VARIAŢIA VIBRAŢIEI MEDII PLANETARE. DESPRE ÎNTUNECAREA LUMINII.

Să ne plasăm în cadrul studiului fenomenologiei legată de fondul energo-material al mediului în care evoluăm, în zona I a Universului Fizic.
După discuţiile privind circulaţia fluxurilor energetice şi materiale (pe care o vom dezvolta, mai departe, în curând) cea mai importantă problemă de dezbătut este aceea privind felul în care filamentele îşi pierd treptat vibraţia iniţială, chiar în cursul acestei circulaţii.
Avem în vedere o linie sinusoidală (după cum numim acestă formă azi) sau, cum au numit-o alţii: „ceea ce a mai fost – va mai fi”. Şi este o numire corectă, coprinzătoare, în funcţie de momentul folosirii ei, căci formularea se potriveşte oricărui sens. Este o linie conform căreia toate se petrec ciclic, şi chiar ea, raportată la alte cicluri care i se întrepătrund în cale, poate arăta cam aşa:

Fig.nr. 1: Sinusoidala modificării ciclice a vibraţiei medii planetare şi a blocului de fenomene planetare locale

Ceea ce demonstrează că, luând în considerare chiar şi numai o linie de discuţie: evoluţia în timp a vibraţiei medii planetare (nu mai departe: stelară, galactică, subzonală şi zonală) există mari modificări de la o perioadă mare de timp la alta, care atrag după sine modificări ale componentelor (structurilor) şi fenomenelor planetare, cu desfăşurare ciclică, la rândul lor.

Fig.nr.2: Dezvoltările regionale, de la nivel subatomic la nivelul structurilor planetare perceptibile şi ale celor mai puţin perceptibile de către om

În situaţia în care discutăm despre diminuarea vibraţiei medii planetare, ne referim tocmai la această compoziţie filamentară a aerului în care ne scăldăm. Aerul planetar are:
– pe de o parte: compoziţia mediului universic local – o compoziţie pe care o are mediul în care se află toate planetele, stelele – galaxiile organizate prin matrici stelar-galactice, în felul pe care îl cunoaştem acum.
– pe de altă parte, el mai are o componentă specifică planetei, în funcţie de steaua care o guvernează şi celelalte planete-surori cu care evoluează împreună sub îngrijirea stelei lor: microorganisme specifice condiţiilor locale, praf provenit din activitatea planetei şi a biosistemului său (incluzând şi creatorii conştienţi: oamenii, pe Pământ) sau din procesele de descompunere a corpurilor fluidice ale entităţilor care evoluează în acelaşi plan ca şi întrupaţii cu corp fizic.

1. SĂ NE AMINTIM DESPRE CÂTEVA ELEMENTELE CONSTITUTIVE ALE MEDIILOR DE EVOLUŢIE SPIRITUALĂ

În imediata apropiere a planetelor mai ales, ceea ce numim aer are o compoziţie mai bogată în diverse gaze – şi este compoziţia planului fizico-chimic aerian, cunoscută acum de noi: oxigen, bioxid de carbon, gaze rare, rezultate din activitatea organică a biosistemului planetar şi din activitatea telurică, vulcanică şi pământos-apoasă a structurilor planetei (alte gaze, vapori de apă, componente vulcanice: cenuşi, etc.).
Toate aceste elemente fizice sunt împletite în fluxurile filamentare de diferite alte vibraţii, comparativ cu vibraţia elementelor fizice menţionate mai sus. Ele sunt componente – compuşi fizico-chimici, organici sau anorganici, pe lângă fluxurile de filamente de materii şi energii de vibraţia cea mai joasă, care de fapt stau la baza formării compuşilor fizico-chimici cunoscuţi de noi; care intră şi ies din compoziţia structurilor planetare şi biologice perceptibile de noi ca fiind corpuri fizice.
Cum fiecare formă fizică este dublată cel puţin de o parte eterică, care înconjoară orice fărâmă de materie planetară şi stelară, mediul în care se află structurile fizice, general-percepute de noi azi, cuprind şi fluxuri de filamente specifice corpurilor noastre de alte vibraţii: pe care le numim eterice, astrale, mentale, cauzale, spirituale (sau buddhice), dumnezeieşti (sau atmice); cele pe care le-am numit enesice şi supraenesice sunt specifice oamenilor cu sarcini deosebit de complexe. Din toate acestea sunt formate corpurile noastre, corpurile noastre iau din fluxurile lor cele necesare pentru întreţinerea structurilor lor – de la stele până la viruşii planetari.
Şi nu numai, căci ceea ce noi numim azi galaxie, din galaxiile percepute de noi, din acest punct al universului, sunt organizări galactice, aşa cum am mai discutat, unde toate stelele şi planetele lor sunt legate între ele prin matrici eterice galactice. Asemenea matrici galactice sunt formaţiuni care ajută crearea, susţinerea, dezvoltarea şi întreţinerea vieţii sub formă de corzi cu noduri matriceale în care se dezvoltă stelele şi planetele. Materiile se structurează în interiorul corzilor sub forme tubulare concentric-interioare, în sensul invers al structurării corpurilor noastre în sistemele corporale: adică de la eteric către interior – astral, mental, cauzal, spiritual (buddhic), dumnezeiesc (atmic) enesic şi supraenesic.
Rezultă că nevoile galactice sunt mult mai extinse decât ceea ce percepem noi în mod normal, acum. În perioadele de înaltă frecventă stelar-planetară, corpurile noastre pot desfăşura activităţi mult mai complexe, pentru care ne permit percepţii mult mai extinse: vederea mentală se poate întinde până la un nivel total galactic în activitate curentă, iar intuitiv, în funcţie de evoluţia proprie – până spre marginile altor universuri cu care al nostru se învecinează, concentric.
Într-o astfel de structură a mediului evoluţiilor noastre, aşadar întreaga componenţă se desfăşoară astfel:
– mediul energetic fundamental al universului, care scaldă de fapt toate structurile Centrului de evoluţie;
– fluxuri filamentare create de către coordonatorii de evoluţii din universuri, la nivelele de vibraţie necesare tuturor spiritelor aflate în evoluţiile pe care le coordonează, cărora le crează astfel condiţii de desfăşurare vieţilor derulate sub îndrumarea lor. Fluxurile astfel create de ei sunt aduse, sunt urmărite în circulaţiile lor, sunt preluate înapoi atunci când vibraţia lor scade, pentru a nu se destructura complet, punând astfel în pericol viaţa micilor monade care trăisc în interiorul filamentelor. În locaţii speciale, filamentele sunt restructurate şi reintroduse în circulaţiile universice, după necesităţile locale ale spiritelor. Totul se petrece conform învăţăturilor preluate de la Marii Creatori şi totul se petrece sub directa şi permanenta lor îndrumare;
– elemente rezultate din circulaţiile fluxurilor şi din recircularea materiilor şi energiilor corpurilor de manifesatre din mediul local, din agregări şi din dezagregări, antrenate de fluxurile filamentare sau de forţele dezvoltate de corpurile planetare şi stelare. De fapt – general-galactice (cu toate componentele lor, pe care nu le mai enumerăm aici);
– la nivele şi mai joase, din preajma planetelor, circulaţia antrenează microorganisme (fizice sau astrale) – dar şi macroorganisme: entităţi evoluate astrale, spirituale, aflate în călătorii interzonale, ale căror corpuri se modifică mereu, recirculând la nivelele proprii de vibraţie materii şi energii din marile fluxuri filamentare, din câmpurile zonale şi subzonale.
Corpurile de manifestare ale spiritelor astfel întrupate se formează prin atragerea, pe firele radiaţiei spiritelor, a fluxurilor de filamente, alipirea strânsă în energiile radiante de diferite intensităţi (şi, astfel, de diferite vibraţii), hrănindu-se din energia spirituală radiantă în care formează astfel blocuri materiale, cu structuri diverse, după cum sunt structurale spiritele în interiorul lor. Adică se formează sistemele corporale, pe care le cunoaştem azi. Energia spirituală radiantă le formează astfel, le hrăneşte, le întreţine existenţa, funcţionarea – activitatea automată de care suntem mai mult sau mai puţin conştienţi. Mai departe, prin intermediul lor, spiritele întrupate se manifestă conform experienţei lor de întrupare, canalizând prin voinţa proprie forţele lor radiante, care depăşesc propriile corpuri. Concentrând fluxul radiant în direcţiile dorite, cu intensităţi diferite în funcţie de fiecare activitate necesară desfăşurării vieţilor lor, spiritele învaţă, aşa cum ştim acum, să desfăşoare creaţii coerente, deplasări, comunicări, să intre în relaţii complexe, să înveţe permanent să-şi recalibreze acţiunile, comportamentele, către nivele din ce în ce mai complexe şi atitudini din ce în ce mai profund ajutătoare pentru semenii lor. Semeni care învaţă, la rândul lor, din experienţa celor mai înaintaţi. Pe măsura eforturilor, creşte puterea energetică interioară, se intensifică radiaţia, creşte experienţa totală a spiritului, puterea de pătrundere, de înţelegere a tuturor fenomenelor care se desfăşoară în jurul lor, putând astfel să participe ele înseşi la creaţii din ce în ce mai puternice – dar şi mai subtile, din realitatea înconjurătoare.

2. DIMINUAREA TREPTATĂ A VIBRAŢIEI ÎN ZONA I A UNIVERSULUI FIZIC

Cu timpul însă, filamentele care sunt recirculate de corpurile de manifestare ale spiritelor pierd din ce în ce mai mult din stratul lor exterior de energie compactizată, fără însă să ajungă să se destrame. Datorită acestor pierderi, are loc o diminuare treptată a vibraţiei înalte pe care au avut-o iniţial, în circulaţia lor zonală. Acest fapt conduce la diminuarea generală a vibraţiei zonale, pe fiecare subzonă, mai departe. În subzonele cu vibraţie generală mai mică – aşa cum este aceea în care se află şi Pământul – diferenţa dintre cea mai înaltă valoare şi cea mai joasă valoare a vibraţiei este destul de mare, şi astfel creatorii conştienţi – pe Pământ, oamenii – percep o astfel de diferenţă şi îşi dau seama de consecinţele puternice ale ei asupra creaţiei lor, asupra comunicării dintre ei, asupra relaţiilor pe care nu le mai pot întreţine la nivelele anterioare de înaltă calitate.
Fenomenul de diminuare a vibraţiei medii zonale este un fenomen natural în măsura în care coordonatorii îl lasă să se desfăşoare liber: întrucât filamentele sunt create de către coordonatori, tot ei le pot schimba, atunci când le este necesar tuturor evoluanţilor din aceeaşi zonă şi subzonă. Iar acest schimb are loc cu volume de filamente noi, cu vibraţie ridicată la necesarul optim de trăire al tuturor spiritelor întrupate local.
Perceperea fenomenului de diminuare a vibraţiei planetare a avut loc încă din începuturile formării omenirii pe Pământ, întrucât vibraţia de atunci permitea corpurilor o desfăşurare complexă a percepţiilor şi a activităţilor spirituale umane. Permanent oamenii şi-a adaptat activităţile, trăirile la acest eveniment, cu care s-au obişnuit de la o viaţa la alta. Şi-au creat programe de adaptare la momentele pe care ştiau bine că le vor trăi, din greu, atunci când vibraţia va fi foarte joasă.
Vedeau permanent cu lumina se „întunecă” de la o viaţă la alta, vieţi de care erau foarte conştienţi atunci, din planificările ciclului general pe care îl cunoşteau cu precizie.
Nu cunoaştem prea multe lucruri privind vieţile anterioare, şi nu din cauză că cineva ne-ar lua cunoaşterea, ci din cauză că trăirile noastre se bazează mult pe memoria latentă a evoluţiilor anterioare. Suntem aici, acum, în acest punct al universului, în calitate de evoluanţi înaintaţi, reîntorşi în călătorie spirituală pe liniile de evoluţie pe care le-am mai parcurs cândva, cel puţin o dată (în calitate de rezidenţi), apoi de mai puţine sau de mai multe ori în calitate de ajutători ai rezidenţilor locali. Astfel, în evoluţiile petrecute în trecuturile proprii foarte vechi, la acelaşi nivel de vibraţie nu cunoşteam că ne întrupăm: cu cât evoluţiile sunt mai înaintate, cu atât revenirile în fiecare punct al universului sunt mai multe; experienţa acumulată, şi sedimentată în memorii, permite recuperarea mai rapidă a cunoaşterilor privind fluxul trăirilor anterioare şi devenirile normale următoare. Şi dacă nu este o cunoaştere clară întotdeauna, ea este cel puţin intuitivă, şi credem astfel că există reîncarnare, nemurire, că suntem în mijlocul unor evoluţii fără de sfârşit...
Astfel de conjuncturi, în care omenirea a ştiut bine cele care se vor petrece treptat, cu vibraţia planetară, în permanentă diminuare, precum şi aglomeraţia umană planetară au schimbat total faţa omenirii pe Pământ. Vibraţia foarte joasă nu deranjează foarte mult spiritele conştient-creatoare, cât le deranjează variaţiile ritmurilor planetare, stelare, schimbări care le oferă trăiri diferite de la o perioadă scurtă de timp la alta. Spiritele nu au foarte mult timp la dispoziţie pentru a se acomoda rapid de la un tip de vibraţie la altul, de la o întrupare la alta, în condiţii sociale şi lucrative deosebite de la o societate la alta. De aceea lipsa de rădare, de toleranţă, de acceptare a ajutorului care se poate primi, conduce la accentuarea comportamentelor agresive şi perverse, într-o spirală din care cu greu se mai poate ieşi.
Dar acest lucru, chiar dacă este, şi devine din ce în ce mai incomod şi mai greu de acceptat, totuşi are o parte bună: aceea de a oferi o imagine complexă a spiritului, a tuturor manifestărilor sale, în condiţii grele.
Şi chiar pentru a cunoaşte astfel de lucruri au venit până aici, pe Pământ.
Vremurile trec şi spiritele îşi trăiesc viaţă după viaţă, cu o conştienţă mai mult sau mai puţin dezvoltată asupra acestui fenomen. Populaţiile se afundă în comportamente grele, agresive, căci fluxurile cu vibraţie scăzută trezesc memoriile latente din vremurile în care trăiau pe aici cu experienţa redusă a începuturilor evoluţiilor lor.
Acei oameni care au o percepţie mai înaintată îşi pot da seama, comparând vremurile trecute pe care încă le mai pot cerceta mental, că lumina pe care o văd este tot mai întunecată de la o viaţa la alta, totul devine mai puţin controlabil şi este necesar să se facă faţă cu tot ceea ce este mai bun, mai uman cu adevărat – şi nu mai animalic, la tot ceea ce se poate trăi astfel. Devin foarte conştienţi de faptul că se poate trăi adaptând mereu creaţia şi relaţiile dintre oameni, chiar dacă pentru unii agresivitatea devine o a doua natură.

3. CREŞTEREA VIBRAŢIEI LOCALE: AJUTOR ŞI EFORT PROPRIU PERMANENT

Astfel de societăţi sunt însă mereu ajutate, pentru ca cei care nu au experienţă foarte multă de manifestare la nivele joase de vibraţie să nu se afunde în comportamente agresive şi perverse: decât atât cât să-şi dea seama că le au, şi apoi să accepte că pot să le modifice către bunătate, altruism, sacrificiu şi iubire. Acest ajutor se bazează pe întruparea unui Fiu de Dumnezeu – adică a unui coordonator de evoluţii – chiar în mijlocul celor care au mai multă nevoie de sfaturile sale. Dar lucrarea unui astfel de coordonator (Iisus, în cazul galaxiei noatre) nu cuprinde numai sfaturi, aşa cum ne-a m obişnuit să ştim ci, prin puterea sa, el începe să atragă în mod conştient spre galaxia locală, din locurile speciale de unde se fac aprovizionări cu noi fluxuri de filamente, cu vibraţie foarte înaltă, volume uriaşe din fluxurile noi, prin puterea sa personală.
Fără această lucrare (pe care el o făcea în timp ce se ruga – şi nu permanent, ceea ce ar fi creat o schimbare prea bruscă, puternică, ameţitoare pentru oameni, şi distrugătoare pentru biosistemul planetar) volumele sunt atrase în mod normal de către miezul galactic şi distribuite prin sistemul de corzi matriceale, în circulaţie stelară şi apoi planetară.
Este o mişcare îndelungată, timp în care fiecare planetă cu creatori conştienţi poate să se afle la un pas de colaps, din cauza distrugerilor materiale de foarte mare complexitate. De aceea are loc această atragere puternică spre planetele cu creatori conştienţi: pentru celelalte planete, mişcarea este lăsată liberă, prin felul de circulaţie punctat mai sus
O astfel de lucrare, de o anvergură uriaşă, se poate simţi din primul moment – dar numai de către acelaşi susţinător-coordonator sau de către foarte puţini dintre ajutătorii săi umani (în cazul nostru – Maica Lui, care a simţit imediat că se pot face lucrări mentale puternice – încă de la nunta la care au participat amândoi). S-au realizat astfel lucrări chiar din trup uman, dintre care majoritatea mentale, căci vremurile pe care El le-a pregătit astfel să se apropie rapid sunt de felul celor mentale, cunoscute bine de către oameni în trecut, înainte de ultima glaciaţiune. Mai precis este vorba despre: creaţie materială mentală, comunicare mentală şi deplasare ajutată de corpul astral foarte puternic energizat.
A fost o lucrare de impuls puternic, după care mişcarea de atracţie din miezul galactic a fost lăsată liberă, continuând însă ca, prin activitatea general umană, să se atragă în continuare fluxurile direct din mediul galactic şi dinafara galaxiei, pe lângă cele recirculate de planetă, provenite de la steaua care ne guvernează.
Azi toţi oamenii folosesc astfel de energii, în registre de vibraţie din ce în ce mai ridicate, pentru activităţi din ce în ce mai sofisticate. Ne schimbăm comportamentele urmând sfaturile oferite de coordonatorul nostru Iisus, folosind pentru a le urma energii din registrele cele mai înalte de vibraţie galactică.
Ceea ce putem face noi, în continuare, este să ne folosim din experienţa noastră formele cele mai înaintate ale comportamentului nostru. Să ne străduim să învăţăm mereu şi să pătrundem cât mai adânc înţelegerile celor care ni s-au dat şi ni se dau, în continuare, participând astfel la ridicarea permanentă a nivelului spiritual al întregii omeniri.

GRUPĂRI SPIRITUALE (1)

a. COMPONENŢA DE BAZĂ A SPIRITULUI

Este necesar să se pornească în acest studiu de la necesitatea formării grupurilor spirituale chiar din începuturile evoluţiilor: în grupări de monade pe care le-am numit spirite.
Formarea ca atare a spiritului se bazează pe necesităţi reale ale manifestărilor incipiente ale monadelor, observate cu foarte mare atenţie, căci în acest fel monadele vor trăi o mare parte a vieţii lor, prin care se vor forma obişnuinţe deosebit de importante pentru toate evoluţiile lor ulterioare.
Există diferenţe între monade din punctul de vedere al reacţiei lor în faţa mediului de trai. În linii generale, la acelaşi nivel de evoluţie, forţele interioare ale monadelor determină două tipuri de manifestare:
– monade care au primesc noutăţile rapid, fără mari reţineri, şi îşi formează astfel curajul: curajul înaintărilor, experimentărilor – chiar dacă puterea lor interioară de susţinere a acestor înaintări este relativ mică. Se dezvoltă îndrăzneala, avântul, curiozitatea.
Într-un sens larg, care crează înţelegere în căutarea sensurilor universale – nu doar locale, pământene – numim acest tip de forţe: forţe spirituale feminine. La un moment dat al evoluţiilor, cunoaşterea acestor forţe necesită reliefarea lor pentru înţelegere: astfel se formează corpurile de manifestare feminine.
– monade care au multă înclinaţie de înaintare, dar au forţe interioare puternice, în stare să susţină şi pe altcineva în plus. Se formează treptat rezistenţa şi perseverenţa în manifestare, dorinţa de ajutor şi de susţinere cu generozitate. Numim forţele de acest tip – forţe spirituale masculine. În stadiul pământean al necesităţilor de evoluţie se formează, pentru reliefarea şi înţelegerea forţelor de acest tip al monadelor, corpuri de manifestare masculine.
Înţelegem astfel faptul că nici o monadă nu are sex, doar puterile monadelor, forţele lor interioare le putem asocia principiului masculin sau feminin. Se formează în parcursul evoluţiilor tot felul de înclinaţii, dezvoltând prin experienţa acumulată înclinaţii de primire a noutăţilor sau căutarea forţelor interioare prin care să se susţină înaintările, fără deznădăjduire.
Cea mai simplă formă de spirit, creată de către coordonatorii-ajutători de evoluţii, este aceea care cuprinde o pereche de monade, cu forţe complementare manifestate concret, clar: o monadă cu forţe de tip feminin (pe scurt: monadă feminină) şi o monadă cu forţe de tip masculin (pe scurt: monadă masculină).
În funcţie de mărimea structurilor interioare ale monadelor, de împletirea forţelor energetice interioare radiante din asemenea structuri, monadele pot fi însă mai mari sau mai mici, după cum au existat condiţiile lor de formare, în mediul fundamental.
[ se va studia Formarea monadelor, adresa:
http://bucuria-cunoasterii.blogspot.com/2009/05/2-formarea-si-evolutiile-monadelor.html ]
Coordonatorii evoluţiilor formează spiritele ca grupări de: minimum 2 monade: monadă feminină + monadă masculină – până la maximum 10 monade.
Însă în componenţa unor astfel de grupări primare care formează spiritele, intră şi alte feluri de monade, care mai crează un anume fel de conştientizări ale forţelor lor: mărimea sau intensitatea forţelor interioare, conform cărora monadele pot avea forţe mai mari sau mai mici, chiar dacă, în raport cu înclinaţiile generale, ele pot fi incluse oricând în categoriile monadelor masculine sau feminine. Astfel ne întâlnim cu monade feminine şi monade masculine, cu forţe mai mari sau mai mici şi, dintre ele, unele pot avea nevoie de ajutor pe parcursul evoluţiilor lor, altele nu-l necesită şi nici nu-l caută în mod special. De aceea se formează spirite cu mai multe perechi care se vor ajuta între ele, dar şi spirite cu perechi şi pe lângă ele, monade cu un alt fel de puteri, care vor echilibra mult perechile formate.
Astfel de monade le putem numi monade neutre: sunt monade cu puteri relativ mici, dar ca înclinaţie generală acceptă noutăţile şi au şi puteri pe măsura dorinţelor lor de înaintare. Nu simt nevoia de ajutor, sunt echilibrate, dar evoluţiile generale cer imperios dezvoltarea dorinţei de a oferi ajutor celor din jurul lor. Aflate în compania unui cuplu monadă feminină + monadă masculină, o monadă neutră nu deranjează cuplul, căci ea se particularizează în plus prin dorinţă de libertate – o numim independenţă, de o libertate deosebită – chiar dacă puterea energetică este mai mică. Ele simt acest lucru şi nu se aruncă în acţiuni pe care simt bine că nu le pot duce la bun sfârşit.
Coordonatorii evoluţiilor sunt aceia care hotărăsc monadele care vor intra în componenţa unui spirit, pe post de monade neutre, în funcţie de necesitatea de a primi ajutor şi a oferi ajutor, resimţită de celelalte monade din spirit. Hotărârile de acest fel sunt luate însă numai în funcţie de înclinaţia spre libertate a monadelor în cupluri, căci în cuplu se formează în timp înclinaţii posesive sau dependente, care pot limita înaintările. Asemenea înclinaţii posesive se estompează însă prin existenţa în jurul cuplului a unei monade neutre.
Monadele neutre dau un exemplu personal în manifestări echilibrate, completând şi învăţătura de acordare / primire de ajutor ale fraţilor săi de spirit. Se crează astfel primele forme de frăţie generală spirituală: într-o formaţie de 3 monade, se va afla un cuplu de două monade şi o monadă neutră. Este o frăţie de tip primar, necesară în derularea sarcinilor din fiecare etapă a evoluţiillor.
Evoluţiile coordonate şi atent îndrumate conduc la dezvoltarea tuturor forţelor monadelor de orice fel, astfel încât, conştientizând în paralel forţele de diferite tipuri care se universalizează în jurul lor, monadele ajung treptat să-şi cunoască şi să-şi echilibreze şi forţele, şi dezvoltările lor, într-un parcurs pe care îl numim evoluţii primare. Fazele înaintate ale evoluţiilor primare dezvoltă cantitativ şi în profunzime astfel de forţe spirituale, formând treptat apropieri, asemănări tot mai puternice între monadele de aceeaşi treptă evolutivă.
La finalul evoluţiilor primare se estompează mult diferenţierile dintre monade; ele învaţă în continuare, pe parcursul evoluţiilor secundare, cum să-şi dezvolte în mod armonios, echilibrat, toate felurile de forţe pe care le are: şi de tip masculin, şi de tip feminin, şi libertatea de manifestare, după împrejurările cerule de vieţile lor şi de societăţile în mijlocul cărora evoluează.
Şi astfel, aceste stări comparative – masculin, feminin şi neutru – îşi pierd treptat din accentul lor de la începuturile evoluţiilor primare, chiar pe măsura creşterii şi diversificării puterilor energetice interioare. Se uniformizează caracteristicile de manifestare concretă ale monadelor, chiar în timpul evoluţiilor primare, urmând ca acordul fin al înţelegerilor tuturor felurilor de manifestări să creeze în evoluţiile secundare un echilibru perfect al forţelor, în orice punct de întrupare, în toate etapele evoluţiilor spirituale din orice univers.

b. POPOARE SPIRITUALE

Se va studia:
Formarea monadelor (adresa: http://bucuria-cunoasterii.blogspot.com/2009/05/2-formarea-si-evolutiile-monadelor.html )
Aşa cum am arătat, componenţa de bază a unui spirit poate să cuprindă 2-10 monade – monade fraţi de spirit, care învaţă din „faşă” (adică chiar din primele momente ale evoluţiei monadelor sub formă întrupată) cum să-şi acorde ajutor reciproc, în diferite direcţii, în realizarea sarcinilor pe diferite trepte de evoluţie.
Complexitatea evoluţiilor conduc mai departe la necesitatea formării unor grupuri (sau frăţii) de spirite, tot mai complexe pe măsura creşterii şi conştientizării forţelor interioare ale fiecărei monade din spirite.
Evoluţiile atent conduse de către marii ajutători, coordonatori ai evoluţiilor noastre, formează grupuri largi – frăţii spirituale complexe – prin intermediul cărora spiritele învaţă să se ajute reciproc, în moduri din ce în ce mai profunde, mai complexe, mai subtile. Nu există un număr fix de fraţi spirituali pentru spiritele de bază (prima formă de frăţie spirituală, pe care am discutat-o în prima parte). În schimb, pe parcursul evoluţiilor, fiecare spirit în parte primeşte alţi fraţi spirituali: alte spirite, care au aproximativ aceeaşi evoluţie, dar în evoluţiile lor anterioare au evoluat pe alte linii, drumuri de evoluţie, în alte grupări asemănătoare.
Tot coordonatorii evoluţiilor stabilesc, cu cunoaşterea lor înălţată, modul în care spiritele se pot ajuta în cel mai echilibrat mod posibil, pentru fiecare în parte şi pentru tot grupul (poporul) din care fac parte. La sfârşitul evoluţiilor primare se poate ajunge la o componenţă spirituală de câteva sute de spirite – un adevărat ciorchine, foarte util în evoluţiile primare finale; toate spiritele învaţă enorm unele de la altele, într-o înfrăţire din ce în ce mai corect înţeleasă.
Înafară de grupările spirituale de formare şi creştere a componenţei spiritului pe parcursul evoluţiilor, necesităţile de parcurgere a treptelor de evoluţie impun formarea unor alte grupări de spirite, de organizare a spiritelor în grupuri din ce în ce mai mari, pentru ca ele să se obişnuiască cu acceptarea tuturor evoluanţilor din mediul în care trăiesc. Chiar ele învaţă organizarea şi înţelegerea modului în care astfel de organizări contribuie la dezvoltarea multor alte forţe interioare, pe care şi le conştientizează treptat.
Intrăm astfel în discuţii privitoare la noţiunea de „popor spiritual” pe care am folosit-o destul de mult în aceste studii.
Noţiunea de popor spiritual este însă relativă; o folosim azi pentru a crea înţelegerea unei astfel de grupări, prin intermediul cunoaşterii noastre curente. La fel ca şi noţiunea pe care o cunoaştem, o grupare masivă de spirite de acelaşi fel poate fi numită popor spiritual.
Când spunem „de acelaşi fel”, vom conveni să ne referim la spirite care au, chiar din formarea lor, monade cu înclinaţii de un fel deosebit. Adică: nu neapărat comune, nu neapărat care se înţeleg bine unele pe altele, nici cu puteri asemănătoare, care ar putea să conducă la un drum spiritual iniţial confortabil; dar, pe măsura înaintării în evoluţii, astfel de grupări ar putea să ajungă la o diversificare redusă, strâmtă, a înţelegerilor puterilor lor interioare.
Alegerea spiritelor pentru formarea unui popor, formaţiune care se va păstra pe toată durata evoluţiilor primare, porneşte chiar de la formarea perechilor de monade: de la înţelegerea lor reciprocă pentru a forma o pereche. Adică modul în care au tendinţa de a se accepta reciproc. Urmează apoi alegerile pentru formarea spiritelor: a perechilor şi a monadelor neutre care vor însoţi, eventual, perechile de monade (monadă feminină + monadă masculină) dacă este cazul. Apoi alegerea spiritelor care vor forma poporul spiritual – dar în acelaşi timp creindu-se mai multe popoare spirituale, care se vor ajuta reciproc în evoluţii. Ele vor evolua cam în acelaşi timp, chiar dacă vor urma linii de evoluţie, drumuri de evoluţie oarecum diferite – dar asemănătoare pe largi porţiuni de drum.
Ceea ce stă astfel la baza formării popoarelor spirituale, din perspectiva cunoaşterilor noastre pământene de acum, se leagă de varietatea manifestărilor pe care le poate accepta fiecare monadă din exterior, la începuturile evoluţiei sale. Monada este foarte fragilă şi foarte sensibilă la factorii de modificare a mediului înconjurător: de aceea se urmăresc condiţii care să le asigure o trăire fără să obosească, dar şi fără să ajungă să lâncezească atunci când evoluţiile devin mai relaxante, atunci când rutina sau numai acomodările cu situaţiile noi le pot permite să se relaxeze, după eforturile substanţiale din timpul acomodărilor la schimbări.
Popoarele astfel formate vor avea membrii lor în stare permanentă de curiozitate, de acceptare a cunoaşterilor noi, de experimentare şi de înaintare, chiar dacă vor avea momente de trăire foarte relaxante sau momente foarte grele.
După modul în care monadele primesc primele impulsuri energetice din partea coordonatorilor de evoluţii, impulsuri echilibrate care le formează primele rădăcini ale celor ce le vom numi mai târziu „curiozitate”, „plăcere”, „pătrundere” şi „înţelegere”, coordonatorii de evoluţii pot să înţeleagă, cu experienţa lor profundă, care vor fi primele lor direcţii de acceptare, în primele lor evoluţii.
În funcţie de felul în care monadele se manifestă în primele lor stadii de evoluţie, au loc corelări permanente în poziţiile unora faţă de altele, corecţii prin schimbarea drumului, liniei de evoluţie, atunci când au puteri suficient de mari pentru a se întrupa şi a se manifesta prin intermediul corpurilor lor.
Alegerea drumului, liniei de evoluţie de parcurs, se face astfel permanent, linia aceasta nu este o linie fixă, fără nici o abatere, inflexibilă, pe care merg toate monadele, generaţie după generaţie, evoluţie după evoluţie. Fiecare grup numit „popor spiritual” are un astfel de drum care se corelează cu drumurile celor cu care au pornit în evoluţii, se corectează la diferite poziţii zonale în univers, la diferite vibraţii, în diferite forme de întrupări în diferite momente ale treptelor de evoluţie.
Popoarele astfel formate pot avea în componenţa lor un număr mai mare sau mai mic de spirite, cu o componenţă a spiritului mai mult sau mai puţin voluminoasă, dar cu monade care se acceptă reciproc cel mai bine din generaţia lor: adică în rândul de popoare spirituale care pornesc în evoluţii cam în acelaşi timp.
Timpii şi locurile de evoluţie sunt, de asemenea, corelate cu disponibilităţile fiecărui grup în parte de a evolua cât mai echilibrat, respectându-se mereu acel LIBER ARBITRU atât de special urmărit de întreaga verticală spirituală coordonatoare a evoluţiilor din toate parcursurile universice.
Popoarele spirituale vor avea drumuri formate astfel încât să se aştepte unele pe altele în momentele necesare, să se ajute, să se depărteze când este necesar, să se înţeleagă în mod similar sau în mod complementar: adică să conlucreze prin similaritate de simţire şi acţiune sau prin complementaritate, învăţând treptat să discearnă între diverse moduri de folosire a propriilor lor puteri interioare.
Complexitatea evoluţiilor vor conduce treptat la înţelegerea rostului unor asemenea grupări, chiar dacă la un moment dat al evoluţiilor vor avea lungi perioade de răsfirare a popoarelor pe largi zone universice. Spiritele vor învăţa astfel, în contactele lor, să se recunoască de la distanţe din ce în ce mai mari, oriunde ar fi în univers, dar să şi discearnă în acelaşi timp: şi între a se regăsi ca fraţi din acelaşi popor spiritual – faţă de alte popoare spirituale, şi ca fraţi de spirit – faţă de alte spirite din acelaşi popor, însă având alte forţe de desfăşurat momentan şi alte sarcini, după cum le cer destinele lor.
Învaţă astfel să respecte voinţa, liberul arbitru al tuturor celor din jurul lor, învaţă să-şi respecte chiar fraţii de spirit care au alte sarcini, chiar altele decât cele de a le da ajutor atunci când este vorba doar de a respecta... comoditatea! „Jocul” întrupărilor curge mereu variat: când în depline puteri – când cu forţe minime, când în corpuri de o vibraţie – când în corpuri de alte vibraţii, când în corpuri cu specific feminin – când în corpuri cu specific masculin, când într-un loc şi când în altul... Se potenţează astfel dezvoltarea forţelor interioare, care ajung să fie înţelese şi folosite corespunzător necesităţilor fiecărui moment de trăire, înţelegând în acelaşi timp şi pe cele ale altora.
Drumul este sinuos, lung – dar şi viaţa spiritelor este eternă, iar ele înţeleg treptat acest lucru, înţeleg că orice drum le este protejat şi încurajat, presărat la tot pasul cu îndelungi învăţături, a căror subtilitate încep treptat să o pătrundă.
Evoluţiile spiritelor în popoare spirituale îşi vor dovedi din plin utilitatea în timpul evoluţiilor prin întrupări comune. Spiritele sunt deja obişnuite unele cu altele, se cunosc şi îşi cunosc bine înclinaţiile, ajung să se potrivească atât de bine chiar şi sub formele lor de trăire complementară, încât fiecare putere, a fiecărei monade în parte, poate să fie de un real folos în trăirile lor comune, în astfel de întrupări comune. Este ceea ce cunoaştem acum sub formele:
– întruparea unui întreg popor spiritual într-un singur corp comun – planetă;
– întruparea mai multor popoare spirituale într-un singur corp comun – stea;
– întruparea unei multitudini de popoare spirituale într-un singur corp comun – un anumit fel de galaxie: chiar întruparea „galaxie” – spre deosebire de forma pe care o cunoaştem, în mijlocul căreia trăim şi noi, azi: organizarea galactică a stelelor, legate între ele printr-o centură eterică, o matrice galactică care susţine grupuri întrupate separat: stele şi planete.
Astfel de întrupări comune pentru unul sau mai multe popoare spirituale, de complexitate treptat sporită, urmăresc:
– mărirea clarităţii percepţiei mişcărilor fluxurilor energetice şi materiale;
– aprofundarea înţelegerii circulaţiilor fluxurilor în spaţii;
– obişnuirea folosirii forţelor spirituale proprii pentru înţelegerea complexităţii lumii materiale în care au loc întrupările de orice fel: atât cele comune, cât şi cele individuale;
– conştientizarea necesităţilor de întrupare proprii, dar şi ale tuturor celorlalte popoare spirituale în compania cărora îşi au astfel de trăiri speciale, comune. Iar în completare, conştientizarea profundă a întrupărilor individuale însoţitoare (ceea ce numim biosistem planetar). Căci spiritele din asemenea întrupări comune le vor relua, după finalizarea acestor întrupări, şi le vor folosi în eternitate, oferind ajutor direct tuturor celor care îl vor necesita.

INFORMARE

PRIMELE TREI CAPITOLE REPREZINTA DETALIEREA SINTEZELOR PE CARE LE-AM POSTAT ÎN GRABĂ, LA ÎNCEPUT. Sper să fie mai uşor de înţeles acum.
Restul vor fi lucrate treptat.
Vă rog să-mi atrageţi atenţia asupra celor care ar trebui remodelate.

4. FORMELE DE ÎNTRUPARE ALE SPIRITELOR ÎN UNIVERSUL FIZIC

Întruparea este forma de manifestare a unei monade sau a unui spirit întreg prin intermediul unui sistem corporal, format din: corpul de manifestare + corpuri ataşate, ajutătoare. Sistemul corporal este un complex structural, format prin atragerea, în energia radiantă a monadei, de fluxuri bogate de materii şi energii, într-o radiaţie care are o putere de pătrundere şi cu o compactizare în funcţie de dezvoltarea interioară a monadelor, şi a monadelor în grupul lor de sprijin reciproc (spirit). Prin intermediul corpurilor, monadele aflate în primele lor faze de evoluţie îşi desfăşoară puterile energetice interioare, radiante in universul de manifestare, precum şi percepţiile proprii asupra mediului în care trăiesc, în care se manifestă astfel. Prin structurile şi mecanismele corpurilor de manifestare, se formează astfel o percepţie, o simţire care devine din ce în ce mai conştientă pe măsură ce se acumulează mai multă experienţă; experienţa, la rândul ei, se formează prin memorarea, înţelegerea şi folosirea fenomenelor şi evenimentelor în mijlocul cărora monadele trăiesc. Treptat, percepţiile se adâncesc şi se diversifică, iar monada cunoaşte astfel şi manifestările altor monade de evoluţii asemănătoare sau apropiate de propria sa evoluţie. Intră în comunicare între ele şi leagă primele raporturi de cunoaştere, pe baza cărora se vor forma treptat relaţii complexe şi puternice. Astfel, monadele se ancorează în mod dinamic şi complex în realitatea pe care o trăiesc, o realitate care va deveni pentru ele treptat o lume stabilă sau a cărei stabilitate ele o vor cauta, ori vor căuta să participe la formarea, întreţinerea şi dezvoltarea ei.
De-a lungul unei desfăşurări eterne de viaţă şi învăţături de noi, mereu noi în manifestări derulate în lumile astfel conştientizate, monadele parcurg trepte de evoluţie care se desfăşoară în linii mari în acelaşi fel, cu particularităţi în funcţie de înclinaţiile naturale ale grupurilor de spirite, reunite de coordonatori sau prin înţelegeri proprii, de-a lungul unor trăiri asemănătoare sau complementare.
Este necesar să se folosească expresia “întrupare” în loc de “încarnare”, în contextul în care nu discutăm numai de corpuri de “carne” – chiar dacă discutăm despre spiritele umane. În funcţie de materiile care costituie corpurile, şi energiile care le hrănesc, întreţinându-le creşterile şi dezvoltările arhetipale, întrupările se realizează în trei feluri de corpuri de manifestare directă:
1. în corpuri fizice: corpuri de manifestare a spiritelor, realizate din materii de frecveţe joase, comparativ cu alte segmente vibraţionale ale sistemelor corporale umane; cu parametri perceptibili cu structurile corpurilor de acelaşi fel ale altor spirite identic întrupate, structuri pe care le cunoaştem azi: şi prin înţelegerea propriilor noastre corpuri, şi cu aparatele pe care le folosesc oamenii pentru adâncirea percepţiilor lor actuale; corpurile fizice de manifestare curentă sunt ajutate de întreaga verticală ajutăttoare de corpuri cunoscute acum de noi: eterice, astrale, mentale, cauzale, spirituale (budhice), dumnezeieşti (atmice), apoi enersice şi supraenesice – aceste ultime două corpuri fiind necesare ajutătorilor secundari
2. În corpuri astrale: corpuri de manifestare a spiritelor, create din materii şi hrănite cu energii din segmentul de vibraţii astrale, superior celor fizice, dar superior şi celor din segmentul intermediar – dintre cele fizice şi cele astrale (cele numite eterice, care energizează puternic corpul fizic). Sunt deopotrivă corpuri de echilibru şi de percepţie înaintată în mediile planetare fizice, pe lângă percepţiile în câmpul propriu (astral). Entităţile astrale (spirite întrupate în corpuri astrale) desfăşoară studii ale realităţilor planetare curente ale tuturor întrupaţilor locali, studii privind echilibrările emoţionale umane sau ale oricăror întrupaţi din biosistemul planetar – planete şi animale deopotrivă; efectuează studii ample ale planetei şi stelei locale, ale macrostructurilor materiale ale universului, radiaţii sub formă de lumină şi sunet, deformări plastice sau elastice ale câmpurilor prin fronturi vibraţionale;
3. În corpuri spirituale, pe care numai spiritele înaintate în evoluţii de creatori conştienţi le pot susţine constituirile, cu radiaţia lor spirituală extrem de puternică în rândurile întrupaţilor individuali. Numai ei le pot folosi conştient, adâncind mult mai mult cercetările şi, astfel, înţelegerile propriilor lor evoluţii: în toate mediile universice, pe care încep să le cunoască adânc în desfăşurările lor zonale. Corpul de manifestare propriu zis este corpul spiritual (sau budhic) ajutat în sistem de către corpul dumnezeiesc (atmic) şi, în funcţie de evoluţie şi astfel de sarcinile de destin, de coprul enesic şi cel supraenesic. Corpurile spirituale, în calitate de corpuri de manifestare au o particularitate deosebită în desfăşurarea întrupărilor: ele sunt corpuri de călătorie interplanetară pentru spiritele care se află în drum către o nouă planetă de evoluţie. Spiritele se întrupează direct în astfel de corpuri, în vederea susţinerii unei astfel de călătorii şi, ajunse în preajma planetei punct terminus al călătoriei, îşi desfăşoară primele cunoaşteri ale noului loc de evoluţie de la nivelul acestor corpuri. După astfel de cunoaşteri, au loc evoluţii treptate în corpuri astrale şi apoi fizice. După finalizarea evoluţiilor în corp fizic, spiritele rămân în corp astral o perioadă de timp necesară continuării studiilor începute în timpul vieţii lor, după care părăsesc acest univers, fără să mai lucreze în corpuri spirituale. Aşadar, corpurile spirituale de manifestare sunt numai la începutul evoluţiilor pe o planetă folosite pentru un timp limitat, căci astfel de evoluţii prin corpuri spirituale sunt foarte bogate în informaţii, antrenează spiritele în studii ample, foarte cuprinzătoare, care ar obosi dacă ar ţine prea mult timp. Studiile însă le vor desfăşura în continuare în Universul Cauzal, după terminarea ciclului de vieţi în derulare, aducând mulţumire astfel spiritelor doritoare de cunoaştere profundă.
Toate aceste feluri de întrupări sunt întrupări individuale. Dacă privim evoluţiile din acest punct de vedere, putem spune că întrupările pot fi individuale sau de grup, după cum urmează:
– Individuală: întruparea unei monade într-un singur sistem corporal – prin care se înţelege complexul corporal format din corpul solid + corpurile fluidice ajutătoare ale acestuia; oricât ar fi de simplu sau de mărunt un corp fizic, el este ajutat cel puţin de un corp vital (dublu eteric), un corp astral şi un corp mental care cuprinde celule din materiale de tip cauzal, formând astfel un mic complex corporal de trăire şi manifestare. Rar, se pot întrupa toate monadele dintr-un spirit – sau numai o parte din acestea, într-un singur corp comun, pentru a vorbi despre o întrupare individuală şi independentă – reprezentând un individ care trăieşte pe o planetă. Este cazul când experienţa în zona de evoluţie este redusă, ori când complexitatea sarcinilor este foarte mare – dar absolut necesară pentru consolidarea unor manifestări comune monadelor din spirit, ori când spiritele se pregătesc pentru a evolua în întrupări comune (planetă, stea, galaxie);
– Comună: întruparea unui grup de spirite (cu întreaga componenţă de monade a fiecărui spirit în parte) într-un singur corp – sistem corporal de fapt. Să numim deocamdată, pentru simplificare – corp, după corpul de manifestare şi vom şti că este vorba despre un sistem corporal. Sunt spirite care evoluează pentru desfăşurarea simultană a unor manifestări învăţate şi consolidate anterior, necesare pentru ordonarea concentrării asupra unui ţel comun. Se are în vedere dezvoltarea unor înţelegeri ulterioare ale necesităţilor grupurilor de evoluanţi individuali, care desfăşoară activităţi comune, deşi diferiţi ca profil spiritual şi obişnuinţe de manifestare; se învaţă astfel concentrarea asupra unor asemenea ţeluri comune în evoluţii – mai întâi în propriile manifestări, apoi în manifestările comune lor cu ale altor grupuri de spirite, care învaţă şi consolidează învăţături legate de creaţie materială şi întreţinerea unor relaţii între indivizi. Urmare a unor asemenea evoluţii comune, spiritele care le-au parcurs vor deveni mult mai concentrate asupra oricăror problematici atinse în trăiri ulterioare, vor avea puterea de aprofundare a unor percepţii cu care până atunci doar s-au confruntat, cunoscând că există, fără a putea înţelege până unde se pot realiza adânciri ale acestora. Întrupările comune sunt:
a. Planetă: întruparea unui întreg popor de spirite într-un corp comun, planetar, care poate susţine, pe lângă viaţa proprie, şi viaţa + manifestarea unui număr finit de spirite aflate la începuturile evoluţiilor lor (le-am numit spirite intraplanetare): pe Pământ sub formă de vieţuitoare mărunte pe corpul său, planeta poate susţine şi evoluţiile unui număr – de asemenea finit – de spirite aflate în evoluţie extraplanetară, individuală, independentă: pe Pământ mamifere şi oameni, indiferent dacă acestea au puterea de a înţelege sau nu că trăirea lor se desfăşoară pe un corp viu (asemenea lor înşişi) care susţine cu greutate, dar şi cu multă abnegaţie, viaţa tuturor trăitorilor pe ceea ce reprezintă un astfel de corp: planeta lor dătătoare de viaţă.
b. Stea: întruparea mai multor popoare de spirite într-un corp comun, stelar, având putere de susţinere a unor procese vitale care nu se pot desfăşura decât în prezenţa unor energii spirituale cumulate ale tuturor spiritelor care se reunesc astfel. Procesele fizico-chimice pe care le cunoaştem acum ca fiind desfăşurate la nivelul stelelor, sunt dublate de alte asemenea procesări, puţin sau de loc cunoscute momentan pe Pământ, care întreţin viaţa la toate nivele corpurilor fluidice, ajutând astfel manifestările spiritelor de cea mai diversă evoluţie, aflate în coordonarea sa. O stea susţine viaţa şi desfăşurarea evoluţiei unui număr finit de planete, cu toată încărcătura lor de vieţuitoare care trăiesc pe ele: prin intermediul unei matrici eterice (vitale) prin care menţine legătura între planete şi, mai departe, menţine legătura cu toate stelele din organizarea complexă din care face parte – galaxia. O asemenea organizare sub formă de galaxie, a stelelor cu planetele aferente, este specifică zonelor I şi II ale universului fizic, şi este susţinută prin matrici comune – şi nu prin evoluţii cu corpuri fluidice comune. Până la o evoluţie comună „galaxie” mai este nevoie de o evoluţie îndelungată, acumulând o energie fundamentală superioară, dublată de o experienţă în cunoaşterea armoniilor universale – pe măsură.
c. Galaxie: întruparea unei multitudini de popoare de spirite, într-un singur corp: galaxia, formată din popoare spirituale care au parcurs anterior evoluţiile tip “planetă” şi “stea”. Aşadar, este necesar să se deosebească forma de organizare “galaxie” de forma de întrupare “galaxie”: prin organizarea “galaxie”, comună stelelor şi planetelor lor din zonele I şi II ale Universului Fizic, acestea învaţă să se alinieze cerinţelor pe care le vor cunoaşte în evoluţiile primare finale – galaxia ca formă de întrupare. Într-o asemenea formă de întrupare, toate spiritele care formează o galaxie se manifestă prin corpuri bine cunoscute de ele, de-a lungul evoluţiilor de tot felul din zonele I şi II ale universului, dar evoluează toate într-un câmp mental-emoţional comun şi, ca urmare, ceea ce simte individul de pe o planetă (de la organisme monocelulare – până la cele mai complexe, dar şi rafinate forme de întrupare individuală) simte identic şi planeta pe care trăieşte, şi steaua care o luminează – alături de toate celelalte stele şi planete din galaxie.
Este necesar să se sublinieze faptul că întrupările individuale se desfăşoară în forme de simţire şi de activitate individuală în câmp mental colectiv, susţinute de câmpurile mentale planetar-stelare locale, în timp ce toate întrupările comune, planetare, stelare şi galactice se desfăşoară în câmp mental comun , creat de puterile energetice reunite ale tuturor spiritelor din componenţa întrupărilor şi de elementele matriceale locale.

ZONELE UNIVERSULUI FIZIC

Pentru a înţelege elementele de cunoaştere legate de zonele de evoluţie a monadelor în Universul Fizic, este necesară explicarea noţiunii de “zonă de vibraţii a universului”: ea este o delimitare a universului, prin pături energetice de mare compactizare, în care se cuprind energii şi materii specifice unui anumit segment de vibraţie: cuprins între o valoare minimă şi o valoare maximă. O zonă de vibraţii cuprinde în interiorul ei un set de corelări ale evoluţiilor monadelor, ţinând cont în primul rând de cerinţele generale ale trăirilor lor la nivelul de putere interioară pe care au acumulat-o până în acel moment, armonizându-se însă cu cerinţele generale ale evoluţiilor spirituale din univers: o evoluţie progresivă în cadrul unor forme complexe de organizare, pentru care este nevoie de învăţături legate de trăirea în comun, de particularităţile de trăire ale tuturor membrilor comunităţilor. A defini zona de vibraţii sau chiar un punct de vibraţie din univers (din oricare univers de manifestare), înseamnă a înţelege acest tip de armonie universală, creată cu multă atenţie, îngrijire, de grupări de monade aflate în acelaşi spaţiu, în orice fel de evoluţii: de la forme de energii simple, până la ultimul fel de monade care pot evolua în condiţiile oferite de zonă: spirite şi monade individuale înalt evoluate.
O zonă de vibraţii, spre deosebire de un punct de vibraţii, se referă la o regiune care cuprinde o varietate foarte mare - dar finita - de feluri de vibraţii, provenite din diverse feluri de combinaţii de energii şi materii, aflate în stare relativ fixă sau relativ mobilă, în funcţie de sistemul de referinta. Termenul “fix” pe care îl discutăm se referă la un sistem de referinţă, în care nu se modifică totul în acelaşi timp, existent la rândul lui în cadrul unui sistem asemănător mai larg, care poate sau nu să fie, la rândul său, fix, comparativ cu un alt sistem de referinţă. O zonă de vibraţii nu se referă la o concordanţă universală de vibraţii sau numai regională – pe care o putem numi „latitudine” – dacă privim universul ca pe o sferă; căci chiar la aceeaşi latitudine este necesar să privim fiecare punct al său ca pe o sferă, cu particularităţi care se incadrează între limitele latitudinii, formând astfel subzone, şi zone care cuprind aceste subzone, în interiorul Universului Fizic.
Într-un asemenea context, ţinând seama de diferenţele dintre viziunea unui punct (loc) şi o subzonă/zonă, zona de evoluţie va fi aşadar o sferă în care se include altă sferă, care la rândul său va include alta, toate concentrice, fiecare având un spectru de frecvenţă specific. Ele însă nu sunt corelate între ele, în mod special fiind lăsate în acest fel, pentru a se crea condiţii de evoluţie diferite, care:
– pe de o parte – se constituie în condiţii de bază pentru interiorul propriu al fiecărei zone în parte;
– pe de altă parte, schimbă condiţiile de bază ale zonelor cu care fiecare vine în contact: la partea superioară şi la partea inferioară. Astfel, fiecare zonă influenţează zonele învecinate, chiar daca acest fel de influenţă se estompează treptat către mijlocul lor.
Evoluţiile spiritelor, care se desfăşoară în aceste zone, sunt corelate după principiile lor de existenţă, de necesitate, şi nu după condiţiile care sunt oferite de fiecare zonă în parte; singurul lucru care creşte progresiv de la o zonă la alta este numai vibraţia medie zonală. Astfel, spiritele nu trec de la o zonă la alta în evoluţiile lor: evoluţiile cuprind întoarceri într-o zonă de mai mică vibraţie, pentru a-şi consolida unele sau altele dintre puterile pe care şi le cunosc treptat, apoi continuă la vibraţii mai înalte, în funcţie de adaptările spiritelor la creşterile de vibraţie, mai rapide sau mai lente, dar şi în funcţie de creşterea experienţei lor totale.
Lucrurile par a fi complexe, dar ele pot fi înţelese şi se poate merge chiar mai departe cu perceperea altor complexităţi, care măresc sferele de percepţie şi înţelegere, progresiv. La frontierele dintre zonele astfel delimitate se crează forme specific-locale de evoluţie, care influenţează chiar interiorul zonelor, propagându-se sub formă de învăţături, cu viteze diferite, în feluri diferite, în funcţie de specificul evoluţiilor din zonă şi de puterea energetică a spiritelor care evoluează în interiorul lor.
Mai trebuie precizat, pentru mai multă claritate, faptul că zonele de vibraţie sunt organizări structurale materiale ale universului, structuri fixe şi întreţinute cu grijă pentru păstrarea particularităţilor lor în utilizare, pentru evoluţiile spiritelor de pretutindeni. Ele constituie o infrastructură material-energetică a universului, unde materiile şi energiile folosite pentru crearea lor au frecvenţe de vibraţie diferite, după necesităţile spiritelor, a căror putere energetică interioară creşte progresiv; cel mai important lucru pentru evoluţiile care se desfăşoară în interiorul lor este conştienţa spiritelor în a-şi cunoaşte şi folosi puterile în trăirile lor, utilizând astfel de structuri.
Universul Fizic, la fel ca şi toate celelate structuri ale Centrului de evoluţie, se desfăşoară pe fundamentul energetic universal, care scaldă întreg Centrul de evoluţie. În acest fond energetic universal circulă fuioare de filamente de materii şi energii, create de către marii Creatori, Făuritori ai Centrului de evoluţie; ele stau la baza tuturor structurilor compacte materiale şi energetice ale Centrului de evoluţie. Fiecare punct, loc din univers are o vibraţie specifică, menţinută prin structuri specifice, stabilizate vibraţional în funcţie de cerinţele evoluţiilor. Conceput în acest fel, Centrul de evoluţie, cu universurile lui, poate susţine pe termen îndelungat evoluţii după evoluţii, conform înţelegerilor profunde ale Creatorilor-coordonatori ai evoluţiilor.
Universul Fizic este astfel structurat în trei mari zone de evoluţie, fiecare oferind condiţii interioare de evoluţie diferite, care ţin cont de necesităţile reale de înaintare ale spiritelor în evoluţiile lor.

ZONA I

În cadrul acestei zone, evoluţia spiritelor se desfăşoară prin impulsuri create de energii şi materii locale asupra corpurilor de manifestare a spiritelor. În zona astfel delimitată, toate formaţiunile energo-materiale (în structuri fixe sau circulante) au cea mai mică vibraţie din toate zonele Universului Fizic, necesară evoluţiei spiritelor aflate la începutul drumului lor evolutiv. Toate segmentele de frecvenţe sunt cele mai joase din univers, chiar dacă circulaţia universică locală cuprinde fuioare de energii şi materii de vibraţii foarte diferite: foarte înalte şi foarte joase din punctul de vedere local – necesare în egală măsură tuturor evoluanţilor locali.
Nu ne concentrăm deocamdată atenţia asupra marilor forme de întrupări: planete şi stele organizate în galxii; dar putem specifica că în fiecare punct al zonei I circulă filamente de materii şi energii care pot fi atrase de marile întrupări, marile conglomerate materiale sau eliberate de ele, după vibraţile locului şi necesităţile structurilor participante. Stelele şi planetele se desfăşoară în formaţiuni specifice zonei, adică cu structuri şi distribuţii (desime) în spaţii, în funcţie de vibraţiile materiilor de aici: foarte joase (comparativ cu alte locuri, cu alte zone din univers) şi în funcţie de înaintările foarte lente în evoluţii ale spiritelor, aflate abia la începutul evoluţiilor lor. Datorită vibraţiilor foarte joase, distanţele dintre macrostructuri (planete, stele şi organizările lor: galaxii) sunt mari şi sunt menţinute în acest fel prin structurile matriceale creatoare ale galaxiilor, pentru ca popoarele spirituale aflate în începuturile evoluţiilor lor să nu se influenţeze foarte mult unele pe altele.
Fiecare structură atrage o serie largă de fluxuri (fuioare) de filamente care vin din subzona anterioară, sau din punctele anterioare de evoluţie ale altor astfel de structuri cu vibraţie medie locală mai mare. Fiecare corp masiv, stelar sau planetar, oferă condiţii de trai pentru vieţuitoare cu vibraţia mai înaltă sau mai joasă, după evoluţia fiecărui spirit în parte, dar putând să evolueze în condiţiile pe care planeta le oferă: adică să trăiască şi să se manifeste conform experienţei proprii.
Astfel, toate galaxiile atrag fluxuri de materii şi energii, şi toate vieţuitoarele atrag în continuare fuioare de vibraţii mai înalte sau mai joase, creind astfel o circulaţie zonală energo-materială. O astfel de circulaţie cuprinde elemente diverse ca vibraţie; vibraţia filamentelor se modifică în timp – dar foarte greu şi foarte puţin, datorită patului filamentar puternic compactizat – lucrare care are loc în Universul Central, ca lucrare a Creatorilor-coordonatori ai evoluţiilor. Astfel, într-un punct de evoluţie din zonă vom regăsi, alături de circulaţie filamentară specifică vibraţiei locale, şi fuioare energo-materiale din puncte universice de vibraţie mai joasă, cunoscute de spirite din evoluţiile anterioare. Este un ajutor oferit evoluţiilor unor spirite care nu au multă experienţă de adaptare în locuri noi, pornind în fiecare punct zonal de evoluţie chiar de la condiţiile de trai din ultimul punct universic cunoscut de ele (în care s-a desfăşurat ultima evoluţie). Din mijlocul condiţiilor astfel deja cunoscute de ele (corporale proprii, planetare, de biosistem local), coordonatorii de evoluţii încep să le ofere învăţături noi, pe măsura acomodărilor cu condiţiile locale, pe măsura creşterii puterilor de conştientizare a trăirilor (şi lucrărilor) desfăşurate în mod curent.
Pământul se află în acestă zonă I a Universului Fizic, poziţionat în sistemul său stelar într-o galaxie aflată pe la jumatatea zonei. În etapa intuitivă pe care o finalizăm acum, în această perioadă, oamenii şi-au creat concepte intuitive în baza cărora se oferă explicaţii conform simţirilor comparative curente. Conform acestor concepte, astfel de energii ajutătoare ale zonei au fost denumite „malefice” (adică: rele, negative) – în mod impropriu. Ele funcţionează ca parte integrantă a organizărilor evoluţiilor umane, dar în egală măsură a evoluţiilor întregului biosistem planetar, pentru care astfel de frecvenţe sunt optime pentru evoluţiile lor. Pentru oameni, asemenea energii contribuie la depăşirea manifestărilor pe care ele le impulsionează: mai concret, determină spiritul să-şi cunoască impulsurile majoritar-agresive ale momentului, urmare a moştenirii evoluţiilor anterioare, îndelungate, depăşite deja, dar ale căror rămăşiţe sunt activate de trăirile în mijlocul biosistemului planetar. Ajută să le înlocuiască cu manifestări echilibrate, reducând treptat volumul manifestărilor obişnuite de felul lor – dar vechi, din evoluţii mai vechi, de tip animal. Înlocuirile se fac conform ultimelor învăţături pe care spiritele le primesc constant, în cadrul evoluţiilor lor în Universul Astral, pe baza celor mai înalte dintre învăţăturile anterioare, care se consolideaza astfel.
Printr-un asemenea complex de condiţii create, se dezvoltă treptat adaptarea la schimbările condiţiilor de trai, se dezvoltă voinţa şi curajul spiritelor, pentru antrenare în realizare de lucrări personale, specifice treptei de evoluţie curente, precum şi în acceptare de primire şi de acordare de ajutor.
Evoluţiile curente ale spiritelor care evoluează individual în această zonă pot fi considerate numai progresive: ele merg în evoluţii fără oprire, fără regresii (reveniri către rădăcinile liniilor de evoluţie) conştientizate în funcţie de nevoile de înaintare, până aproape de terminarea zonei I. Desfăşurările au loc de la un sistem stelar la altul, fără opriri şi întoarceri în josul liniilor lor de evoluţie. În terminalul zonei, spiritele ajung să poată evolua treptat într-un spaţiu extins dintr-un întreg sistem stelar: în aceeaşi viaţă – şi la nivele de vibraţie înaltă, şi la nivele mai joase de vibraţie – dar numai din acelaşi sistem stelar. Apoi spaţiul se extinde: galaxia întreagă – în care simt diferenţe vibraţionale şi mai mari, comparativ cu nivelele unui sistem stelar. Se va ajunge astfel, treptat, la circulaţii – în aceeaşi viaţă (destin) la nivele asemănătoare de vibraţie, dar pe linii de evoluţie diferite (cuprinzând feluri de manifestare diferite ale popoarelor spirituale locale – la acelaşi nivel de vibraţie locală). În acest fel, spiritele se obişnuiesc cu evoluţii asemănătoare cu cele pe care le vor extinde mult în următoarea zonă de evoluţie a lor din univers: zona a II-a.

ZONA A II-A

Este o zonă care oferă spiritelor alt specific de evoluţie faţa de zona I: cuprinde o concentrare uriaşă de galaxii, cu stele numeroase, foarte apropiate unele de altele, având sisteme planetare voluminoase, aflate şi ele la distanţe relativ mici unele de altele, în care întrupaţii convieţuiesc curent la distanţe asemănătoare celor dintre oraşele pământene: cu relaţii directe şi foarte variate pentru lucrări şi individuale, şi comune. Toate necesită comunicări şi deplasări curente rapide, interplanetare, interstelare, intergalactice, ceea ce conferă câmpurilor corpurilor fluidice o densitate deosebită, în care transmisia mentală complexă devine rapidă, fluidă, puternică, concentrată. Evoluţia în zonă formează o compatibilitate înaintată între entităţile întrupate aici, de la compatibilitatea personală până la compatibilitatea comună tuturor popoarelor de spirite care se întrupează într-o formaţiune organizatorică galactică (organizare de tip galactic). Se măreşte orientarea în spaţiu a întrupaţilor, universalizarea lor – atât pe spaţii reduse, cât şi pe spaţii extinse, stelare şi galactice, în acelaşi timp cu creşterea mobilităţii lor la adaptări rapide de la un segment de vibraţii la altul în timp scurt. Toate acestea se petrec în condiţiile în care evoluanţii trebuie să desfăşoare aici, în circulaţia lor, lucrări de complexităţi din ce în ce mai mari, pe măsura creşterii puterii interioare şi experienţei generale de trăire, pe care ajung să şi le conştientizeze de la o perioadă scurtă de timp la alta.
Zonele I şi II ale Universului Fizic sunt specifice evoluţiilor intraplanetare şi individuale (sau extraplanetare) – evoluţii care se desfăşoară în corpuri individuale pe planetele, şi în preajma stelelor din galaxiile zonelor: evoluţii în care un spirit întreg (adică toate monadele dintr-un spirit) se întrupează într-un singur sistem corporal, cu un singur corp de manifestare (fizic sau astral) – o singură monadă neavând încă, în stadiul ei evolutiv, puterea să-şi creeze un corp propriu de manifestare, şi să şi-l gestioneze coerent. Cand puterea de acest fel se acumulează, întrupările unei singure monade se realizează într-un singur sistem corporal, pe care monada şi-l poate gestiona singură, chiar dacă legăturile spirituale se păstrează în continuare timp îndelungat.
Evoluţiile din zona I si II cuprind şi etape în care spiritele se află dincolo de starea de evoluţie individuală: adică ceea ce putem numi evoluţii în corp comun, în care se grupează evoluţiile comune de tip „planetă” şi „stea”. Ele sunt evoluţii preliminare ale formei de întrupare „galaxie” – specifică zonei a III-a: de aceea s-a folosit sintagma „formă organizatorică” – pentru a disocia acest fel de evoluţie de forma de întrupare comună „galaxie”. De asemenea, o alta formă specifică inceputurilor din aceste zone a II-a este aceea a evoluţiilor în mental colectiv comun: evoluţii individuale care se desfăşoară în zona a II-a mai ales (deşi rădăcinile lor sunt în terminalul zonei !). În astfel de evoluţii, câmpul mental local este atât de dens, încât evoluanţii pot să stie cât se poate de clar tot ceea ce există în restul zonei în care trăiesc, sau subzonei din zona I aflată în terminal. Evoluanţii în sisteme corporale comune şi individuale trăiesc cunoscându-se în acest fel, fără ca ceva să perturbe înţelegerea lor comună a trăirilor lor. Toate acestea sunt puternic facilitate de o vibraţie foarte mare a zonei, mult mai mare decât aceea a zonei I, dar pe care spiritele o agreează, cu unele frecvenţe fiind deja obişnuite din terminalul zonei I: şi pe care sunt obişnuite să le caute şi să se bucure când le găsesc. Calitatea execuţiilor şi moralitatea înaltă a comportamentelor sunt numai două dintre căutările cu care ele astfel sunt obişnuite încă din zona I.
Cu referinţă la trăirile întrupaţilor în zonele I şi II, pornind de la felul pe care îl cunoaştem acum, în etapa intuitivă al cărei final îl parcurgem azi, este necesar să se înţeleagă următoare diferenţe între aceste două prime zone ale Universului Fizic:
– Pe Pământ, omenirea a trăit în trecut o etapă lungă de evoluţie mentală, în condiţiile în care vibraţia medie planetară era foarte înaltă, pe segmentul local al frecvenţelor. După potop (ultima glaciaţiune) vibraţia medie planetară a scăzut mult, iar omenirea a acceptat modificarea corpurilor sale şi, astfel, modificarea muncii: din munca-creaţie mentală – în munca manual-tehnologică, spre salvarea vieţii întregului biosistem planetar.
Diferenţele dintre etapele principale de vibraţie planetară pot deveni mari la un moment dat, pe fiecare planetă din zona I; frecvenţa desfăşurărilor este şi ea destul de mare. Este ca şi cum omenirea s-ar plimba cu nava ei cea mare – planeta sa – prin zona universică locală, în timp ce vibraţia i se modifică de la o perioadă mare de timp la alta. Chiar aşa şi este obişnuit omul pe Pământ să circule cu diverse vehicule, în cele mai diverse condiţii, în regiuni de o mare diversitate.
În zona a II-a diferenţele de frecvenţă ale vibraţiilor locale sunt mici în cadrul aceleiaşi galaxii, dar întrupaţii se confruntă cu mare libertate de creaţie şi circulaţie zonală, de la o galaxie la alta. Cele mai mari diferenţe sunt între subzonele zonei, nu şi între punctele subzonelor, şi pot fi accesate de către întrupaţi numai în funcţie de evoluţiile lor: parţial (adică numai anumite subzone) sau în totalitate (adică înaintare prin voinţă proprie în mişcare în toate subzonele). De asemenea, accesul de pe o linie de evoluţie pe alta este liber: de fapt există o deplină libertate de mişcare, doar puterile de deplasare ale spiritelor întrupate, experienţa lor totală formează accesul total sau îl limitează. Totul se raportează astfel la experienţa în creaţie materială şi cunoaşterea folosirii ei, precum şi la puterea de acceptare a noutăţilor pe care spiritele le întâlnesc.
– Înafară de om şi de orice creator conştient din zona I, nici un fel de alte vieţuitoare nu conştientizează concret diferenţele de vibraţie de la o etapă planetară la alta. Corpurile lor nu sunt create în aşa fel încât să perceapă astfel de diferenţe, dar ele învaţă să se adapteze, în linii mari, la condiţiile de trai existente. Corpurile oferă un grad mai înaintat de adaptare la mediul de trai, iar spiritele astfel ajutate folosesc ceea ce au în dotarea corpurilor lor pentru a supravieţui condiţiilor existente.
În zona a II-a se adâncesc condiţiile de conştientizare şi pentru majoritatea celor care au evoluat în zona I sub forma mamiferelor. Diferenţele de vibraţie pe care le întâlnim pe o planetă din zona I nu le vom regăsi în zona a II-a, astfel încât mamiferele se obişnuiesc cu vibraţii constante de-a lungul aceleiaşi vieţi, pe câte o planetă pe care nu o părăsesc întreaga lor viaţă. Numai creatorii conştienţi circulă în zonă, după cerinţele evoluţiilor lor, trecând de la o vibraţie planetară la alta chiar în decursul pe care pe Pământ îl numim „zi”. Dar pentru a ajunge la evoluţia de creator conştient, mamiferele pe care le întâlnim până în terminalul zonei a II-a iau evoluţiile de la capăt, revenind în zona I, în punctele esenţiale de vibraţie care le dezvoltă conştiinţa de creator conştient.
Restul spiritelor, mai puţin evoluate decât spiritele mamiferelor de pe Pământ, ajunse în terminalul zonei I – iau zona I de la capăt cu caracteristici complexe de sisteme corporale – aşa cum ştim că au pe Pământ mamiferele şi omul. Abia după terminarea acestei etape de reluare a zonei I vor merge şi ele mai departe, ca mamifere evoluate, în zona a II-a, urmând să intre din nou – şi ele la rândul lor – în evoluţii în zona I, pentru câştigarea particularităţilor de creator conştient.
– Ca creatori conştienţi, întrupaţii din zona I evoluează în paralel prin urmărirea aptitudinilor de creator conştient şi, pe măsura creşterii puterii interioare a fiecărei monade în parte, şi prin urmărirea dezvoltării rolului de ajutător. În paralel se conştientizează puternic rolul de ajutat, în special prin ajutor oferit de entităţi cu corpuri de vibraţii diferite comparativ cu vibraţiile celor ajutaţi (entităţi astrale, dimensionale), dar şi de întrupaţi din mijlocul lor, folosind acelaşi tip de corpuri ca şi cei ajutaţi.
În zona a II-a rolul de ajutător-ajutat se adânceşte, deşi accentul se pune pe propriile aptitudini de a se orienta în oceanul condiţiilor locale. Ajutorul primit este foarte avansat, mai ales la încercările de a ajunge în subzone de vibraţie extremă, comparativ cu locul de naştere: foarte joasă sau foarte înaltă. Ajutatul conştientizează astfel necesitatea adâncirii propriilor evoluţii, în care aceleaşi entităţi şi aceiaşi întrupaţi cu mult mai mare experienţă vor oferi ajutor direct pentru orientarea în diferite modalităţi de aprofundare a evoluţiilor curente.
– Pe măsura înaintărilor în evoluţie, spiritele ajunse creatoare conştiente trebuie să facă faţă diferenţelor dintre etape de vibraţii diferite – în zona I, şi dintre diferite subzone în zona a II-a, după cum merg cerinţele locale. Vor căuta să-şi păstreze experienţa din diferenţieri, să le coreleze între ele în interiorul lor, chiar dacă cunoaşterea nu rămâne întotdeauna deplină; dar se vor strădui s-o păstreze pe cea care o au şi să caute să şi-o dezvolte până la capătul ştiut, sau numai intuit. Se folosesc de puterea şi experienţa ajutătorilor lor, până ce conştienţa rămâne deplină, chiar dacă diferenţele vibraţionale se adâncesc; căci puterea de percepţie a adâncirii diferenţelor vibraţionale creşte şi ea, prin specializarea corpurilor de manifestare şi prin creşterea sensibilităţii lor. Dar şi experienţa spiritelor creşte astfel pe măsură: se ajunge astfel să se menţină conştienţa de-a lungul oricăror modificări vibraţionale, cu un înalt grad de folosire a potenţialului local, cu menţinerea calităţii execuţiei creaţiei materiale, a rafinamentului comportamental, cu acceptarea diferenţelor de evoluţie datorită cărora este necesară manifestarea de într-ajutorare în orice loc al universului.
Este necesar să fie remarcat faptul că, până la parcurgerea evoluţiilor în zona a II-a, spiritele depăşesc greutăţile de conştientizare a diferenţelor de vibraţii, precum şi pe acelea de a combina după necesităţile momentane, atât cât le este posibil, particularităţi de lucru şi comunicare, specifice fiecărui tip de vibraţii. Se ajunge astfel la perfecţiunea folosirii forţelor mentale în egală măsură cu aceea a folosirii celor fizice; ca urmare, creşte concentrarea asupra desfăşurării propriilor lucrări, dar şi a celor ale altor întrupaţi din jur, compatibilitatea şi căutarea dezvoltării ei în orice condiţii, dispar elementele extreme, pozitive şi negative deopotrivă: furie, cruzime, viclenie, lenevie, dar şi aservire, prosternare, cultivarea fericirilor şi plăcerilor ca elemente de odihnă – rămânând numai bucuria de a vedea lucrurile desfăşurate armonios, nesincopat, conform exemplelor pe care coordonatorii de evoluţii le oferă spre a fi învăţate.

ZONA A III-A

Este cea mai extinsă zonă a Universului Fizic, aflată înafara tumultului celorlalte două, dar rămănând concentric tangentă la conglomeratul celorlalte două. În această zonă, galaxia însăşi devine o formă de existenţă, de întrupare a unei multitudini de popoare spirituale, care desfăşoară împreună, simultan, aceeaşi evoluţie, chiar dacă formele de întrupare sunt aparent deosebite, aparent individuale. Aşadar, această întrupare pe care o denumim comună pentru o multitudine de popoare spirituale nu se referă la un acelaşi corp de manifestare, care să cuprindă numai structurile mari (stelele, planetele şi planetoizii). Galaxia din zona a III-a cuprinde absolut tot ceea ce se poate afla într-o galaxie: stele, planete, planetoizi, întrupaţi intraplanetari şi individuali după corpul lor de manifestare. Dar spre deosebire de zonele I şi II, unde întrupaţii sunt de evoluţii diferite (înafara cazurilor de întrupare „stea” şi „planetă” – în care poporul planetar sau popoarele stelare întrupate cuprind spirite de aceeaşi evoluţie), în zona a III-a toţi întrupaţii, cu toate felurile de corpuri sunt de aceeaşi evoluţie: cea mai înaltă evoluţie dintre cele pe care toate spiritele – fără excepţie – o au, în drumul lor de evoluţie progresivă prin acest univers. Iar acest lucru se petrece în zona a III-a indiferent dacă spiritele sunt întrupate în corp fizic sau în corp astral, în corpuri mici (de exemplu, cum sunt vieţuitoarele mărunte cunoscute de noi acum pe Pământ) sau în corpuri mari, cu funcţionalităţi variate, cu independenţă de mişcare, de comunicare şi de creaţie (aşa cum sunt pe Pământ mamiferele şi omul). Toate au în acelaşi timp simţirea comună a apartenenţei la aceeaşi evoluţie, la acelaşi univers, având aceeaşi trăire şi aceeaşi informaţie, indiferent dacă este vorba despre întrupaţii în corpuri solide comune (stele, planete, planetoizi) sau cei independenţi, care însă trăiesc prin corpul / câmpul mental comun galactic.
Cu toţii, de la firul de iarbă până la stelele şi planetele din întreaga galaxie, trăiesc astfel într-o convieţuire armonică de maximă calitate. Are loc astfel o înţelegere aprofundată a neputinţelor şi a puterilor de care se folosesc fiecare în parte, o înţelegere a adaptărilor lor, a vieţii din punctul de vedere al fiecăruia în parte şi al tuturora împreună. Toate spiritele întrupate aici fac proba tuturor lucrărilor învăţate în lunga lor evoluţie realizată până în acest moment, prin toate zonele universului obişnuindu-se să se simtă normal, firesc, şi în corpuri mărunte, şi în corpuri de mare complexitate de expresie, efectuând şi lucrări de importanţă galactică, şi trăiri simple, de vieţuitoare mărunte, alături de toţi cei pe care îi simt fraţii lor de pretutindeni. Cercetătorul mental care are permisiunea de a simţi cele ce se petrec în aceste îndepărtate zone ale universului fizic poate simţi o linişte, o pace adâncă în aceste locuri, comparativ cu tumultul din primele două zone: o pace şi o armonie din ce în ce mai adâncă, pe măsură ce evoluţia galaxiei înaintează către final. Este o zonă de mari vibraţii – o zonă în care se sintetizează în structurile sale cosmice energii enesice şi supraenesice, energii aurii şi argintii (adică din sectoarele cele mai înalte de vibraţii ale universului) şi încă multe altele pe care nu le cunoaştem acum, pe Pământ. Ele sunt distribuite de aici, din zona a III-a către toate punctele universului, ca energii ajutătoare pentru spiritele care desfăşoară evoluţie în primele două zone, întreţinând o vibraţie echilibrată până în străfundurile universului fizic: acolo unde, dacă nu ar fi aceste energii, totul ar intra în haos, prin neputinţa spiritelor de a se concentra la susţinerea unor corpuri complexe în vibraţii foarte joase.
Existenţa lor şi a lucrărilor lor nu presupune faptul că Creatorii-coordonatori de evoluţii nu ar fi în stare să-şi susţină întreaga creaţie, ci faptul că ei doresc să înveţe toate spiritele, prin cointeresare, prin dezvoltarea spiritului de într-ajutorare, prin altruism şi sacrificiu personal, să trăiască şi să muncească pentru a învăţa şi consolida toate aceste trăiri la nivele universice din ce în ce mai profunde. O astfel de învăţătură porneşte individual, pe parcursul evoluţiilor din zonele I şi II , apoi se aprofundează în zona a III-a, pregătind astfel evoluţiile secundare, de mare amploare şi profunzime, care se vor desfăşura în continuare.
Aşadar, să reţinem că vibraţia cea mai joasă se află în centrul universului şi, pe măsură ce ne îndepărtăm de acest centru, vibraţia creşte progresiv, păstrând însă, zonal, sinuozităţi care marchează necesităţi de revenire a monadelor la manifestări diverse: pentru consolidare, pentru îmbogăţire, pentru acoperirea tuturor formelor de evoluţie pe care fiecare punct al universului trebuie să le ofere evoluţiei monadelor de pretutindeni. Zonele Universului Fizic oferă condiţii diverse de conştientizare şi de integrare a conştientizărilor fiecărui spirit în parte în experienţa pe care o îmbogăţesc mereu. O experienţă care se constituie bază de evoluţie în infinit, pentru ele şi pentru toate generaţiile de noi monade care intră mereu în evoluţii, în eternitate, şi pentru care cele intrate anterior se constituie ajutători înălţaţi, de mare nădejde, pentru învăţăturile mereu noi ale tuturor.

3. TREPTE DE EVOLUŢIE ALE MONADELOR

Ca proces interior al înaintării în evoluţii, cunoaştem acum creşterea compactizărilor interioare ale energiilor în celulele energetice fundamentale ale monadei. Procesul de creştere se desfăşoară cu viteze diferite, în funcţie de compactizările interioare, de numărul şi de mărimea celulelor interioare: de la cea mai mică – la cea mai mare. În funcţie de astfel de termeni de înţelegere a derulărilor descrise aici doar în linii mari, are loc la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, egalizarea interioară a energiilor purtate de celulele energetice fundamentale ale monadei. Procesul de înglobare de filamente noi nu este unicul proces astfel derulat: multe filamente, mai groase, doar străbat interiorul monadei, nici o celulă neavând puterea să le oprească, dar în trecerea lor printre celule ele lasă o parte din energia lor – în interiorul monadei. Se formează astfel, în continuare prin compactizarea energiei între celulele monadei, un mediu energetic dens, şi el având compactizarea sa. Cu totul, monada radiază în exterior energie, din energia compactizată şi înglobată în celulele sale interioare, precum şi cea liberă şi densă în spaţiul dintre celule.
Creşterea în continuare a compactizărilor energiilor interioare se desfăşoară prin înglobări continue de energii - proces pe care îl putem deja numi hrănire. Viteza de hrănire şi puterea de reţinere a energiei în interior depinde de structura şi de particularităţile de formare iniţială a celulelor fundamentale, care îşi vor păstra astfel de forme în eternitate. Doar formele de manifestare a puterilor interioare se schimbă, devin mai coerente, mai sigure, la fel şi capacitatea de răspuns la stimulii, impulsurile din mediu. Putem spune în acest fel că apare şi se dezvoltă conştientizarea propriilor manifestări şi propriilor înaintări în adevărate linii de evoluţie. O asemena conştientizare a evoluţiilor proprii, ajutată şi de percepţia multor evoluţii în trepte diferite (după momentul de intrare a altor mereu noi monade în interiorul Centrului de evoluţie) conduce la înţelegerea întregului complex evolutiv propriu. Monada devine conştientă de drumul parcurs de ea până în acest moment şi îşi poate prefigura, prin înţelegerea stadiilor de evoluţie înaintată a celor care o ajută. toate treptele de evoluţie: pe care le va urma şi ea, în continuare.
Evoluţiile ajutate, desfăşurate în felul prezentat mai sus, urmăresc – aşa cum am mai spus – dezvoltarea naturală a monadelor, după exemplul fenomenologiei de formare a celor existente în spaţiul fundamental. Orice compunere a evoluţiilor are la bază modul în care s-au format celulele energetice fundamentale, apoi monadele, felul în care au apărut şi s-au dezvoltat elementele de conştientizare a realităţii de către ele: pentru fiecare în parte şi pentru fiecare grup de monade asemănătoare, în trăirile lor interioare şi în tangenţe cu altele – de acelaşi fel sau de evoluţii diferite.
Înainte de a desfăşura treptele de evoluţie în ordinea lor naturală de înaintare, este necesară explicarea unor elemente care vor ajuta la înţelegerea desfăşurării acestor trepte.
La un moment dat al evoluţiilor, orice monadă trece prin perioade de furie, mânie, dorinţă de distrugere: de autodistrugere şi de distrugere a celor din jurul său. Totul se datorează neputinţei de a răbda încetineala cu care se desfăşoară propriile sale acumulări energetice interioare. Senzaţiei de neputinţă proprie i se adaugă şi senzaţia, apoi încredinţarea, că toate celelalte monade mai tinere, mai puţin experimentate, le ţin în loc pe celelalte sau că cele mai experimentate nu le lasă să-şi desfăşoare singure evoluţiile, fie ele şi agresive, distrugătoare – care li se par chiar şi aşa insuficient de punitive. Aceste fenomene se petrec atunci când monadele ajung la conştientizări destul de înaintate: dar nu suficient de înaintate pentru a-şi da seama că ele înseşi sunt doar la începuturi şi evoluţia poate înainta nu numai în felul cunoscut de ele – ci în multe, nenumărate alte feluri.
De aceea, Creatorii au realizat, treptat:
1. Structuri de delimitare a spaţiilor de evoluţie grupată în trepte – şi a condiţiilor interioare ale acestor structuri, pentru desfăşurarea trăirilor complexe ale monadelor. S-au creat astfel universuri, cu zone şi subzone speciale pentru derularea de evoluţii, în funcţie de dezvoltarea puterilor interioare ale monadelor;
2. S-au creat reuniri de monade mai mari sau mai mici, mai apropiate sau mai depărtate ca fel de desfăşurare a forţelor prin manifestări exterioare: reuniri de cîteva monade doar, care să înveţe din faşă să se suporte, să nu se distrugă, ci să se ajute reciproc. S-au creat astfel spiritele, adică reuniri (prin pături sau cămăşi energetice) în care monadele învaţă să se manifeste în grup. Apoi, în funcţie de creşterea puterilor lor, învaţă să se manifeste individual, deşi vor rămâne în continuare în formaţiune de spirit, adică chiar dacă îşi vor suporta în continuare influenţele reciproce. În continuare, creşterea şi conştientizarea forţelor lor proprii, obişnuirea cu ale altora, vor conduce la necesitatea destrămării grupului numit spirit şi fiecare monadă îşi va continua evoluţiile pe cont propriu – dar întovărăşindu-se mereu, în eternitate, cu foştii lor fraţi de spirit.
3. Evoluţiile astfel desfăşurate le vom numi în continuare evoluţii spirituale, căci pe de o parte fostele grupări spirituale se vor ajuta mereu, pe de altă parte caracterele formate în prima parte a evoluţiilor – sub formă de spirit – vor fi dezvoltate, rafinate şi aprofundate în eternitate. Monadele vor putea evolua separat, aşa cum s-au format ele de la începuturi, dar intreaga lor activitate de manifestare se va baza pe elementele de pornire iniţială. Evoluţiile din prima parte a vieţii lor, sub formă de spirit, le vom numi evoluţii primare, iar spiritele care le desfăşoară pot fi numite spirite primare. După finalizarea evoluţiilor primare, urmează evoluţiile secundare, aşa cum vom vedea, în care monadele învaţă în mod special cum să ofere ajutor – cum să primească ajutor.
4. Evoluţiile primare se caracterizează în mare parte prin înţelegeri limitate ale evoluţiilor, prin agresivitate mai mult sau mai puţin manifestă; de aceea Creatorii-coordonatori ai evoluţiilor au creat un sistem de protecţie a monadelor astfel inconştiente asupra realităţii lor înconjurătoare sau chiar agresive: ele au ataşate, şi susţinute prin puterea forţelor lor radiante, sisteme corporale cu o complexitate cu care se vor obişnui în timp. Se vor obişnui astfel să le folosească, apoi să le înţeleagă structurile, funcţionarea lor şi în special să le înţeleagă reprezentarea. Căci ele reprezintă fiecare forţă interioară pe care o are monada în fiecare moment al evoluţiei sale: de aceea condiţiile se schimbă şi monada este astfel impulsionată către adaptarea permanentă manifestărilor ei – condiţiilor de mediu, împreună cu celelalte monade din spiritul care face parte, în plenitudinea forţelor lor din fiecare moment. Se adaptează chiar folosirii propriilor lor forţe, şi se adaptează la noile condiţii de existenţă proprie. Încep să înţeleagă faptul că toate condiţiile de voluţie create sunt de fapt condiţii pentru conştientizarea propriilor forţe ale spiritului, cu participarea fiecărei monade în parte.
Conştientizarea şi cunoaşterea tuturor structurilor universurilor de manifestare, precum şi a evoluţiilor monadelor prin aceste universuri are loc de la forme simple – proprii începuturilor – către forme din ce în ce mai complexe. După înţelegerea acestor feluri de înaintări, evoluţiile renunţă la corpurile de manifestare şi reprezentare. Evoluţiile însă merg mai departe, în continuare, în universuri specifice de Creaţie şi Ajutor, pentru stadii mult superioare de activitate. Deschiderea acestor stadii se realizează chiar în primariat, în evoluţiile din universurile de manifestare prin corpuri materiale.
Monadele care merg astfel mai departe pentru învăţături de oferire/primire de ajutor vor primi denumirea de monade secundare. Ele aprofundează, chiar prin ceea ce învaţă în mod deosebit, evoluţiile pe care le cunosc deja în linii mari: de la evoluţiile celor mai mici monade, care abia au păşit în lumile noastre, până la înţelegerea lucrărilor Creatorilor-coordonatori de evoluţii, în Universul Central – special pentru derulările complexelor lor manifestări, univers care le cuprinde, din orice punct de vedere, pe toate celelalte.
Abia acum începe cu adevărat universalizarea monadelor astfel evoluate, iar viaţa lor este îndreptată numai către ajutor oferit celorlalte monade: fraţi-copii în acelaşi timp.
Să vedem astfel care sunt aceste trepte de trăire-evoluţie: de la cele mai mici – până la cele mai înaintate evoluţii – care însă nu se opresc niciodată.

1. MONADE-ENERGII

Mai pot fi numite şi monade energetice sau pe scurt: energii. Sunt cele dintâi forme de trăire ale monadelor în structurile Centrului de evoluţie. Neobişnuite decât să fie duse în fluxurile şi curenţii din spaţiul fundamental, coordonatorii evoluţiilor le aşează la începuturi într-un firicel de energie compactizată, asemănătoare întrucâtva fluxurilor din spaţiile cu care ele sunt obişnuite. Este un filament-energie, care cuprinde o sumă – mică – de monade în patul ei de energie compactizată de către marii Creatori. Marii Creatori pot crea deopotrivă structurile uriaşe ale universurilor şi minusculele filamente în al căror pat energetic se vor scălda micuţele monade.
Putem să numim aceste filamente: energii, chiar dacă nu sunt numai energie fundamentală compactizată, ci au în cuprinsul lor şi monade aflate în acest prim stadiu de manifestare. După câte ne putem da seama, astfel de filamente sunt create după exemplul filamentelor de energie din spaţiile neorganizate, dinafara Centrului de evoluţie; doar că, în universurile de manifestare în care se derulează evoluţiile primare ale monadelor, filamentele conţin astfel de monade – şi nu numai, după cum vom vedea.
Dacă vorbim despre energii, în universurile de manifestare sunt în circulaţie numai astfel de filamente-energii, care cuprind în interiorul lor monade de acest fel. Acest lucru este neapărat necesar, întrucât universurile de manifestare ale monadelor primare au vibraţia cea mai mică dintre toate universurile. O astfel de vibraţie le este necesară monadelor aflate în primele lor stadii de evoluţie, care nu au acumulat o energie interioară foarte mare, nu au experienţă foarte multă şi astfel nu se pot folosi de avantajele unor vibraţii foarte înalte. Vibraţiile foarte joase le dezechilibrează, astfel încat stabilitatea vibraţională a filamentelor de energii (şi vom vedea că şi la fel stau lucrurile cu cele de materii) este necesară în spaţiile lor strict delimitate în care circulă: zonele şi subzonele universurilor. Energiile circulante de acest fel vor avea vibraţii foarte diferite, mai mari sau mai mici – după gradul de suportabilitate al monadelor privind presiunea compactizărilor în patul filamentului. Prin mişcarea filamentului se crează presiuni interioare care determină energia din patul filamentului să scalde permanent monadele interioare, hrănindu-le. Monadele cresc şi diferitele forme de împachetare ale lor, cu compactizări din ce în ce mai mari, după suportabilitatea lor – dar şi după modul de creştere interioară a lor, conduc la existenţa unor forme numeroase de tot felul de energii. Astfel de forme sunt grupate şi lăsate să circule în spaţii separate după treptele de evoluţie ale monadelor interioare, dar noi spunem mai concis că totul se realizează după vibraţia filamentelor aflate în circulaţii în spaţiile universurilor.
Să reţinem că monadele trăiesc în interiorul patului lor energetic filamentar, sunt protejate aici şi le este asigurată şi independenţa necesară începuturilor lor de intenţie de deplasare, precum şi formării treptate a conştienţei – incipientă, dar sigură: ele devin treptat conştiente că nu sunt singure în mica lor lume de energie.
Să reţinem şi faptul că, în interiorul patului lor filamentar, monadele-energii păstrează stabilitatea vibraţională a filamentelor într-o lume de relativ joasă frecvenţă a vibraţiei. Filamentele pierd treptat însă din vibraţia lor, datorită cedărilor de energie în structurile pe care le străbat, la trecerile repetate prin toate structurile subzonei şi întregii zone a universului local. Acest fel de cedare ajută alte feluri de filamente, care formează structuri solide, să-şi păstreze stabilitatea vibraţională timp foarte îndelungat, hrănindu-se cu energia astfel cedată de filamentele de energii. Cedarea se face dintr-un strat al filamentului – superficial, adică de suprafaţă – cu o compactizare mai mare a energiei şi astfel nu se destructurează nici filametul propriu zis. În momentul în care pierderea de vibraţie devine înaintată – dar nu şi periculoasă pentru monadele interioare, filamentele sunt atrase şi orientate spre părăsirea universului de manifestare în care au circulat. Ele sunt apoi recuperate de către coordonatorii de evoluţii şi reintegrate în filamente noi, cu compactizări corespunzătoare creşterii energiei interioare a monadelor.
Evoluţia monadelor-energii se finalizează atunci când ele capătă suficientă conştienţă în lumea lor pentru a se forma tendinţa clară de încercare de apropiere către monadele vecine (putem să le numim surori) din acelaşi filament.
Deocamdată să ne oprim din cercetarea în amănunt a energiilor de acest fel, deşi vom relua frecvent discuţiile asupra lor.
Universurile de manifestare au luminozitatea lor interioară specifică, precum şi un sunet interior specific, datorat tuturor elementelor care le compun. Dintre acestea, fluxurile energiilor interioare, cu filamentelor lor aflate într-o permanentă stare de mişcare, are un aport deosebit. Dar în continuarea acestui aport, lumina şi sunetul se schimbă permanent prin circulaţia energo-materială interioară şi prin structurile care formează interiorul, formează particularităţile de fiinţare. Trebuie să precizăm de la bun început că ele sunt mereu altele, de la o perioadă mare de timp la alta, în funcţie de necesitatea evoluţiilor monadelor, desfăşurate în aceste spaţii universice.

2. MONADE-MATERII

Pot fi denumite monade materiale sau, pe scurt: materii. Ele constituie treapta următoare de evoluţie a monadelor – după aceea a monadelor energii. Evoluţiile acestor monade au loc tot în pat energetic compactizat, în filamente care sunt create ţinând cont de compactizările interioare superioare ale lor – faţă de cele ale monadelor-energii, precum şi de simţirile pe care le dezvoltă asemenea compactizări interioare. Filamentele de acest fel cuprind mai multe monade decât filamentele monadelor-energii, căci monadele-materii au o putere de atracţie sporită, având tendinţa de a se apropia şi a sta mai aproape de surorile lor, conştientizându-le vag, dar foarte concret prezenţa. Tocmai acest lucru oferă mai multă stabilitate filamentelor în grup şi afinitate mai mare de apropiere a filamentelor în fuioare. Fuioarele de materii au o stabilitate nu numai în formaţiunea lor, dar şi în puterea de menţinere în structuri a fuioarelor, care se dezmembrează foarte greu sau de loc în circulaţia lor prin spaţii. Atracţia nu are loc însă prin ceea ce numim azi „vedere”, după alegerea formelor pe care le-ar putea vedea, ci după presiunea exercitată asupra energiei din interiorul filamentului – cu un spaţiu liber interior mai restrâns la materii faţă de energii. Monadele sunt mult mai avide de energie; necesarul lor de hrănire este mai mare, de aceea filamentele sunt create în aşa fel încât să se atragă unele pe altele după puterea lor şi toate să fie atrase de radiaţiile puternice ale monadelor spirituale, radiaţii care “curg” sau “pătrund” în universurile unde se află fluxurile de filamente cu monade-energii şi cu monade-materii.
Aici, în universurile care le poartă numele – universuri de materii – ele formează prin mari asocieri structuri stabile şi complex constituite, care ajută monadele mai avansate – monadele spirituale – să se manifeste prin intermediul corpurilor materiale. Aceste corpuri se formează în raza radiaţiei monadelor spirituale, o radiaţie din ce în ce mai puternică pe măsura creşterii lor permanente, o creştere care, pentru monadele spirituale, se datorează numai folosirii corpurilor prin care se manifestă.
Toate la un loc, astfel, formează şi întreţin macro-structurile universice – baza de trăire şi manifestare pentru grupuri uriaşe de monade spirituale aflate în manifestare.
Spaţiile libere dintre macro-structuri sunt de fapt pline cu fluxuri de energii şi materii aflate într-o permanentă circulaţie, antrenate de forţele radiante ale monadelor spirituale. Aşa cum spuneam, pe tot timpul evoluţiilor lor, monadele spirituale nu se manifestă decât prin corpurile lor, formate prin alipirea unor mase uriaşe de materii, hrănite de fluxuri tot atât de uriaşe de energii.
Cele două trepte de evoluţie a monadelor, discutate până acum, au în comun următoarele caracteristici:
– circulaţia protejată în pat filamentar: o circulaţie inconştientă, creată prin forţele de atracţie ale macro-structurilor universice. Niciodată monadele de acest fel nu circulă individual prin spaţiile universului, căci astfel ele ar fi destructurate, chiar de la începuturile evoluţiilor lor, de către marile forţe radiante din interiorul universurilor. Filamentele nu sunt destructurate niciodată, decât foarte puţin, la nivelul superficial al patului lor. Niciodată existenţa lor nu va fi ameninţată în vreun fel;
– nemişcarea relativă a monadelor-materii şi monadelor-energii în filament (o existenţă la punct fix), singura lor mişcare naturală fiind respiraţia hrănitoare a monadelor. Hrănirea se face din energiile patului filamentar; dar pe măsura creşterii puterilor lor interioare, impulsul interior de deplasare individuală începe să se manifeste ca un tremurat pronunţat, cu elan de mişcare, fără ca mişcarea în sine să fie însă coordonată – încă – de voinţă.
Acesta este momentul trecerii pe o treaptă superioară de evoluţie, hotărât de către coordonatorii de evoluţii şi pregătită intens în trepte şi subtrepte de adaptare individuală: pentru fiecare monadă în parte şi pentru grupuri mari de monade cu manifestări asemănătoare.
Trecerile de la o treaptă de evoluţie la alta se fac numai cu ajutorul coordonatorilor, în structurile centrale (adică cele pe care, la un loc, le numim Universul Central) al Centrului de evoluţie. Finalizarea treptelor de evoluţie şi începutul derulării unor trepte noi au loc numai în Universul Central, sub atenţia coordonatorilor. Sunt evoluţii pe care le putem numi:
– evoluţii de completare până la finalizarea unei trepte (oricărei trepte), indiferent de puterea acumulată a monadei şi
– evoluţii de pornire a treptei următoare.
Impulsul de pornire al monadelor încă nesigure este oferit de către coordonatori care, la nivele înalte de pricepere şi de conştiinţă, oferă şi primele învăţături de treaptă nouă, necesare orientării monadelor, în continuare.

3. MONADE SPIRITUALE

Acumularea interioară de energii în structurile monadelor conduce, în finalul treptei materiilor, la posibilitatea manifestării lor individuale, protejate însă în patul filamentului său. Monadele au astfel putere să se mişte, să se manifeste, dar păstrându-se încă protecţia completă, după cum sunt ele obişnuite. Le numim monade spirituale.
Această treaptă de evoluţie are particularităţi deosebite faţă de celelalte două anterioare. Evoluţia monadelor spirituale cuprinde multe trepte şi subtrepte, toate desfăşurate numai în următoarele condiţii:
– învelirea, protejarea monadei cu cămăşi (pături) specifice – le vom numi spirituale – formate din energii puternic compactizate: din energie fundamentală, şi nu din filamente cu monade energii. Sunt în acelaşi timp şi pături hrănitoare pentru monadle aflate într-o permanentă creştere;
– continuarea existenţei la punct fix, aşa cum au evoluat până în acest moment în compania unor monade asemănătoare: un grup de 2 – 10 monade – care împreună vor forma un spirit.
Monadele din interiorul spiritului (monadele spirituale) sunt şi ele cămăşuite individual, chiar dacă primele lor evoluţii sunt de manifestare a spiritului întreg, în acelaşi timp: adică un spirit întreg se va întrupa într-un singur corp, şi monadele interioare se vor manifesta împreună prin acel corp. Se obişnuiesc astfel să existe individual, dar să intre împreună în lumea manifestărilor, obişnuindu-se treptat cu ea.
Puterea interioară mărită a monadelor spirituale oferă posibilitatea atragerii de filamente de materii şi filamente de energii. Puterea lor energetică este mare, puternic radiantă în exteriorul lor şi cu astfel de radiaţii pot atrage filamente uşoare de energii şi materii în raza lor de acţiune. Cu cât puterea lor interioară creşte, cu atât şi radiaţia lor exterioară creşte şi ea; în acest fel, radiaţia spirituală poate să ofere filamentelor energo-materiale, în raza sa, un suport energetic superior mediului de circulaţie, şi astfel putând prelungi păstrarea vibraţiei filamentelor, mai departe a funcţionalităţii lor: filamentele nu se mai destructurează atât de uşor, putând servi în circulaţia lor mult mai multe structuri materiale, în subzone diferite, într-un număr sporit de puncte ale spaţiului acestora.
Dar monadele spirituale rămân în continuare aşa cum s-au obişnuit ele, separate unele de altele, separate chiar şi de corpurile lor. Sunt încă prea mici pentru a se manifesta unele faţă de celelalte fără să se distrugă reciproc, neînţelegându-se şi neînţelegându-şi evoluţiile. De aceea, aşa cum am mai spus, energiile lor radiante sunt canalizate, prin intermediul acelor cămăşi spirituale (care le şi protejează, le şi hrănesc energetic), către universul materiilor şi energiilor corespunzătoare treptei lor de evoluţie. În loc ca radiaţia lor să se manifeste sferic (ca şi radiaţia luminoasă a unui bec), ea se va concentra (ca un laser) printr-o deschizătură astfel adaptată încât să reprezinte toate aglomerările diferite din interiorul monadei, reprezentând: celulele energetice fundamentale, spaţiul de energie compactizată dintre ele, păturile (sau cămăşile) energetice care le despart în interior, cămaşa proprie a monadelor din spirit, spaţiile dintre monade (în interiorul spiritului), cămaşa spiritului întreg, câmpul compactizat de energie a mediului şi filamentele atrase, din jurul spiritului.
În această rază-laser, cu structuri de energie în fluxuri diferite, care pătrunde în spaţiile universului local de manifestare, radiaţia se desfăşoară în filamente subţiri, dar extrem de puternice, de dense, cu mare putere de atragere a filamentelor de energii şi materii asemănătoare, sau proporţionale cu ele. Se vor forma structuri, cu sub-structurări interiore, după densitatea – şi astfel vibraţia – componentelor interioare ale spiritului. Ele devin, în ansamblul lor, corpurile de manifestare ale spiritului: mai întâi ale spiritului întreg (pentru că monadele sunt încă mici şi nu au putere foarte mare de atracţie) apoi, pe măsura creşterii puterilor interioare ale monadelor din spirit, se vor putea forma corpuri separate pentru fiecare monadă în parte, însă în continuare sub înfluenţa comună a radiaţiei întregului spirit.
Blocurile de materii structurate (corpurile) vor atrage mai departe fluxuri de energii care le vor întreţine mult timp funcţionarea. Aceasta înseamnă mişcarea după voinţă a corpului de către spirit, formarea impulsurilor interioare de mişcare către întreţinerea vieţii: căutarea de hrană nouă şi evacuarea materiilor care au pierdut din vibraţia lor prin folosire în cadrul structurilor corporale. Jocul atragerilor şi eliberărilor, circulaţia energetică în flux continuu, determină ceea ce numim viaţă corporală.
Corpurile, la rândul lor, formează spiritelor posibilitatea manifestărilor înseşi a forţelor care le crează. Radiaţia spirituală formează corpurile materiale în mijlocul radiaţiei desfăşurate în Universul de Manifestare (Fizic, în cazul nostru), care este separat de spaţiul (universul) de staţionare a spiritelor prin cămăşi (sau pături) energetice compactizate puternic, pentru a nu fi penetrate de spirite şi pentru a nu se distruge cu puterile pe care încă nu şi le pot coordona constructiv. Dar forţele vor creşte şi vor conduce la o conştientizare din ce în ce mai profundă a realităţilor înconjurătoare. Să ţinem cont de faptul că, la începuturi, coerenţa orientărilor este practic nulă şi ea creşte progresiv către uriaşele puteri şi desfăşurări de activitate şi conştiinţă ale propriilor coordonatori de evoluţii.
Monadele spirituale – spiritele – rămân în continuare în spaţiile lor protejate până la finalul evoluţiilor lor prin toate universurile de manifestare.
Sunt 3 universuri de manifestare, materiale – adică în spaţiile cărora se află în circulaţie fluxurile de energii şi materii care formează, prin mecanismul arătat în linii mari, mai sus, corpurile de manifestare ale monadelor. Spaţiile în care cresc până la conştientizarea deplină a evoluţiilor din cuprinsul acestor universuri – pe care le numim universuri materiale – sunt următoarele:
– Universul Materiei Astrale (sau Universul Astral);
– Universul Materiei Fizice (sau Universul Fizic);
– Universul Materiei Cauzale (sau Universul Cauzal).
Toate sunt ataşate, prin mecanisme specifice, Universului Spiritual Primar, aşa cum am mai spus, în care spiritele îşi urmează, aflate la punct fix, cursul creşterilor prin hrănirea cu energiile compactizate oferite de coordonatori, atrase în păturile (cămăşile) lor spirituale, din care se vor hrăni în continuare după efortul pe care îl fac prin manifestarea lor cu ajutorul corpurilor. Aşadar are loc o hrănire pe care ele o conştientizează la nivelul corpurilor lor (pentru a cunoaşte ce este hrănirea sau mâncarea, cum o numim noi) şi o hrănire energetică neconştientizătă încă în fazele evoluţiilor primare, din cămăşile energetice proprii, care însă se refac prin atrageri de noi energii, creindu-le totdată şi protecţie.
Păturile protectoare ale monadelor au astfel funcţionalităţi multiple. Pe scurt – şi numai atât cât ştiu şi eu acum – ele sunt:
– hrănirea energetică a monadelor spirituale, prin fluxuri de energie simplă, fundamentală – adică formate din filamente care aici, în Universul Spiritual Primar, nu cuprind niciodată monade mai mici, energetice sau materiale, căci acestea din urmă ar putea fi distruse de monadele mai mari. Tocmai acesta este sensul desfăşurării unor asemenea protecţii multiple: apărarea totală a vieţii monadelor, pentru ca ele să trăiască în eternitate. Acesta este sensul evoluţiilor: conservarea conştientă şi profundă a vieţii şi formelor de manifestare a monadelor, în eternitate;
– mijlocirea reunirii, în continuarea formării spiritelor, a mult mai multe monade, formând grupuri spirituale complexe. Ele formează, dezvoltă şi aprofundează obişnuinţe comune de trăire, din ce în ce mai complexă, pe măsura obişnuirii lor cu energii din ce în ce mai compacte, cu vibraţii din ce în ce mai înalte. Se mijlocesc nu numai creşterile interioare al spiritelor primare, cu mereu noi fraţi de spirit, dar şi reuniri de spirite în grupuri mai mari sau mai mici, formând treptat întrupări complexe în ceea ce numim acum macro-structurile corporale ale universurilor: planete, stele şi galaxii.
În asemenea condiţii, creşterea puterii interioare a monadelor are loc prin manifestare: cu cât manifestările devin mai complexe, cu atât energia interioară creşte în interiorul celulelor energetice fundamentale; creşte efortul de cunoaştere şi aplicare a cunoaşterii lor, în mijlocul condiţiilor mereu noi de trăire curentă. Creşte puterea de formare şi de susţinere a unor corpuri cu specializări din ce în ce mai complexe, oferind trăiri bogate şi profunde, care conduc treptat la:
– mărirea progresivă a gradului de conştienţă în spaţiile de trăire. Monadele devin treptat conştiente de mărirea capacităţilor proprii de percepţie a elementelor spaţiale pe care nu le-au sesizat anterior, precum şi de mărirea capacităţilor proprii de utilizare a lor în procese din ce în ce mai complexe de activitate proprie.
– creşterea gradului de conştienţă conduce treptat la apariţia discernământului în alegerea manifestărilor, care conduce la noi căutări, la noi înţelegeri, la noi percepţii. Se rafinează căutările, se restructurează schimbările, se aprofundează înţelegerile;
– se dezvoltă voinţa, sub imperiul impulsurilor exterioare (din mediul lor de manifestare) şi interioare (prin conştientizarea memoriilor sub puterea impulsurilor exterioare);
– în condiţiile manifestărilor simultane, cu putere mai mare sau mai mică de exteriorizare, are loc formarea unei conştiinţe a înaintărilor spirituale către ajutor şi creaţie, ceea ce va conduce mereu la realizarea unor evoluţii prin propria hotărâre a monadelor. Se formează grade din ce în ce mai mari de conştientizare a evoluţiilor, a necesităţilor şi a utilităţii evoluţiilor prin necesitate, apoi prin încredinţare.
Evoluţia încredinţărilor proprii se va dezvolta infinit şi va crea terenul de înţelegere a marilor reuniri de monade din treptele superioare ale evoluţiilor: evoluţiile centrale – coordonatoare ale tuturor evoluţiilor deja înţelese.
Este sensul îndumnezeirii.
Pe care spiritele umane îl cunosc deja, la toate nivelele de vibraţie ale universurilor de manifestare, mereu remodelate pentru ei, de către marii lor ajutători: Creatorii-coordonatori care urmează mereu necesităţile de trăire ale celor pe care ei îi numesc etern: fraţii lor.
Pentru care, pe Pământ, ei se oferă tuturor, cu sacrificiu personal, dar şi cu bucuria înţelegerilor lor universale.

2. FORMAREA ŞI EVOLUŢIILE MONADELOR

1. DESPRE CELULE ENERGETICE FUNDAMENTALE

Celulele energetice fundamentale sunt aşadar formaţiuni energetice punctiforme de dimensiuni infime (adică nemăsurabile prin aparatura pe care o cunoaştem), dar cu o compactizare suficient de mare pentru a putea atrage alte celule de acelaşi fel, dar cu o compactizare mai mică.
Celulele energetice fundamentale au compactizări mici în raport cu alte formaţiuni circulante în spaţiul fundamental. Chiar dacă sunt foarte mici, ele au dimensiuni diferite unele faţă de celelalte. Unele pot fi mai mari – dar cu o compactizare mai mare, altele pot fi mai mici cu o compactizare foarte mare, altele pot fi mari cu o compactizare foarte mare sau foarte mică.
Asemenea compactizări se formează după mediul de provenienţă: în interiorul (sau din compunerea) unor fluxuri diferenţiate şi ele după compactizarea lor, în mişcarea lor, în intersectarea lor, după vitezele lor de deplasare, etc. Ele însele fiind mereu în mişcare, se dizolvă, se re-crează, se sparg, se măresc.
Într-adevăr, celulele energetice fundamentale pot acumula energie în continuare, după formarea lor: energia fundamentală se compactizează în interiorul celulelor, păstrând şi dezvoltând capacitatea de atragere permanentă a energiei în interiorul lor. În acest fel, ele se remodelează permanent, formând treptat structuri interioare din ce în ce mai puternice; păturile protectoare se măresc prin ataşarea unor noi filamente foarte subţiri, peste cele vechi şi astfel noua compactizare atrage în continuare noi filamente din spaţiile de circulaţie, din fuioarele circulante cu care îşi împletesc drumul. Puterea de atracţie a celulelor energetice fundamentale creşte mereu, pe măsura compactizării altor noi filamente, prinzând în deplasarea lor viteze cu care, la rândul lor, pot sparge fluxurile (curenţii), fuioarele de filamente sau chiar pot secţiona filamentele pe care nu le pot îngloba.
Puterea energetică astfel crescută conduce nu numai la atragerea de noi filamente subţiri de energie, ci şi la atragerea unor alte noi celule energetice fundamentale: asemenea lor înseşi – adică de mărime asemănătoare, sau mai mici, sau poate chiar ceva mai mari (când s-au unit deja mai multe). O astfel de asociere prin atracţie crează o nouă formaţiune în spaţiul fundamental pe care o putem numi: monadă.
Iată aşadar că formarea monadelor nu este o acţiune conştientă, ci este o reunire naturală, spontană, în lumi neorganizate.
Însă trebuie precizat că nu orice ataşamente conduc la definitivarea formării unei monade: pot avea loc diverse feluri de ataşări:
– ataşări ale unor celule energetice fundamentale de dimensiuni mai mari decât media celor existente în monada în curs de formare: monada le poate atrage, dar o asemenea ataşare poate dezmembra monada, celulele cele mari, ataşate astfel, putând rupe monada instabilă şi gruparea celulelor mari poate rămâne – în mişcările din fluxuri, chiar cu o parte din celulele interioare ale celei care le-a atras iniţial;
– ataşări de celule energetice fundamentale mai mici decât media celor interioare: în asemenea cazuri, celulele foarte mici ies din formaţiune, doar traversează monada, luate de fuioarele de filamente care o traversează şi ele. Fuioarele de filamente sunt atrase şi ele în interiorul monadei şi, din componenţa lor, unele filamente rămân alipite monadei şi interiorului ei (cele mai subţiri), iar cele mai mari traversează monada ieşind din ea şi circulând mai departe. Ele atrag celulele foarte mici după ele, care părăsesc astfel formaţiunea. Numai celule energetice fundamentale care sunt de mărimi asemănătoare, apropiate, rămân stabile în interior, atrase unele de altele, dând formă şi stabilitate monadei.
Stabilizarea interioară a monadei se finalizează atunci când celule energetice fundamentale pot forma un strat energetic protector, format din filamente din mediu: la început doar hrănitor, funcţia de protecţie dovedindu-se utilă ulterior. Alte celule şi alte monade nu mai pot astfel pătrunde şi nu mai pot modifica structura interioară a monadei astfel stabilizată.
Cu toate acestea, procesul de stabilizare poate fi întrerupt chiar şi în acestă fază, din cauza ataşării unor noi celule, şi chiar monade foarte mici: ele apar ca o coadă, ca o trenă de cometă, cele mai mari atrăgând la rândul lor altele mai mici. Un volum mare de astfel de „sateliţi” poate ajunge să rupă din interiorul monadei iniţiale celule interioare, formându-se astfel o nouă monadă. Abia atunci când celulele interioare îşi măresc puterea, prin atragere şi compactizare în interior, în celulele interioare, de filamente de energie noi, coeziunea interioară se măreşte, iar o astfel de formaţiune cu putere de atracţie mărită devine stabilă. Cu puterea astfel mărită poate atrage un volum sporit de fuioare din mediu, formându-şi o pătură exterioară suficient de puternică, datorită căreia monada poate supravieţui în spaţiile pe care le străbare, purtată de fluxurile de energie fundamentală din spaţii.

2. FORMAREA ELEMENTELOR INDIVIDUALE ALE CONŞTIENŢEI MONADELOR

Compactizările interioare ale celulelor energetice fundamentale nu se finalizează odată cu formarea monadei. Ele se vor dezvolta în continuare, prin atragerea – din pătura protectoare – de alte filamente de energii, fără ca pătura să se distrugă sau cel puţin să se subţieze, lăsând monada fără protecţie. Cu cât celulele energetice fundamentale interioare ale monadei cresc, cu atât mai mult şi puterea de atracţie a monadei va creşte, atrăgând astfel chiar mai multe filamente energetice din mediul de circulaţie. Monada cu totul se dezvoltă, fără însă ca acesta să fie un proces conştient.
Dar în timp, astfel de dezvoltări ale energiei interioare ale monadei conduc la apariţia şi dezvoltarea unor particularităţi ale fiinţării monadei, după cum urmează:
– deplasare minimă, de tendinţă, prin apariţia unui impuls interior de deplasare;
– coerenţă minimă – dar sesizabilă – în direcţiile de deplasare, denotând astfel primele manifestări de voinţă;
– memorarea elementelor, evenimentelor cu o logistică minimă: simţirea fluxurilor, prin diferenţele de presiune în flux, simţirea altor monade prin atracţiile formate şi exercitate în exteriorul lor.
Astfel de particularităţi conduc la formarea unei conştienţe minime, la început, indiferent dacă discutăm despre trecutul monadelor întemeietoare ale Centrului de evoluţie sau despre monadele intrate ulterior în Centrul de evoluţie. Monadele întemeietoare ale Centrului de evoluţie în care ne aflăm şi noi, acum, nu s-au deosebit de monadele care au intrat ulterior în mijlocul celor întemeietoare. Drumul parcurs însă de unele şi de celelalte sunt oarecum diferite, numai în sensul în care cele intrate ulterior au beneficiat de experienţa celor dintâi. Reunirea spontană a monadelor care se atrag unele pe altele şi rămân mai departe împreună formează grupuri în care monadele devin din ce în ce mai conştiente de ele. Un astfel de grup porneşte deja o evoluţie, evoluţie care merge mai departe în mod conştient – chiar dacă conştienţa este oarecum rudimentară la începuturi, dar în creştere permanentă. Ea are scopuri în creşterea volumului şi profunzimii simţirilor, scopuri care se îmbogăţesc şi ele în eternitatea vieţii pe care o pot avea monadele.
Mai întâi, asemenea scopuri vor avea în vedere un singur grup; pe măsura intrării multor alte monade în grupul iniţial, apar relaţiile intergrupale, în care monadele învaţă din propria experienţă, precum şi din experienţa formată în prezenţa altora.

3. GENERALITĂŢI PRIVIND EVOLUŢIILE MONADELOR

Formarea şi dezvoltarea celulelor energetice fundamentale precum şi, în continuare, a monadelor, este – aşadar – un automatism până la un punct. Dezvoltarea puterii lor interioare, mai ales din momentul în care ele încep să se atragă reciproc şi formează grupuri, apoi structuri interioare după experienţa pe care o acumulează, conduce la formarea unor organizări ale evoluţiilor altor monade, după exemplul de dezvoltare ale celor dintâi. Aceasta se poate numi deja evoluţie. Şi este o acţiune deja conştientă, care are aproape de la începuturi două forme clare de înaintare, după intenţie:
– autoindusă – în funcţie de conştientizările propriilor manifestări, propriilor înaintări pe drumul dezvoltării lor, pe care şi-o conştientizează ca putând fi eternă, infinită;
– indusă altor monade/primită de la alte monade, mai mult sau mai puţin conştient, dar totuşi cu o conştienţă din ce în ce mai mare, mai profundă, pe măsura înaintărilor în evoluţii. Gradele de evoluţie momentană merg de la distructiv la constructiv, de la interesul personal distructiv la interesul de grup constructiv chiar în supravieţuire; de la interesul lărgit personal – la cel lărgit de grup şi apoi – până la înţelegerea noţiunii de universal.
Grupuri care se structurează după necesitatea de supravieţuire şi apoi ajung deja la conştientizarea conlucrării şi ajutorului oferit/primit formează deja un Centru de evolutie. Puterea lui creşte permanent, căci noi monade se adaugă grupului astfel evoluant, cu o energie radiantă în spaţiile fundamentale care atrage cu putere tot felul de alte formaţiuni din spaţiul exterior – rămas neoganizat: fuioare de enregii, bule, filamente, curenţi de energie – curenţi care vor scălda în continuarea spaţiul exterior, ca şi acela interior al Centrului astfel format.
Toate monadele care intră permanent în interiorul Centrului de evoluţie urmează o cale de evoluţie ajutată. Toate parcurg trepte succesive de evoluţie: trepte care ţin cont de toate procesele – de la cele mai fine până la cele mai complexe. Sunt procese energetice normale fiecărei monade şi fiecărui moment de creştere a conştienţei propriilor manifestări – ca şi a manifestărilor celor din jurul lor.