Indoiti-va de tot ceea ce scriu, pentru ca voi insiva sa cautati si sa aflati cu propriile voastre puteri pe care, cu siguranta, le aveti!..


sâmbătă, 30 mai 2009

ÎN INTERIORUL MONADELOR

I. IDEI PRINCIPALE
1. Monada autoformată în spaţiile energiei fundamentale atrage energie pe care o compactizează în interiorul său: în celulele sale fundamentale şi în pături compactizate în jurul celulelor. În exteriorul său, se formează o pătură protectoare, cu densitate mai mare decât a energiei din spaţii.
2. Are loc formarea unui proces incipient de hrănire prin atracţii de energie din exterior şi eliberarea celor care nu s-au compactizat în celule. Pe măsura creşterii puterii energetice a monadei creşte şi puterea păturii din exteriorul său. 
3. Are loc începutul conştientizărilor monadei, în procesul de zbatere pentru hrănire, simţind în jur lucruri care îi pot fi de ajutor pentru întărirea sa şi altele care o pot leza, dacă nu se protejează, apără. 
4. Înţelegând diferenţa dintre stările de hrănire şi creşterea puterilor sale, monada începe să-şi conştientizeze strările proprii şi stările mediului din care îşi ia hrana. Urmează dezvoltarea conştientizărilor sale.
5. Se formează memoriile active ale monadei prin conştientizări multiple, legate de evenimentele simţite în exteriorul şi în interiorul său. 
6. Încep trăirile sale într-un Centru de evoluţie: în patul filamentelor energo-materiale, în care nu au loc mişcări de energii, de aceea monadele încep să se mişte pentru a se simţi pe ele înseşi. Fazele următoare dau naştere la încercări de apropiere şi de recunoaştere a altor monade din patul filamentar. Creşte gradul de conştienţă şi de memorare a mişcărilor proprii.
7. Încep evoluţiile spirituale prin întrupare. Coordonatorii formează grupări stabile de monade (le numim spirite) reunite prin pături energetice compacte, care încep să se manifeste prin intermediul corpurilor lor. Prin eforturile proprii de trăire şi de manifestare are loc creşterea conştienţei în diferite medii şi conştientizări de într-ajutorare. 

II. DETALII:
Aşadar, după ce am înţeles modul de formare a monadelor şi primele trepte lor de evoluţie sub formă de energii şi materii, să concluzionăm că evoluţia din interiorul unui Centru de evoluţie urmăreşte o serie de trepte, de faze de mărire a potenţialului energetic interior al monadelor. Se urmăreşte astfel dezvoltarea unui şir natural de fenomene care însoţesc compactizarea energiilor în jurul şi în interiorul celulelor fundamentale. Fiecare celulă în parte este scăldată de energiile dinafara ei, însă o parte din aceste energii sunt la un moment dat atrase chiar de compactizările din interiorul celulelor monadei. Prin puterea de atragere a energiilor, monada compactizează energiile atrase în jurul ei, formându-se astfel o pătură în jurul ei, un câmp ceva mai dens decât energia în care se scaldă, la fel cum se compactizează energiile în interiorul ei. Deosebirea este că aceste energii compactizate exterioare sunt mai puţin dense decât cele interioare şi nestructurate, formându-se astfel o diferenţă naturală între compactizările din interior şi cele din exterior. Această diferenţă permite monadei să atragă chiar în interiorul ei energii din pătura compactizată în exteriorul său; iar puterea de atracţie a celulelor şi energiilor interioare nu va permite ca pătura exterioară, cu compactizare mult mai redusă, să atragă vreodată ceva din interiorul monadei – dar nici să permită altor monade din jur să mai atragă celule din interior, întrucât puterea energetică a monadei, mereu în creştere prin acumulări de energie în interior, compactizează tot mai puternic energii în jurul ei, întărindu-şi pătura protectoare şi hrănitoare. Puterea compactizării din pătura exterioară nu permite nici ataşări de alte celule din spaţiile energiei fundamentale, stricând echilibrul ei interior, căci orice altă bulă, cu densitate mică, se sparge în pătură şi energia lor întăreşte în plus pătura protectoare. 
