structuri a fuioarelor, care se dezmembrează foarte greu sau de loc în circulaţia lor prin spaţii. Atracţia nu are loc însă prin ceea ce numim azi „vedere”, după alegerea formelor pe care le-ar putea vedea, ci după presiunea exercitată asupra energiei din interiorul filamentului – cu un spaţiu liber interior mai restrâns la materii faţă de energii. Monadele sunt mult mai avide de energie; necesarul lor de hrănire este mai mare, de aceea filamentele sunt create în aşa fel încât să se atragă unele pe altele după puterea lor şi toate să fie atrase de radiaţiile puternice ale monadelor spirituale, radiaţii care “curg” sau “pătrund” în universurile unde se află fluxurile de filamente cu monade-energii şi cu monade-materii.
Aici, în universurile care le poartă numele – universuri de materii – ele formează prin mari asocieri structuri stabile şi complex constituite, care ajută monadele mai avansate – monadele spirituale – să se manifeste prin intermediul corpurilor materiale. Aceste corpuri se formează în raza radiaţiei monadelor spirituale, o radiaţie din ce în ce mai puternică pe măsura creşterii lor permanente, o creştere care, pentru monadele spirituale, se datorează numai folosirii corpurilor prin care se manifestă.
Toate la un loc, astfel, formează şi întreţin macro-structurile universice – baza de trăire şi manifestare pentru grupuri uriaşe de monade spirituale aflate în manifestare.
Spaţiile libere dintre macro-structuri sunt de fapt pline cu fluxuri de energii şi materii aflate într-o permanentă circulaţie, antrenate de forţele radiante ale monadelor spirituale. Aşa cum spuneam, pe tot timpul evoluţiilor lor, monadele spirituale nu se manifestă decât prin corpurile lor, formate prin alipirea unor mase uriaşe de materii, hrănite de fluxuri tot atât de uriaşe de energii.
Cele două trepte de evoluţie a monadelor, discutate până acum, au în comun următoarele caracteristici:
– circulaţia protejată în pat filamentar: o circulaţie inconştientă, creată prin forţele de atracţie ale macro-structurilor universice. Niciodată monadele de acest fel nu circulă individual prin spaţiile universului, căci astfel ele ar fi destructurate, chiar de la începuturile evoluţiilor lor, de către marile forţe radiante din interiorul universurilor. Filamentele nu sunt destructurate niciodată, decât foarte puţin, la nivelul superficial al patului lor. Niciodată existenţa lor nu va fi ameninţată în vreun fel;
– nemişcarea relativă a monadelor-materii şi monadelor-energii în filament (o existenţă la punct fix), singura lor mişcare naturală fiind respiraţia hrănitoare a monadelor. Hrănirea se face din energiile patului filamentar; dar pe măsura creşterii puterilor lor interioare, impulsul interior de deplasare individuală începe să se manifeste ca un tremurat pronunţat, cu elan de mişcare, fără ca mişcarea în sine să fie însă coordonată – încă – de voinţă.
Acesta este momentul trecerii pe o treaptă superioară de evoluţie, hotărât de către coordonatorii de evoluţii şi pregătită intens în trepte şi subtrepte de adaptare individuală: pentru fiecare monadă în parte şi pentru grupuri mari de monade cu manifestări asemănătoare.
Trecerile de la o treaptă de evoluţie la alta se fac numai cu ajutorul coordonatorilor, în structurile centrale (adică cele pe care, la un loc, le numim Universul Central) al Centrului de evoluţie. Finalizarea treptelor de evoluţie şi începutul derulării unor trepte noi au loc numai în Universul Central, sub atenţia coordonatorilor. Sunt evoluţii pe care le putem numi:
– evoluţii de completare până la finalizarea unei trepte (oricărei trepte), indiferent de puterea acumulată a monadei şi
– evoluţii de pornire a treptei următoare.
Impulsul de pornire al monadelor încă nesigure este oferit de către coordonatori care, la nivele înalte de pricepere şi de conştiinţă, oferă şi primele învăţături de treaptă nouă, necesare orientării monadelor, în continuare.

3. MONADE SPIRITUALE
Acumularea interioară de energii în structurile monadelor conduce, în finalul treptei materiilor, la posibilitatea manifestării lor individuale, protejate însă în patul filamentului său. Monadele au astfel putere să se mişte, să se manifeste, dar păstrându-se încă protecţia completă, după cum sunt ele obişnuite. Le numim monade spirituale.
Această treaptă de evoluţie are particularităţi deosebite faţă de celelalte două anterioare. Evoluţia monadelor spirituale cuprinde multe trepte şi subtrepte, toate desfăşurate numai în următoarele condiţii:
– învelirea, protejarea monadei cu cămăşi (pături) specifice – le vom numi spirituale – formate din energii puternic compactizate: din energie fundamentală, şi nu din filamente cu monade energii. Sunt în acelaşi timp şi pături hrănitoare pentru monadle aflate într-o permanentă creştere;
– continuarea existenţei la punct fix, aşa cum au evoluat până în acest moment în compania unor monade asemănătoare: un grup de 2 – 10 monade – care împreună vor forma un spirit.
Monadele din interiorul spiritului (monadele spirituale) sunt şi ele cămăşuite individual, chiar dacă primele lor evoluţii sunt de manifestare a spiritului întreg, în acelaşi timp: adică un spirit întreg se va întrupa într-un singur corp, şi monadele interioare se vor manifesta împreună prin acel corp. Se obişnuiesc astfel să existe individual, dar să intre împreună în lumea manifestărilor, obişnuindu-se treptat cu ea.
Puterea interioară mărită a monadelor spirituale oferă posibilitatea atragerii de filamente de materii şi filamente de energii. Puterea lor energetică este mare, puternic radiantă în exteriorul lor şi cu astfel de radiaţii pot atrage filamente uşoare de energii şi materii în raza lor de acţiune. Cu cât puterea lor interioară creşte, cu atât şi radiaţia lor exterioară creşte şi ea; în acest fel, radiaţia spirituală poate să ofere filamentelor energo-materiale, în raza sa, un suport energetic superior mediului de circulaţie, şi astfel putând prelungi păstrarea vibraţiei filamentelor, mai departe a funcţionalităţii lor: filamentele nu se mai destructurează atât de uşor, putând servi în circulaţia lor mult mai multe structuri materiale, în subzone diferite, într-un număr sporit de puncte ale spaţiului acestora.
Dar monadele spirituale rămân în continuare aşa cum s-au obişnuit ele, separate unele de altele, separate chiar şi de corpurile lor. Sunt încă prea mici pentru a se manifesta unele faţă de celelalte fără să se distrugă reciproc, neînţelegându-se şi neînţelegându-şi evoluţiile. De aceea, aşa cum am mai spus, energiile lor radiante sunt canalizate, prin intermediul acelor cămăşi spirituale (care le şi protejează, le şi hrănesc energetic), către universul materiilor şi energiilor corespunzătoare treptei lor de evoluţie. În loc ca radiaţia lor să se manifeste sferic (ca şi radiaţia luminoasă a unui bec), ea se va concentra (ca un laser) printr-o deschizătură astfel adaptată încât să reprezinte toate aglomerările diferite din interiorul monadei, reprezentând: celulele energetice fundamentale, spaţiul de energie compactizată dintre ele, păturile (sau cămăşile) energetice care le despart în interior, cămaşa proprie a monadelor din spirit, spaţiile dintre monade (în interiorul spiritului), cămaşa spiritului întreg, câmpul compactizat de energie a mediului şi filamentele atrase, din jurul spiritului.
În această rază-laser, cu structuri de energie în fluxuri diferite, care pătrunde în spaţiile universului local de manifestare, radiaţia se desfăşoară în filamente subţiri, dar extrem de puternice, de dense, cu mare putere de atragere a filamentelor de energii şi materii asemănătoare, sau proporţionale cu ele. Se vor forma structuri, cu sub-structurări interiore, după densitatea – şi astfel vibraţia – componentelor interioare ale spiritului. Ele devin, în ansamblul lor, corpurile de manifestare ale spiritului: mai întâi ale spiritului întreg (pentru că monadele sunt încă mici şi nu au putere foarte mare de atracţie) apoi, pe măsura creşterii puterilor interioare ale monadelor din spirit, se vor putea forma corpuri separate pentru fiecare monadă în parte, însă în continuare sub înfluenţa comună a radiaţiei întregului spirit.
Blocurile de materii structurate (corpurile) vor atrage mai departe fluxuri de energii care le vor întreţine mult timp funcţionarea. Aceasta înseamnă mişcarea după voinţă a corpului de către spirit, formarea impulsurilor interioare de mişcare către întreţinerea vieţii: căutarea de hrană nouă şi evacuarea materiilor care au pierdut din vibraţia lor prin folosire în cadrul structurilor corporale. Jocul atragerilor şi eliberărilor, circulaţia energetică în flux continuu, determină ceea ce numim viaţă corporală.
Corpurile, la rândul lor, formează spiritelor posibilitatea manifestărilor înseşi a forţelor care le crează. Radiaţia spirituală formează corpurile materiale în mijlocul radiaţiei desfăşurate în Universul de Manifestare (Fizic, în cazul nostru), care este separat de spaţiul (universul) de staţionare a spiritelor prin cămăşi (sau pături) energetice compactizate puternic, pentru a nu fi penetrate de spirite şi pentru a nu se distruge cu puterile pe care încă nu şi le pot coordona constructiv. Dar forţele vor creşte şi vor conduce la o conştientizare din ce în ce mai profundă a realităţilor înconjurătoare. Să ţinem cont de faptul că, la începuturi, coerenţa orientărilor este practic nulă şi ea creşte progresiv către uriaşele puteri şi desfăşurări de activitate şi conştiinţă ale propriilor coordonatori de evoluţii.
Monadele spirituale – spiritele – rămân în continuare în spaţiile lor protejate până la finalul evoluţiilor lor prin toate universurile de manifestare.
Sunt 3 universuri de manifestare, materiale – adică în spaţiile cărora se află în circulaţie fluxurile de energii şi materii care formează, prin mecanismul arătat în linii mari, mai sus, corpurile de manifestare ale monadelor. Spaţiile în care cresc până la conştientizarea deplină a evoluţiilor din cuprinsul acestor universuri – pe care le numim universuri materiale – sunt următoarele:
– Universul Materiei Astrale (sau Universul Astral);
– Universul Materiei Fizice (sau Universul Fizic);
– Universul Materiei Cauzale (sau Universul Cauzal).
Toate sunt ataşate, prin mecanisme specifice, Universului Spiritual Primar, aşa cum am mai spus, în care spiritele îşi urmează, aflate la punct fix, cursul creşterilor prin hrănirea cu energiile compactizate oferite de coordonatori, atrase în păturile (cămăşile) lor spirituale, din care se vor hrăni în continuare după efortul pe care îl fac prin manifestarea lor cu ajutorul corpurilor. Aşadar are loc o hrănire pe care ele o conştientizează la nivelul corpurilor lor (pentru a cunoaşte ce este hrănirea sau mâncarea, cum o numim noi) şi o hrănire energetică neconştientizătă încă în fazele evoluţiilor primare, din cămăşile energetice proprii, care însă se refac prin atrageri de noi energii, creindu-le totdată şi protecţie.
Păturile protectoare ale monadelor au astfel funcţionalităţi multiple. Pe scurt – şi numai atât cât ştiu şi eu acum – ele sunt:
– hrănirea energetică a monadelor spirituale, prin fluxuri de energie simplă, fundamentală – adică formate din filamente care aici, în Universul Spiritual Primar, nu cuprind niciodată monade mai mici, energetice sau materiale, căci acestea din urmă ar putea fi distruse de monadele mai mari. Tocmai acesta este sensul desfăşurării unor asemenea protecţii multiple: apărarea totală a vieţii monadelor, pentru ca ele să trăiască în eternitate. Acesta este sensul evoluţiilor: conservarea conştientă şi profundă a vieţii şi formelor de manifestare a monadelor, în eternitate;
– mijlocirea reunirii, în continuarea formării spiritelor, a mult mai multe monade, formând grupuri spirituale complexe. Ele formează, dezvoltă şi aprofundează obişnuinţe comune de trăire, din ce în ce mai complexă, pe măsura obişnuirii lor cu energii din ce în ce mai compacte, cu vibraţii din ce în ce mai înalte. Se mijlocesc nu numai creşterile interioare al spiritelor primare, cu mereu noi fraţi de spirit, dar şi reuniri de spirite în grupuri mai mari sau mai mici, formând treptat întrupări complexe în ceea ce numim acum macro-structurile corporale ale universurilor: planete, stele şi galaxii.
În asemenea condiţii, creşterea puterii interioare a monadelor are loc prin manifestare: cu cât manifestările devin mai complexe, cu atât energia interioară creşte în interiorul celulelor energetice fundamentale; creşte efortul de cunoaştere şi aplicare a cunoaşterii lor, în mijlocul condiţiilor mereu noi de trăire curentă. Creşte puterea de formare şi de susţinere a unor corpuri cu specializări din ce în ce mai complexe, oferind trăiri bogate şi profunde, care conduc treptat la:
– mărirea progresivă a gradului de conştienţă în spaţiile de trăire. Monadele devin treptat conştiente de mărirea capacităţilor proprii de percepţie a elementelor spaţiale pe care nu le-au sesizat anterior, precum şi de mărirea capacităţilor proprii de utilizare a lor în procese din ce în ce mai complexe de activitate proprie.
– creşterea gradului de conştienţă conduce treptat la apariţia discernământului în alegerea manifestărilor, care conduce la noi căutări, la noi înţelegeri, la noi percepţii. Se rafinează căutările, se restructurează schimbările, se aprofundează înţelegerile;
– se dezvoltă voinţa, sub imperiul impulsurilor exterioare (din mediul lor de manifestare) şi interioare (prin conştientizarea memoriilor sub puterea impulsurilor exterioare);
– în condiţiile manifestărilor simultane, cu putere mai mare sau mai mică de exteriorizare, are loc formarea unei conştiinţe a înaintărilor spirituale către ajutor şi creaţie, ceea ce va conduce mereu la realizarea unor evoluţii prin propria hotărâre a monadelor. Se formează grade din ce în ce mai mari de conştientizare a evoluţiilor, a necesităţilor şi a utilităţii evoluţiilor prin necesitate, apoi prin încredinţare.
Evoluţia încredinţărilor proprii se va dezvolta infinit şi va crea terenul de înţelegere a marilor reuniri de monade din treptele superioare ale evoluţiilor: evoluţiile centrale – coordonatoare ale tuturor evoluţiilor deja înţelese.
Este sensul îndumnezeirii.
Pe care spiritele umane îl cunosc deja, la toate nivelele de vibraţie ale universurilor de manifestare, mereu remodelate pentru ei, de către marii lor ajutători: Creatorii-coordonatori care urmează mereu necesităţile de trăire ale celor pe care ei îi numesc etern: fraţii lor.
Pentru care, pe Pământ, ei se oferă tuturor, cu sacrificiu personal, dar şi cu bucuria înţelegerilor lor universale.

2. FORMAREA ŞI EVOLUŢIILE MONADELOR

1. DESPRE CELULE ENERGETICE FUNDAMENTALE
Celulele energetice fundamentale sunt aşadar formaţiuni energetice punctiforme de dimensiuni infime (adică nemăsurabile prin aparatura pe care o cunoaştem), dar cu o compactizare suficient de mare pentru a putea atrage alte celule de acelaşi fel, dar cu o compactizare mai mică.
Celulele energetice fundamentale au compactizări mici în raport cu alte formaţiuni circulante în spaţiul fundamental. Chiar dacă sunt foarte mici, ele au dimensiuni diferite unele faţă de celelalte. Unele pot fi mai mari – dar cu o compactizare mai mare, altele pot fi mai mici cu o compactizare foarte mare, altele pot fi mari cu o compactizare foarte mare sau foarte mică.
Asemenea compactizări se formează după mediul de provenienţă: în interiorul (sau din compunerea) unor fluxuri diferenţiate şi ele după compactizarea lor, în mişcarea lor, în intersectarea lor, după vitezele lor de deplasare, etc. Ele însele fiind mereu în mişcare, se dizolvă, se re-crează, se sparg, se măresc.
Într-adevăr, celulele energetice fundamentale pot acumula energie în continuare, după formarea lor: energia fundamentală se compactizează în interiorul celulelor, păstrând şi dezvoltând capacitatea de atragere permanentă a energiei în interiorul lor. În acest fel, ele se remodelează permanent, formând treptat structuri interioare din ce în ce mai puternice; păturile protectoare se măresc prin ataşarea unor noi filamente foarte subţiri, peste cele vechi şi astfel noua compactizare atrage în continuare noi filamente din spaţiile de circulaţie, din fuioarele circulante cu care îşi împletesc drumul. Puterea de atracţie a celulelor energetice fundamentale creşte mereu, pe măsura compactizării altor noi filamente, prinzând în deplasarea lor viteze cu care, la rândul lor, pot sparge fluxurile (curenţii), fuioarele de filamente sau chiar pot secţiona filamentele pe care nu le pot îngloba.
Puterea energetică astfel crescută conduce nu numai la atragerea de noi filamente subţiri de energie, ci şi la atragerea unor alte noi celule energetice fundamentale: asemenea lor înseşi – adică de mărime asemănătoare, sau mai mici, sau poate chiar ceva mai mari (când s-au unit deja mai multe). O astfel de asociere prin atracţie crează o nouă formaţiune în spaţiul fundamental pe care o putem numi: monadă.
Iată aşadar că formarea monadelor nu este o acţiune conştientă, ci este o reunire naturală, spontană, în lumi neorganizate.
Însă trebuie precizat că nu orice ataşamente conduc la definitivarea formării unei monade: pot avea loc diverse feluri de ataşări:
– ataşări ale unor celule energetice fundamentale de dimensiuni mai mari decât media celor existente în monada în curs de formare: monada le poate atrage, dar o asemenea ataşare poate dezmembra monada, celulele cele mari, ataşate astfel, putând rupe monada instabilă şi gruparea celulelor mari poate rămâne – în mişcările din fluxuri, chiar cu o parte din celulele interioare ale celei care le-a atras iniţial;
– ataşări de celule energetice fundamentale mai mici decât media celor interioare: în asemenea cazuri, celulele foarte mici ies din formaţiune, doar traversează monada, luate de fuioarele de filamente care o traversează şi ele. Fuioarele de filamente sunt atrase şi ele în interiorul monadei şi, din componenţa lor, unele filamente rămân alipite monadei şi interiorului ei (cele mai subţiri), iar cele mai mari traversează monada ieşind din ea şi circulând mai departe. Ele atrag celulele foarte mici după ele, care părăsesc astfel formaţiunea. Numai celule energetice fundamentale care sunt de mărimi asemănătoare, apropiate, rămân stabile în interior, atrase unele de altele, dând formă şi stabilitate monadei.
Stabilizarea interioară a monadei se finalizează atunci când celule energetice fundamentale pot forma un strat energetic protector, format din filamente din mediu: la început doar hrănitor, funcţia de protecţie dovedindu-se utilă ulterior. Alte celule şi alte monade nu mai pot astfel pătrunde şi nu mai pot modifica structura interioară a monadei astfel stabilizată.
Cu toate acestea, procesul de stabilizare poate fi întrerupt chiar şi în acestă fază, din cauza ataşării unor noi celule, şi chiar monade foarte mici: ele apar ca o coadă, ca o trenă de cometă, cele mai mari atrăgând la rândul lor altele mai mici. Un volum mare de astfel de „sateliţi” poate ajunge să rupă din interiorul monadei iniţiale celule interioare, formându-se astfel o nouă monadă. Abia atunci când celulele interioare îşi măresc puterea, prin atragere şi compactizare în interior, în celulele interioare, de filamente de energie noi, coeziunea interioară se măreşte, iar o astfel de formaţiune cu putere de atracţie mărită devine stabilă. Cu puterea astfel mărită poate atrage un volum sporit de fuioare din mediu, formându-şi o pătură exterioară suficient de puternică, datorită căreia monada poate supravieţui în spaţiile pe care le străbare, purtată de fluxurile de energie fundamentală din spaţii.

2. FORMAREA ELEMENTELOR INDIVIDUALE ALE CONŞTIENŢEI MONADELOR
Compactizările interioare ale celulelor energetice fundamentale nu se finalizează odată cu formarea monadei. Ele se vor dezvolta în continuare, prin atragerea – din pătura protectoare – de alte filamente de energii, fără ca pătura să se distrugă sau cel puţin să se subţieze, lăsând monada fără protecţie. Cu cât celulele energetice fundamentale interioare ale monadei cresc, cu atât mai mult şi puterea de atracţie a monadei va creşte, atrăgând astfel chiar mai multe filamente energetice din mediul de circulaţie. Monada cu totul se dezvoltă, fără însă ca acesta să fie un proces conştient.
Dar în timp, astfel de dezvoltări ale energiei interioare ale monadei conduc la apariţia şi dezvoltarea unor particularităţi ale fiinţării monadei, după cum urmează:
– deplasare minimă, de tendinţă, prin apariţia unui impuls interior de deplasare;
– coerenţă minimă – dar sesizabilă – în direcţiile de deplasare, denotând astfel primele manifestări de voinţă;
– memorarea elementelor, evenimentelor cu o logistică minimă: simţirea fluxurilor, prin diferenţele de presiune în flux, simţirea altor monade prin atracţiile formate şi exercitate în exteriorul lor.
Astfel de particularităţi conduc la formarea unei conştienţe minime, la început, indiferent dacă discutăm despre trecutul monadelor întemeietoare ale Centrului de evoluţie sau despre monadele intrate ulterior în Centrul de evoluţie. Monadele întemeietoare ale Centrului de evoluţie în care ne aflăm şi noi, acum, nu s-au deosebit de monadele care au intrat ulterior în mijlocul celor întemeietoare. Drumul parcurs însă de unele şi de celelalte sunt oarecum diferite, numai în sensul în care cele intrate ulterior au beneficiat de experienţa celor dintâi. Reunirea spontană a monadelor care se atrag unele pe altele şi rămân mai departe împreună formează grupuri în care monadele devin din ce în ce mai conştiente de ele. Un astfel de grup porneşte deja o evoluţie, evoluţie care merge mai departe în mod conştient – chiar dacă conştienţa este oarecum rudimentară la începuturi, dar în creştere permanentă. Ea are scopuri în creşterea volumului şi profunzimii simţirilor, scopuri care se îmbogăţesc şi ele în eternitatea vieţii pe care o pot avea monadele.
Mai întâi, asemenea scopuri vor avea în vedere un singur grup; pe măsura intrării multor alte monade în grupul iniţial, apar relaţiile intergrupale, în care monadele învaţă din propria experienţă, precum şi din experienţa formată în prezenţa altora.

3. GENERALITĂŢI PRIVIND EVOLUŢIILE MONADELOR
Formarea şi dezvoltarea celulelor energetice fundamentale precum şi, în continuare, a monadelor, este – aşadar – un automatism până la un punct. Dezvoltarea puterii lor interioare, mai ales din momentul în care ele încep să se atragă reciproc şi formează grupuri, apoi structuri interioare după experienţa pe care o acumulează, conduce la formarea unor organizări ale evoluţiilor altor monade, după exemplul de dezvoltare ale celor dintâi. Aceasta se poate numi deja evoluţie. Şi este o acţiune deja conştientă, care are aproape de la începuturi două forme clare de înaintare, după intenţie:
– autoindusă – în funcţie de conştientizările propriilor manifestări, propriilor înaintări pe drumul dezvoltării lor, pe care şi-o conştientizează ca putând fi eternă, infinită;
– indusă altor monade/primită de la alte monade, mai mult sau mai puţin conştient, dar totuşi cu o conştienţă din ce în ce mai mare, mai profundă, pe măsura înaintărilor în evoluţii. Gradele de evoluţie momentană merg de la distructiv la constructiv, de la interesul personal distructiv la interesul de grup constructiv chiar în supravieţuire; de la interesul lărgit personal – la cel lărgit de grup şi apoi – până la înţelegerea noţiunii de universal.
Grupuri care se structurează după necesitatea de supravieţuire şi apoi ajung deja la conştientizarea conlucrării şi ajutorului oferit/primit formează deja un Centru de evolutie. Puterea lui creşte permanent, căci noi monade se adaugă grupului astfel evoluant, cu o energie radiantă în spaţiile fundamentale care atrage cu putere tot felul de alte formaţiuni din spaţiul exterior – rămas neoganizat: fuioare de enregii, bule, filamente, curenţi de energie – curenţi care vor scălda în continuarea spaţiul exterior, ca şi acela interior al Centrului astfel format.
Toate monadele care intră permanent în interiorul Centrului de evoluţie urmează o cale de evoluţie ajutată. Toate parcurg trepte succesive de evoluţie: trepte care ţin cont de toate procesele – de la cele mai fine până la cele mai complexe. Sunt procese energetice normale fiecărei monade şi fiecărui moment de creştere a conştienţei propriilor manifestări – ca şi a manifestărilor celor din jurul lor.