Indoiti-va de tot ceea ce scriu, pentru ca voi insiva sa cautati si sa aflati cu propriile voastre puteri pe care, cu siguranta, le aveti!..


sâmbătă, 30 mai 2009

2. FORMAREA ŞI EVOLUŢIILE MONADELOR

1. DESPRE CELULE ENERGETICE FUNDAMENTALE
Celulele energetice fundamentale sunt aşadar formaţiuni energetice punctiforme de dimensiuni infime (adică nemăsurabile prin aparatura pe care o cunoaştem), dar cu o compactizare suficient de mare pentru a putea atrage alte celule de acelaşi fel, dar cu o compactizare mai mică.
Celulele energetice fundamentale au compactizări mici în raport cu alte formaţiuni circulante în spaţiul fundamental. Chiar dacă sunt foarte mici, ele au dimensiuni diferite unele faţă de celelalte. Unele pot fi mai mari – dar cu o compactizare mai mare, altele pot fi mai mici cu o compactizare foarte mare, altele pot fi mari cu o compactizare foarte mare sau foarte mică.
Asemenea compactizări se formează după mediul de provenienţă: în interiorul (sau din compunerea) unor fluxuri diferenţiate şi ele după compactizarea lor, în mişcarea lor, în intersectarea lor, după vitezele lor de deplasare, etc. Ele însele fiind mereu în mişcare, se dizolvă, se re-crează, se sparg, se măresc.
Într-adevăr, celulele energetice fundamentale pot acumula energie în continuare, după formarea lor: energia fundamentală se compactizează în interiorul celulelor, păstrând şi dezvoltând capacitatea de atragere permanentă a energiei în interiorul lor. În acest fel, ele se remodelează permanent, formând treptat structuri interioare din ce în ce mai puternice; păturile protectoare se măresc prin ataşarea unor noi filamente foarte subţiri, peste cele vechi şi astfel noua compactizare atrage în continuare noi filamente din spaţiile de circulaţie, din fuioarele circulante cu care îşi împletesc drumul. Puterea de atracţie a celulelor energetice fundamentale creşte mereu, pe măsura compactizării altor noi filamente, prinzând în deplasarea lor viteze cu care, la rândul lor, pot sparge fluxurile (curenţii), fuioarele de filamente sau chiar pot secţiona filamentele pe care nu le pot îngloba.
Puterea energetică astfel crescută conduce nu numai la atragerea de noi filamente subţiri de energie, ci şi la atragerea unor alte noi celule energetice fundamentale: asemenea lor înseşi – adică de mărime asemănătoare, sau mai mici, sau poate chiar ceva mai mari (când s-au unit deja mai multe). O astfel de asociere prin atracţie crează o nouă formaţiune în spaţiul fundamental pe care o putem numi: monadă.
Iată aşadar că formarea monadelor nu este o acţiune conştientă, ci este o reunire naturală, spontană, în lumi neorganizate.
Însă trebuie precizat că nu orice ataşamente conduc la definitivarea formării unei monade: pot avea loc diverse feluri de ataşări:
– ataşări ale unor celule energetice fundamentale de dimensiuni mai mari decât media celor existente în monada în curs de formare: monada le poate atrage, dar o asemenea ataşare poate dezmembra monada, celulele cele mari, ataşate astfel, putând rupe monada instabilă şi gruparea celulelor mari poate rămâne – în mişcările din fluxuri, chiar cu o parte din celulele interioare ale celei care le-a atras iniţial;
– ataşări de celule energetice fundamentale mai mici decât media celor interioare: în asemenea cazuri, celulele foarte mici ies din formaţiune, doar traversează monada, luate de fuioarele de filamente care o traversează şi ele. Fuioarele de filamente sunt atrase şi ele în interiorul monadei şi, din componenţa lor, unele filamente rămân alipite monadei şi interiorului ei (cele mai subţiri), iar cele mai mari traversează monada ieşind din ea şi circulând mai departe. Ele atrag celulele foarte mici după ele, care părăsesc astfel formaţiunea. Numai celule energetice fundamentale care sunt de mărimi asemănătoare, apropiate, rămân stabile în interior, atrase unele de altele, dând formă şi stabilitate monadei.
Stabilizarea interioară a monadei se finalizează atunci când celule energetice fundamentale pot forma un strat energetic protector, format din filamente din mediu: la început doar hrănitor, funcţia de protecţie dovedindu-se utilă ulterior. Alte celule şi alte monade nu mai pot astfel pătrunde şi nu mai pot modifica structura interioară a monadei astfel stabilizată.
Cu toate acestea, procesul de stabilizare poate fi întrerupt chiar şi în acestă fază, din cauza ataşării unor noi celule, şi chiar monade foarte mici: ele apar ca o coadă, ca o trenă de cometă, cele mai mari atrăgând la rândul lor altele mai mici. Un volum mare de astfel de „sateliţi” poate ajunge să rupă din interiorul monadei iniţiale celule interioare, formându-se astfel o nouă monadă. Abia atunci când celulele interioare îşi măresc puterea, prin atragere şi compactizare în interior, în celulele interioare, de filamente de energie noi, coeziunea interioară se măreşte, iar o astfel de formaţiune cu putere de atracţie mărită devine stabilă. Cu puterea astfel mărită poate atrage un volum sporit de fuioare din mediu, formându-şi o pătură exterioară suficient de puternică, datorită căreia monada poate supravieţui în spaţiile pe care le străbare, purtată de fluxurile de energie fundamentală din spaţii.

2. FORMAREA ELEMENTELOR INDIVIDUALE ALE CONŞTIENŢEI MONADELOR
Compactizările interioare ale celulelor energetice fundamentale nu se finalizează odată cu formarea monadei. Ele se vor dezvolta în continuare, prin atragerea – din pătura protectoare – de alte filamente de energii, fără ca pătura să se distrugă sau cel puţin să se subţieze, lăsând monada fără protecţie. Cu cât celulele energetice fundamentale interioare ale monadei cresc, cu atât mai mult şi puterea de atracţie a monadei va creşte, atrăgând astfel chiar mai multe filamente energetice din mediul de circulaţie. Monada cu totul se dezvoltă, fără însă ca acesta să fie un proces conştient.
Dar în timp, astfel de dezvoltări ale energiei interioare ale monadei conduc la apariţia şi dezvoltarea unor particularităţi ale fiinţării monadei, după cum urmează:
– deplasare minimă, de tendinţă, prin apariţia unui impuls interior de deplasare;
– coerenţă minimă – dar sesizabilă – în direcţiile de deplasare, denotând astfel primele manifestări de voinţă;
– memorarea elementelor, evenimentelor cu o logistică minimă: simţirea fluxurilor, prin diferenţele de presiune în flux, simţirea altor monade prin atracţiile formate şi exercitate în exteriorul lor.
Astfel de particularităţi conduc la formarea unei conştienţe minime, la început, indiferent dacă discutăm despre trecutul monadelor întemeietoare ale Centrului de evoluţie sau despre monadele intrate ulterior în Centrul de evoluţie. Monadele întemeietoare ale Centrului de evoluţie în care ne aflăm şi noi, acum, nu s-au deosebit de monadele care au intrat ulterior în mijlocul celor întemeietoare. Drumul parcurs însă de unele şi de celelalte sunt oarecum diferite, numai în sensul în care cele intrate ulterior au beneficiat de experienţa celor dintâi. Reunirea spontană a monadelor care se atrag unele pe altele şi rămân mai departe împreună formează grupuri în care monadele devin din ce în ce mai conştiente de ele. Un astfel de grup porneşte deja o evoluţie, evoluţie care merge mai departe în mod conştient – chiar dacă conştienţa este oarecum rudimentară la începuturi, dar în creştere permanentă. Ea are scopuri în creşterea volumului şi profunzimii simţirilor, scopuri care se îmbogăţesc şi ele în eternitatea vieţii pe care o pot avea monadele.
Mai întâi, asemenea scopuri vor avea în vedere un singur grup; pe măsura intrării multor alte monade în grupul iniţial, apar relaţiile intergrupale, în care monadele învaţă din propria experienţă, precum şi din experienţa formată în prezenţa altora.

3. GENERALITĂŢI PRIVIND EVOLUŢIILE MONADELOR
Formarea şi dezvoltarea celulelor energetice fundamentale precum şi, în continuare, a monadelor, este – aşadar – un automatism până la un punct. Dezvoltarea puterii lor interioare, mai ales din momentul în care ele încep să se atragă reciproc şi formează grupuri, apoi structuri interioare după experienţa pe care o acumulează, conduce la formarea unor organizări ale evoluţiilor altor monade, după exemplul de dezvoltare ale celor dintâi. Aceasta se poate numi deja evoluţie. Şi este o acţiune deja conştientă, care are aproape de la începuturi două forme clare de înaintare, după intenţie:
– autoindusă – în funcţie de conştientizările propriilor manifestări, propriilor înaintări pe drumul dezvoltării lor, pe care şi-o conştientizează ca putând fi eternă, infinită;
– indusă altor monade/primită de la alte monade, mai mult sau mai puţin conştient, dar totuşi cu o conştienţă din ce în ce mai mare, mai profundă, pe măsura înaintărilor în evoluţii. Gradele de evoluţie momentană merg de la distructiv la constructiv, de la interesul personal distructiv la interesul de grup constructiv chiar în supravieţuire; de la interesul lărgit personal – la cel lărgit de grup şi apoi – până la înţelegerea noţiunii de universal.
Grupuri care se structurează după necesitatea de supravieţuire şi apoi ajung deja la conştientizarea conlucrării şi ajutorului oferit/primit formează deja un Centru de evolutie. Puterea lui creşte permanent, căci noi monade se adaugă grupului astfel evoluant, cu o energie radiantă în spaţiile fundamentale care atrage cu putere tot felul de alte formaţiuni din spaţiul exterior – rămas neoganizat: fuioare de enregii, bule, filamente, curenţi de energie – curenţi care vor scălda în continuarea spaţiul exterior, ca şi acela interior al Centrului astfel format.
Toate monadele care intră permanent în interiorul Centrului de evoluţie urmează o cale de evoluţie ajutată. Toate parcurg trepte succesive de evoluţie: trepte care ţin cont de toate procesele – de la cele mai fine până la cele mai complexe. Sunt procese energetice normale fiecărei monade şi fiecărui moment de creştere a conştienţei propriilor manifestări – ca şi a manifestărilor celor din jurul lor.

Niciun comentariu: