Indoiti-va de tot ceea ce scriu, pentru ca voi insiva sa cautati si sa aflati cu propriile voastre puteri pe care, cu siguranta, le aveti!..


duminică, 31 mai 2009

CÂTEVA NOŢIUNI GENERALE DESPRE ÎNTRUPARE

Manifestarea ca atare (a unei monade, a unui spirit, a unui grup spiritual) în general poate fi privită:
– ca întrupare, adică: manifestarea spiritului întreg sau a fiecărei monade din orice spirit prin intermediul unui sistem corporal material, mai mult sau mai puţin complex, în funcţie de necesitatea etapelor, treptelor de evoluţie. Un astfel de sistem corporal se formează prin atragerea şi compactizarea fluxurilor de filamente materiale şi energetice în radiaţia energetică a spiritului, a fiecărei monade din spirit. Fiecare componentă a sistemului astfel constituit reprezintă o forţă sau un cuplu de forţe radiante din spirit, din compunerea spiritului (monade, pături interioare protectoare) sau grupului de spirite întrupate, sau unei singure monade puternic dezvoltată de-a lungul tuturor evoluţiilor sale. Odată constituit, forţele energetice radiante vor întreţine mai departe structurile corporale corespondente, manifestându-se efectiv prin intermediul acestora;
– ca manifestare monadică, adică: directă, de la monadă la monadă, fără mijlocirea unui sistem corporal, atunci când fiecare monadă din fiecare spirit ajunge la un nivel optim de acumulare energetică şi o experienţă pe măsura folosirii acestor puteri. Ceea ce înseamnă deopotrivă: a căuta cu orice împrejurare progresul spiritual – al său personal şi al semenilor săi de pretutindeni, spirite întrupate şi monade individuale, punând în slujba acestui progres moralitatea, demnitatea, altruismul, sacrificiul: iubirea la cote din ce în ce mai înalte. Evoluţiile în eternitate vor folosi puteri şi ţeluri pe măsură, dar nu numai prin activitate monadică, ci şi prin întrupare alături de spiritele aflate la începutul evoluţiilor lor, pentru a le acorda mereu exemplu personal şi ajutor nemijlocit. Iar acest lucru nu este nicidecum o cădere, ci dimpotrivă, o permanentă înaintare, înălţare a monadelor care acceptă totul cu mare bucurie, oriunde în universurile Creaţie şi în orice fel de evoluţii coordonate de Creatori.
Iată de ce întruparea rămâne valabilă oriunde în universurile spirituale (cu manifestare monadică, direct, de la monadă la monadă) sau materiale (cu manifestare prin intermediul corpurilor materiale). Şi iată de ce discutăm despre întrupări, chiar dacă întrupările noastre pământene se vor finaliza curând.
Întruparea este aşadar o formă de manifestare a unei monade sau a unui spirit (grup, formaţiune de monade) prin intermediul unui complex corporal: corp de manifestare + corpuri ajutătoare, corpuri care formează şi completează puterile şi percepţiile proprii corpului de manifestare, făcând posibilă o simţire, percepţie conştientă a sa, precum şi simţirea, perceperea întrupate, cu evoluţii de acelaşi fel sau/şi apropiate de evoluţie proprie.
Cu referire la cele care se petrec în acest univers, în Universul Fizic, întrupările pot fi împărţite, sintetic, în două mari categorii:
1. Întrupare individuală: întruparea unei monade dintr-un spirit într-un sistem de corpuri prin care ea singură se manifestă. În această categorie se includ deopotrivă:
– întruparea individuală a fiecărei monade dintr-un spirit (monadele primare);
– întrupările monadelor singulare, care nu mai formează spirite, ca urmare a acumulării de suficientă energie şi experienţă pentru continuarea trăirilor pe cont propriu (monadele secundare şi centrale);
2. Întrupare comună:
– întruparea unui întreg spirit, cu întreaga lui componenţă de monade într-un singur sistem corporal (este cazul spiritelor aflate în primele etape ale obişnuirilor lor de întrupare, când energia interioară a fiecărei monade este prea mică pentru susţinerea unui sistem corporal propriu şi manifestarea ei, oricât de simplă ar fi);
– întruparea unui grup mai mic sau mai mare de spirite (grup de spirite, popor de spirite, grupuri de popoare de spirite) într-un singur sistem corporal: întruparea unui popor de spirite (şi numim întruparea: „planetă”), întrupări ale unor grupuri mai mici sau mai mari de popoare de spirite (numim astfel de întrupări: „stea” şi „galaxie”).
Este necesar să fie reţinută ideea conform căreia nicăieri în acest univers – de altfel în oricare dintre universurile materiale (Universul Fizic, Universul Astral şi Universul Cauzal) nu au loc constituiri ale unui singur corp de întrupare – corp de manifestare unic – indiferent dacă este vorba despre întrupări individuale sau comune, divers-vibraţionale, divers-dimensionale.
Privite sub aspectul vibraţiei materiilor din care sunt constituite sistemele corporale, întrupările pot fi:
– întrupări în sisteme corporale cu corp de manifestare fizic;
– întrupări în sisteme corporale cu corp de manifestare astral;
– întrupări în sisteme corporale cu corp de manifestare spiritual (sau budhic).
După o prezentare sumară a fiecărui fel de întrupare prezentat mai sus, se va dezvolta puţin mai mult subiectul întrupărilor pământene.

1. ÎNTRUPAREA ÎN SISTEM CORPORAL CU CORP DE MANIFESTARE FIZIC
În principiu doar accept să folosesc o astfel de exprimare, dar sunt încredinţată că nu este o exprimare corectă. Toate corpurile, de orice vibraţie din acest univers sunt de fapt fizice, căci toate se raportează la corpul pe care îl avem acum pentru manifestare curentă – corpul fizic, adică acel corp ale cărui funcţiuni pot fi, în linii mari, urmărite cu ajutorul cu ajutorul aparatelor fizice de măsură, control şi susţinere a parametrilor generali de funcţionare.
Sistemele corporale cu corp de manifestare fizic sunt specifice fiecărui loc din fiecare galaxie: în funcţie de necesităţile de evoluţie ale spiritelor şi de condiţiile locale, materiale şi energetice locale.
În zona universului în care se află galaxia noastră, sistemele corporale ale tuturor speciilor sunt create prin ajutor exterior puterilor spiritelor primare – principalele spirite care desfăşoară aici evoluţiile lor: ori prin intermediul planetei, ori prin intermediul entităţilor dimensionale şi coordonatoare ale evoluţiilor locale.
În cazul întrupărilor pe Pământ, sistemul corporal complet – cel mai complex fiind cel al omului – cuprinde următoarele corpuri: corpul fizic, corpul dublu-eteric (sau vital), corpul astral (sau emoţional), corpul mental, corpul cauzal, corpul spiritual (sau budhic), corpul dumnezeiesc (sau atmic), corpul enesic şi corpul supraenesic.
În întruparea cu corp fizic, corpul fizic este corpul de manifestare curentă, de conştientizarea a manifestărilor curente. Însă el nu este unicul corp de manifestare: într-un astfel de complex corporal, corpul astral se poate desprinde pe termen scurt de restul sistemului corporal, aflându-se în detaşare sau călătorie astrală: numită şi vis, de majoritatea oamenilor. Este o posibilitate oferită de coordonatorii evoluţiilor, pentru diverse tipuri de activitate a spiritelor aflate în primele etape de evoluţie, la nivele relativ joase de vibraţie universică: corpul astral are astfel posibilitatea, în primul rând, de autostabilizare vibraţională: o recuperare vibraţională necesară pentru că, prin activitate curentă, are loc pierdere de vibraţie la nivelul corpului emoţional în primul rând, care se transmite corpurilor adiacente sub numele de oboseală; recuperarea vibraţiei are loc în regiuni dinafara planetei, în straturi speciale ale matricei eteric-astrale ale planetei. De asemenea, prin intermediul acestei detaşări, călătorii astrale, se poate desfăşura în mod conştient cercetare de tip astral-mentală, necesară în perioadele de creaţie intensivă mentală pentru cercetarea aprofundată a mediului de trai, a populaţiilor biosistemului planetar, a mediului cosmic apropiat din galaxie.

2. ÎNTRUPAREA ÎN SISTEM CORPORAL CU CORP DE MANIFESTARE ASTRAL
Însă corpul astral detaşabil nu este singura folosire a acestui corp, în această subzonă a universului. Spiritul se poate întrupa direct în sistem corporal cu corp de manifestare astral, atunci când puterile sale sunt relativ mici (la începutul întrupărilor), sau experienţa sa este încă redusă (în etapele de învăţătură de susţinere a corpurilor de manifestare, precum şi la începutul oricărei trepte noi de evoluţie). Corpul astral este uşor de purtat, nu presupune activităţi curente care să presupună pierderea de vibraţie şi necesitatea autostabilizării vibraţionale (aşadar entităţile astrale nu dorm!). Este un corp de manifestare care face trecerea de la întrupările încă şi mai uşoare din Universul Astral – universul învăţăturilor de treaptă ale tuturor spiritelor. Tocmai de aceea numim convenţional corpul nostru – corp astral – pentru a ne aminti permanent de legătura pe care o creează cu Universul Astral, al învăţăturilor noastre cele mai subtile. Vom discuta câteva aspecte ale unor asemenea treceri la sfârşitul acestor prezentări, despre care am discutat de altfel şi în capitolul EVOLUŢII.

3. ÎNTRUPAREA ÎN SISTEM CORPORAL CU CORP DE MANIFESTARE SPIRITUAL
Sistemul corporal cu corp de manifestare spiritual (sau budhic – în literatura ezoterică) este de fapt un sistem corporal de călătorie interstelară sau, mai târziu în viaţa spiritelor – interzonală. Cu prilejul unor astfel de călătorii, spiritele cunosc modul de circulaţie al fluxurilor în interiorul galaxiilor, în exteriorul lor, cunosc legăturile matriceale din interiorul şi din exteriorul galaxiilor, modurile de fiinţare a tuturor întrupaţilor din mediul stelar. Se pregătesc astfel pentru înţelegerile tuturor activităţilor pe care creatorii materiali universali trebuie să le cunoască, în profunzimea lor, pentru ca, ulterior, să devină şi ei, la rândul lor, la fel ca şi ajutătorii şi coordonatorii lor: mari creatori ai structurilor universice de pretutindeni, ajutând astfel mai departe pentru susţinerea tuturor evoluţiilor de pretutindeni.
Toate aceste feluri de întrupări individuale sunt proprii omului. Numai spiritele ajunse în stadiul de creator conştient pot să călătorească conştient, în grup spiritual propriu coordonat şi protejat de ajutători secundari (monade aflate în evoluţii înaintate de ajutători) şi centrali (creatorii-coordonatori de evoluţii) de la o stea la alta, de la o galaxie la alta, de la o subzonă şi zonă la alta. Spiritele umane vin pe Pământ efectuând călătorii prin mediul universic: de la locul ultimei lor întrupări, în deplasare în grup spiritual propriu sau în grupuri obişnuite de întrupare din propriul lor popor spiritual. Călătoriile spirituale au loc sub formă de întrupaţi în sisteme corporale cu corpuri de manifestare spirituale (budhice). Sunt corpuri dotate cu senzori puternici, de mare pătrundere, până la formele cele mai intime de structură a universului: acolo unde fluxurile de filamente-materii şi filamente-energii se desfăşoară şi se înfăşoară într-o permanentă mişcare universală, formând, re-formând şi remodelând permanent existenţele subtile ale universului.
Faza următoare de întrupare este aceea de entitate astrală, fără a se face pauză de întrupare: prin voinţa spiritului şi posibilitatea corpului spiritual de a forma corpurile sistemului până la corpul astral de manifestare curentă (aşadar: constituirea corpului cauzal, mental şi astral). De la acest nivel, senzorii corpului astral pot reda formele structurilor fixe, materiale, cu existenţă mai mult sau mai puţin îndelungată, cu formele proprii, prin voinţa spiritului, de mişcare, staţionare, forme diverse de activitate, alte acţiuni volitive ale întrupaţilor. Este o pregătire complexă pentru faza următoare a evoluţiei planetare, întruparea în sistem corporal cu corp fizic de manifestare. Pentru această formă este însă necesară realizarea unei pauze de întrupare, de odihnă a spiritului, după care şi spiritele umane intră în întrupări cu corp fizic, ca şi celelalte vieţuitoare planetare.
Toate astfel de constituiri corporale sunt proprii acestei dimensiuni structurale de evoluţie a spiritelor primare, aflate la începutul evoluţiilor lor. Toate galaxiile sunt în acestă dimensiune structurală a Universului Fizic, chiar dacă ele sunt, în profunzimile subtile ale universului, susţinute în constituirea lor, în dezvoltarea şi funcţionarea lor interioară, de către dimeniunile structurale paralele ale universului. Entităţile dimensionale – care se constituie prin voinţa proprie şi nu prin naştere din părinţi, ca urmaşi ai acestora – efectuează însă şi ele evoluţii: învăţături de ajutor oferit spiritelor aflate în evoluţii primare, oferite şi primite semenilor lor din toate dimensiunile structurale ale universului, precum şi entităţilor ajutătoare şi coordonatoare din Universul Secundar şi Universul Central, care participă nemijlocit, simultan, la acţiunile concrete de ajutor din toate universurile materiale. Şi ele se manifestă prin sisteme corporale materiale, însă materiile – şi, proporţional: energiile vitalizante ale materiilor corporale – sunt de vibraţii superioare tuturor formelor de materii şi energii din toate zonele Universului Fizic. Pentru realizarea sarcinilor lor, astfel de entităţi nu au nevoie de corpuri specializate, corpuri structurate la fel ca şi corpurile vieţuitoarelor planetare primare (şi ajutătorilor lor întrupaţi direct în mijlocul lor, în corpurile lor). Însă ei se folosesc de astfel de structurări materiale, pentru a nu crea confuzii în rândul spiritelor primare pe care le ajută, aflate şi ele, la rândul lor, într-un lanţ complex al fiinţărilor, funcţionărilor, înţelegerilor din toate segmetele de evoluţii planetare. Tocmai de aceea ei se folosesc de astfel de structuri corporale, prin intermediul cărora oferă ajutor, oferă simultan învăţătură de ajutor semenilor: cu acelaşi fel de corpuri sau cu feluri diferite, după cum le este necesar, conform evoluţiilor lor.

CÂTEVA CUVINTE ÎN PLUS DESPRE ÎNTRUPĂRILE PĂMÂNTENE
Suntem, poetic – deşi foarte realist! – ţărână căreia spiritul i-a dat viaţă, îi dă viaţă în continuare, suntem, da! spirit care se manifestă prin corpurile materiale – dar fără ele nu am şti deocamdată ce să facem… Este timpul să nu ne mai dispreţuim corpul – corpurile care ne formează abilitatea de a ne conştientiza, apoi controla radiaţia spirituală şi de a o folosi concentrat pe direcţiile pe care corpurile noastre ne formează obişnuinţe. Învăţăm astfel să derulăm activităţi mai întâi prin corpuri simple, apoi din ce în ce mai complexe, apoi foarte complexe – până când ajungem să ne dăm seama că fiecare parte a acestei complexităţi reprezintă de fapt forţe, cupluri de forţe, seturi de forţe pe care le are spiritul şi pe care învaţă să le folosească; individual şi în totalitatea lor, din ce în ce mai fluid. Toate sunt îndreptate în principal către acţiuni de: întreţinerea vieţii, cunoaştere, deplasare, comunicare şi relaţionare, creaţie. Şi, pe parcursul tuturor învăţăturilor; primirea şi oferirea de ajutor în toate condiţiile de trai în mijlocul cărora se desfăşoară viaţa.
În mod obişnuit, când discutăm despre un astfel de subiect, îl numim „încarnare”. Dar cum trăim vremurile universalizării noastre, când cercetăm de unde venim, ce facem pe Pământ şi cum se vor oglindi trăirile noastre de aici în universalizările care merg în eternitate, este bine să universalizăm şi noi termenii folosiţi. „Încarnare” este un termen pe care îl folosim când este vorba despre corp fizic de manifestare: un corp format din carne, sânge şi os, cu structuri interioare de compoziţii diferite, cu stări de agregare a materiilor şi densităţi diferite, cu vibraţii diferite. Dacă ne gândim că un spirit se poate întrupa folosind tot felul de corpuri: de fapt de sisteme corporale cu corp de manifestare diferit, atunci trebuie să schimbăm perspectiva. Spiritele se întrupează şi folosesc corpuri pe care, pe Pământ, le numim:
– organisme mono- şi pluricelulare simple, care sunt antemergătoare împărţirilor marile regnuri cunoscute de noi. Sunt viruşi, bacterii şi alte organisme mici – numite azi protiste: protiste asemănătoare cu vegetalele, protiste asemănătoare cu animalele, protiste asemănătoare cu fungii. Toate organismele de acest fel fac legătura cu câte un fel de regn: vegetal şi animal – cele mai bine cunoscute de noi. Unii cercetători departajează fungii ca regn separat, alţii nu: nu este cazul decât să enumerăm în trecere felul de organisme pământene de acest fel;
– vegetale: corpuri cu structuri de densitate medie relativ mică, de regulă fixe – căci sunt primele întrupări care obişnuiesc spiritele să trăiască şi la punct fix, conştientizând de la nivelul lor evolutiv starea de imobilitate;
– animale: după ce au format voinţa proprie în termenii: mişcare (zbor, plutire în medii de diferite densităţi) şi repaos (staţionare la punct fix în raport cu alţi întrupaţi), spiritele învaţă diverse feluri de deplasări, prin modelarea mişcărilor în funcţie de mărimea, densitatea şi complexitatea sistemul corporal constituit în radiaţia spiritului. Evoluţiile obişnuiesc spiritele cu corpuri adecvate sarcinilor proprii de evoluţie locală: sisteme corporale adecvate sarcinilor primare de bază – deplasare, hrănire şi perpetuarea speciei (procreere) şi sisteme corporale adecvate unor sarcini spirituale înaintate. Mai întâi sarcinile sunt de înţelegere a relaţiilor dintre semenii apropiaţi, apoi de amenajare a spaţiilor de trăire proprie, mergând lent către acţiuni de creaţie: mai întâi inconştientă – căutare şi amenajare din instinct de locuri speciale pentru protecţia puilor, apoi treptat se trece în registrul creaţiei conştiente, îndreptate către satisfacerea din ce în ce mai complexă a necesităţilor de trai. Asemenea sarcini pornesc insular (adică puţin câte puţin) din evoluţiile de întrupaţi vegetali (diverse tipuri de simbioze pentru pregătirea spiritelor în vederea conştientizării trăirilor şi lucrărilor împreună) şi animali (vegetaţie cu bacterii, apoi cu organisme mai dezvoltate, trăind dependent prin hrană şi adăpost – adică pentru protejarea propriei vieţi).
Întrupările – căci nu le mai putem numi încarnări, aşa cum ne dăm astfel seama – nu se reduc la felurile de sisteme corporale pământene. Pământul cuprinde, pe întinderile sale (ape şi pământuri-continente deopotrivă) doar părţi din linii de evoluţie care completează sau dezvoltă alte evoluţii, pe alte planete, cu alte feluri de sisteme corporale, care oferă condiţii optime de dezvoltare a forţelor spirituale de o mult mai mare diversitate decât aceea pe care o cunoaştem pe Pământ. Pământul este doar un loc dintre nenumărate locuri care dezvoltă forţele spirituale: prin corpurile pe care le poate oferi spiritelor aici, în condiţiile sale de materii şi energii specifice, la nivele de vibraţie specifice, sub influenţe cosmice şi dimensionale specifice acestui loc din univers.
Noi, oamenii, venim pe Pământ ca spirite foarte înaintate în evoluţii: primare, secundare sau centrale. Suntem veniţi cel puţin pentru a doua oară în acest loc din univers: discutăm însă despre cicluri de vieţi – nu de vieţi pământene. Sunt cicluri care ni se petrec acum la intervale lungi cât o adevărată eternitate, timp în care evoluţiile noastre sunt de cunoaştere superioară a forţelor spirituale care ni se dezvoltă mereu, permanent, sunt evoluţii de aplicare a lor, de consolidare apoi: a acestora şi a tuturor celor cunoscute anterior. O consolidare prin prisma celor mai noi forţe conştientizate, a aplicaţiilor anterioare, consolidări cu un asemenea bagaj în plus faţă de întreg ciclul precedent, desfăşurat cu mult timp înainte, pe aceste meleaguri ale universului. Spiritul înaintat în evoluţii ţine cont de toate, accesează cu uşurinţă toate memoriile nivelelor sale spirituale şi efectuează cu relativă uşurinţă corecţiile necesare unor noi desfăşurări de trepte, oriunde în univers.
Dar niciodată o asemenea călătorie spirituală, a unor spirite înaintate, nu are loc numai pentru beneficiul propriu sau de grup personal, restrâns. Evoluţiile spiritelor în asemenea călătorii sunt strâns corelate cu evoluţiile pe aceeaşi planetă a unor alte popoare de spirite care efectuează chiar pentru prima dată, ca rezidenţi, evoluţiile lor progresive, pe care şi călătorii din alte zone ale universului le-au parcurs cândva. În acest fel, călătorii devin ajutătorii rezidenţilor de pe planeta unde ei sunt, de fapt, musafiri!
Desfăşurările sunt însă şi mai complexe întrucât, la rândul lor, populaţiile spirituale care efectuează aici evoluţii progresive sunt corelate la rândul lor cu evoluţiile altor popoare de spirite care efectuează local doar evoluţii preliminare, pregătitoare pentru viitoarele lor evoluţii progresive: pre-cunoaşteri ale locurilor, condiţiilor de evoluţie, populaţiilor biosistemice locale, etc.
În acest fel, în cumulul evoluţiilor împletite în acelaşi loc, punct universic, se desfăşoară permanent evoluţii de ajutători, în paralel cu alte sarcini şi învăţături personale. Astfel de învăţături de într-ajutorare reciprocă sunt învăţături complexe, pentru oferire şi primire de ajutor în egală măsură. Cei înaintaţi devin ajutători pentru rezidenţi, rezidenţii, la rândul lor, devin ajutători pentru spiritele aflate în evoluţii preliminare. Cu toţii devin ajutători pentru fiecare grup de spirite care evoluează pe planetă, ca participanţi la formarea biosistemului planetar – deosebit de complex, după cum vedem.
Toate îşi împletesc evoluţiile, simple sau complexe, cu evoluţiile proprii ale planetei, ale stelei care îşi guvernează planetele la a căror constituire şi derulare de destine participă direct: fiind cu toate, la rândul lor, evoluţii de o complexitate deosebită, prin întruparea unui popor de spirite sau a mai multor popoare de spirite într-un corp comun: pe care îl cunoaştem de aici, de pe Pământ, sub formă de stea şi planetă. Iar în depărtările uriaşe, ne-perceptibile decât prin energiile pe care le trimit în toate părţile universului sunt galaxiile ca forme de întrupare, diferite constitutiv de galaxiile pe care le cunoaştem din zona noastră – galaxiile matriceale formate prin legături matriceale între stele şi planete, nu prin întrupare simultană a popoarelor spirituale în stele, planete şi biosistem propriu.

ÎNTRUPĂRI COMUNE:
ÎNTRUPĂRILE SPIRITELOR INTRAPLANETARE
În acest moment avem o orientare deja formată privind definirea întrupării comune a unui întreg spirit – la începuturile timide ale evoluţiilor spirituale: o întrupare a spiritului întreg într-un corp mic, uşor de gestionat pentru întregul spirit aflat pe primele sale trepte de învăţătură de orientare prin forţe proprii în spaţiile universice. Pe Pământ, astfel de întrupări sunt proprii spiritelor pe care le-am numit intra-planetare: evoluează protejate de planetă, chiar în interiorul poporului care se întrupează în această formă macro-cosmică – planeta. Intuiţia populară plasează astfel de spirite în contextul pământos concret, crezându-le “fără spirit” (peisaj, tablou fără viaţă), căci mental nu se văd radiaţiile spirituale (sub formă de con sau stea) de-asupra vieţuitoarelor mărunte ale planetei. Ca un fel de proiecţii virtuale într-un spaţiu fără suflet. Dar de fapt, planeta are un suflet uluitor de puternic şi bogat, chiar dacă nu simte fizic călcătura paşilor noştri, copitele animalelor, felul în care cârtiţele îşi sapă galerii spre pântecul său, sau oamenii scoţându-i „măruntaiele” pentru a le expune pe pieptul lor uneori prea puţin iubitor de pământuri şi de stele…
Planeta este tot aceea care creează corpurile micilor vieţuitoare, care nu au încă puterea de a-şi constitui corpuri în radiaţia lor spirituală, dar învaţă treptat, prin exemplul oferit de ajutătorii înaintaţi întrupaţi în mijlocul lor, să-şi ia în primire corpuşoarele formate din bule desprinse din matricea eteric-vitală a planetei. Apoi învaţă să şi le hrănească, să le întreţină, învaţă treptat să se înmulţească, să nască pui şi să-i crească, constituind astfel şi, treptat, conştientizând un ciclu complet de întrupare.
Întrucât întruparea unui spirit mic este asemănătoare cu cea a noastră, a oamenilor (pe Pământ: vieţuitoarele planetare de la viruşi la mamifere exclusiv), ne vom îndrepta atenţia pe scurt asupra marilor întrupări comune ale popoarelor spirituale întregi: planetă, stea şi galaxie.

MARILE ÎNTRUPĂRI COMUNE: PLANETĂ, STEA, GALAXIE
Treptat, pe măsura creşterii energiei interne, a experienţei folosirii acestei energii, spiritele ajung să se întrupeze în mod diferit de primele mici întrupări comune: deşi spiritul nu se dezmembrează încă, fiecare monadă în parte are la un moment dat posibilitatea, forţa interioară de a dezvolta o întrupare cu un corp separat de cele ale fraţilor săi de spirit: numim aceste întrupări: individuale.
Tot treptat, pe măsura creşterii conştiinţei de sine prin întrupări succesive individuale, se creează condiţiile spirituale întrupării unui popor întreg de spirite sau unei multitudini de popoare de spirite într-un sistem corporal comun, asemănător celui de întrupare individuală, însă de proporţii mult mai mari.
Întruparea pe care o cunoaştem sub formă de stea şi planetă este tot o întrupare cu scop de manifestare, chiar dacă ea este o manifestare exclusiv de câmp. Întrupările care se constituie în planetă sau stea (să discutăm deocamdată despre ele) şi dezvoltările fenomenologiei specifice lor aşa cum cunoaştem azi în linii mari – sunt rezultatul legilor cu un oarecare automatism de fiinţare pe termen relativ scurt la scara eternităţii vieţii spiritelor. Însă spiritele astfel întrupate, formând macrostructuri ale universului, se manifestă activ, chiar dacă este vorba numai despre o manifestare de percepţie şi direcţionare/redirecţionare de atenţie, de concentrare spirituală, după cum merg mişcările fluxurilor energo-materiale pe care ele le percep. Mişcările sunt fizice pe suprafeţele şi în interiorul planetelor şi stelelor, dar urmărirea lor este o activitate mentală, care se dezvoltă, se consolidează şi se focalizează în planurile existenţiale complexe din spaţiile universice. O astfel de activitate mental-cauzală (uneori chiar astrală, dar nu ne ocupăm acum de acest aspect) se derulează fără ca vreun spirit să participe direct la desfăşurările vieţii biosistemului însoţitor sau să se amestece în fenomenologia fizico-chimică a corpului fizic existent, planetar sau stelar.
Spiritele ajunse în această fază de evoluţie învaţă desfăşurarea simultană a unor manifestări cunoscute şi consolidate anterior, necesare pentru centrarea şi ordonarea atenţiei asupra unui ţel comun pentru un grup întreg. Se are în vedere dezvoltarea unor înţelegeri ample ale necesităţilor grupurilor de evoluanţi individuali care desfăşoară activităţi comune, deşi sunt diferiţi ca profil spiritual şi obişnuinţe de manifestare. Urmare a unor asemenea evoluţii comune, spiritele care le-au parcurs vor deveni mult mai concentrate asupra oricăror problematici atinse de trăiri ulterioare, vor avea puterea de a aprofunda percepţii cu care până atunci doar se confruntaseră, cunoscând că există, fără a putea înţelege până unde se pot realiza adânciri, aprofundări ale acestora. Întrupările comune ale popoarelor de spirite sunt:
– Planetă: întruparea unui întreg popor de spirite într-un corp comun, planetar, care poate susţine viaţa şi manifestarea unui număr finit de spirite aflate la începuturile evoluţiilor lor (spirite intraplanetare) – pe Pământ sub formă de vieţuitoare mărunte, precum şi a unui număr (de asemenea finit) de spirite aflate în evoluţie individuală (extraplanetară) – pe Pământ sub formă de mamifere şi oameni. Susţinerea lor are loc indiferent dacă acestea au puterea de a înţelege sau nu că trăirea lor se desfăşoară pe un corp viu (asemenea lor înşişi) care susţine cu greutate, dar şi cu multă abnegaţie, viaţa tuturor spiritelor alături de ea;
– Stea: întruparea mai multor popoare de spirite într-un corp comun, stelar, având putere de susţinere a unor procese vitale care nu se pot desfăşura decât în prezenţa unor energii spirituale cumulate ale tuturor spiritelor care se reunesc astfel. Procesele fizico-chimice pe care le cunoaştem acum ca fiind desfăşurate la nivelul stelelor sunt dublate de alte asemenea procesări, puţin sau de loc cunoscute momentan pe Pământ, care întreţin viaţa la toate nivele corpurilor fluidice. Sunt astfel ajutate manifestările multor popoare de spirite aflate în faze diferite de evoluţie, sub guvernarea sa.
O stea susţine viaţa şi desfăşurarea evoluţiei unui număr finit de planete, cu toată încărcătura lor de vieţuitoare care trăiesc pe ele, prin intermediul unei matrici eterice (vitale). Prin această matrice se susţine constituirea, întreţinerea energo-materială a planetelor, menţine legătura între planete şi, mai departe, menţine legătura cu toate stelele din organizarea complexă din care face parte – galaxia matriceală.
O galaxie matriceală este o organizare sub formă de galaxie (grup organizat) a unei multitudini de stele reprezentând popoare spirituale cu evoluţii diferite, cu planetele aferente aflate şi ele în etape diferite de evoluţie. O astfel de organizare este susţinută prin matrici comune, formată din reţele de corzi galactice – şi nu prin corpuri comune pentru toate stelele şi planetele, constituite simultan: pentru a ajunge în fazele specifice unui corp comun galactic, formând un complex evolutiv comun, popoarele spirituale au nevoie să de o evoluţie îndelungată, acumulând multă energie, dublată de o experienţă spirituală pe măsură.
– Galaxie: întruparea unei multitudini de popoare de spirite, care au parcurs anterior evoluţiile tip “planetă” şi “stea”: toate stelele şi toate planetele, inclusiv biosistemele lor (vieţuitoarele cu toate felurile de corpuri: fizice, astrale, spirituale sau cu orice fel de vibraţie,după specificul local) se întrupează simultan şi nu consecutiv, ca în cazul galaxiilor matriceale. Ieşirea din întrupare, de asemenea, are loc simultan pentru toate formele de întrupare din galaxie. Aşadar, este necesar să se deosebească forma de organizare “galaxie matriceală” de forma de întrupare “galaxie”: prin organizarea galactic-matriceală, comună stelelor şi planetelor lor din zonele I şi II ale Universului Fizic, acestea învaţă să se alinieze cerinţelor pe care le vor cunoaşte în etapa finală a evoluţiilor primare: galaxia ca formă de întrupare.
Într-o asemenea formă de întrupare, toate spiritele care formează o galaxie se manifestă prin corpuri bine cunoscute de ele, de-a lungul tuturor evoluţiilor parcurse în zonele I şi II ale universului: individuale şi comune deopotrivă.
Prin întruparea tuturor spiritelor la acelaşi nivel de conştiinţă, folosind corpuri-componente ale unei galaxii: stele, planete, biosisteme însoţitoare, simţirea tuturor se va concentra într-un câmp emoţional-mental-cauzal comun. Iar aceasta se va petrece, indiferent dacă este vorba despre organisme monocelulare – până la cele mai complexe, mai rafinate forme de întrupare individuală: unde formele umane sunt departe de a fi creaţia cea mai înaintată a universului, aşa cum cred unii dintre semenii noştri azi… Ca urmare, ceea ce simte fiecare vieţuitoare de pe o planetă simte identic şi planeta pe care trăieşte, şi steaua care le luminează – alături de toate celelalte stele şi planete din galaxie.
Discutând despre tema câmpului comun, este necesar să subliniem faptul că întrupările individuale se desfăşoară în forme de simţire şi de activitate individuală în câmp mental colectiv, susţinute de câmpurile mentale planetar-stelare locale, în timp ce toate întrupările comune, planetare, stelare şi galactice se desfăşoară în câmp mental comun, creat de puterile energetice reunite ale tuturor spiritelor din componenţa întrupărilor şi de elementele matriceale locale. Diferenţa între cele două feluri de câmp este dată de faptul că în câmpul mental colectiv se regăsesc activităţile unui bloc de spirite de evoluţii foarte diferite, care se influenţează diferit unele pe altele, în timp ce în câmpul mental comun se regăsesc numai activităţile specifice unor spirite de aceeaşi treaptă evolutivă ; ele se ajută reciproc, se împletesc către acelaşi subiect comun de percepţie sau concentrare, fiecare spirit simţind, şi acumulând în mod conştient experienţă de acelaşi fel: şi din activitatea proprie, şi din activitatea semenilor întrupaţi alături de ele.
În galaxiile matriceale din zona I şi II a universului ambele câmpuri însă se desfăşoară în acelaşi spaţiu, în acelaşi segment de vibraţii stelar-planetare sau galactice. Ele se împletesc, fără însă ca planeta sau steaua să influenţeze cu ceva evoluţiile vieţuitoarelor – spiritelor întrupate pe planete sau în jurul acestora (indivizi sau entităţi astrale). Iar acest lucru este necesar evoluţiilor de început ale spiritelor primare, care nu au experienţa uşurinţei desfăşurării activităţii lor în condiţiile perceperii altor influenţe majore pentru ele. Când însă evoluţiile spiritelor ajung să fie foarte înaintate, ele învaţă şi consolidează activităţi proprii sub influenţele puternice ale altor popoare spirituale: este cazul galaxiei ca formă de întrupare, din zona a III-a a universului.
Toate sistemele corporale despre care am discutat – fie individuale, fie comune – fac parte din structurile câmpului universal al dimensiunii structurale locale, specifică evoluţiilor spiritelor primare, care efectuează aici primele lor evoluţii: de obişnuire cu corpurile şi cu manifestările pe care le vor folosi în eternitatea vieţii lor.
La fel ca şi întrupările individuale, întrupările comune de tip stea şi planetă pot fi întrupări fizice şi astrale – nu şi întrupări cu corp de manifestare spiritual. Căci întrupările cu corp de manifestare spiritual răspund unei anumite trepte de necesitate a spiritelor individuale, care pregătesc de fapt spiritele pentru folosirea percepţiilor la înţelegerea circulaţiilor fluxurilor de filamente de toate vibraţiile din această dimensiune structurală a universului.
Dimensiunile structurale paralele nu sunt spaţii cu corespondenţe locale ale stelelor şi planetelor. Nu este bine să folosim expresii de felul: “proiecţii”, căci intrăm prin confuzii în lumea virtualului, ceea ce nu este cazul: unde virtualul este o reprezentare care nesusţinută de radiaţie spirituală, care să determine simţiri ale vreunui spirit. Dimensiunile structurale paralele nu sunt constituite din împletiri de stele şi planete în galaxii locale, chiar dacă spaţiul de tangenţă cu cel al nostru participă nemijlocit la formarea şi susţinerea galaxiilor. Proprietăţile spaţiilor lor rezultă din vibraţiile foarte înalte şi din compactizările puternice realizate de către entităţile dimensionale.
Întrupaţii din spaţiile dimensionale paralele folosesc spaţii fără capete, ondulatorii, care se întrepătrund şi rămân în acelaşi timp concentrice spaţiului nostru dimensional: care este structurat în galaxii, în subzone şi zone despărţite între ele, pentru ca spiritele aflate în evoluţii primare să se obişnuiască cu circulaţii între repere de clare de existenţă, de învăţătură, elemente cu care vor învăţa la rândul lor alte generaţii de spirite care le vor urma în evoluţii.

CICLURI DE VIEŢI (DE ÎNTRUPĂRI)
Este necesar să avem în vedere faptul că întrupările au loc în cicluri (cicluri de vieţi, de întrupări) despre care putem discuta acum câteva aspecte cu caracter general.
În cadrul acestor studii vom numi ciclu de vieţi o grupare de întrupări (vieţi, destine) desfăşurate într-un punct a universului: pentru noi, cei ce privim lucrurile din perspectiva oamenilor, universul de întrupare este Universul Fizic, corpurile noastre fiind constituite din materii fizice.
O astfel de grupare de întrupări nu este proprie doar spiritelor care efectuează primele lor evoluţii progresive prin Universul Fizic, ci tuturor spiritelor şi monadelor care se întrupează în acest univers, în diferite faze ale evoluţiilor lor:
– ale fiecărui spirit în parte: pentru fiecare spirit care se întrupează cu toate monadele componente într-un singur corp. Este cazul monadelor care încă nu au puterea să-şi constituie individual un corp (mai corect: un sistem corporal) prin care să-şi manifeste forţele radiante, să şi le conştientizeze, să şi le îndrepte cu conştiinţă din ce în ce mai concentrată, mai bine focalizată, în direcţia manifestărilor lor în mediul de trai;
– ale fiecărei monade dintr-un spirit primar. Detaliind – este cazul spiritelor primare care au ajuns în evoluţii înaintate comparativ cu cele discutate la punctul anterior: când spiritele ajung, în evoluţiile proprii, în faza de creator conştient, care presupune o putere spirituală înaintată. O au deja, aşadar, dar încă nu evoluează individual – fiecare monadă în parte, deoarece le este necesar să înveţe, în continuare, să primească şi să desfăşoare şi acţiuni de ajutor oferit fraţilor lor de spirit, apoi şi altor spirite, şi altor grupuri spirituale cu care intră în tangenţă, în timpul vieţilor lor;
– ale monadelor care evoluează individual: este cazul evoluaților secundari şi centrali, ajutători înaintaţi întrupaţi în mijlocul primarilor pe care îi învaţă să se manifeste în mod complex, prin exemplu personal, să-şi deruleze concentrat activităţile de vieţuire proprie şi, după caz, să ofere la rândul lor ajutor celor care îl necesită.
Vieţile (întrupările) spiritelor se desfăşoară astfel ciclic, în medii stelar-planetare, având condiţii care se încadrează într-o vibraţie generală specifică locului din univers: adică având o vibraţie cuprinsă, în toate variaţiile sale, într-un segment propriu care nu se modifică comparativ cu celelalte puncte din univers. Căci modificări se derulează neîncetat în orice univers, însă ele se desfăşoară concertat, armonios, împletind necesitatea creării de condiţii pentru evoluţiile spiritelor – cu armoniile universului, după zona şi subzona locală.
Ciclurile de vieţi au loc în spaţii diferite, cu durate diferite pentru fiecare treaptă de evoluţie în parte – dar şi în parcursul propriu, cu particularităţi specifice fiecărui popor spiritual în parte. Cu toate acestea, evoluţiile urmează un curs general asemănător, cu trepte generale, parcurse de fiecare spirit în parte, împletite armonios de către coordonatorii de evoluţii, cu mult respect pentru puterile şi înclinaţiile fiecărei monade în parte.
Vieţile grupate într-un ciclu complet nu presupun parcurgerea tuturor – sau majorităţii treptelor de evoluţie – fără întrerupere în acelaşi univers, în acelaşi punct: cum ar fi o planetă – Pământul în cazul nostru. Un ciclu de vieţi presupune o perioadă de aplicare a unor seturi de învăţături primite în diferite universuri – nu numai în acest univers – după cum permite puterea energetică momentană a spiritelor, a monadelor. În acest fel, seturi de învăţături primite sunt explicate pe îndelete, exemplificate apoi de către ajutătorii-învăţători, experimentate împreună, apoi consolidate la diferite nivele de vibraţie, în condiţii planetare diferite, în condiţii diferite de populaţii spirituale locale şi de densitate populaţională diferită.

DETALII PRIVIND DESFĂŞURAREA CICLURILOR DE VIEŢI
Când discutăm despre un ciclu de vieţi să nu înţelegem că spiritele efectuează toate evoluţiile lor etapă după etapă doar în Universul Fizic şi, după terminarea unor astfel de evoluţii, ele ar înainta în evoluţiile următoare astfel: în Universul Astral (cu vibraţie imediat superioară), apoi în Universul Cauzal (superior ca vibraţie Universului Astral). Ar urma apoi Universul secundar şi apoi Universul Central.
Astfel de derulări ar însemna o rupere, cel puţin o îndepărtare a spiritelor de rădăcinile evoluţiilor lor, o înstrăinare de propriile lor rădăcini; ar ajunge – dacă lucrurile s-ar petece în acest fel – la neînţelegerea semenilor care intră în evoluţii după intrarea lor. Căci evoluţiile nu presupun parcursul unor popoare spirituale intrate simultan în structurile organizate în universuri, după care nici o altă monadă nu ar mai intra în astfel de spaţii. Dimpotrivă, mereu intră în astfel de structuri, create de primele monade care au păşit pe drumul conştientizării trăirilor lor. Sunt marii creatori-coordonatori de evoluţii, şi ei primesc mereu alte monade, valuri de monade care îşi încep evoluţiile sub coordonarea lor. Care permit în continuare intrarea unor valuri noi de monade din exteriorul structurilor create de ei, coordonându-i în paşii evoluţiilor lor, îndrumând şi pe cei care sunt de mult pe această cale să ajute şi ei, la rândul lor.
Astfel se creează vieţile noastre, prin participarea tuturor monadelor aflate în evoluţii: direct, prin întruparea în spaţiile de evoluţie ale altor spirite sau indirect, prin radiaţia lor răspândită în astfel de spaţii.
Ceea ce numim pe Pământ viaţă, apoi cicluri de vieţi, este o manifestare momentană a vieţii eterne a monadelor în diferite feluri, în diferite spaţii, de vibraţii diferite, spaţii delimitate material în mijlocul trăirii altor spirite, în alt fel întrupate.
Ciclurile de vieţi (destine) au o desfăşurare deosebit de complexă, şi niciodată nu se conduc după automatisme simple. Ele se leagă întotdeauna între ele, coordonatorii evoluţiilor lor căutând – în special la spiritele care descoperă spaţiul infinit şi eternitatea – să se mlădieze trecerile de la un punct de evoluţie la altul (în acelaşi univers sau în universuri diferite).
La începutul evoluţiilor lor, spiritele nu conştientizează locurile unde se întrupează însă, pe măsura creşterii puterilor lor spirituale, a experienţei de percepere a mediilor de trai şi a folosirii cunoaşterilor de acest fel pentru orientarea în spaţii, ele sunt organizate astfel încât să dezvolte mereu cunoaşterile lor. Pornesc de la spaţiul apropiat, mergând către deschideri universice din ce în ce mai largi. Când ajung în etapele de creator conştient, dorinţa de conştientizare a spaţiului de trăire conduce la necesitatea lărgirii câmpului de percepţie: de la apropierea corpului lor de manifestare către universul înconjurător, apoi către alte universuri.
Desfăşurarea întrupărilor are loc astfel treptat pe spaţii din ce în ce mai întinse, cu particularităţi din ce în ce mai complexe: de la o planetă la alta ale unei stele, apoi într-un întreg sistem stelar (grup de stele care vehiculează fluxuri de materii şi energii de vibraţii apropiate)
Cunoaşterea fiecărui loc de desfăşurare a fiecărui ciclu de întrupări devine astfel necesară şi pentru orientarea conştientă în spaţii, dar şi pentru extinderea cunoaşterii modului de circulaţie şi de împânzire a fluxurilor de energii şi materii circulante în spaţiile galaxiilor. Astfel, un nou ciclu de întrupări începe întotdeauna pentru spiritele creatoare conştiente din ultimul loc de întrupare al ultimului lor ciclu de vieţi. Din acest loc, binecunoscut de spirite după un ciclu întreg de întrupări, de cercetări şi de aplicaţii care le pot permite evoluţiile proprii, ele pornesc întrupate în cele mai subtile – şi totodată cele mai puternice corpuri pe care le pot avea conform treptei proprii de evoluţie: corpuri pe care, pe Pământ, le numim corpuri spirituale (sau budhice). Sunt corpuri din materii specifice însă fiecărui loc în parte, dar la nivelul spiritelor, de creatori conştienţi, astfel de corpuri permit extragerea din memoriile spiritului a acelor cunoaşteri, obişnuinţe optime, pe care le pot folosi, prin adaptare uşoară, rapidă, pentru înţelegerea celor în mijlocul cărora desfăşoară călătoriile, trăirile momentului. Nu sunt peste tot aceleaşi feluri de materii pentru constituirea unor astfel de corpuri, dar potrivit fiecărui loc în parte ele au acelaşi rol, la nivelul fiecărei trepte de evoluţie. Tot la fel cum, pe Pământ, avem picioare din momentul naşterii până în momentul decesului, le folosim pentru aceeaşi activitate generală, dar la fiecare etapă a vieţii noastre ele arată altfel. Vibraţia lor este înaltă, folosirea uşoară, puterea şi rezistenţa lor la modificările spaţiilor galactice sunt optime derulărilor fără dezorientare şi fără oboseală.
Plecarea spre următorul sistem stelar de evoluţie se face din corp spiritual, după o recapitulare a cunoaşterilor tuturor elementelor energo-materiale perceptibile cu aceste corpuri. Astfel de cunoaşteri vor forma baza de trăire în călătorie, şi în locul desfăşurării următorului ciclu de întrupări. Corpurile sunt de o complexitate medie pentru evoluţiile din sistemele stelare locale: o medie a complexităţilor tuturor evoluţiilor în fostul, şi din noul sistem. Nu se ia în considerare un maximum de complexitate a corpurilor, căci trebuie ca spiritele să facă un efort mediu de percepţie a tuturor elementelor, din toate segmentele corpurilor cu care au făcut evoluţiile. Asemenea efort este de fapt o pregătire pentru susţinerea mai departe a învăţăturilor pe care le vor primi şi a aplicaţiilor lor în noul loc de întrupare.
Cu aceste corpuri, spiritele vor putea percepe energii şi materii din blocul valorilor vibraţiei din toate segmentele locale, de la cele mai joase – până la cele foarte înalte. Ele le pot recunoaşte, le-au cunoscut în treacăt în ultimele evoluţii, fără însă să aibă abilitatea de a lucra cu ele. Dar după o perioadă de acomodare cu noul loc, şi de învăţare a detectării lor, a lucrului cu ele, se poate realiza o activitate acceptabilă cu elemente de vibraţii înalte şi foarte înalte, pe care la venirea pe planetă nu le-au perceput decât din corpurile spirituale, şi doar sub atenta îndrumare a însoţitorilor lor de grup: nu însă şi din alte feluri de corpuri de manifestare (astrale şi fizice).
Toate se vor învăţa, pe rând, şi apoi se vor consolida, în ciclul în desfăşurare.
Efectuarea evoluţiei într-un întreg sistem stelar nu se face parcurgând toate planetele acestuia, sub forma unui şir neîntrerupt de vieţi, de destine, de întrupări. Pe de altă parte, cantonarea spiritelor se face doar aparent pe o singură planetă: pe o planetă cu condiţii deosebit de variate de evoluţie pentru spiritele creatoare conştiente – oamenii, pe Pământ. Întrupările în sisteme corporale cu corp de manifestare fizic sunt baza de lucru şi de consolidare pentru ele, iar între întrupările cu corp fizic (ceea ce noi numim vieţi) se derulează întrupări în sisteme corporale astrale: pe toate planetele din sistemul stelar. Mai întâi în sistemul planetar al stelei care guvernează şi planeta de întrupare fizică, apoi pe toate planetele din întregul sistem stelar local. În acest fel, spiritele se obişnuiesc treptat cu variaţiile de vibraţii specifice planetelor apropiate, obişnuindu-se treptat cu recunoaşterea şi folosirea lor chiar şi din corp fizic, în întrupările următoare. Fiecare planetă are câte ceva specific de oferit ca învăţătură, după care spiritele se obişnuiesc să lucreze cu noutăţile, în condiţiile planetare de reşedinţă (pe planeta unde efectuează întrupări cu corp fizic – cu cea mai joasă vibraţie comparativ cu întrupările în corpuri spirituale şi astrale).
Putem preciza astfel că, atunci când vorbim despre un ciclu de vieţi, chiar dacă ne-am exprima gândind la vieţile de întrupare cu corp fizic (după cum suntem obişnuiţi noi, oamenii), este necesar să cuprindem însă toate manifestările spiritului, indiferent prin ce fel de sisteme corporale se manifestă în mediul local. Un astfel de ciclu cuprinde, aşadar:
– învăţături şi aplicaţii prin corp de manifestare spiritual, cuprinzând drumul până la planeta-pivot pentru întreg ciclul de întrupări, precum şi adaptările energiilor şi materiilor în mediul local cel nou;
– învăţături şi aplicaţii prin corp de manifestare astral: trecerea de la corpul spiritual la corpul astral se face prin acumulări succesive de energii şi constituirile corporale necesare, chiar din întrupările cu corp spiritual, pentru continuarea adaptărilor la cunoaşterea locurilor noi. Apoi, şi după fiecare întrupare cu corp fizic: la fiecare terminare a unei întrupări cu corp fizic are loc continuarea consolidărilor cunoaşterilor prin rămânere în corp astral de manifestare;
– cu corp de manifestare fizic, prin consolidări în condiţii de vibraţie mai joasă, care determină cunoaşteri îndelungate şi aprofundate – dar şi un material imens de cercetare a propriilor puteri în astfel de condiţii: care va fi de un real, şi imens folos şi pentru propriile evoluţii ulterioare, şi pentru a împărtăşi experienţa proprie altor generaţii de monade pe care le vor ajuta în evoluţiile lor, în eternitate.
Finalizarea ciclului are loc atunci când spiritele rezidente au realizat evoluţii pe tot cuprinsul sistemului stelar, reuşind să desfăşoare activităţi similare peste tot.
Şi iar se pregătesc pentru un nou ciclu, în sistemul stelar următor, pentru o nouă etapă de evoluţie.
Ciclurile de întrupări în Universul Fizic sunt despărţite însă de trăiri în alte universuri, Universul Astral şi Universul Cauzal. 

sâmbătă, 30 mai 2009

ÎN INTERIORUL MONADELOR

I. IDEI PRINCIPALE
1. Monada autoformată în spaţiile energiei fundamentale atrage energie pe care o compactizează în interiorul său: în celulele sale fundamentale şi în pături compactizate în jurul celulelor. În exteriorul său, se formează o pătură protectoare, cu densitate mai mare decât a energiei din spaţii.
2. Are loc formarea unui proces incipient de hrănire prin atracţii de energie din exterior şi eliberarea celor care nu s-au compactizat în celule. Pe măsura creşterii puterii energetice a monadei creşte şi puterea păturii din exteriorul său. 
3. Are loc începutul conştientizărilor monadei, în procesul de zbatere pentru hrănire, simţind în jur lucruri care îi pot fi de ajutor pentru întărirea sa şi altele care o pot leza, dacă nu se protejează, apără. 
4. Înţelegând diferenţa dintre stările de hrănire şi creşterea puterilor sale, monada începe să-şi conştientizeze strările proprii şi stările mediului din care îşi ia hrana. Urmează dezvoltarea conştientizărilor sale.
5. Se formează memoriile active ale monadei prin conştientizări multiple, legate de evenimentele simţite în exteriorul şi în interiorul său. 
6. Încep trăirile sale într-un Centru de evoluţie: în patul filamentelor energo-materiale, în care nu au loc mişcări de energii, de aceea monadele încep să se mişte pentru a se simţi pe ele înseşi. Fazele următoare dau naştere la încercări de apropiere şi de recunoaştere a altor monade din patul filamentar. Creşte gradul de conştienţă şi de memorare a mişcărilor proprii.
7. Încep evoluţiile spirituale prin întrupare. Coordonatorii formează grupări stabile de monade (le numim spirite) reunite prin pături energetice compacte, care încep să se manifeste prin intermediul corpurilor lor. Prin eforturile proprii de trăire şi de manifestare are loc creşterea conştienţei în diferite medii şi conştientizări de într-ajutorare. 

II. DETALII:
Aşadar, după ce am înţeles modul de formare a monadelor şi primele trepte lor de evoluţie sub formă de energii şi materii, să concluzionăm că evoluţia din interiorul unui Centru de evoluţie urmăreşte o serie de trepte, de faze de mărire a potenţialului energetic interior al monadelor. Se urmăreşte astfel dezvoltarea unui şir natural de fenomene care însoţesc compactizarea energiilor în jurul şi în interiorul celulelor fundamentale. Fiecare celulă în parte este scăldată de energiile dinafara ei, însă o parte din aceste energii sunt la un moment dat atrase chiar de compactizările din interiorul celulelor monadei. Prin puterea de atragere a energiilor, monada compactizează energiile atrase în jurul ei, formându-se astfel o pătură în jurul ei, un câmp ceva mai dens decât energia în care se scaldă, la fel cum se compactizează energiile în interiorul ei. Deosebirea este că aceste energii compactizate exterioare sunt mai puţin dense decât cele interioare şi nestructurate, formându-se astfel o diferenţă naturală între compactizările din interior şi cele din exterior. Această diferenţă permite monadei să atragă chiar în interiorul ei energii din pătura compactizată în exteriorul său; iar puterea de atracţie a celulelor şi energiilor interioare nu va permite ca pătura exterioară, cu compactizare mult mai redusă, să atragă vreodată ceva din interiorul monadei – dar nici să permită altor monade din jur să mai atragă celule din interior, întrucât puterea energetică a monadei, mereu în creştere prin acumulări de energie în interior, compactizează tot mai puternic energii în jurul ei, întărindu-şi pătura protectoare şi hrănitoare. Puterea compactizării din pătura exterioară nu permite nici ataşări de alte celule din spaţiile energiei fundamentale, stricând echilibrul ei interior, căci orice altă bulă, cu densitate mică, se sparge în pătură şi energia lor întăreşte în plus pătura protectoare. 
Prin atragerea de energie din pătura înconjurătoare, în interiorul monadei (formând o hrănire incipientă), pătura exterioară nu îşi slăbeşte însă compactizarea, căci şi compactizările interioare ale monadei cresc, creşte puterea sa de atragere a altor energii, pe măsura creşterii puterii interioare. În acest fel monada se poate hrăni pe măsura creşterii puterii sale interioare, fără să-şi degradeze nici protecţia pe care şi-o formează în exteriorul său.
În interiorul său, lucrurile par să rămână la fel, dar nu este aşa. Am subliniat că celulele fundamentale ale monadei sunt de diferite dimensiuni, dar apropiate totuşi ca mărime. Monadele se echilibrează înăuntrul lor, în funcţie de puterea de atracţie a celulelor între ele, putere care formează la un moment dat al începuturilor o stabilitate proprie, fără să mai piardă şi fără să mai primească alte celule. Şi numai atunci când are loc o astfel de stabilizare generală a monadei, ea este primită în interiorul Centrului de evoluţie.
Celulele din interiorul monadei au mărimi diferite, compactizări interioare diferite, se hrănesc mai mult sau mai puţin, mai repede sau mai lent, după cum este formarea lor interioară, fără că acesta să fie vreodată un proces conştient. Conştienţa se formează numai în monadă, prin existenţa în interiorul ei a unor structuri comparative în permanentă dezvoltare, care se va forma după trăiri îndelungate. Din această stare interioară, prin evoluţii, formaţiunea întreagă – adică monada – ajunge să capete conştienţă de sine. Numai monada în întregul ei poate deveni la un moment dat conştientă de sine, de necesităţile sale şi, mergând mai departe cu satisfacerea acestor necesităţi, poate deveni conştientă de faptul că ele pot fi satisfăcute în diverse moduri: adică conform obişnuinţelor sale sau nu. Acesta este momentul în care se creează o zbatere pentru încercarea de a-şi satisface un minimum de necesităţi, moment în care monada se poate spune că începe să se hrănească cu un minimum de conştienţă. Hrănirea cu mai multă energie dintr-o pătură suficient de hrănitoare o dezvoltă în continuare. Dacă însă această pătură nu este suficient de puternică, ea atrage energii din câmpul altor monade, care se vor zbate şi ele, la rândul lor, să-şi acopere necesarul de hrană. Dar restul câmpului din exteriorul lor le asigură permanent hrana de care au nevoie, dacă devin suficient de puternice pentru a atrage în continuare energii şi a le compactiza în jurul lor. Însă de complexitatea celor din jurul său monada nu este conştientă: câmpul de energie fundamentală oricum o va hrăni suficient, dacă ea îşi va potenţa zbaterile după cum sunt energiile. Va învăţa treptat că, atunci când simte că nu mai are tot ceea ce avea altădată, trebuie să-şi reducă activitatea şi să aştepte revenirea condiţiilor care o mulţumesc. Din această înţelegere incipientă a lucrurilor care nu depind numai de activitatea sa, ea începe să conştientizeze astfel că în jurul său oricum nu este un vid, şi i-ar fi de folos să cunoască cele din jur. Să recunoască cele cu care ea este obişnuită (prin memoria sa, în permanentă dezvoltare) şi să cunoască lucruri noi. Prin efortul de a face astfel de lucruri, cresc compactizările sale interioare, şi prin aceste creşteri se accentuează simţurile sale – sensibile la început doar prin diferenţele de presiune exercitate asupra sa, în fluxurile energiilor fundamentale. Este o conştientizare care provine de la memorarea stărilor dinainte şi de după creşterea ei, o conştientizare comparând cele două feluri de elemente memorate. Această stare de conştientizare contribuie ea însăşi la mărirea potenţialului de hrănire, căci monada ştie acum că se poate bizui pe existenţa unui câmp larg de hrănire, chiar dacă acesta prezintă diverse stări: mai compact – şi deci mai uşor de simţit, pentru că răspunde unor obişnuinţe ale sale – sau mai puţin compact, dar se va obişnui cu a simţi şi a se mulţumi chiar şi cu o asemenea stare în realitatea înconjurătoare.
În interiorul său însă celulele cu grade diferite de compactizări interioare se hrănesc după cum le este felul, după cum le este viteza de hrănire şi de compactizare a energiilor din mediul de trai. Celulele nu ajung să se egalizeze propriu zis niciodată, dar ele ajung să semene foarte mult unele cu altele, până când vor ajunge să nu mai fie simţite în mod diferenţiat, adică prin diferenţe între ele. Monada în ansamblul ei simte sau nu simte astfel de diferenţieri interioare: celulele sunt prea puţin dezvoltate, şi ele nu au structuri interioare pentru ca să simtă ceva asemănător monadei în întregul ei. A se simţi pe ea însăşi – pentru monadă – nu este chiar echivalent cu ceea ce avem noi acum, ca oameni, în cunoaştere: o simţire prin senzorii corpurilor noastre, prin celule specializate. Pentru astfel de începuturi este vorba mai curând de o foame satisfăcută şi o lipsă de mişcare rezultată dintr-o sincronizare a existenţelor interioare ale monadei. Într-un astfel de moment al egalizării aproximative a celulelor sale interioare, monada nu mai ştie ce se petrece cu ea, nu se mai simte pe ea însăşi, nu-şi mai simte interiorul, formele interioare care îi creau starea de conştientizare proprie. Intervine din nou o zbatere, o mişcare infimă, ca un tremurat, o căutare de a se simţi pe sine şi mediul în care trăieşte, după cum este obişnuită. În tot acest timp, celulele sale interioare îşi caută, îşi trag din nou energii pentru a face faţă zbaterilor. Are loc o aprovizionare cu energii din nou şi procesul se reia mereu, pe o treaptă a compactizărilor interioare din ce în ce mai puternice.
Iată aşadar procesul de creştere a energiilor interioare şi, pe măsura creşterii compactizărilor interioare, diferenţele dintre evenimentele interioare şi cele exterioare se vor acumula în simţirile straturilor interioare ale energiilor celulelor fundamentale. Are loc un început de formare a memoriilor monadei. Memoria astfel formată nu este o capacitate a energiilor interioare, ci a straturilor de energie compactizată la suprafaţa celulelor. Energia interioară susţine puterea de compactizare a interfeţei celulelor, compactizare care are loc sub forma unui strat ca o coajă; iar această coajă se acoperă cu altele noi, se stratifică adică, păstrând memoria evenimentelor pe care le trăieşte monada.
Când încep evoluţiile filamentare într-un Centru de evoluţie, monada se află într-o stare de nemişcare într-un pat fluidic care o hrăneşte, care îi oferă posibilitatea să ia din mediu ceea ce îi trebuie fără să se zbată să obţină ceva; ea atrage în interiorul său cantităţi suplimentare din energia care o scaldă, datorită mişcării pe care s-a obişnuit să o facă, încă dinainte de a începe trăirile sale din Centrul de evoluţie, simţind mişcarea din exteriorul său. Şi astfel mişcarea este singurul fel de conştientizare pe care monada o are la intrarea în Centrul de evoluţie, nu şi ceva din interiorul său. Interiorul începe să şi-l conştientizeze numai în urma evoluţiilor din Centrul de evoluţie. În patul energetic al filamentelor energo-materiale, în care îşi încep evoluţiile, monada se va afla într-o permanentă stare de mişcare proprie în patul filamentului său, pentru a se simţi că trăieşte. Ea nu mai simte mişcare exterioară, astfel încât are nevoie de un anume fel de mişcare pentru a se simţi vie, iar aceasta îi determină o mişcare care se permanentizează, chiar dacă infimă, ca un tremurat, în patul filamentar. Mişcarea de acest fel îi formează treptat necesitatea de trăire din ce în ce mai puternică, cu o zbatere din ce în ce mai frecventă, realizând treptat o mişcare ce poate fi coerentă spre locuri unde simte o altă mişcare exterioară în raport cu ea însăşi: mişcarea altor monade asemănătoare ei, cu care se află în patul filamentar. Se formează treptat în acest fel o mişcare spre restul grupului din patul filamentar, o necesitate de apropiere a monadelor între ele, apoi de cunoaştere şi de recunoaştere a lor între ele, după emisiile energetice rezultate din hrănire, pe care încep să şi le recunoască reciproc.
Într-un astfel de moment, monadele ajung într-un stadiu de complexitate mărită de conştientizare a mediului lor de trăire: mediul fundamental şi componente de alt fel decât cele aflate în propriul lor pat filamentar. Puterea de atracţie a filamentului în care se află multe monade-materii poate atrage alte filamente de acelaşi fel şi toate pot rămâne astfel timp îndelungat. Mai precis atâta vreme cât nu intervin forţe exterioare care să facă presiuni asupra puterii de coeziune a filamentelor şi să se dovedească mai puternice decât această forţă de coeziune.
Există o conştienţă în faşă a monadelor de acest fel, care le ajută să perceapă exteriorul lor, pe mică distanţă, moment în care acest stadiu mai complex de trăire le poate determina schimbarea formei de evoluţie. Această schimbare coordonatorii de evoluţii din Centrul de evoluţie o observă atent, pentru a nu tulbura echilibrul interior delicat al simţirilor monadelor. Astfel începe evoluţia monadelor spirituale sau monade-spirit: monade reunite de către coordonatorii de evoluţii în grupuri pe care le numim spirite. Formaţiunea numită astfel „spirit” va creşte energetic, fiecare monadă din spirit îşi va dezvolta mult percepţiile, va învăţa să se manifeste în multe feluri faţă de alte spirite şi îşi va forma treptat o conştienţă, şi o conştiinţă de într-ajutorare. 
După cum se poate observa, coordonatorii de evoluţii ţin cont de faptul că monadele sunt obişnuite să se simtă împreună – aşa cum au evoluat în patul filamentar până în acest moment: formarea spiritului este tot o formă de evoluţie într-un pat comun de energie compactizată, menţinută în stare de compactizare prin puterea monadelor interioare. Tot prin puterea monadelor din spirit, au loc în continuare atrageri de energii care să le formeze, şi să le crească potenţialul energetic interior, susţinând simultan şi potenţialul de câmp protector-hrănitor din jurul spiritului întreg.
Într-o asemenea etapă, monadele pot să conştientizeze şi mai multe lucruri din exteriorul lor, dacă vor începe să se simtă pe ele înseşi detaşate de fundalul mediului în care se petrec foarte multe lucruri, necunoscute lor până atunci. În acest moment al evoluţiilor lor, monadele sunt destul de puternice pentru a-şi susţine un corp material. Principiul de constituire al corpului de manifestare este acelaşi după care monada putea atrage celule, şi chiar monade mai mici, în spaţiile din exteriorul Centrului de evoluţie. Corpul acesta de manifestare, oricât de simplu ar fi el la început, este de fapt o structură corporală, un complex format din diferite formaţiuni materiale, de diferite mărimi, de diferite vibraţii: tot aşa cum şi în „trena” radiaţiei şi energiilor în flux pe care o avea în trecut îi mergea pe urme o mulţime de formaţiuni (aţe, bule), mai mari sau mai mici, aflate şi ele în permanentă mişcare şi remodelare.
Însă structurile corporale care se formează în acest moment sunt constituite într-o radiaţie mult mai puternică, prin dezvoltarea monadelor, prin creşterea componentelor interioare variate pe care le are şi fiecare monadă în parte, şi întreg spiritul care se întrupează astfel. 

ŢIPĂTUL NOULUI NĂSCUT (studiu)

Este necesar să facem o precizare: monadele care intră în Centrul de evoluţie sunt energizate suplimentar de către coordonatorii de evoluţii pentru a li se observa corect capacitatea şi particularităţile definitorii ale înaintărilor în evoluţii. În acest fel se crează condiţiile necesare primelor forme de evoluţie, în vederea dezvoltării lor interioare libere, ne-forţate. Pe parcursul evoluţiilor se vor folosi corecţii, în funcţie de observarea concretă a manifestărilor lor, în etapele aflate în curs de desfăşurare.
S-a spus în studiile anterioare că în acest moment, al acestei puternice, dar totuşi fine şi atente energizări, se poate percepe o emisie de sunet şi lumină din partea monadei astfel cercetate, pe care o putem asemăna cu ceea ce noi numim ţipătului nou-născutului.
Nu este o stare de durere şi de neacomodare, ori de acomodare dureroasă – asociată de noi, oamenii, unei naşteri după forma în care noi cunoaştem, acum. Este o emisie, o radiaţie, după cum primeşte monada energie: comparativ cu radiaţia perceptibilă în momentul intrării în Centrul de evoluţie. Adică o stare generală de recepţie şi emisie energetică, de mică putere, oferită doar de activitatea slabă a deplasărilor pe valul fluxurilor în mediul exterior Centrului de evoluţie. Totul apare a fi, în momentul formării impresiei generale a coordonatorilor, ceva puternic, de care monada nu a avut ocazii în exterior, ea pare a fi flămândă de energie, ea primeşte şi radiază ca răspuns pe măsura primirii. În funcţie de manifestarea din acel moment, de reacţia de emisie, de deplasare, de reacţiile între ele – căci nu are loc o observare individuală, ci în bloc, adică pentru mai multe monade de aproximativ acelaşi fel. În urma acestor momente, se determină modul şi puterea de acceptare a altor monade, în funcţie de care cele observate vor fi reunite – la început în patul energetic fundamental, în evoluţiile sub formă de energii şi materii – ulterior, sub formă de spirit, reunind monade asemănătoare, care vor deveni fraţi spirituali în lungul tuturor evoluţiilor primare.
NOTĂ
Să nu se confunde puterea energetică a monadei, care oferă manifestare, cu structura interioară a monadei/spiritului, care determină puterea ei energetică, sau cu energetica interioară a monadei/spiritului: circulaţiile energiilor hrănitoare şi radiaţiile monadice în exterior.
Aşadar, puterea interioară a spiritului / monadei este determinată de structurile celulare fundamentale, de raporturile dintre ponderea diferitelor particularităţi conferite de structurile celulelor energetice fundamentale, primordiale.

TREPTE DE EVOLUŢIE ALE MONADELOR

I. IDEI PRINCIPALE
În interiorul unui Centru de evoluţie, monadele sunt ajutate să parcurgă trepte de evoluţie, ajutate de creatorii Centrului de evoluţie care devin astfel şi coordonatorii evoluţiilor lor.
Primele trepte de evoluţie, destinate învăţării manifestărilor de bază ale monadelor, sunt, în funcţie de creşterea treptată a puterii energetice proprii:
1. Monade-energii;
2. Monade-materii.
Sunt evoluţii protejate desfăşurate în interiorul unor fire, filamente de energie fundamentală create de coordonatori, în interiorul cărora monadele se hrănesc cu energie şi cresc ajungând la o infimă mişcare proprie. Filamentele cu monade-energii şi cu monade-materii formează baza constituirii şi funcţionării universurilor materiale destinate evoluţiilor spirituale prin întrupare. 
3. Monade spirituale. 
Puterea energetică a crescut suficient pentru ca monadele să poată, reunite în grupuri mici numite spirite, să atragă şi să menţină fluxuri de filamente compactizate sub formă de corpuri. Încep evoluţii prin întrupare. 
Întrupările se desfăşoară în spaţii special amenajate numite universuri. 
Principiul de bază al întrupării constă în două forme existenţiale simultane:
– staţionarea separată a spiritelor într-un univers care le protejează de distrugeri reciproce inconştiente: Universul Spiritual Primar;
– întruparea prin canalizarea radiaţiei energetice proprii în universuri materiale: Universul Astral (al învăţăturilor de bază), Universul Cauzal (al consolidării manifestărilor în vibraţii înalte) şi Universul Fizic (al consolidării manifestărilor în vibraţii joase). 
După terminarea evoluţiilor primare, monadele au acumulat o putere energetică mare şi o experienţă de manifestare pe măsură. Evoluţiile continuă în alte universuri, prin manifestare directă, de la monadă la monadă, fără intermediere de corpuri materiale:
– Universul Spiritual Secundar: pentru învăţături de ajutor primit şi oferit în diverse etape de evoluţie;
– Universul Spiritual Central: al creatorilor de universuri şi al coordonatorilor de evoluţii. 
Alte spaţii pentru învăţături şi ajutor oferit evoluanţilor primari:
1. Spaţii în interiorul Universului Fizic numite zone (care au împărţiri numite subzone), destinate derulării evoluţiilor în funcţie de creşterile energetice ale monadelor;
2. Spaţii (sau straturi) dimensionale ataşate universului Fizic, din care se oferă ajutor pentru desfăşurarea întrupărilor, cu legături împletite cu evoluţiile corporale în celelalte universuri materiale. 

II. DETALII
Tematica pe care o dezbatem aici, acum, în calitate de evoluanţi în interiorul unui Centru de evoluţie, este punctul de vedere al celor care trăiesc şi conştientizează evoluţiile, în timp ce permanent intră în Centrul de evoluţie noi şi noi monade, atrase de energia uriaşă, radiantă, a Centrului de evoluţie. Într-un Centru de evoluţie, o monadă este ajutată şi învăţată să se manifeste coerent, treptat, în toate sferele de trăire şi activitate – forme concrete de manifestare.
Pentru aceasta ea vine către un Centru de evoluţie, simţind ceva nou, simţind un altfel de energie de care ar putea avea nevoie pentru ceva de care este deja, în felul ei, pregătită. La intrarea în Centrul de evoluţie, monada primeşte un impuls energetic puternic, dar suportabil, din partea coordonatorilor de evoluţii, o hrănire de moment cu energie care oferă posibilitatea de a se manifesta după înclinaţiile sale individuale. Astfel de înclinaţii sunt create de distribuţiile celulelor sale interioare, cu distribuţii şi compactizări unice, astfel încât şi manifestarea sa va fi unică în felul ei.
Prin desfăşurarea unor astfel de condiţii, se poate dezvolta brusc o anumită formă de luminiscenţă, dar şi un sunet, pe care l-am putea numi cel dintâi ţipăt al noului născut: noul născut în lumea conştientă şi ordonată în care a sosit. Dar şi pentru coordonatori este o cunoaştere a formei incipiente de manifestare a monadei. Pornind de la această formă de cunoaştere a noii monade (după lumina şi sunetul emise la intrarea în Centrul de evoluţie), marile monade coordonatoare ale evoluţiilor noastre pot determina modul de manifestare a monadei în dezvoltările pe care le va avea în primele sale trepte de evoluţie.
Totuşi, sunetul de acest fel nu este un cod primordial al monadei, modul propriu al său de emitere de energie, de radiaţie personală, după care oricine o poate deosebi în orice timpuri şi în orice condiţii. Mai este necesară o lungă evoluţie, în interiorul Centrului de evoluţie, în tot felul de structuri ale acestuia, sub formă de monadă-energie şi monadă-materie. În aceste stadii, monadele nu se deosebesc prea mult unele de altele, iar impulsionarea energetică (uşoară, de altfel, pentru a nu strica echilibrul fragil al celulelor primordiale, încă firav dezvoltate în interiorul monadei) este necesară pentru a se putea determina modul de amplasare a monadei în frecvenţele de energii în care vor evolua în viitor: mai întâi ca monade-energii şi apoi ca monade-materii.
Evoluţiile în interiorul Centrului de evoluţie încep prin trepte pe care le trăiesc toate monadele, evoluţii care se desfăşoară începând chiar cu momentul intrării monadelor în Centrul de evoluţie. Se parcurg trepte succesive, în funcţie de procesele energetice care se derulează în interiorul monadei, în interiorul celulelor fundamentale. În linii mari, acest proces se desfăşoară prin tendinţa celulelor fundamentale, iniţial de mărimi diferite, de a se egaliza în volumul lor compact de energii, prin cedare-preluare de energii. Energiile sunt preluate din mediu, sub formă de filamente de energie, atrase de puterea interioară a monadei.
În fiecare treaptă de evoluţie a monadei se ajunge la o egalizare a energiilor interioare ale celulelor fundamentale, iar prin aprovizionarea cu noi energii (adică prin hrănire), procesul se derulează în continuare, urmând calea obişnuinţelor de hrănire normală a celulelor: mai repede sau mai lent. Acest lucru conduce la departajarea lor, din nou, ca volum al compactizărilor interioare, dar pe o treaptă superioară. Fiecărei trepte de evoluţie îi corespund capacităţi (particularităţi) obţinute anterior, care se întăresc mereu sau noi capacităţi care se vor împleti cu cele vechi, contribuind la creşteri ulterioare ale energiei interioare, prin trăirile, manifestările pe care le generează. Şi astfel, procesul de compactizare a energiilor în interiorul celulelor fundamentale ale monadei continuă practic la nesfârşit, chiar dacă compactizările sunt infime în timp îndelungat.
Practic există posibilităţi nelimitate de compactizare a energiilor în interiorul celulelor fundamentale, având ca rezultata adâncirea progresivă a capacităţilor de manifestare a monadelor.
a. MONADE-ENERGII
Prima treaptă a evoluţiilor este numită treapta monadelor energii sau a monadelor energetice, denumire care aminteşte de fuioarele de energii fundamentale care circulă în toate spaţiile dinafara şi dinăuntrul Centrului de evoluţie. Monadele nu-şi pot lua singure energie suficientă pentru a traversa propria treaptă către una nouă, de aceea ele sunt incorporate în fluxuri (fuioare, filamente) de energie fundamentală cu grad de compactizare comod pentru monadele aflate în interior. Ele se vor hrăni din energia filamentului, mărindu-şi ele înseşi energia interioară. Procesul continuă până când hrănirea devine o necesitate. Înainte de acest moment, hrănirea avea loc, dar monada era indiferentă la cantitatea de energie înglobată. Datorită puterii interioare mici, ea se afla în stare de relativă nemişcare: adică cu o mişcare infimă, la fel ca şi în spaţiul liber, înafara Centrului de evoluţie, unde nu ele se mişcau, ci erau antrenate în mişcare de fluxurile circulante. Ajung însă la un moment dat să simtă impulsuri interioare de mişcare, consumatoare de energie şi astfel să-şi mărească consumul de energie din exterior. Adică să simtă necesitatea hrănirii, formându-se astfel un automatism: o dorinţă în faşă.
b. MONADE-MATERII
Treapta următoare este aceea a monadelor-materii. Denumirea lor ne orientează pe noi în studii despre evoluţii, căci monadele nu-şi conştientizează în aceste faze de dezvoltare nici nume (cod de vibraţie individuală) şi nici pe al altora, chiar mai puţin evoluate – adică monadele care trec la rândul lor prin evoluţiile pe care ele le-au parcurs deja. Noi denumim monadele în acest fel vizând procesele în care sunt angrenate, sprijinind manifestarea altor monade, contribuind la desfăşurarea unor procese din interiorul structurilor universice pe care ele nu le conştientizează deocamdată.
Treapta cea nouă – monade-materii – porneşte tot de la o egalizare a energiilor interioare ale celulelor fundamentale. Monadele de acest fel trăiesc tot în pat energetic compactizat, pat care hrăneşte monadele din interiorul său, cu o compactizare specifică necesităţilor noii forme înaintate de evoluţie a monadelor. Ele au energie compactizată în interior mai mare decât monadelor-energii, de aceea au nevoie pentru hrănire de o cantitate mai mare de energie decât celelalte.
Densitatea monadelor-materii în filamentul lor este mai mare, monadele trăind într-o relativă aglomeraţie în patul fluidic fundamental. Apropierea de acest fel se face pentru ca fiecare monadă să-şi conştientizeze treptat semenii aflaţi în imediata lor vecinătate. O astfel de apropiere are loc nu numai în interiorul filamentului, ci şi prin apropierea filamentelor, compactizarea lor in structuri materiale şi are loc prin:
― Apropierea (şi păstrarea apropierii) filamentelor, prin supunerea lor unor forţe exterioare puternice – gravitaţională, electromagnetică, aşa cum cunoaştem acum pe Pământ, în mediul fizic. Dar mai sunt multe alte feluri, specifice altor câmpuri de energii şi materii, care ne formează alte corpuri, corpurile noastre fluidice. Filamentele cu monade-energii şi cu monade-materii întreţin vitalitatea corpurilor noastre fluidice, dar şi ale vieţuitoarelor care trăiesc aici; şi mai sunt de multe alte feluri – pe alte planete, în condiţii stelare locale specifice tuturor câmpurilor din diverse locuri, zone, din oricare alt univers;
― Menţinerea în structuri (pe care le numim “structuri materiale”) – ele înseşi exercitând forţe de atracţie şi menţinând astfel integritatea structurilor: câmpul care asigură forţele şi continuarea exercitării acestora întreţine puterea de atracţie dintre structuri, asigurând un timp suficient de îndelungat apropierea dintre monadele aflate în astfel de evoluţii.
Există un grad minim de conştienţă pe fiecare treaptă, între monade de acelaşi fel, iar acest grad se adânceşte prin obişnuirea lor cu impulsuri venite din exterior. Exteriorul evoluţiilor lor, petrecute în patul de energie compactizată, este oferit de mediul macrostructurilor din Centrul de evoluţie: universurile şi structurile interioare ale acestora. Monadele rămân separate în ambele trepte de evoluţie, fără ca ele să interacţioneze – chiar dacă nu se simt singure în mediu lor. Gruparea lor în fluxurile proprii este realizată de monadele cele mai evoluate ale Centrului (pe care le numim în mod curent coordonatori de evoluţii sau, popular, fii de dumnezeu) şi tot ele urmăresc cu atenţie procesele prin care trec monadele, modificând condiţiile lor de trăire ori de câte ori este cazul.
Este necesar să se reţină faptul că orice monadă trece obligatoriu prin aceste faze, deşi timpul afectat trăirilor sub formă de monade-energii şi monade-materii este diferit, în funcţie de puterea interioară a monadelor, de mărime a celulelor fundamentale şi de gradul, apoi viteza de compactizare a energiilor fundamentale în structurile interioare.
De asemenea, macrostructurile Centrului de evoluţie, precum şi toate structurile lor, folosesc sub o formă sau alta filamentele (fuioarele, corzile, benzile, stringurile) care conţin monade aflate în asemenea stadii evolutive. Treptele de energii şi materii sunt cele dintâi contacte ale monadelor – chiar dacă inconştiente, comparativ cu alte evoluţii în derulare din jurul lor – cu lumile de manifestare. Monadele de acest fel nu au un grad de conștientă de felul celei pe care o avem noi, oamenii, sau oricare alte vieţuitoare de pe Pământ, dar ele au un anume grad de conștientă a trăirilor lor, raportat la fiinţările lor anterioare. Gradul acesta de conștientă creşte de la o treaptă de evoluţie la alta, chiar de la anumite faze din interiorul treptei – la altă fază. Creatorii-coordonatori de evoluţii pot percepe toate etapele subtile de întărire a puterii interioare a tuturor felurilor de monade şi le susţin desfăşurările, realizându-le condiţii adecvate de trăire în fiecare etapă în parte.
Filamentele care conţin monade – energii şi materii – creează o primă formă de adaptare a monadelor la mediul în continuă schimbare în mijlocul căruia trăiesc. Monadele se întâlnesc cu un mediu modificat, în filament, comparativ cu lumea dinafara Centrului de evoluţie, constituind astfel prilejul pentru prima lor formă de adaptare la schimbare. Compactizarea interioară a energiilor interioare ale filamentului se schimbă în timp, iar monadele se confruntă astfel cu o altă schimbare. Din filament se hrănesc, ceea ce conduce la creşterea energiei interioare a monadei şi la diminuarea infimă, dar pentru ele perceptibilă, a energiei din jurul lor. Percepţiile şi manifestările monadelor cresc în intensitate, după cum se derulează hrănirea şi modificările din mediu filamentar, apoi din mediul exterior filamentului. Monadele materii încep sa perceapă, în felul lor, după puterile lor, aglomeraţiile în fluxuri şi schimbările care apar în compoziţiile pe care fluxurile de filamente le constituie, atrase şi structurate în diverse feluri în universuri.
De la o treaptă de modificare interioară la alta – drum pe care deja îl putem denumi evoluţie – monadele primesc un plus de energie în filament, care determină o manifestare treptat crescută, chiar în locul în care trăiesc, după cât şi după cum îi permite energia sa interioară. Au loc în acelaşi timp corecţii şi activări privind mersul înainte al monadelor, tot prin intermediul filamentului pe care îl au drept mediu imediat de trai. Astfel de corecţii au loc în funcţie de vibraţiile pe care ele, treptat, încep să le deosebească: vibraţia lor proprie – de vibraţia generală a mediului lor de trai. Adaptarea lor la modificările de acest fel devine modelul propriu de percepţie şi de manifestare, prin obişnuirea cu o proporţie între vibraţia proprie şi aceea a mediului de trai. Modificările în cadrul acestei proporţii sau trăirile monadelor în medii modificate – dar păstrându-se astfel de proporţii, cu care ele sunt obişnuite, vor constitui în parcursul evoluţiilor lor moduri de înaintare obişnuite, indiferent de treapta de evoluţie pe care o străbat.
În acest fel, monadele-energii şi materii trăiesc un timp îndelungat în spaţiile cu o energizare din ce în ce mai puternică, care le creează condiţii de evoluţie (adică creştere) a celulelor fundamentale, până la uniformizarea tuturor celulelor interioare, mergând mai departe cu o compactizare suplimentară, în aceleaşi forme de celule fundamentale. Să reţinem aşadar că nu se autocreează noi celule în interior, dar se compactizează energiile în celulele fundamentale ale monadei.
Urmărind prin astfel de studii evoluţiile monadelor, şi observând felul în care energia se compactizează în celulele monadei, putem sintetiza prin simbolizare treptele de evoluţie ale monadelor. Fiecărei trepte de mărire a energiilor interioare îi corespunde o formă de percepţie a monadei privind lumea sa exterioară, unde începe să conştientizeze schimbări. Conştientizarea schimbărilor exterioare va sta la baza conştientizării impulsurilor interioare şi modificările lor, comparabile cu cele exterioare. Studiul monadelor conduce la înţelegerea noastră privind felurile infinite de forme de monade, după felul în care se prezintă celulele lor fundamentale şi modul în care are loc creşterea lor energetică permanentă. Însă se poate realiza o înţelegere a celor pe care le au în comun grupuri mari de monade: unele vor avea extrem de multe lucruri în comun şi numai o mică diferenţiere, pe baza căreia se vor crea tot felul de tipuri de asocieri. Asocieri care vor conduce la învăţături ulterioare, privind ajutorul pe care monadele îl pot primi sau pe care îl pot oferi, pentru realizarea unor manifestări comune. Monadele învaţă să ofere altora experienţa lor de trăire şi preiau, la rândul lor elemente de trăire din experienţa altora. Trăirile îndelungate formează seturi de înţelegeri referitoare la grupuri de monade de acelaşi fel sau de feluri diferite, seturi care şi ele sunt cumulate în partea lor asemănătoare sau diferită. În acest fel se pot forma simboluri ale unor desfăşurări largi: este un fel de simbolizare nu trebuie perceput aşa cum ne putem imagina noi simbolurile azi, în viaţa noastră curentă, simboluri de o mare complexitate, pe care monadele pe care le studiem nu au de unde, şi cum să şi-o formeze încă. Un simbol poate fi faptul că lumea exterioară este agresivă şi monada trebuie să se ferească de ea; sau că este bună şi trebuie să se încreadă în ea pentru că astfel va învăţa să facă tot ceea ce are de făcut. Prin simţurile sale exterioare, monada va percepe lumea şi se va comporta în funcţie de aceea ce ea nu are, dar are lumea din jurul ei; sau are, şi trebuie să dea lumii din jurul ei. În acest fel se formează şi reacţiile la impulsurile primite, răspunsurile monadei oferite lumii în care trăieşte.
Toate la un loc formează ceea ce putem numi manifestarea monadei în mediul său de trai. Astfel de manifestări însă nu se cristalizează suficient în aceste etape de evoluţie. Atunci când însă aceste etape se apropie de sfârşit, monadele au cristalizate în ele suficiente posibilităţi de a trece la o nouă etapă – deşi nu trec niciodată atât de simplu în altă manifestare. Şi nu neapărat datorită energiilor compactizate din filament, care le ţin în relativă nemişcare, ci datorită faptului că nu au o experienţă suficientă de mişcare, de coordonare a mişcărilor sale, ci doar o mişcare aproape imperceptibilă în patul de energie compactizată, la finalul evoluţiilor lor ca monade-energii. La finalul etapei de monade-materii, mişcarea în interiorul patului filamentar este mai puternică, deşi nu este decât o mişcare cu un minimum de coerenţă.
Dar puterea manifestată de toate monadele din filamentul-materie, la un moment dat al creşterii lor, atrase de surse exterioare puternice de energie, determină staţionarea lor în raza radiaţiilor energetice puternice, care le-au atras. Așadar, nu numai energia compactizată a filamentului determină, într-un mod care ar fi unic, formarea unor structuri pe care le numim materiale, prin compactizarea fluxurilor de filamente, ci – de la un moment dat al creşterii monadelor – chiar ele înseşi contribuie la menţinerea structurilor materiale în forma lor iniţială, atâta timp cât radiaţia care a atras fluxurile de filamente rămâne aproximativ neschimbată.
Nu se vor vedea însă niciodată monade care să iasă din filamentele compacte, numai pentru că au atins o voinţă proprie care le-ar determina să se revolte că sunt ţinute într-o formă de care ele s-au plictisit. Şi spunem acest lucru pentru a fi bine înţeles procesul de răspândire a stărilor de agregare ale materiei, în care gazele nu sunt materii care nu mai pot fi ţinute în frâu pentru că au ajuns la o asemenea evoluţie încât nu pot fi obligate de om să stea locului undeva, într-o anumită formă. Această stare de agregare – gazoasă, spre exemplu – este o formă de comuniune de monade care au una dintre cele mai mici forme de dezvoltare a memoriei lor, de aceea nu trebuie să fie obligate să stea într-o anumită formă. Urmează lichidele şi apoi diverse stări sau substări de agregare ale solidelor; dar la polul opus se află materiile mult mai puternic energizate şi înaintate ca evoluţie, în treapta lor proprie: cele pe care le numim în mod generic “fluidice”, din segmentele, şi din stările de agregare ale tuturor segmentelor de fluide, de toate tipurile. Astfel de segmente le vom studia îndelung: segmentul vital (dublu eteric), apoi astral, mental, cauzal, spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic), enesic şi supraenesic. Nu vom opera cu valori, ci cu denumiri, căci valorile se modifică mereu, în ritmurile stelar-planetare aflate în permanentă modificare, doar raportul dintre segmentele de vibraţie proprii fiecărei categorii rămâne neschimbat în realitatea universului local. De aceea este necesar să le cunoaștem şi să le înţelegem funcţionările, indiferent de variaţiile lor ritmice obişnuite.
După finalizarea fiecărei subtrepte şi trepte de evoluţie, monadele se întorc din nou în locul în care au intrat prima dată, dinafara Centrului de evoluţie. Scrieri anterioare au numit această zonă a Centrului de evoluţie “Laboratorul Central” – întrucât aici au loc cele mai extinse elemente de evoluţie pentru toate monadele aflate în cele dintâi trepte de evoluţie. Aici sunt ajutate să-şi finalizeze elementele definitorii ale treptelor lor (acolo unde este cazul) şi primesc un impuls de trecere în următoarea treaptă. De fapt nu este chiar un laborator – deşi poate fi asemănat cu aşa ceva; este un loc de conştientizare a tuturor monadelor evoluate privind moduri diverse de evoluţie posibile, ale căror condiţii ele le creează conform înclinaţiilor naturale ale fiecărei monade în parte. Poate fi numit şi aşa, acolo unde “central” este specific locului cel mai puternic lucrător din întreg Centrul de evoluţie. Dar nu trebuie socotit că acolo se intervine în chiar structura monadelor, căci evoluţiile se fac doar prin potenţarea condiţiilor de trai, nu prin remodelări interioare ale monadelor, care le-ar fura dreptul etern de trăire proprie. Locul acesta este amplasat astfel încât să înconjoare, susţinând şi protejând tot Centrul de evoluţie, toate evoluţiile care se desfăşoară în interiorul lui: este Universul Central, în mijlocul căruia se află ceea ce s-ar putea denumi un laborator central, o secţiune centrală de ajutor pentru toate evoluţiile.
Monadele foarte evoluate, Creatorii acestui Centru de evoluţie, nu au nici un interes de a remodela monadele conform cunoaşterilor lor: momentane doar, căci şi ele sunt în permanentă dezvoltare. Ele sunt conştiente în cea mai mare măsură de acest lucru, căci altfel ele însele nu ar mai putea evolua, în condiţiile lipsei de confruntare cu ceea ce este permanent nou, venit dinafara Centrului de evoluţie. În acest fel ele dezvoltă condiţii de trai specifice fiecărui grup de monade care intră în Centrul de evoluţie, adaptând creaţia proprie la necesităţile de înaintare ale monadelor noi. În acest fel a luat naştere fiecare univers în parte, ca locaţii specifice diverselor feluri de manifestare ale monadelor. Mare parte din lucrarea complexă a Creatorilor este tocmai adaptarea pe loc la modurile noi ale altor grupuri de monade, nou intrate în Centrul de evoluţie. Treptat, urmând ajutorul oferit de Creatori, ele au dovedit înclinaţii de a-şi remodela singure manifestările, în condiţii de trai mereu nou.
Nu numai monadele sunt ajutate să-şi definitiveze aici, în aceasta secţiune a Universului Central, treptele de evoluţie. Tot aici, pe măsura necesităţilor de înaintare în evoluţii ale tuturor monadelor – nu numai ale celor pe care le-am studiat până acum – se modifică condiţiile de circulaţie a monadelor prin spaţiile Centrului de evoluţie. Cele două trepte discutate până acum au caracteristic modul de circulaţie filamentară: integrarea lor în filamente (corzi, fuioare) de energii compactizate proporţional cu puterea energetică interioară a monadelor. Se va urmări fig. nr.1:
 Fig.nr.1: Filamente cu monade-energii şi monade-materii

Circulaţiei filamentare îi este proprie deplasarea în comun a multor monade, în patul fundamental de energie compactizată: putem să-l numim pat filamentar. Filamentul este astfel şi vehicul de circulaţie, şi element de protecţie pentru monadele din interiorul său, pe lângă funcţia de hrănire despre care am discutat. Filamentul creează, dar şi dezvoltă condiţiile din fluxurile de energii fundamentale dinafara Centrului de evoluţie, cu care ele sunt obişnuite din formarea lor. Şi este necesară păstrarea unor astfel de condiţii în continuare, pentru monadele care cresc mereu.
c. MONADE SPIRITUALE
Finalizarea treptei “materie” înseamnă începutul unei forme cu totul noi de evoluţie, căreia i se oferă un nou mod de protecţie, specific unei noi forme de manifestare, care se bazează în continuare pe obişnuinţa monadelor de a trăi protejate şi oarecum nemişcate: conduse de condiţiile de mediu. Doar că în acest moment al evoluţiilor lor, ele au tendinţe de mişcare şi pot accepta treptat că acest lucru le este posibil. Îmbinarea unor asemenea condiţii exterioare şi interioare conduce la crearea unei noi forme de evoluţie, bazată şi pe alte elemente pe care monadele le cunosc din circulaţii anterioare.
În această nouă formă de protecţie, monadele nu se mai află în pat de energie fundamentală, ci sunt cămăşuite cu plase energetice, care le determină să folosească tot ceea ce puterea lor interioară – dezvoltată mult anterior – poate atrage: aşa cum filamentele în care au trăit până atunci au fost atrase de radiaţia unor monade mult mai dezvoltate, avansate în evoluţii, ele înseşi încep acum să poată exercita atracţii asupra unor alte filamente de energii şi materii circulante în spaţiile Centrului de evoluţie, care protejează şi creează condiţii de hrănire şi circulaţie pentru alte noi generaţii de monade-energii şi monade-materii: trepte de evoluţie pentru noi monade intrate ulterior lor, în Centrul de evoluţie.
Este un fel de existenţă foarte îndelungată, în care vor folosi practic o infinitate de materii şi de energii, de legături între ele şi forţele lor proprii, pentru a dezvolta experienţa de manifestare pe care încep să şi-o conştientizeze. Noua formă de trăire nu se rupe total de modul cel vechi de trăire, căci se respectă – şi se dezvoltă astfel – nevoia de apropiere de alte monade asemănătoare. Fiecare monadă în parte este unită, prin acele cămăşi protectoare (şi hrănitoare în acelaşi timp) cu alte monade asemănătoare: până la foarte mici detalii de particularitate de manifestare – dar nu până la identitate. Vor trăi astfel înfrăţite în evoluţiile viitoare, conştientizând existenţa proprie prin felul de a trăi, de a reacţiona, de a se manifesta al celorlalte monade asemănătoare. Va învăţa ea însăşi să-şi ajute semenii, să îi cunoască şi să se recunoască în modul de percepţie al semenilor săi.
Acest grup reunit, de monade asemănătoare, poartă numele de spirit. Şi vom numi fraţi spirituali semenii care sunt reuniţi astfel, învățându-se reciproc manifestări diferite, chiar dacă asemănătoare. Fiecare spirit este plasat în mijlocul unui grup mai mare de spirite, plasat şi acesta, la rândul lui, într-un grup care reuneşte multe grupuri spirituale: pe care îl vom numi popor spiritual. Grupurile mai mici pot avea componenţi care s-au aflat în tangenţă inconştientă de-a lungul evoluţiilor anterioare, dar poporul spiritual uneşte grupuri de spirite cu înclinaţii având aceleaşi particularităţi de înaintare în evoluţii, chiar dacă nu au făcut parte din aceleaşi feluri de fluxuri, în formele existenţiale anterioare.
Monadele vor evolua în acest fel un timp îndelungat, de-a lungul multor trepte de evoluţie, în care vor cunoaşte în linii mari particularităţile, specificităţile tuturor spaţiilor din Centrul de evoluţie. Evoluţiile însă nu se opresc aici, ci continuă la infinit, în condiţii pe care le vom dezbate – cunoscându-le astfel – în continuarea acestor studii.
Pentru a face un prim contact cu formele de evoluţie ale monadelor în universurile de manifestare, se va urmări anexa cu titlul “Formele de manifestare ale monadelor în universurile spirituale”.
Monadele spirituale au o putere energetică mare, cu posibilităţi mult mai mari de creştere, în funcţie de orientarea lor şi acceptarea de a lupta cu ele înseşi pentru a se autodepăşi permanent. După modelul celulelor fundamentale, care se înfăşoară cu energii, în interiorul spiritului monadele se lipesc unele de altele şi rămân aşa în virtutea unei obişnuinţe de a se ţine una de alta spre hrănire mai uşoară. După cum spuneam, monadele sunt menţinute în formaţie de spirit printr-o plasă energetică, o cămaşă energetică, sau pătură energetică, pe care nu o creează ele, ci coordonatorii evoluţiilor lor, reînnoită mereu la trecerea de la o treaptă la alta. Membrana (cămaşa sau pătura) energetică este proprie şi fiecărei monade din spirit, şi spiritului întreg. Pătura individuală (se urmăreşte fig. nr. 2) are rolul:
― De a hrăni monada aflată în interior;
― De a atrage selectiv, spre întărirea protecţiilor selective, energiile optime înaintării proprii în evoluţii;
― De a mijloci unirea mai multor monade şi a forma astfel obişnuinţa de a nu mai trăi separat, ci de a interacţiona direct cu alte monade, formând grupuri afiliate unor obişnuinţe comune de trăire (se va urmări fig. Nr.3).
 Fig.nr.2: Monada spirituală: se va urmări membrana (pătura, cămaşa) energetică individuală a monadei spirituale
 
Fig.nr.3: Monade spirituale, reunite prin cămăşi energetice

În universuri, prin evoluţia monadelor către spirit, nu se va înregistra niciodată o lipsă de energii sau de materii, căci permanent în interiorul lor, în energia fundamentală care scaldă atât interiorul, cât şi exteriorul Centrului de evoluţie, se află în circulaţie filamente care au în interiorul lor monade-materii şi monade-energii, intrate tot timpul, unele după altele, în Centrul de evoluţie.
Se remarcă faptul că în interiorul Centrului de evoluţie nu sunt lăsate să intre celule fundamentale, ci numai monade autoformate, care dau dovadă de un impuls incipient de mişcare individuală, corect percepută prin experienţa uriaşă a monadelor străvechi, coordonatoare ale tuturor evoluţiilor (creatorii Centrului de evoluţie). Ele sunt lăsate în exteriorul Centrului de evoluţie spre a-şi împlini calea de formare a monadelor care se vor adăposti cândva într-un Centru de evoluţie, mergând aici pe calea evoluţiilor. În interiorul Centrului de evoluţie, celule separate de monade ar putea ajunge hrana monadelor, lucru pe care nici un Creator nu-l poate agrea. Chiar dacă evoluţiile vor aduce în drumului monadelor hrănirea cu corpurile materiale ale semenilor, acest lucru se va constitui în învăţătură specială pentru ca niciodată, în evoluţiile înaintate, pe care cu siguranţă toate monadele le ating, ele să nu se hrănească cu semeni ai lor şi să ofere mereu învăţătură generaţiilor mai noi de monade să refuze, în maturitatea lor adevărată, o astfel de hrănire.
Fluxurile (fuioarele) de filamente cu monade-materii sunt folosite ca hrană de monadele spirituale doar prin corpurile lor, ataşate radiaţiei lor energetice, dar niciodată de monadele propriu-zise. Ceea ce hrăneşte monadele sunt de fapt filamente de energie fundamentală create tot de către Creatorii-coordonatori de evoluţii, tot în acel Laborator Central, fără ca în compoziţia filamentelor care le hrănesc direct să intre monade: nici monade-energii, nici monade-materii – cu atât mai puţin (adică de loc) monade spirituale. În acest fel, tendinţa naturală a monadelor, de a îngloba alte formaţiuni din mediul lor de trai, fără discernământ, este treptat adusă la stare de conştientizare a distrugerii semenilor lor, în scopul renunţării definitive la o astfel de hrănire. Evoluţiile pe care le vom numi primare (adică primele forme generale de conştientizare a vieţii în universuri) se vor axa în principal – dar nu în mod unic – pe învăţarea respingerii tuturor formelor de hrănire bazată pe semeni. Vom reveni asupra acestor elemente de evoluţie, detaliind în studiile viitoare astfel de învăţături deosebit de importante pentru toate monadele.
Toate filamentele de materii intră în compoziţia structurilor din universul pe care îl cunoaştem acum, din alte universuri – dar nu din toate universurile din Centrul de evoluţie. Filamentele cu monade-energii nu creează structuri, ci străbat structurile materiale, asigurându-le o stabilitate vibraţională înaintată, în mari perioade de timp.
Pe măsura înaintării în evoluţii, monadele spirituale au putere crescută de a atrage filamente de energii şi materii de vibraţie din ce în ce mai înaltă (aflate spre faze din ce în ce mai înaintate ale treptelor lor proprii de evoluţie: de energii şi materii). Evoluţiile spiritelor au loc în mari structuri, pe care le numim:
― Universice: cele mai cuprinzătoare structuri ale Centrului de evoluţie, care sunt de două feluri: universuri materiale – de manifestare a monadelor prin intermediul corpurilor constituite din fluxuri de filamente materiale; universuri spirituale – de manifestare directă a monadelor, fără intermedierea unor corpuri materiale. Universurile materiale, la rândul lor, sunt, în funcţie de vibraţia medie a materiilor care le oferă particularităţi speciale: Universul Fizic, Universul Astral şi Universul Cauzal. Universurile în care monadele se manifestă direct, fără intermedierea corpurilor materiale, sunt: Universul Secundar şi Universul Central. Aceste două universuri sunt universuri de manifestare conştientă a monadelor, unele faţă de altele. Spre deosebire de acestea două, există Universul Primar, în care se află monadele primare, protejate şi hrănite după cum sunt ele obişnuite, cele care învaţă primii paşi după evoluţiile energii şi materii: monadele reunite în spirite. Spiritele învaţă să se manifeste fără să-şi agreseze semenii, pentru care au la dispoziţie corpuri constituite din filamente materiale. Acestui Univers Primar le sunt ataşate Universurile Materiale – Fizic, Astral şi Cauzal. Vom discuta în amănunt despre evoluţiile care se desfăşoară în fiecare dintre aceste universuri.
– Dimensionale: ele sunt, structural vorbind, proprii zonei I a Universului Fizic, dar ajută prin funcţionalitatea lor specială, toate cele 3 zone ale Universului Fizic. Sunt structuri necesare ajutorului oferit în special spiritelor aflate în primele etape ale evoluţiilor lor (evoluţii primare). Chiar dacă evoluanţii din aceste structuri dimensionale ajută în principal primarii evoluanţi în zona I, sunt în egală măsură ajutaţi şi evoluanţii din încă două zone, care completează imaginea Universului Fizic, după cum vom vedea.
– Zonale: Universul Fizic este structurat în 3 mari zone, cu evoluţii specifice fiecărei zone în parte. Nu ne oprim aici asupra acestor structuri, cărora le vom dedica studii ample în alte secţiuni ale acestui site. Se poate urmări, în linii mari, descrierea lor în anexa cu titlul Zonele Universului Fizic.
Despre corpuri – sisteme corporale de fapt – vom avea un capitol întreg, separat. Putem să facem acum o prezentare pe scurt privind evoluţiile prin câteva feluri generale de corpuri:
– evoluţii intraplanetare: spiritele au puţină putere, puţină experienţă şi nu-şi pot constitui singure, prin puterea lor proprie, şi nici gestiona pe parcursul unor etape prenatale corpurile: de aceea planeta este aceea care le pune la dispoziţie corpuri, din matricea sa eteric-solidă, iar spiritele învaţă să şi le ia în posesie şi să le gestioneze, manifestându-se prin ele.
– evoluţii individuale: spiritele au suficientă putere şi experienţă pentru a-şi constitui şi gestiona corpurile lor materiale, pe tot timpul întrupării lor. Spiritul însă nu se dezmembrează, chiar dacă fiecare monadă din spirit se întrupează separat, în sisteme de corpuri individuale. Menţinerea spiritului continuă mult timp evoluţionist după finalizarea evoluţiilor intraplanetare, căci spiritele trebuie să înveţe multe alte lucruri legate de viaţa lor, înţelegerile evoluţiilor, sprijin oferit pentru ca şi alţi semeni ai lor să înveţe să primească şi să ofere ajutor.
– toate fazele dintâi ale evoluţiilor primare sunt consolidate şi aprofundate prin marile întrupări în corpuri comune. Sunt evoluţiile pre-galactice: planete şi stele în zonele I şi II ale Universului Fizic, precum şi marile întrupări galactice din zona a III-a a universului. În astfel de cazuri, un popor întreg se întrupează într-un singur sistem corporal cu corp de manifestare unic: este vorba despre ceea ce noi numim planete. Când mai multe popoare spirituale se întrupează într-un sistem corporal comun, cu corp comun de manifestare, avem de-a face cu stelele cunoscute de noi. Apoi, după parcurgerea acestor etape în care stele şi planete sunt organizate sub formă de galaxii, cea mai complexă formă de întrupare reuneşte o multitudine de popoare spirituale într-un singur sistem complex corporal, cu un singur corp de manifestare: galaxia, ca formă specială de întrupare.
Toate aceste forme de evoluţii se împletesc şi conduc la cunoaşteri avansate ale modului de interacţiune între monade, contribuind la aprofundarea şi diversificarea relaţiilor dintre grupuri, sub influenţa relaţiilor inter-personale şi inter-grupale.
Dar marile întrupări comune nu sunt ultimele şi cele mai importante forme de întrupare din Centrul de evoluţie, căci ele doar oferă monadelor posibilitatea aprofundării unor înţelegeri legate de evoluţiile proprii şi ale celor cu care pot veni în contact. Oferă posibilitatea creşterii puterilor interioare, dar nu sunt calea de evoluţie ultimă, supremă. Este doar forma supremă de reunire a unor grupuri uriaşe de monade, în timp ce evoluţiile supreme se referă la puterea individuală a fiecărei monade în parte, care poate să cunoască tot ceea ce se poate face în lumile create de marii făuritori ai Centrului de evoluţie. Evoluţiile se reîntorc, pe alte coordonate, mult mai profunde, la evoluţiile individuale, care vor avea din acest moment evolutiv, caracter de evoluţie arhetipală: adică simplă, așa cum a intrat monada în Centrul de evoluţie. Spiritul se dezmembrează, popoarele spirituale se dezmembrează şi fiecare monadă în parte, având acum putere şi suficientă experienţă – oricum şi ea mereu în creştere – poate să evolueze singură, pe cont propriu, ajutată fiind doar de ajutători secundari de putere cel puţin egală cu a sa. Evoluţiile continuă cu învăţături legate aproape în mod exclusiv de ajutor primit şi oferit: sunt evoluţiile secundare, care pregătesc puternic monadele pentru cea mai avansată formă de evoluţie: evoluţia centrală: a marilor coordonatori de evoluţii.
În acelaşi mod trebuie înţeles procesul evolutiv al conştientizărilor: sinuos, îndelungat, prin care trec monadele, proces care cuprinde, printre altele:
– Mărirea progresivă a gradului de conştienţă de la o fază, treaptă de evoluţie la alta;
– Conştienţa trăirilor se măreşte treptat: dar nu se ajunge de la început la o conştienţă comportamentală care să presupună discernământ: presupune conştientizarea necesităţii şi folosirea memoriilor, dar discernământul nu înseamnă numai alegere după necesitate; – Voinţa şi inteligenţa nu apar când se unesc monadele într-un spirit, ci treptat, la fiecare monadă în parte. Unirea în spirit şi evoluţiile spiritului întreg sunt condiţii care conduc la adâncirea particularităţilor apărute în timpul evoluţiilor.
Conştientizările monadelor conduc întotdeauna la simţirea că, dincolo de ea însăşi şi de cele pe care le cunosc ele în manifestare, există şi altceva, necunoscut încă, dar la care ele pot avea acces în viitor, dacă merg mai departe. Apare curiozitatea în faţa trăirilor probabile, pe care le simt la ajutătorii lor, care le determină comportamente complexe pe o axă pe care o numim temporală, şi care determină dezvoltarea unor conştiinţe din ce în ce mai complexe.