Prin atragerea de energie din pătura înconjurătoare, în interiorul monadei (formând o hrănire incipientă), pătura exterioară nu îşi slăbeşte însă compactizarea, căci şi compactizările interioare ale monadei cresc, creşte puterea sa de atragere a altor energii, pe măsura creşterii puterii interioare. În acest fel monada se poate hrăni pe măsura creşterii puterii sale interioare, fără să-şi degradeze nici protecţia pe care şi-o formează în exteriorul său.
În interiorul său, lucrurile par să rămână la fel, dar nu este aşa. Am subliniat că celulele fundamentale ale monadei sunt de diferite dimensiuni, dar apropiate totuşi ca mărime. Monadele se echilibrează înăuntrul lor, în funcţie de puterea de atracţie a celulelor între ele, putere care formează la un moment dat al începuturilor o stabilitate proprie, fără să mai piardă şi fără să mai primească alte celule. Şi numai atunci când are loc o astfel de stabilizare generală a monadei, ea este primită în interiorul Centrului de evoluţie.
Celulele din interiorul monadei au mărimi diferite, compactizări interioare diferite, se hrănesc mai mult sau mai puţin, mai repede sau mai lent, după cum este formarea lor interioară, fără că acesta să fie vreodată un proces conştient. Conştienţa se formează numai în monadă, prin existenţa în interiorul ei a unor structuri comparative în permanentă dezvoltare, care se va forma după trăiri îndelungate. Din această stare interioară, prin evoluţii, formaţiunea întreagă – adică monada – ajunge să capete conştienţă de sine. Numai monada în întregul ei poate deveni la un moment dat conştientă de sine, de necesităţile sale şi, mergând mai departe cu satisfacerea acestor necesităţi, poate deveni conştientă de faptul că ele pot fi satisfăcute în diverse moduri: adică conform obişnuinţelor sale sau nu. Acesta este momentul în care se creează o zbatere pentru încercarea de a-şi satisface un minimum de necesităţi, moment în care monada se poate spune că începe să se hrănească cu un minimum de conştienţă. Hrănirea cu mai multă energie dintr-o pătură suficient de hrănitoare o dezvoltă în continuare. Dacă însă această pătură nu este suficient de puternică, ea atrage energii din câmpul altor monade, care se vor zbate şi ele, la rândul lor, să-şi acopere necesarul de hrană. Dar restul câmpului din exteriorul lor le asigură permanent hrana de care au nevoie, dacă devin suficient de puternice pentru a atrage în continuare energii şi a le compactiza în jurul lor. Însă de complexitatea celor din jurul său monada nu este conştientă: câmpul de energie fundamentală oricum o va hrăni suficient, dacă ea îşi va potenţa zbaterile după cum sunt energiile. Va învăţa treptat că, atunci când simte că nu mai are tot ceea ce avea altădată, trebuie să-şi reducă activitatea şi să aştepte revenirea condiţiilor care o mulţumesc. Din această înţelegere incipientă a lucrurilor care nu depind numai de activitatea sa, ea începe să conştientizeze astfel că în jurul său oricum nu este un vid, şi i-ar fi de folos să cunoască cele din jur. Să recunoască cele cu care ea este obişnuită (prin memoria sa, în permanentă dezvoltare) şi să cunoască lucruri noi. Prin efortul de a face astfel de lucruri, cresc compactizările sale interioare, şi prin aceste creşteri se accentuează simţurile sale – sensibile la început doar prin diferenţele de presiune exercitate asupra sa, în fluxurile energiilor fundamentale. Este o conştientizare care provine de la memorarea stărilor dinainte şi de după creşterea ei, o conştientizare comparând cele două feluri de elemente memorate. Această stare de conştientizare contribuie ea însăşi la mărirea potenţialului de hrănire, căci monada ştie acum că se poate bizui pe existenţa unui câmp larg de hrănire, chiar dacă acesta prezintă diverse stări: mai compact – şi deci mai uşor de simţit, pentru că răspunde unor obişnuinţe ale sale – sau mai puţin compact, dar se va obişnui cu a simţi şi a se mulţumi chiar şi cu o asemenea stare în realitatea înconjurătoare.
În interiorul său însă celulele cu grade diferite de compactizări interioare se hrănesc după cum le este felul, după cum le este viteza de hrănire şi de compactizare a energiilor din mediul de trai. Celulele nu ajung să se egalizeze propriu zis niciodată, dar ele ajung să semene foarte mult unele cu altele, până când vor ajunge să nu mai fie simţite în mod diferenţiat, adică prin diferenţe între ele. Monada în ansamblul ei simte sau nu simte astfel de diferenţieri interioare: celulele sunt prea puţin dezvoltate, şi ele nu au structuri interioare pentru ca să simtă ceva asemănător monadei în întregul ei. A se simţi pe ea însăşi – pentru monadă – nu este chiar echivalent cu ceea ce avem noi acum, ca oameni, în cunoaştere: o simţire prin senzorii corpurilor noastre, prin celule specializate. Pentru astfel de începuturi este vorba mai curând de o foame satisfăcută şi o lipsă de mişcare rezultată dintr-o sincronizare a existenţelor interioare ale monadei. Într-un astfel de moment al egalizării aproximative a celulelor sale interioare, monada nu mai ştie ce se petrece cu ea, nu se mai simte pe ea însăşi, nu-şi mai simte interiorul, formele interioare care îi creau starea de conştientizare proprie. Intervine din nou o zbatere, o mişcare infimă, ca un tremurat, o căutare de a se simţi pe sine şi mediul în care trăieşte, după cum este obişnuită. În tot acest timp, celulele sale interioare îşi caută, îşi trag din nou energii pentru a face faţă zbaterilor. Are loc o aprovizionare cu energii din nou şi procesul se reia mereu, pe o treaptă a compactizărilor interioare din ce în ce mai puternice.
Iată aşadar procesul de creştere a energiilor interioare şi, pe măsura creşterii compactizărilor interioare, diferenţele dintre evenimentele interioare şi cele exterioare se vor acumula în simţirile straturilor interioare ale energiilor celulelor fundamentale. Are loc un început de formare a memoriilor monadei. Memoria astfel formată nu este o capacitate a energiilor interioare, ci a straturilor de energie compactizată la suprafaţa celulelor. Energia interioară susţine puterea de compactizare a interfeţei celulelor, compactizare care are loc sub forma unui strat ca o coajă; iar această coajă se acoperă cu altele noi, se stratifică adică, păstrând memoria evenimentelor pe care le trăieşte monada.
Când încep evoluţiile filamentare într-un Centru de evoluţie, monada se află într-o stare de nemişcare într-un pat fluidic care o hrăneşte, care îi oferă posibilitatea să ia din mediu ceea ce îi trebuie fără să se zbată să obţină ceva; ea atrage în interiorul său cantităţi suplimentare din energia care o scaldă, datorită mişcării pe care s-a obişnuit să o facă, încă dinainte de a începe trăirile sale din Centrul de evoluţie, simţind mişcarea din exteriorul său. Şi astfel mişcarea este singurul fel de conştientizare pe care monada o are la intrarea în Centrul de evoluţie, nu şi ceva din interiorul său. Interiorul începe să şi-l conştientizeze numai în urma evoluţiilor din Centrul de evoluţie. În patul energetic al filamentelor energo-materiale, în care îşi încep evoluţiile, monada se va afla într-o permanentă stare de mişcare proprie în patul filamentului său, pentru a se simţi că trăieşte. Ea nu mai simte mişcare exterioară, astfel încât are nevoie de un anume fel de mişcare pentru a se simţi vie, iar aceasta îi determină o mişcare care se permanentizează, chiar dacă infimă, ca un tremurat, în patul filamentar. Mişcarea de acest fel îi formează treptat necesitatea de trăire din ce în ce mai puternică, cu o zbatere din ce în ce mai frecventă, realizând treptat o mişcare ce poate fi coerentă spre locuri unde simte o altă mişcare exterioară în raport cu ea însăşi: mişcarea altor monade asemănătoare ei, cu care se află în patul filamentar. Se formează treptat în acest fel o mişcare spre restul grupului din patul filamentar, o necesitate de apropiere a monadelor între ele, apoi de cunoaştere şi de recunoaştere a lor între ele, după emisiile energetice rezultate din hrănire, pe care încep să şi le recunoască reciproc.
Într-un astfel de moment, monadele ajung într-un stadiu de complexitate mărită de conştientizare a mediului lor de trăire: mediul fundamental şi componente de alt fel decât cele aflate în propriul lor pat filamentar. Puterea de atracţie a filamentului în care se află multe monade-materii poate atrage alte filamente de acelaşi fel şi toate pot rămâne astfel timp îndelungat. Mai precis atâta vreme cât nu intervin forţe exterioare care să facă presiuni asupra puterii de coeziune a filamentelor şi să se dovedească mai puternice decât această forţă de coeziune.
Există o conştienţă în faşă a monadelor de acest fel, care le ajută să perceapă exteriorul lor, pe mică distanţă, moment în care acest stadiu mai complex de trăire le poate determina schimbarea formei de evoluţie. Această schimbare coordonatorii de evoluţii din Centrul de evoluţie o observă atent, pentru a nu tulbura echilibrul interior delicat al simţirilor monadelor. Astfel începe evoluţia monadelor spirituale sau monade-spirit: monade reunite de către coordonatorii de evoluţii în grupuri pe care le numim spirite. Formaţiunea numită astfel „spirit” va creşte energetic, fiecare monadă din spirit îşi va dezvolta mult percepţiile, va învăţa să se manifeste în multe feluri faţă de alte spirite şi îşi va forma treptat o conştienţă, şi o conştiinţă de într-ajutorare. 
După cum se poate observa, coordonatorii de evoluţii ţin cont de faptul că monadele sunt obişnuite să se simtă împreună – aşa cum au evoluat în patul filamentar până în acest moment: formarea spiritului este tot o formă de evoluţie într-un pat comun de energie compactizată, menţinută în stare de compactizare prin puterea monadelor interioare. Tot prin puterea monadelor din spirit, au loc în continuare atrageri de energii care să le formeze, şi să le crească potenţialul energetic interior, susţinând simultan şi potenţialul de câmp protector-hrănitor din jurul spiritului întreg.
Într-o asemenea etapă, monadele pot să conştientizeze şi mai multe lucruri din exteriorul lor, dacă vor începe să se simtă pe ele înseşi detaşate de fundalul mediului în care se petrec foarte multe lucruri, necunoscute lor până atunci. În acest moment al evoluţiilor lor, monadele sunt destul de puternice pentru a-şi susţine un corp material. Principiul de constituire al corpului de manifestare este acelaşi după care monada putea atrage celule, şi chiar monade mai mici, în spaţiile din exteriorul Centrului de evoluţie. Corpul acesta de manifestare, oricât de simplu ar fi el la început, este de fapt o structură corporală, un complex format din diferite formaţiuni materiale, de diferite mărimi, de diferite vibraţii: tot aşa cum şi în „trena” radiaţiei şi energiilor în flux pe care o avea în trecut îi mergea pe urme o mulţime de formaţiuni (aţe, bule), mai mari sau mai mici, aflate şi ele în permanentă mişcare şi remodelare.
Însă structurile corporale care se formează în acest moment sunt constituite într-o radiaţie mult mai puternică, prin dezvoltarea monadelor, prin creşterea componentelor interioare variate pe care le are şi fiecare monadă în parte, şi întreg spiritul care se întrupează astfel. 

Niciun comentariu: