MANIFESTĂRI ALE MONADELOR

I. IDEI PRINCIPALE

1. Corpurile de întrupare sunt necesare la începutul evoluţiilor pentru protejarea spiritelor – propria distrugere sau distrugeri conjuncturale, pentru canalizarea radiaţiei lor şi manipularea ei pe seturi de raze, precum şi pentru învăţături privind manifestările pe care le pot desfăşura prin manipularea acestor seturi de raze.

2. În funcţie de puterea energetică a monadelor, la începutul evoluţiilor ele se întrupează şi învaţă să se manifeste sub formă de spirit întreg întrupat; pe măsura creşterii puterii radiante şi a experienţei ei de folosire, manifestările devin tot mai complexe, desfăşurate în universuri materiale diferite, care determină spiritele să-şi folosească echilibrat întreaga radiaţie şi să-şi consolideze manifestările în orice condiţii de întrupare.

II. DETALII, DISCUŢII

CÂTEVA IDEI ÎN PLUS PRIVIND FORMAREA ŞI UTILIZAREA CORPURILOR

Ne-am obişnuit să discutăm despre corpul de manifestare, însă acest corp are în susţinerea sa în sistem întreg de corpuri ajutătoare, indiferent dacă cel de manifestare este sau nu un corp fizic (ne-am obişnuit să îl numim solid). Un astfel de sistem corporal poate să fie format dintr-un corp cu vibraţie asemănătoare cu aceea a materiei pe care o numim fizică sau, de cele mai multe ori solidă: dar trebuie să delimităm corpurile prin starea lor vibraţională, şi prin nu starea de agregare a materiilor din care este constituit, căci cunoaştem prea puţine particularităţi ale materiilor din univers. Dacă discutăm despre caracterul de stabilitate materială în spaţiu – şi în plus pentru o perioadă destul de lungă de timp – fiecare corp al sistemului nostru corporal este solid pe segmentul său de vibraţie. Starea de vibraţie a materiilor care constituie un corp, fiecare corp din sistemul corporal, este aceea care oferă caracteristica principală a corpului; de aceea este bine să ne obişnuim să privim tipurile de corpuri după vibraţia materiilor lor. Corpul cu vibraţia cea mai joasă din sistemul corporal uman (dar şi al celorlalte vieţuitoare ale planetei şi al planetei deopotrivă) este cel cu care spiritele întrupate pe Pământ se manifestă în mediul fizic, cu toate stările lui de agregare. Restul corpurilor ajutătoare au vibraţii din ce în ce mai înalte. Însă cea mai înaltă vibraţie a materiilor din sistemul corporal al spiritelor nu este cea mai înaltă vibraţie din locul de întrupare, ci este vibraţia cea mai înaltă pe care spiritul o poate suporta astfel încât să poată desfăşura diverse activităţi pe o perioadă de timp potrivită să nu-l obosească.

Corpul este o reprezentare a forţelor energetice radiante ale spiritului: complexitatea sa este stabilită de coordonatorii de evoluţii în funcţie de evoluţia spiritului şi de experienţa sa de folosire a structurilor sale corporale. Celulele energetice fundamentale ale monadelor din fiecare spirit pot să fie puţin dezvoltate creând o radiaţie scurtă, plăpândă, motiv pentru care nu pot susţine o corporalitate pe care să o folosească la manifestare (mişcare coerentă în spaţiu, hrănire conştientă, comunicare, relaţionare, etc.). Este cazul evoluţiilor filamentare, când monadele trăiesc fără manifestare protejate în filamente, aşa cum am discutat anterior. Când structurile interioare devin suficient de puternice ele dezvoltă o radiaţie individuală capabilă să susţină un sistem corporal şi o activitate din ce în ce mai variată, mai complexă prin intermediul acestui sistem corporal. Cu alte cuvinte: suficient de puternice pentru a oferi simţiri exterioare şi interioare, sub imperiul unor impulsuri exterioare şi interioare, conştientizate treptat din ce în ce mai puternic. Coordonatorii evoluţiilor însă nu au în vedere numai necesităţile lor interioare de moment, ci şi cele ale viitorului lor, ale viitorului dezvoltărilor lor, ale dezvoltării capacităţilor de memorare, de creştere şi diversificare a memoriilor şi implicit a manifestărilor: adică a reacţiilor lor la evenimentele care se petrec în jurul şi în interiorul lor, ca urmare a simţirilor lor.

La începutul evoluţiilor spirituale, comparativ cu treptele anterioare ale propriilor lor evoluţii, monadele au o capacitate de mişcare mică, dar în dezvoltare, deşi nu este orientată cu precizie spre o acţiune clară. Se deplasează uşor spre locul de unde vine radiaţia de energie a altor monade din filament, căutându-şi semeni apropiaţi.

Având în vedere asemenea tendinţe, coordonatorii evoluţiilor leagă de spirit formaţiuni materiale, filamentare, mult mai uşoare, mai puţin radiante decât propriul spirit, aşa cum se petrec asemenea atracţii naturale în spaţiile exterioare Centrului de evoluţie, spaţii în care s-au constituit şi au trăit un timp.

Din acest moment încep evoluţiile prin întrupare, prin constituirea şi folosirea de corporalităţi pentru manifestarea spiritelor. Spiritele sunt eliberate din filamentele în care au trăit până atunci, dar sunt protejate pe acelaşi principiu protector şi hrănitor: începând din acest moment sunt aşezate în spaţii separate, pentru a nu se distruge reciproc: un univers special amenajat pentru spiritele cu monade începătoare (Universul Spiritual Primar), cu locuri (celule) interioare special amenajate pentru fiecare spirit în parte. Ele sunt protejate în plus prin pături, cămăşi spirituale multifuncţionale, care permit:

– canalizarea forţelor energetice radiante spre alt spaţiu, amenajat de asemenea în mod special pentru corporalitatea astfel constituită: un univers material – unul din universurile materiale cu filamente energo-materiale cu vibraţii diferite, în funcţie de experienţa de trăire a spiritelor: Universul Astral, Universul Cauzal şi Universul Fizic. Cămăşile ajută la canalizarea forţelor energetice ale spiritelor în locul, universul în care se desfăşoară întruparea şi manifestarea;

– cămăşile ajută la hrănirea spiritelor cu energie fundamentală în mediul lor existenţial – baza de susţinere a radiaţiei spirituale care permite întruparea;

– ele întăresc radiaţia totală a spiritului, crescând uşor puterea lui de susţinere a corporalităţii de întrupare şi de manifestare.

Corporalitatea de întrupare, indiferent de etapa de evoluţie a spiritelor, este constituită din filamente energo-materiale uşoare, compactizate, care astfel pot forma structuri stabile, asigurând în acelaşi timp şi o mişcare fluidă prin puterea de susţinere a articulaţiilor. Întotdeauna puterea energetică a fluxurilor de filamente compactizate este proporţională cu puterea energetică a spiritului şi cu experienţa lui de manifestare prin corpurile sale.

Corpurile de întrupare sunt necesare aşadar la începutul evoluţiilor pentru protejarea de distrugere a spiritelor – propria distrugere sau distrugeri conjuncturale, inconştiente de valoarea vieţii, pentru canalizarea radiaţiei lor şi manipularea ei pe seturi de raze, precum şi pentru derularea de învăţături privind manifestări diverse, din ce în ce mai complexe, pe care le pot desfăşura prin manipularea acestor seturi de raze.

Mulţimea spiritelor care sunt întrupate este despărţită de universul de întrupare, cu corpuri materiale, prin alte pături energetice foarte puternice în compactizarea lor: sunt ceea ce numim păturile universice. Spaţiile delimitate prin astfel de pături le vom numi în continuare „universuri”: pentru început ne vom referi la Universul Spiritual Primar şi la Universul Fizic, ataşat Universului Spiritual. Aşadar, Universul Fizic, în care ne aflăm acum în calitate de spirite întrupate, este un univers material: în interiorul lui se află în circulaţie permanentă fluxuri de filamente-energii şi filamente-materii, despre care am discutat. Corect ar fi să numim universul energo-material, dar studiile se referă în principal la structurile de întrupare şi la cele create de întrupaţi din fluxuri de filamente-materii, în timp ce fluxurile de filamente-energii nu au o mare stabilitate şi nu creează structuri. Însă ele ajută foarte mult structurile materiale căci, atrase de astfel de mari structuri, circulând prin mijlocul lor, cedează o mică parte din energia lor şi ajută corpurile să-şi păstreze energizarea proprie şi stabilitatea vibraţională.

Datorită puterii energetice reduse de atracţie a spiritului, la început corpul este comun întregului spirit, pentru toate monadele din spirit, iar manifestările sunt comune astfel întregului spirit.

Tot datorită faptului că puterea energetică a spiritului este mică la început, datorită faptului că spiritele nu au experienţă de manifestare şi de coordonare a manifestărilor lor pe parcursul întregului ciclu vital, corpurile de întrupare sunt create la început de către coordonatorii evoluţiilor, precum şi de alte grupuri spirituale mult avansate comparativ cu aceşti „copii”. Treptat însă, pe măsura creşterii puterii energetice a spiritelor, corporalitatea poate să se constituie prin puterea fiecărei monade, cu ajutor din partea:

– entităţilor ajutătoare de destin propriu al întrupatului: un ajutor radiant direct prin participarea radiantă a ajutătorilor avansaţi (îngeri cu toate subtreptele de evoluţie angelică);

– structurilor matriceale complexe din corporalitatea proprie, create prin însăşi specia planetară proprie, de către entităţi transcedentale; astfel de structuri se dezvoltă treptat şi nu necesită decât cele necesare oricăror întreţineri corporale normale, aşa cum învaţă tot timpul spiritele, făcând parte din obişnuinţele lor curente.

Orice structuri compacte: energetice interioare ale monadelor sau materiale ale corpurilor lor de manifestare emit în spaţiile exterioare diverse forme de radiaţie: luminiscenţă fundamentală (aură), sunet fundamental şi vibraţie fundamentală; toate la un loc formează particularităţile generale ale compactizărilor de energie fundamentală.

Vom discuta pe parcursul studiilor despre multe aspecte ale acestor radiaţii, după astfel de detalii ale evoluţiilor. La începutul evoluţiilor, radiaţia interioară a energiilor compactizate din interiorul monadei, se răspândeşte în exterior ca şi lumina unui bec: de jur-împrejurul monadei, în exteriorul ei. După formarea şi cămăşuirea specială a spiritului, forţele sale se concentrează într-o singură direcţie – spre corp: ca un laser, într-un singur spot care concentrează întreaga forţă radiantă a spiritului. Cămaşa oferă în acelaşi timp hrană şi protecţie spiritului, dar mişcarea spiritului între pături este redusă mult, în schimb concentrarea forţelor sale radiante într-o singură direcţie concentrează şi puterea de mişcare, care va susţine şi va mişca corpul său aflat în raza de putere a voinţei sale. Dar corpurile se află înafara locului în care stă, se află spiritul purtător (spunem: întrupat) – adică într-un univers numai al corpurilor care sunt formate din structuri constituite din filamente de materii şi energii specifice universului, compactizate după puterile spiritului şi conform elementelor matriceale din corpurile sale.

Pentru că fiecare monadă este obişnuită să se manifeste (adică deocamdată: să se mişte) liberă în patul filamentar din evoluţiile anterioare, corpul spiritului va fi construit aşa încât să se poată mişca liber în spaţii. Gravitaţia marilor corpuri (stelare, planetare) în jurul cărora desfăşoară mişcarea, manifestarea – într-un cuvânt: trăirea spiritelor, nu le afectează decât până la un punct: să nu iasă din raza de radiaţie a acestor mari corpuri, mari structuri universice, care sunt planetele, stelele. Această barieră care nu le lasă să iasă înafara atmosferei planetei este creată spre protecţia lor, spiritele neavând încă conştienţa suficient de dezvoltată pentru a se proteja singure – mai ales de radiaţiile cosmice din jurul planetei şi de circulaţiile de toate felurile care se desfăşoară în jurul ei. Corpurile de la începutul acestor evoluţii nu sunt supuse foarte mult gravitaţiei, dar spiritele se simt atrase de marile formaţiuni de câmp energetic ale planetelor şi stelelor care le guvernează, se simt stinghere înafara lor, ca şi cum ar avea de părăsit patul energetic filamentar cu care au fost atât de mult timp obişnuite. Este o senzaţie de pierdere a siguranţei existenţiale, care le ajută foarte mult de-a lungul primelor lor evoluţii întrupate.

La început manifestarea spiritelor prin corpurile sale este simplă: mişcare, deplasare în spaţiile în care s-a întrupat. Pe măsura creşterii puterii energetice radiante a spiritelor şi a învăţăturilor de folosire a acestei puteri ceea ce numim manifestare prinde avânt şi se diversifică prin complexităţi de mişcare pe loc şi în deplasare, apoi hrănire, comunicare, relaţionare, apoi creaţie materială din ce în ce mai complexă.

Evoluţiile spirituale de început se desfăşoară în forme complexe de întrupare, cu o corporalitate individuală formată din structuri de protecţie şi corpuri în plus alături de cel de manifestare. Pe măsura înaintării în evoluţii, are loc o simplificare a sistemului corporal. Dar dacă astfel de corpuri mai complexe apar şi pe parcursul treptelor de evoluţie ulterioare, avansate, asta nu înseamnă că este vorba despre un fel de involuţie, ci de folosirea unor corpuri mai uşoare pentru o complexitate de învăţături, de cunoaşteri sau de consolidări.

La început, corpurile de manifestare sunt corpuri astrale, corpuri din material astral în Universul Astral, aşadar într-un univers format numai din corpuri din materia astrală: ele au o vibraţie optimă pentru dezvoltarea spiritelor, uşor de dus, de manipulat, de învăţat să se manifeste cu ele; de asemenea se pot desprinde cu mare uşurinţă şi fără efort atunci când obosesc. Abia după ce s-au obişnuit cu corpurile lor spiritele fac întrupări şi în Universul Fizic, care este un univers cu vibraţie mai mică, unde se consolidează manifestările învăţate în vibraţii mai mici. Radiaţia spiritelor a crescut între timp, dar au apărut şi noi alte mici raze, care cer şi ele să fie folosite, să crească şi ele, armonizându-se cu cele deja crescute mai mult, mai vechi. De aceea au loc astfel de întrupări, pentru ca noile raze să întărească pe cele mai vechi şi să crească sprijinindu-se reciproc. Când radiaţia creşte astfle încă şi mai mult, spiritele încep să poată să se manifeste şi într-un univers cu vibraţia mai înaltă: Universul Cauzal, care foloseşte din plin forţele mai puternice, dar ajută în acelaşi timp şi pe cele mai mici să le susţină pe celelalte. Este universul care, astfel, pregăteşte spiritele să-şi conştientizeze etapele mai înalte de evoluţie şi în Universul Astral, şi în Universul Fizic. În acest fel evoluţiile coordonate de ajutători mult mai avansaţi, mai înalţi spiritual, pot să realizeze o creştere armonioasă a tuturor forţelor spiritelor, o înaintare echilibrată pe toate planurile, oricât de simple par ele la începuturi.

Întrucât suntem întrupaţi în Universul Fizic, să ne ocupăm puţin mai mult de întrupările de acest fel ale oamenilor. De la întrupare, de la naştere, când corpurile sunt mici, o perioadă în care ele cresc până la maturitate, spiritul se obişnuieşte treptat cu mediul de viaţă şi cu societatea (grup de relaţionare) în care s-a întrupat (născut). În acelaşi timp rememorează părţi din experienţa sa trecută şi se adaptează treptat la viaţa în curs. Maturitatea oferă condiţii optime de realizare a programului său de manifestări, conform experienţei pe care o are, la care se adaugă altele noi din adaptările şi dezvoltările curente, se consolidează cunoaşterea, experienţa. Spiritul poate obosi în aceste manifestări proprii, de aceea urmează o perioadă în care se încetineşte ritmul de manifestare – este o perioadă care poate fi numită îmbătrânire, în limbajul nostru cotidian. De fapt este vorba despre o relaxare spre odihnă, cu un corp care apare uzat: este o perioadă de acumulare de energie în spiritul care nu cunoaşte pauză de viaţă, de manifestare. Încetinirea ritmului de manifestare dă forţă analizelor, gândirilor, înţelegerii unor manifestări care nu mai sunt concordante cu înţelegerile superioare şi conduce la dorinţa de corectare, iar toate la un loc conduc la formarea dorinţei de a reveni la întrupare; întrupările se pot face astfel fără pauze mari, aşa cum nici viaţa spiritului nu cunoaşte pauze.

CUM SE FORMEAZĂ COMUNICAREA

Treptat spiritele învaţă treptat să conştientizeze că pot percepe foarte multe lucruri: că pot simţi, vedea şi pot auzi în jurul lor, conform felului diferitelor părţi ale corpului lor. Fiecare spirit ajunge să perceapă şi treptat să distingă diverse radiaţii sub formă de lumină (luminiscenţă) şi de sunet (radiaţie sonică). Treptat, ele ajung să distingă o mulţime de feluri de lumini şi de sunete, să simtă în variate feluri toate cele din jurul lor – o lume întreagă în mijlocul căreia trăiesc şi le influenţează în nenumărate moduri.

Dacă luminiscenţa este mai obişnuită pentru monade, sunetele, care se formează şi funcţionează pe aceleaşi principii ca şi radiaţia luminoasă, sunt însă separate de lumină şi înţelese mai târziu pe scara evoluţiilor. Se înţelege însă la un moment dat al evoluţiilor că astfel de sunete, emise de corpul de manifestare al spiritului, sunt formate din:

– Pe de o parte din puterea cu care energiile trec prin structurile corporale şi ţâşnesc înafară, mai ales în situaţiile în care spiritul trece prin nevoia de a consuma energii mai mari, după cum curg reacţiile sale la evenimentele prin care trece, după modul în care le percepe;

– Pe de altă parte, incidenţa sunetelor emise de alte spirite asupra propriului corp determină reflectarea lor înapoi, în spaţiul străbătut iniţial după ce, la impactul cu corpul spiritului a avut loc o ciocnire care emite, de asemenea, un sunet foarte slab. Dar această incidenţă este permanentă, cu o modulaţie care depinde de structura corpului şi de puterea câmpului de energii atrase şi compactizate în jurul corpului: un astfel de câmp se formează întotdeauna prin atracţia exercitată de materia aglomerată în corpurile de manifestare a spiritului.

Să înţelegem astfel că discutăm despre două feluri de sunete, pe care treptat orice spirit începe să le conştientizeze: sunetele fundamentale ale corpurilor fiecărui întrupat şi zgomotele produse de tangenţele diferitelor corpuri – unele printre altele, precum şi ale impactului unor fenomene asupra corpurilor proprii (şi ale corpurilor asupra unor fenomene). Spiritele nu înţeleg la început care sunt rădăcinile celor pe care le trăiesc – cum ar fi de ce fiecare îşi recunosc puii într-o mare de pui asemănători (pinguinii pe o plajă, spre exemplu) dar treptat, pe măsură ce parcurg tot mai multe evoluţii încep să caute explicaţii şi să înţeleagă cele ce se petrec cu ele, cu altele asemănătoare.

Azi trăim o astfel de epocă a percepţiei majoritare a zgomotelor, pentru a învăţa să fim atenţi nu numai la sunetele emise sub formă de radiaţii sonice sau radiaţiile de lumină emise din compactizările material-energetice, adică de corpuri şi creaţii materiale ale noastre. Ceea ce cunoaştem în prezent face parte din readuceri din memorii ale unor percepţii pe care le-am uitat întrucâtva, după lungi evoluţii foarte complexe, înaintate, dar este necesar să ni le reamintim şi să mergem mai departe cu toate împreună.

Mai avem şi altele de conştientizat. Spre exemplu: un corp puternic atrage şi compactizează un câmp puternic, care are putere de împrăştiere a sunetului venit din mediul de trai, dar oferă şi spiritului posibilitatea să emită propriul sunet, mai puternic decât cele exterioare: totuşi şi el diminuat de aceleaşi pături care camuflează destul de mult sunetul şi lumina deopotrivă (provenite de la interiorul spiritului). Dar toate sunt percepute şi prin puterile care se desfăşoară, spiritele învaţă să-şi concentreze atenţia chiar şi în astfel de condiţii care estompează radiaţiile: la un moment dat ele chiar profită de astfel de estompări pentru a raporta diverse emisii între ele şi a se folosi de ele.

De aceea spiritul învaţă cum să emită sunete la rândul său, sunete specifice diferitelor manifestări, adică să comunice prin intermediul corpurilor sale, peste ceea ce radiază corpul său şi acoperind cele ale celorlalţi semeni din jur. Pe măsură ce evoluţia înaintează, sistemul său corporal de manifestare se simplifică, radiaţia corpurilor sale se estompează, însă radiaţia spiritului se concentrează din ce în ce mai puternic, direcţionarea devine mai precisă, mai coerentă, şi aşa devin toate manifestările sale.

Există o legătură directă între structurile corporale şi emisiile/recepţiile de sunete din mediul înconjurător. Corpurile le sunt create de coordonatorii evoluţiilor lor astfel încât să fie suficient de mari, de puternice, de protectoare la suprafaţă pentru structurile interioare, astfel încât să nu se deterioreze când, la început, spiritul întrupat „strigă”, atenţionând asupra trăirilor sale; în acelaşi timp şi corpurile sale emit sunete puternice în raport cu starea sa de echilibru: ori de frică în faţa unui mediu necunoscut, care i se pare agresiv, ori pentru a speria el însuşi pe cei care are impresia că îl agresează, ori pentru a atrage atenţia altor spirite întrupate a căror companie o necesită. Corpurile devin astfel elemente de potrivire a emisiilor spiritelor, cu ajutorul cărora ele învaţă să înţeleagă lumea şi să-şi modeleze comportamentul în lumea sa.

Astfel, spiritul învaţă să folosească sunetul şi lumina corpurilor sale (prin culoare – pe care o va înţelege mult mai târziu) pentru a comunica ceva în exterior; devine el însuşi conştient de comunicarea altora, dar şi de a sa, personală. Devine astfel conştient de:

– grupul care emite la fel ca şi el (şi care devine astfel grupul propriu de evoluţie, pentru o lungă perioadă de evoluţie în continuare);

– grupul ajutător, de care trebuie să ţină cont că poate învăţa ceva ce îl va ajuta să-şi perfecţioneze în continuare manifestarea (atât cât este ea, la începuturi: hrănire, deplasare, memorare, comunicare);

– grupul care i se pare că îl agresează, şi va trece mult timp până când va înţelege că fiecare spirit în parte, reprezentat prin corpurile sale, nu este propriu zis agresat de alte spirite, de alte grupuri sau indivizi, ci fiecare îşi desfăşoară viaţa în felul său propriu.

CUM SE FORMEAZĂ HRĂNIREA

Dacă discutăm despre conştienţă şi inconştienţă, trebuie să discutăm despre hrănire. Hrănirea aduce spiritului întrupat un aport de energie corpului, îi întreţine viaţa şi activitatea. Să reţinem însă că dacă avem în vedere spiritul şi corporalitatea sa de întrupare, la fel vom discuta despre hrănirea spiritului şi hrănirea corporalităţii.

În mediul său direct de fiinţare, de existenţă în acel Univers Spiritual Primar în care se află, spiritul trage energie fundamentală după cum este obişnuit din formarea lui, în energia fundamentală unde s-a autoconstituit conjunctural, aşa cum am văzut în studiile anterioare. Parte din această energie se depune în celulele sale fundamentale, asigurându-le creşterea, iar ceea ce nu se depune trece mai departe sub formă de radiaţie exterioară. Adică acea radiaţie despre care discutăm, care formează corpurile şi prin care spiritul se manifestă. Dar pentru derularea manifestărilor prin corpuri este nevoie de susţinerea lor şi astfel spiritele învaţă să se hrănească, să-şi hrănească corpurile. La început nu este conştient de alte corpuri decât de cel de manifestare – nu şi de cele ajutătoare, care se hrănesc singure, osmotic, prin atrageri de fluxuri energo-materiale din mediul universului de întrupare, apoi le eliberează după ce ele trec prin corpuri, lăsând o mică, dar semnificativă parte din energia filamentelor, în corpul care astfel de susţine şi îşi susţine funcţionările.

Hrănirea corporală se bazează pe inconştienţa cu care monadele, în trăirile lor incipiente dinafara Centrului de evoluţie, înglobează alte celule fundamentale – care ar putea forma, prin reuniri, alte monade – sau chiar alte monade mai mici. Este o obişnuinţa din aceste prime trăiri ale sale, iar primele astfel de trăiri pot să conducă în continuare, la alte distrugeri în lanţ. Iar Centrul de evoluţie este o structură creatoare de viaţă, şi nicidecum una care să limiteze viaţa.

Iar hrănirea corpurilor este, în acest stadiu incipient de evoluţie, cea mai importantă activitate a spiritului, poate fi desfăşurată folosind, e drept, alte vieţuitoare, care rămân inconştiente de stadiul, de situaţia în care se află ele, comparativ cu cei care se hrănesc cu ele. Există un grad de inconştienţă reciprocă în acest stadiu al învăţăturilor prin hrănire. Gradul de inconştienţă poate fi înţeles de către fiecare vieţuitoare în parte, când îi vine vremea să ştie, căci fiecare specie are ajutători care îi dau exemple suficient de multe şi de bune pentru ca să fie urmate. Şi ele învaţă treptat, prin plăcerea de a mânca şi durerea de a fi mâncat, să nu mai ia viaţa semenilor lor, şi consolidează asemenea învăţături în lungi perioade de timp evolutiv. Învăţăturile nu se fac prin pedeapsă, cum încă mai cred mulţi dintre noi azi, ci prin consolidarea unor elemente similare sau complementare, pentru evidenţiere prin comparaţie şi îmbogăţire de experienţă, cu cele pe care ajutătorii le oferă spre învăţătură, după cum este cazul. Atunci când condiţiile de trai sunt bune, spiritele reuşesc să înveţe şi să ţină cont de astfel de învăţături pentru echilibrarea şi estomparea obişnuinţelor distructive. Dar când condiţiile se aspresc, ele revin la comportamentele agresive care au necesitat ajutorul exemplului oferit de ajutători pentru echilibrare. Un exemplu oferit pentru modificarea comportamentului faţă de alte vieţuitoare din jur: să se hrănească exclusiv cu acelea ale căror sunete sunt slabe, în timp ce corpurile proprii sunt suficient de energizate pentru a se hrăni pentru o zi. În astfel de condiţii aspre, cum sunt şi cele de acum pe Pământ, spiritele care s-au dezobişnuit cândva să se hrănească excesiv se obişnuiesc din nou să se hrănească permanent, de teama pierderii puterilor – aşa cum erau obişnuite atunci când erau foarte mici şi nu făceau încă deosebirea între feluri diferite de manifestare. Dar ele vor fi ajutate să se lepede de acest vechi obicei, cunoscându-se pe ele înseşi că nu au nevoie decât rar de o asemenea hrănire cu vieţuitoare avansate pe calea evoluţiilor, iar efectele se vor face simţite treptat, ireversibil.

FORMAREA CONŞTIENŢEI ÎNAINTĂRILOR PRIN ÎNTRUPĂRI

Cu timpul, spiritele ajung să se orienteze singure de la o formă de condiţii de mediu - la altele. La un moment dat, unii dintre membrii grupului din care fac parte se orientează primii la schimbarea condiţiilor, constituind un exemplu pentru grupul său de întrupare; şi imediat tot grupul va face acelaşi lucru, spre uşurarea traiului întregii comunităţi. Este o formă de trăire de lungă durată, în medii stelar-planetare ale căror condiţii se modifică de la o perioadă lungă de timp la alta. Treptat spiritele ajung să înveţe să accepte asemenea condiţii de trai, să se adapteze lor, să-şi consolideze apoi trăirea în astfel de medii din ce în ce mai variate. În profunzimea proceselor, se întăresc memoriile spirituale, creşte puterea energetică proprie şi experienţa de a folosi o asemenea putere, în diverse locuri, la diverse nivele de vibraţie.

Pentru ca asemenea lungi perioade să nu afecteze spiritele prin oboseală, ele sunt ajutate pe multiple planuri, prin feluri de ajutoare cu care se obişnuiesc treptat chiar din evoluţiile mai puţin înaintate. La începuturile evoluţiilor sub formă de spirit întrupat (evoluţii spirituale) întrupaţii vor fi ajutaţi chiar de către steaua şi planeta pe care trăiesc: sunt protejate prin câmpuri planetare dense, care le asigură o foarte intensă vitalitate, în care viaţa lor este foarte simplă, bazată în general doar pe mişcare. Tot planeta le oferă, din propria ei matrice vitală (eterică) corpuri pe care le iau în primire fără să fie nevoie să aştepte ca ele să se constituie treptat, prin forţele slabe încă ale spiritului, şi fără să suporte o „naştere”: căci naşterea de felul celei pe care o cunoaştem noi este un procedeu de activare puternică a unei conştienţe destul de înaintate, într-o lume în care conştienţa este greu de păstrat în toate ramurile de percepţie şi activitate. O astfel de conştienţă nu este încă dezvoltată în această fază a evoluţiilor, ca să existe activitate conştientă – aşa cum este cazul oamenilor. De aceea spiritele întrupate, în primele lor evoluţii, nu se preocupă de modul de naştere al urmaşilor lor, nici urmaşii nu sunt conştienţi de corpurile lor până ce ele nu sunt funcţionale la toate nivelele lor existenţiale. Evoluţiile de acest fel, protejate la toate nivelele de trăire a spiritelor, se desfăşoară până ce ele ajung să se obişnuiască cu orice fel de corpuri, în orice fel de condiţii, apoi să desfăşoare şi alte activităţi decât cele care ţin exclusiv de mişcare şi hrănire: găsirea unui adăpost, când se obişnuiesc să înţeleagă o mare parte din „pericolele” din jur. Apoi treptat învaţă să-şi construiască adăposturi, alegând treptat şi condiţiile de teren pe care şi le pot construi, şi materialele pe care le pot folosi. Atunci când concentrarea atenţiei şi alegerea unor elemente de spaţiu şi materii devin constante în conştienţa spiritelor, o parte dintre capacităţi sunt redistribuite către întărirea altora: spre exemplu, creşterea conştientă de pui, de care nu s-au ocupat până atunci. În acest fel încep să se dezvolte aspecte ale conştiinţei proprii, pe care o vor folosi în diverse alte evenimente independente unele de altele.

Formarea unei conştiinţe proprii aduce spiritul în altă fază a dezvoltării sale: aceea a întrupării separate a monadelor din spiritul care nu se dezmembrează, ci doar cămăşile (păturile) spirituale devin altfel permisive, astfel încât fiecare monadă în parte să-şi formeze propriul „jet” de radiaţie către universul material în care i se vor forma corpuri. În funcţie de necesităţile momentului evolutiv, corpurile sunt diferite, după cum întruparea are loc în Universul Astral, Universul Fizic sau Universul Cauzal:

– Universul Astral este universul material în care au loc primele învăţături de manifestări ale fiecărei etape, precum şi primele consolidări locale ale acestor manifestări;

– Universul Fizic este universul material în care se fac consolidări ale manifestărilor învăţate – dar în medii cu vibraţie mai joasă; spiritele învaţă astfel să se adapteze unor condiţii care variază în orice întrupare: de la mediile cunoscute de ele către altele mai neobişnuite, mai greu de suportat la început;

– după evoluţii începătoare până la conştientizarea mediului şi modificările lui, au loc întrupări conştiente şi în Universul Cauzal, care este universul material cu vibraţia cea mai înaltă. Aici spiritele fac consolidări ale trăirilor avansate, cele pe care ele încep să le conştientizeze, în vederea pregătirii lor pentru următoarea etapă de evoluţie, pentru avansările în evoluţii.

Pentru susţinerea evoluţiilor mai greoaie din Universul Fizic cu vibraţie naturală joasă, în celelalte universuri materiale (Astral şi Cauzal) rămân în stare latentă corpurile materiale ale spiritului, astfel încât, fiind corpuri din materii cu vibraţii foarte înalte, ele să susţină la un nivel echilibrat vibraţia corporalităţii din Universul Fizic.

De asemenea, pentru susţinerea vibraţiei ridicate a corpurilor din Univiersul Astral şi Universul Cauzal, sistemele corporale din Universul Fizic cuprind, alături de altele, câte un set de corpuri astrale asemănătoare ca structură cu corpurile din Universul Astral (corpurile noastre obişnuite astrale), precum şi un set de corpuri cauzale, asemănătoare cu corpurile din Universul Cauzal (corpurile noastre obişnuite cauzale). Dar în timp ce corpurile din Universul Astral şi din Universul Cauzal se menţin de-a lungul întregii evoluţii primare, indiferent de etapa de evoluţie primară, corporalitatea din Universul Fizic nu se menţine după terminarea fiecărui destin fizic, nici măcar în stare latentă, pentru a nu determina perpetuarea unei vibraţii joase în totalitatea corporalităţii spiritului. Toată experienţa spiritului se păstrează însă intactă în memoriile spirituale, iar întrupările fizice se derulează numai atunci când este necesară o serie de consolidări sau de reamintiri care au nevoie să fie folosite pentru corectarea manifestărilor spirituale, după acumularea unei experienţe înaintate pentru susţinerea manifestărilor mai grele, fizice.

Treptat, spiritele încep să-şi conştientizeze întrupările, devin conştiente şi de alegerile pe care trebuie să le facă, devin conştiente de ajutorul pe care îl primesc prin diferite întrupări, în diferite locuri, în diferite universuri, din partea unor spirite mai evoluate. Încep să lucreze ele înseşi prin puterea şi experienţa pe care şi-o conştientizează, învăţând şi pe altele în egală măsură să înainteze în evoluţii, asemenea lor înseşi.

Odată cu creşterea puterii lor energetice radiante şi a experienţei de folosire a unei asemenea puteri, fiecare monadă, din fiecare spirit începe să se întrupeze separate de celelalte, chiar dacă o lungă perioadă din evoluţii rămân în continuare legate între ele, în acelaşi spirit, ajutându-se radiant un timp, pentru consolidarea manifestărilor. Abia după ce ele simt nevoia de libertate totală, de probare independentă a experienţei personale, coordonatorii de evoluţii desfac spiritul ca unitate de evoluţie, urmând ca fiecare monadă să-şi urmeze cursul evoluţiilor personale, sub îndrumarea ajutătorilor avansaţi şi a coordonatorilor de evoluţii. Astfel trăirile lor devin asemănătoare cu modul în care au intrat, independente, în Centrul de evoluţie – cu deosebirea că au o putere uriaşă şi o experienţă de manifestare pe măsura acestei puteri. Asemenea evoluţii devin, în întreg Centrul de evoluţie, evoluţii arhetipale, iar toţi primarii conştienţi de evoluţiile lor ajung să-şi dorească, şi să se străduiască să ajungă într-o asemenea formă de evoluţie total independentă, total conştientă de puterea lor, de ajutorul pe care îl pot oferi mai departe, în eternitate, altor valuri de monade care intră în Centrul de evoluţie.

ÎN INTERIORUL MONADELOR

I. IDEI PRINCIPALE
1. Monada autoformată în spaţiile energiei fundamentale atrage energie pe care o compactizează în interiorul său: în celulele sale fundamentale şi în pături compactizate în jurul celulelor. În exteriorul său, se formează o pătură protectoare, cu densitate mai mare decât a energiei din spaţii.
2. Are loc formarea unui proces incipient de hrănire prin atracţii de energie din exterior şi eliberarea celor care nu s-au compactizat în celule. Pe măsura creşterii puterii energetice a monadei creşte şi puterea păturii din exteriorul său. 
3. Are loc începutul conştientizărilor monadei, în procesul de zbatere pentru hrănire, simţind în jur lucruri care îi pot fi de ajutor pentru întărirea sa şi altele care o pot leza, dacă nu se protejează, apără. 
4. Înţelegând diferenţa dintre stările de hrănire şi creşterea puterilor sale, monada începe să-şi conştientizeze strările proprii şi stările mediului din care îşi ia hrana. Urmează dezvoltarea conştientizărilor sale.
5. Se formează memoriile active ale monadei prin conştientizări multiple, legate de evenimentele simţite în exteriorul şi în interiorul său. 
6. Încep trăirile sale într-un Centru de evoluţie: în patul filamentelor energo-materiale, în care nu au loc mişcări de energii, de aceea monadele încep să se mişte pentru a se simţi pe ele înseşi. Fazele următoare dau naştere la încercări de apropiere şi de recunoaştere a altor monade din patul filamentar. Creşte gradul de conştienţă şi de memorare a mişcărilor proprii.
7. Încep evoluţiile spirituale prin întrupare. Coordonatorii formează grupări stabile de monade (le numim spirite) reunite prin pături energetice compacte, care încep să se manifeste prin intermediul corpurilor lor. Prin eforturile proprii de trăire şi de manifestare are loc creşterea conştienţei în diferite medii şi conştientizări de într-ajutorare. 

II. DETALII:
Aşadar, după ce am înţeles modul de formare a monadelor şi primele trepte lor de evoluţie sub formă de energii şi materii, să concluzionăm că evoluţia din interiorul unui Centru de evoluţie urmăreşte o serie de trepte, de faze de mărire a potenţialului energetic interior al monadelor. Se urmăreşte astfel dezvoltarea unui şir natural de fenomene care însoţesc compactizarea energiilor în jurul şi în interiorul celulelor fundamentale. Fiecare celulă în parte este scăldată de energiile dinafara ei, însă o parte din aceste energii sunt la un moment dat atrase chiar de compactizările din interiorul celulelor monadei. Prin puterea de atragere a energiilor, monada compactizează energiile atrase în jurul ei, formându-se astfel o pătură în jurul ei, un câmp ceva mai dens decât energia în care se scaldă, la fel cum se compactizează energiile în interiorul ei. Deosebirea este că aceste energii compactizate exterioare sunt mai puţin dense decât cele interioare şi nestructurate, formându-se astfel o diferenţă naturală între compactizările din interior şi cele din exterior. Această diferenţă permite monadei să atragă chiar în interiorul ei energii din pătura compactizată în exteriorul său; iar puterea de atracţie a celulelor şi energiilor interioare nu va permite ca pătura exterioară, cu compactizare mult mai redusă, să atragă vreodată ceva din interiorul monadei – dar nici să permită altor monade din jur să mai atragă celule din interior, întrucât puterea energetică a monadei, mereu în creştere prin acumulări de energie în interior, compactizează tot mai puternic energii în jurul ei, întărindu-şi pătura protectoare şi hrănitoare. Puterea compactizării din pătura exterioară nu permite nici ataşări de alte celule din spaţiile energiei fundamentale, stricând echilibrul ei interior, căci orice altă bulă, cu densitate mică, se sparge în pătură şi energia lor întăreşte în plus pătura protectoare. 
Prin atragerea de energie din pătura înconjurătoare, în interiorul monadei (formând o hrănire incipientă), pătura exterioară nu îşi slăbeşte însă compactizarea, căci şi compactizările interioare ale monadei cresc, creşte puterea sa de atragere a altor energii, pe măsura creşterii puterii interioare. În acest fel monada se poate hrăni pe măsura creşterii puterii sale interioare, fără să-şi degradeze nici protecţia pe care şi-o formează în exteriorul său.
În interiorul său, lucrurile par să rămână la fel, dar nu este aşa. Am subliniat că celulele fundamentale ale monadei sunt de diferite dimensiuni, dar apropiate totuşi ca mărime. Monadele se echilibrează înăuntrul lor, în funcţie de puterea de atracţie a celulelor între ele, putere care formează la un moment dat al începuturilor o stabilitate proprie, fără să mai piardă şi fără să mai primească alte celule. Şi numai atunci când are loc o astfel de stabilizare generală a monadei, ea este primită în interiorul Centrului de evoluţie.
Celulele din interiorul monadei au mărimi diferite, compactizări interioare diferite, se hrănesc mai mult sau mai puţin, mai repede sau mai lent, după cum este formarea lor interioară, fără că acesta să fie vreodată un proces conştient. Conştienţa se formează numai în monadă, prin existenţa în interiorul ei a unor structuri comparative în permanentă dezvoltare, care se va forma după trăiri îndelungate. Din această stare interioară, prin evoluţii, formaţiunea întreagă – adică monada – ajunge să capete conştienţă de sine. Numai monada în întregul ei poate deveni la un moment dat conştientă de sine, de necesităţile sale şi, mergând mai departe cu satisfacerea acestor necesităţi, poate deveni conştientă de faptul că ele pot fi satisfăcute în diverse moduri: adică conform obişnuinţelor sale sau nu. Acesta este momentul în care se creează o zbatere pentru încercarea de a-şi satisface un minimum de necesităţi, moment în care monada se poate spune că începe să se hrănească cu un minimum de conştienţă. Hrănirea cu mai multă energie dintr-o pătură suficient de hrănitoare o dezvoltă în continuare. Dacă însă această pătură nu este suficient de puternică, ea atrage energii din câmpul altor monade, care se vor zbate şi ele, la rândul lor, să-şi acopere necesarul de hrană. Dar restul câmpului din exteriorul lor le asigură permanent hrana de care au nevoie, dacă devin suficient de puternice pentru a atrage în continuare energii şi a le compactiza în jurul lor. Însă de complexitatea celor din jurul său monada nu este conştientă: câmpul de energie fundamentală oricum o va hrăni suficient, dacă ea îşi va potenţa zbaterile după cum sunt energiile. Va învăţa treptat că, atunci când simte că nu mai are tot ceea ce avea altădată, trebuie să-şi reducă activitatea şi să aştepte revenirea condiţiilor care o mulţumesc. Din această înţelegere incipientă a lucrurilor care nu depind numai de activitatea sa, ea începe să conştientizeze astfel că în jurul său oricum nu este un vid, şi i-ar fi de folos să cunoască cele din jur. Să recunoască cele cu care ea este obişnuită (prin memoria sa, în permanentă dezvoltare) şi să cunoască lucruri noi. Prin efortul de a face astfel de lucruri, cresc compactizările sale interioare, şi prin aceste creşteri se accentuează simţurile sale – sensibile la început doar prin diferenţele de presiune exercitate asupra sa, în fluxurile energiilor fundamentale. Este o conştientizare care provine de la memorarea stărilor dinainte şi de după creşterea ei, o conştientizare comparând cele două feluri de elemente memorate. Această stare de conştientizare contribuie ea însăşi la mărirea potenţialului de hrănire, căci monada ştie acum că se poate bizui pe existenţa unui câmp larg de hrănire, chiar dacă acesta prezintă diverse stări: mai compact – şi deci mai uşor de simţit, pentru că răspunde unor obişnuinţe ale sale – sau mai puţin compact, dar se va obişnui cu a simţi şi a se mulţumi chiar şi cu o asemenea stare în realitatea înconjurătoare.
În interiorul său însă celulele cu grade diferite de compactizări interioare se hrănesc după cum le este felul, după cum le este viteza de hrănire şi de compactizare a energiilor din mediul de trai. Celulele nu ajung să se egalizeze propriu zis niciodată, dar ele ajung să semene foarte mult unele cu altele, până când vor ajunge să nu mai fie simţite în mod diferenţiat, adică prin diferenţe între ele. Monada în ansamblul ei simte sau nu simte astfel de diferenţieri interioare: celulele sunt prea puţin dezvoltate, şi ele nu au structuri interioare pentru ca să simtă ceva asemănător monadei în întregul ei. A se simţi pe ea însăşi – pentru monadă – nu este chiar echivalent cu ceea ce avem noi acum, ca oameni, în cunoaştere: o simţire prin senzorii corpurilor noastre, prin celule specializate. Pentru astfel de începuturi este vorba mai curând de o foame satisfăcută şi o lipsă de mişcare rezultată dintr-o sincronizare a existenţelor interioare ale monadei. Într-un astfel de moment al egalizării aproximative a celulelor sale interioare, monada nu mai ştie ce se petrece cu ea, nu se mai simte pe ea însăşi, nu-şi mai simte interiorul, formele interioare care îi creau starea de conştientizare proprie. Intervine din nou o zbatere, o mişcare infimă, ca un tremurat, o căutare de a se simţi pe sine şi mediul în care trăieşte, după cum este obişnuită. În tot acest timp, celulele sale interioare îşi caută, îşi trag din nou energii pentru a face faţă zbaterilor. Are loc o aprovizionare cu energii din nou şi procesul se reia mereu, pe o treaptă a compactizărilor interioare din ce în ce mai puternice.
Iată aşadar procesul de creştere a energiilor interioare şi, pe măsura creşterii compactizărilor interioare, diferenţele dintre evenimentele interioare şi cele exterioare se vor acumula în simţirile straturilor interioare ale energiilor celulelor fundamentale. Are loc un început de formare a memoriilor monadei. Memoria astfel formată nu este o capacitate a energiilor interioare, ci a straturilor de energie compactizată la suprafaţa celulelor. Energia interioară susţine puterea de compactizare a interfeţei celulelor, compactizare care are loc sub forma unui strat ca o coajă; iar această coajă se acoperă cu altele noi, se stratifică adică, păstrând memoria evenimentelor pe care le trăieşte monada.
Când încep evoluţiile filamentare într-un Centru de evoluţie, monada se află într-o stare de nemişcare într-un pat fluidic care o hrăneşte, care îi oferă posibilitatea să ia din mediu ceea ce îi trebuie fără să se zbată să obţină ceva; ea atrage în interiorul său cantităţi suplimentare din energia care o scaldă, datorită mişcării pe care s-a obişnuit să o facă, încă dinainte de a începe trăirile sale din Centrul de evoluţie, simţind mişcarea din exteriorul său. Şi astfel mişcarea este singurul fel de conştientizare pe care monada o are la intrarea în Centrul de evoluţie, nu şi ceva din interiorul său. Interiorul începe să şi-l conştientizeze numai în urma evoluţiilor din Centrul de evoluţie. În patul energetic al filamentelor energo-materiale, în care îşi încep evoluţiile, monada se va afla într-o permanentă stare de mişcare proprie în patul filamentului său, pentru a se simţi că trăieşte. Ea nu mai simte mişcare exterioară, astfel încât are nevoie de un anume fel de mişcare pentru a se simţi vie, iar aceasta îi determină o mişcare care se permanentizează, chiar dacă infimă, ca un tremurat, în patul filamentar. Mişcarea de acest fel îi formează treptat necesitatea de trăire din ce în ce mai puternică, cu o zbatere din ce în ce mai frecventă, realizând treptat o mişcare ce poate fi coerentă spre locuri unde simte o altă mişcare exterioară în raport cu ea însăşi: mişcarea altor monade asemănătoare ei, cu care se află în patul filamentar. Se formează treptat în acest fel o mişcare spre restul grupului din patul filamentar, o necesitate de apropiere a monadelor între ele, apoi de cunoaştere şi de recunoaştere a lor între ele, după emisiile energetice rezultate din hrănire, pe care încep să şi le recunoască reciproc.
Într-un astfel de moment, monadele ajung într-un stadiu de complexitate mărită de conştientizare a mediului lor de trăire: mediul fundamental şi componente de alt fel decât cele aflate în propriul lor pat filamentar. Puterea de atracţie a filamentului în care se află multe monade-materii poate atrage alte filamente de acelaşi fel şi toate pot rămâne astfel timp îndelungat. Mai precis atâta vreme cât nu intervin forţe exterioare care să facă presiuni asupra puterii de coeziune a filamentelor şi să se dovedească mai puternice decât această forţă de coeziune.
Există o conştienţă în faşă a monadelor de acest fel, care le ajută să perceapă exteriorul lor, pe mică distanţă, moment în care acest stadiu mai complex de trăire le poate determina schimbarea formei de evoluţie. Această schimbare coordonatorii de evoluţii din Centrul de evoluţie o observă atent, pentru a nu tulbura echilibrul interior delicat al simţirilor monadelor. Astfel începe evoluţia monadelor spirituale sau monade-spirit: monade reunite de către coordonatorii de evoluţii în grupuri pe care le numim spirite. Formaţiunea numită astfel „spirit” va creşte energetic, fiecare monadă din spirit îşi va dezvolta mult percepţiile, va învăţa să se manifeste în multe feluri faţă de alte spirite şi îşi va forma treptat o conştienţă, şi o conştiinţă de într-ajutorare. 
După cum se poate observa, coordonatorii de evoluţii ţin cont de faptul că monadele sunt obişnuite să se simtă împreună – aşa cum au evoluat în patul filamentar până în acest moment: formarea spiritului este tot o formă de evoluţie într-un pat comun de energie compactizată, menţinută în stare de compactizare prin puterea monadelor interioare. Tot prin puterea monadelor din spirit, au loc în continuare atrageri de energii care să le formeze, şi să le crească potenţialul energetic interior, susţinând simultan şi potenţialul de câmp protector-hrănitor din jurul spiritului întreg.
Într-o asemenea etapă, monadele pot să conştientizeze şi mai multe lucruri din exteriorul lor, dacă vor începe să se simtă pe ele înseşi detaşate de fundalul mediului în care se petrec foarte multe lucruri, necunoscute lor până atunci. În acest moment al evoluţiilor lor, monadele sunt destul de puternice pentru a-şi susţine un corp material. Principiul de constituire al corpului de manifestare este acelaşi după care monada putea atrage celule, şi chiar monade mai mici, în spaţiile din exteriorul Centrului de evoluţie. Corpul acesta de manifestare, oricât de simplu ar fi el la început, este de fapt o structură corporală, un complex format din diferite formaţiuni materiale, de diferite mărimi, de diferite vibraţii: tot aşa cum şi în „trena” radiaţiei şi energiilor în flux pe care o avea în trecut îi mergea pe urme o mulţime de formaţiuni (aţe, bule), mai mari sau mai mici, aflate şi ele în permanentă mişcare şi remodelare.
Însă structurile corporale care se formează în acest moment sunt constituite într-o radiaţie mult mai puternică, prin dezvoltarea monadelor, prin creşterea componentelor interioare variate pe care le are şi fiecare monadă în parte, şi întreg spiritul care se întrupează astfel. 

ŢIPĂTUL NOULUI NĂSCUT (studiu)

Este necesar să facem o precizare: monadele care intră în Centrul de evoluţie sunt energizate suplimentar de către coordonatorii de evoluţii pentru a li se observa corect capacitatea şi particularităţile definitorii ale înaintărilor în evoluţii. În acest fel se crează condiţiile necesare primelor forme de evoluţie, în vederea dezvoltării lor interioare libere, ne-forţate. Pe parcursul evoluţiilor se vor folosi corecţii, în funcţie de observarea concretă a manifestărilor lor, în etapele aflate în curs de desfăşurare.
S-a spus în studiile anterioare că în acest moment, al acestei puternice, dar totuşi fine şi atente energizări, se poate percepe o emisie de sunet şi lumină din partea monadei astfel cercetate, pe care o putem asemăna cu ceea ce noi numim ţipătului nou-născutului.
Nu este o stare de durere şi de neacomodare, ori de acomodare dureroasă – asociată de noi, oamenii, unei naşteri după forma în care noi cunoaştem, acum. Este o emisie, o radiaţie, după cum primeşte monada energie: comparativ cu radiaţia perceptibilă în momentul intrării în Centrul de evoluţie. Adică o stare generală de recepţie şi emisie energetică, de mică putere, oferită doar de activitatea slabă a deplasărilor pe valul fluxurilor în mediul exterior Centrului de evoluţie. Totul apare a fi, în momentul formării impresiei generale a coordonatorilor, ceva puternic, de care monada nu a avut ocazii în exterior, ea pare a fi flămândă de energie, ea primeşte şi radiază ca răspuns pe măsura primirii. În funcţie de manifestarea din acel moment, de reacţia de emisie, de deplasare, de reacţiile între ele – căci nu are loc o observare individuală, ci în bloc, adică pentru mai multe monade de aproximativ acelaşi fel. În urma acestor momente, se determină modul şi puterea de acceptare a altor monade, în funcţie de care cele observate vor fi reunite – la început în patul energetic fundamental, în evoluţiile sub formă de energii şi materii – ulterior, sub formă de spirit, reunind monade asemănătoare, care vor deveni fraţi spirituali în lungul tuturor evoluţiilor primare.
NOTĂ
Să nu se confunde puterea energetică a monadei, care oferă manifestare, cu structura interioară a monadei/spiritului, care determină puterea ei energetică, sau cu energetica interioară a monadei/spiritului: circulaţiile energiilor hrănitoare şi radiaţiile monadice în exterior.
Aşadar, puterea interioară a spiritului / monadei este determinată de structurile celulare fundamentale, de raporturile dintre ponderea diferitelor particularităţi conferite de structurile celulelor energetice fundamentale, primordiale.

TREPTE DE EVOLUŢIE ALE MONADELOR

I. IDEI PRINCIPALE
În interiorul unui Centru de evoluţie, monadele sunt ajutate să parcurgă trepte de evoluţie, ajutate de creatorii Centrului de evoluţie care devin astfel şi coordonatorii evoluţiilor lor.
Primele trepte de evoluţie, destinate învăţării manifestărilor de bază ale monadelor, sunt, în funcţie de creşterea treptată a puterii energetice proprii:
1. Monade-energii;
2. Monade-materii.
Sunt evoluţii protejate desfăşurate în interiorul unor fire, filamente de energie fundamentală create de coordonatori, în interiorul cărora monadele se hrănesc cu energie şi cresc ajungând la o infimă mişcare proprie. Filamentele cu monade-energii şi cu monade-materii formează baza constituirii şi funcţionării universurilor materiale destinate evoluţiilor spirituale prin întrupare. 
3. Monade spirituale. 
Puterea energetică a crescut suficient pentru ca monadele să poată, reunite în grupuri mici numite spirite, să atragă şi să menţină fluxuri de filamente compactizate sub formă de corpuri. Încep evoluţii prin întrupare. 
Întrupările se desfăşoară în spaţii special amenajate numite universuri. 
Principiul de bază al întrupării constă în două forme existenţiale simultane:
– staţionarea separată a spiritelor într-un univers care le protejează de distrugeri reciproce inconştiente: Universul Spiritual Primar;
– întruparea prin canalizarea radiaţiei energetice proprii în universuri materiale: Universul Astral (al învăţăturilor de bază), Universul Cauzal (al consolidării manifestărilor în vibraţii înalte) şi Universul Fizic (al consolidării manifestărilor în vibraţii joase). 
După terminarea evoluţiilor primare, monadele au acumulat o putere energetică mare şi o experienţă de manifestare pe măsură. Evoluţiile continuă în alte universuri, prin manifestare directă, de la monadă la monadă, fără intermediere de corpuri materiale:
– Universul Spiritual Secundar: pentru învăţături de ajutor primit şi oferit în diverse etape de evoluţie;
– Universul Spiritual Central: al creatorilor de universuri şi al coordonatorilor de evoluţii. 
Alte spaţii pentru învăţături şi ajutor oferit evoluanţilor primari:
1. Spaţii în interiorul Universului Fizic numite zone (care au împărţiri numite subzone), destinate derulării evoluţiilor în funcţie de creşterile energetice ale monadelor;
2. Spaţii (sau straturi) dimensionale ataşate universului Fizic, din care se oferă ajutor pentru desfăşurarea întrupărilor, cu legături împletite cu evoluţiile corporale în celelalte universuri materiale. 

II. DETALII
Tematica pe care o dezbatem aici, acum, în calitate de evoluanţi în interiorul unui Centru de evoluţie, este punctul de vedere al celor care trăiesc şi conştientizează evoluţiile, în timp ce permanent intră în Centrul de evoluţie noi şi noi monade, atrase de energia uriaşă, radiantă, a Centrului de evoluţie. Într-un Centru de evoluţie, o monadă este ajutată şi învăţată să se manifeste coerent, treptat, în toate sferele de trăire şi activitate – forme concrete de manifestare.
Pentru aceasta ea vine către un Centru de evoluţie, simţind ceva nou, simţind un altfel de energie de care ar putea avea nevoie pentru ceva de care este deja, în felul ei, pregătită. La intrarea în Centrul de evoluţie, monada primeşte un impuls energetic puternic, dar suportabil, din partea coordonatorilor de evoluţii, o hrănire de moment cu energie care oferă posibilitatea de a se manifesta după înclinaţiile sale individuale. Astfel de înclinaţii sunt create de distribuţiile celulelor sale interioare, cu distribuţii şi compactizări unice, astfel încât şi manifestarea sa va fi unică în felul ei.
Prin desfăşurarea unor astfel de condiţii, se poate dezvolta brusc o anumită formă de luminiscenţă, dar şi un sunet, pe care l-am putea numi cel dintâi ţipăt al noului născut: noul născut în lumea conştientă şi ordonată în care a sosit. Dar şi pentru coordonatori este o cunoaştere a formei incipiente de manifestare a monadei. Pornind de la această formă de cunoaştere a noii monade (după lumina şi sunetul emise la intrarea în Centrul de evoluţie), marile monade coordonatoare ale evoluţiilor noastre pot determina modul de manifestare a monadei în dezvoltările pe care le va avea în primele sale trepte de evoluţie.
Totuşi, sunetul de acest fel nu este un cod primordial al monadei, modul propriu al său de emitere de energie, de radiaţie personală, după care oricine o poate deosebi în orice timpuri şi în orice condiţii. Mai este necesară o lungă evoluţie, în interiorul Centrului de evoluţie, în tot felul de structuri ale acestuia, sub formă de monadă-energie şi monadă-materie. În aceste stadii, monadele nu se deosebesc prea mult unele de altele, iar impulsionarea energetică (uşoară, de altfel, pentru a nu strica echilibrul fragil al celulelor primordiale, încă firav dezvoltate în interiorul monadei) este necesară pentru a se putea determina modul de amplasare a monadei în frecvenţele de energii în care vor evolua în viitor: mai întâi ca monade-energii şi apoi ca monade-materii.
Evoluţiile în interiorul Centrului de evoluţie încep prin trepte pe care le trăiesc toate monadele, evoluţii care se desfăşoară începând chiar cu momentul intrării monadelor în Centrul de evoluţie. Se parcurg trepte succesive, în funcţie de procesele energetice care se derulează în interiorul monadei, în interiorul celulelor fundamentale. În linii mari, acest proces se desfăşoară prin tendinţa celulelor fundamentale, iniţial de mărimi diferite, de a se egaliza în volumul lor compact de energii, prin cedare-preluare de energii. Energiile sunt preluate din mediu, sub formă de filamente de energie, atrase de puterea interioară a monadei.
În fiecare treaptă de evoluţie a monadei se ajunge la o egalizare a energiilor interioare ale celulelor fundamentale, iar prin aprovizionarea cu noi energii (adică prin hrănire), procesul se derulează în continuare, urmând calea obişnuinţelor de hrănire normală a celulelor: mai repede sau mai lent. Acest lucru conduce la departajarea lor, din nou, ca volum al compactizărilor interioare, dar pe o treaptă superioară. Fiecărei trepte de evoluţie îi corespund capacităţi (particularităţi) obţinute anterior, care se întăresc mereu sau noi capacităţi care se vor împleti cu cele vechi, contribuind la creşteri ulterioare ale energiei interioare, prin trăirile, manifestările pe care le generează. Şi astfel, procesul de compactizare a energiilor în interiorul celulelor fundamentale ale monadei continuă practic la nesfârşit, chiar dacă compactizările sunt infime în timp îndelungat.
Practic există posibilităţi nelimitate de compactizare a energiilor în interiorul celulelor fundamentale, având ca rezultata adâncirea progresivă a capacităţilor de manifestare a monadelor.
a. MONADE-ENERGII
Prima treaptă a evoluţiilor este numită treapta monadelor energii sau a monadelor energetice, denumire care aminteşte de fuioarele de energii fundamentale care circulă în toate spaţiile dinafara şi dinăuntrul Centrului de evoluţie. Monadele nu-şi pot lua singure energie suficientă pentru a traversa propria treaptă către una nouă, de aceea ele sunt incorporate în fluxuri (fuioare, filamente) de energie fundamentală cu grad de compactizare comod pentru monadele aflate în interior. Ele se vor hrăni din energia filamentului, mărindu-şi ele înseşi energia interioară. Procesul continuă până când hrănirea devine o necesitate. Înainte de acest moment, hrănirea avea loc, dar monada era indiferentă la cantitatea de energie înglobată. Datorită puterii interioare mici, ea se afla în stare de relativă nemişcare: adică cu o mişcare infimă, la fel ca şi în spaţiul liber, înafara Centrului de evoluţie, unde nu ele se mişcau, ci erau antrenate în mişcare de fluxurile circulante. Ajung însă la un moment dat să simtă impulsuri interioare de mişcare, consumatoare de energie şi astfel să-şi mărească consumul de energie din exterior. Adică să simtă necesitatea hrănirii, formându-se astfel un automatism: o dorinţă în faşă.
b. MONADE-MATERII
Treapta următoare este aceea a monadelor-materii. Denumirea lor ne orientează pe noi în studii despre evoluţii, căci monadele nu-şi conştientizează în aceste faze de dezvoltare nici nume (cod de vibraţie individuală) şi nici pe al altora, chiar mai puţin evoluate – adică monadele care trec la rândul lor prin evoluţiile pe care ele le-au parcurs deja. Noi denumim monadele în acest fel vizând procesele în care sunt angrenate, sprijinind manifestarea altor monade, contribuind la desfăşurarea unor procese din interiorul structurilor universice pe care ele nu le conştientizează deocamdată.
Treapta cea nouă – monade-materii – porneşte tot de la o egalizare a energiilor interioare ale celulelor fundamentale. Monadele de acest fel trăiesc tot în pat energetic compactizat, pat care hrăneşte monadele din interiorul său, cu o compactizare specifică necesităţilor noii forme înaintate de evoluţie a monadelor. Ele au energie compactizată în interior mai mare decât monadelor-energii, de aceea au nevoie pentru hrănire de o cantitate mai mare de energie decât celelalte.
Densitatea monadelor-materii în filamentul lor este mai mare, monadele trăind într-o relativă aglomeraţie în patul fluidic fundamental. Apropierea de acest fel se face pentru ca fiecare monadă să-şi conştientizeze treptat semenii aflaţi în imediata lor vecinătate. O astfel de apropiere are loc nu numai în interiorul filamentului, ci şi prin apropierea filamentelor, compactizarea lor in structuri materiale şi are loc prin:
― Apropierea (şi păstrarea apropierii) filamentelor, prin supunerea lor unor forţe exterioare puternice – gravitaţională, electromagnetică, aşa cum cunoaştem acum pe Pământ, în mediul fizic. Dar mai sunt multe alte feluri, specifice altor câmpuri de energii şi materii, care ne formează alte corpuri, corpurile noastre fluidice. Filamentele cu monade-energii şi cu monade-materii întreţin vitalitatea corpurilor noastre fluidice, dar şi ale vieţuitoarelor care trăiesc aici; şi mai sunt de multe alte feluri – pe alte planete, în condiţii stelare locale specifice tuturor câmpurilor din diverse locuri, zone, din oricare alt univers;
― Menţinerea în structuri (pe care le numim “structuri materiale”) – ele înseşi exercitând forţe de atracţie şi menţinând astfel integritatea structurilor: câmpul care asigură forţele şi continuarea exercitării acestora întreţine puterea de atracţie dintre structuri, asigurând un timp suficient de îndelungat apropierea dintre monadele aflate în astfel de evoluţii.
Există un grad minim de conştienţă pe fiecare treaptă, între monade de acelaşi fel, iar acest grad se adânceşte prin obişnuirea lor cu impulsuri venite din exterior. Exteriorul evoluţiilor lor, petrecute în patul de energie compactizată, este oferit de mediul macrostructurilor din Centrul de evoluţie: universurile şi structurile interioare ale acestora. Monadele rămân separate în ambele trepte de evoluţie, fără ca ele să interacţioneze – chiar dacă nu se simt singure în mediu lor. Gruparea lor în fluxurile proprii este realizată de monadele cele mai evoluate ale Centrului (pe care le numim în mod curent coordonatori de evoluţii sau, popular, fii de dumnezeu) şi tot ele urmăresc cu atenţie procesele prin care trec monadele, modificând condiţiile lor de trăire ori de câte ori este cazul.
Este necesar să se reţină faptul că orice monadă trece obligatoriu prin aceste faze, deşi timpul afectat trăirilor sub formă de monade-energii şi monade-materii este diferit, în funcţie de puterea interioară a monadelor, de mărime a celulelor fundamentale şi de gradul, apoi viteza de compactizare a energiilor fundamentale în structurile interioare.
De asemenea, macrostructurile Centrului de evoluţie, precum şi toate structurile lor, folosesc sub o formă sau alta filamentele (fuioarele, corzile, benzile, stringurile) care conţin monade aflate în asemenea stadii evolutive. Treptele de energii şi materii sunt cele dintâi contacte ale monadelor – chiar dacă inconştiente, comparativ cu alte evoluţii în derulare din jurul lor – cu lumile de manifestare. Monadele de acest fel nu au un grad de conștientă de felul celei pe care o avem noi, oamenii, sau oricare alte vieţuitoare de pe Pământ, dar ele au un anume grad de conștientă a trăirilor lor, raportat la fiinţările lor anterioare. Gradul acesta de conștientă creşte de la o treaptă de evoluţie la alta, chiar de la anumite faze din interiorul treptei – la altă fază. Creatorii-coordonatori de evoluţii pot percepe toate etapele subtile de întărire a puterii interioare a tuturor felurilor de monade şi le susţin desfăşurările, realizându-le condiţii adecvate de trăire în fiecare etapă în parte.
Filamentele care conţin monade – energii şi materii – creează o primă formă de adaptare a monadelor la mediul în continuă schimbare în mijlocul căruia trăiesc. Monadele se întâlnesc cu un mediu modificat, în filament, comparativ cu lumea dinafara Centrului de evoluţie, constituind astfel prilejul pentru prima lor formă de adaptare la schimbare. Compactizarea interioară a energiilor interioare ale filamentului se schimbă în timp, iar monadele se confruntă astfel cu o altă schimbare. Din filament se hrănesc, ceea ce conduce la creşterea energiei interioare a monadei şi la diminuarea infimă, dar pentru ele perceptibilă, a energiei din jurul lor. Percepţiile şi manifestările monadelor cresc în intensitate, după cum se derulează hrănirea şi modificările din mediu filamentar, apoi din mediul exterior filamentului. Monadele materii încep sa perceapă, în felul lor, după puterile lor, aglomeraţiile în fluxuri şi schimbările care apar în compoziţiile pe care fluxurile de filamente le constituie, atrase şi structurate în diverse feluri în universuri.
De la o treaptă de modificare interioară la alta – drum pe care deja îl putem denumi evoluţie – monadele primesc un plus de energie în filament, care determină o manifestare treptat crescută, chiar în locul în care trăiesc, după cât şi după cum îi permite energia sa interioară. Au loc în acelaşi timp corecţii şi activări privind mersul înainte al monadelor, tot prin intermediul filamentului pe care îl au drept mediu imediat de trai. Astfel de corecţii au loc în funcţie de vibraţiile pe care ele, treptat, încep să le deosebească: vibraţia lor proprie – de vibraţia generală a mediului lor de trai. Adaptarea lor la modificările de acest fel devine modelul propriu de percepţie şi de manifestare, prin obişnuirea cu o proporţie între vibraţia proprie şi aceea a mediului de trai. Modificările în cadrul acestei proporţii sau trăirile monadelor în medii modificate – dar păstrându-se astfel de proporţii, cu care ele sunt obişnuite, vor constitui în parcursul evoluţiilor lor moduri de înaintare obişnuite, indiferent de treapta de evoluţie pe care o străbat.
În acest fel, monadele-energii şi materii trăiesc un timp îndelungat în spaţiile cu o energizare din ce în ce mai puternică, care le creează condiţii de evoluţie (adică creştere) a celulelor fundamentale, până la uniformizarea tuturor celulelor interioare, mergând mai departe cu o compactizare suplimentară, în aceleaşi forme de celule fundamentale. Să reţinem aşadar că nu se autocreează noi celule în interior, dar se compactizează energiile în celulele fundamentale ale monadei.
Urmărind prin astfel de studii evoluţiile monadelor, şi observând felul în care energia se compactizează în celulele monadei, putem sintetiza prin simbolizare treptele de evoluţie ale monadelor. Fiecărei trepte de mărire a energiilor interioare îi corespunde o formă de percepţie a monadei privind lumea sa exterioară, unde începe să conştientizeze schimbări. Conştientizarea schimbărilor exterioare va sta la baza conştientizării impulsurilor interioare şi modificările lor, comparabile cu cele exterioare. Studiul monadelor conduce la înţelegerea noastră privind felurile infinite de forme de monade, după felul în care se prezintă celulele lor fundamentale şi modul în care are loc creşterea lor energetică permanentă. Însă se poate realiza o înţelegere a celor pe care le au în comun grupuri mari de monade: unele vor avea extrem de multe lucruri în comun şi numai o mică diferenţiere, pe baza căreia se vor crea tot felul de tipuri de asocieri. Asocieri care vor conduce la învăţături ulterioare, privind ajutorul pe care monadele îl pot primi sau pe care îl pot oferi, pentru realizarea unor manifestări comune. Monadele învaţă să ofere altora experienţa lor de trăire şi preiau, la rândul lor elemente de trăire din experienţa altora. Trăirile îndelungate formează seturi de înţelegeri referitoare la grupuri de monade de acelaşi fel sau de feluri diferite, seturi care şi ele sunt cumulate în partea lor asemănătoare sau diferită. În acest fel se pot forma simboluri ale unor desfăşurări largi: este un fel de simbolizare nu trebuie perceput aşa cum ne putem imagina noi simbolurile azi, în viaţa noastră curentă, simboluri de o mare complexitate, pe care monadele pe care le studiem nu au de unde, şi cum să şi-o formeze încă. Un simbol poate fi faptul că lumea exterioară este agresivă şi monada trebuie să se ferească de ea; sau că este bună şi trebuie să se încreadă în ea pentru că astfel va învăţa să facă tot ceea ce are de făcut. Prin simţurile sale exterioare, monada va percepe lumea şi se va comporta în funcţie de aceea ce ea nu are, dar are lumea din jurul ei; sau are, şi trebuie să dea lumii din jurul ei. În acest fel se formează şi reacţiile la impulsurile primite, răspunsurile monadei oferite lumii în care trăieşte.
Toate la un loc formează ceea ce putem numi manifestarea monadei în mediul său de trai. Astfel de manifestări însă nu se cristalizează suficient în aceste etape de evoluţie. Atunci când însă aceste etape se apropie de sfârşit, monadele au cristalizate în ele suficiente posibilităţi de a trece la o nouă etapă – deşi nu trec niciodată atât de simplu în altă manifestare. Şi nu neapărat datorită energiilor compactizate din filament, care le ţin în relativă nemişcare, ci datorită faptului că nu au o experienţă suficientă de mişcare, de coordonare a mişcărilor sale, ci doar o mişcare aproape imperceptibilă în patul de energie compactizată, la finalul evoluţiilor lor ca monade-energii. La finalul etapei de monade-materii, mişcarea în interiorul patului filamentar este mai puternică, deşi nu este decât o mişcare cu un minimum de coerenţă.
Dar puterea manifestată de toate monadele din filamentul-materie, la un moment dat al creşterii lor, atrase de surse exterioare puternice de energie, determină staţionarea lor în raza radiaţiilor energetice puternice, care le-au atras. Așadar, nu numai energia compactizată a filamentului determină, într-un mod care ar fi unic, formarea unor structuri pe care le numim materiale, prin compactizarea fluxurilor de filamente, ci – de la un moment dat al creşterii monadelor – chiar ele înseşi contribuie la menţinerea structurilor materiale în forma lor iniţială, atâta timp cât radiaţia care a atras fluxurile de filamente rămâne aproximativ neschimbată.
Nu se vor vedea însă niciodată monade care să iasă din filamentele compacte, numai pentru că au atins o voinţă proprie care le-ar determina să se revolte că sunt ţinute într-o formă de care ele s-au plictisit. Şi spunem acest lucru pentru a fi bine înţeles procesul de răspândire a stărilor de agregare ale materiei, în care gazele nu sunt materii care nu mai pot fi ţinute în frâu pentru că au ajuns la o asemenea evoluţie încât nu pot fi obligate de om să stea locului undeva, într-o anumită formă. Această stare de agregare – gazoasă, spre exemplu – este o formă de comuniune de monade care au una dintre cele mai mici forme de dezvoltare a memoriei lor, de aceea nu trebuie să fie obligate să stea într-o anumită formă. Urmează lichidele şi apoi diverse stări sau substări de agregare ale solidelor; dar la polul opus se află materiile mult mai puternic energizate şi înaintate ca evoluţie, în treapta lor proprie: cele pe care le numim în mod generic “fluidice”, din segmentele, şi din stările de agregare ale tuturor segmentelor de fluide, de toate tipurile. Astfel de segmente le vom studia îndelung: segmentul vital (dublu eteric), apoi astral, mental, cauzal, spiritual (sau budhic), dumnezeiesc (sau atmic), enesic şi supraenesic. Nu vom opera cu valori, ci cu denumiri, căci valorile se modifică mereu, în ritmurile stelar-planetare aflate în permanentă modificare, doar raportul dintre segmentele de vibraţie proprii fiecărei categorii rămâne neschimbat în realitatea universului local. De aceea este necesar să le cunoaștem şi să le înţelegem funcţionările, indiferent de variaţiile lor ritmice obişnuite.
După finalizarea fiecărei subtrepte şi trepte de evoluţie, monadele se întorc din nou în locul în care au intrat prima dată, dinafara Centrului de evoluţie. Scrieri anterioare au numit această zonă a Centrului de evoluţie “Laboratorul Central” – întrucât aici au loc cele mai extinse elemente de evoluţie pentru toate monadele aflate în cele dintâi trepte de evoluţie. Aici sunt ajutate să-şi finalizeze elementele definitorii ale treptelor lor (acolo unde este cazul) şi primesc un impuls de trecere în următoarea treaptă. De fapt nu este chiar un laborator – deşi poate fi asemănat cu aşa ceva; este un loc de conştientizare a tuturor monadelor evoluate privind moduri diverse de evoluţie posibile, ale căror condiţii ele le creează conform înclinaţiilor naturale ale fiecărei monade în parte. Poate fi numit şi aşa, acolo unde “central” este specific locului cel mai puternic lucrător din întreg Centrul de evoluţie. Dar nu trebuie socotit că acolo se intervine în chiar structura monadelor, căci evoluţiile se fac doar prin potenţarea condiţiilor de trai, nu prin remodelări interioare ale monadelor, care le-ar fura dreptul etern de trăire proprie. Locul acesta este amplasat astfel încât să înconjoare, susţinând şi protejând tot Centrul de evoluţie, toate evoluţiile care se desfăşoară în interiorul lui: este Universul Central, în mijlocul căruia se află ceea ce s-ar putea denumi un laborator central, o secţiune centrală de ajutor pentru toate evoluţiile.
Monadele foarte evoluate, Creatorii acestui Centru de evoluţie, nu au nici un interes de a remodela monadele conform cunoaşterilor lor: momentane doar, căci şi ele sunt în permanentă dezvoltare. Ele sunt conştiente în cea mai mare măsură de acest lucru, căci altfel ele însele nu ar mai putea evolua, în condiţiile lipsei de confruntare cu ceea ce este permanent nou, venit dinafara Centrului de evoluţie. În acest fel ele dezvoltă condiţii de trai specifice fiecărui grup de monade care intră în Centrul de evoluţie, adaptând creaţia proprie la necesităţile de înaintare ale monadelor noi. În acest fel a luat naştere fiecare univers în parte, ca locaţii specifice diverselor feluri de manifestare ale monadelor. Mare parte din lucrarea complexă a Creatorilor este tocmai adaptarea pe loc la modurile noi ale altor grupuri de monade, nou intrate în Centrul de evoluţie. Treptat, urmând ajutorul oferit de Creatori, ele au dovedit înclinaţii de a-şi remodela singure manifestările, în condiţii de trai mereu nou.
Nu numai monadele sunt ajutate să-şi definitiveze aici, în aceasta secţiune a Universului Central, treptele de evoluţie. Tot aici, pe măsura necesităţilor de înaintare în evoluţii ale tuturor monadelor – nu numai ale celor pe care le-am studiat până acum – se modifică condiţiile de circulaţie a monadelor prin spaţiile Centrului de evoluţie. Cele două trepte discutate până acum au caracteristic modul de circulaţie filamentară: integrarea lor în filamente (corzi, fuioare) de energii compactizate proporţional cu puterea energetică interioară a monadelor. Se va urmări fig. nr.1:

 Fig.nr.1: Filamente cu monade-energii şi monade-materii

Circulaţiei filamentare îi este proprie deplasarea în comun a multor monade, în patul fundamental de energie compactizată: putem să-l numim pat filamentar. Filamentul este astfel şi vehicul de circulaţie, şi element de protecţie pentru monadele din interiorul său, pe lângă funcţia de hrănire despre care am discutat. Filamentul creează, dar şi dezvoltă condiţiile din fluxurile de energii fundamentale dinafara Centrului de evoluţie, cu care ele sunt obişnuite din formarea lor. Şi este necesară păstrarea unor astfel de condiţii în continuare, pentru monadele care cresc mereu.
c. MONADE SPIRITUALE
Finalizarea treptei “materie” înseamnă începutul unei forme cu totul noi de evoluţie, căreia i se oferă un nou mod de protecţie, specific unei noi forme de manifestare, care se bazează în continuare pe obişnuinţa monadelor de a trăi protejate şi oarecum nemişcate: conduse de condiţiile de mediu. Doar că în acest moment al evoluţiilor lor, ele au tendinţe de mişcare şi pot accepta treptat că acest lucru le este posibil. Îmbinarea unor asemenea condiţii exterioare şi interioare conduce la crearea unei noi forme de evoluţie, bazată şi pe alte elemente pe care monadele le cunosc din circulaţii anterioare.
În această nouă formă de protecţie, monadele nu se mai află în pat de energie fundamentală, ci sunt cămăşuite cu plase energetice, care le determină să folosească tot ceea ce puterea lor interioară – dezvoltată mult anterior – poate atrage: aşa cum filamentele în care au trăit până atunci au fost atrase de radiaţia unor monade mult mai dezvoltate, avansate în evoluţii, ele înseşi încep acum să poată exercita atracţii asupra unor alte filamente de energii şi materii circulante în spaţiile Centrului de evoluţie, care protejează şi creează condiţii de hrănire şi circulaţie pentru alte noi generaţii de monade-energii şi monade-materii: trepte de evoluţie pentru noi monade intrate ulterior lor, în Centrul de evoluţie.
Este un fel de existenţă foarte îndelungată, în care vor folosi practic o infinitate de materii şi de energii, de legături între ele şi forţele lor proprii, pentru a dezvolta experienţa de manifestare pe care încep să şi-o conştientizeze. Noua formă de trăire nu se rupe total de modul cel vechi de trăire, căci se respectă – şi se dezvoltă astfel – nevoia de apropiere de alte monade asemănătoare. Fiecare monadă în parte este unită, prin acele cămăşi protectoare (şi hrănitoare în acelaşi timp) cu alte monade asemănătoare: până la foarte mici detalii de particularitate de manifestare – dar nu până la identitate. Vor trăi astfel înfrăţite în evoluţiile viitoare, conştientizând existenţa proprie prin felul de a trăi, de a reacţiona, de a se manifesta al celorlalte monade asemănătoare. Va învăţa ea însăşi să-şi ajute semenii, să îi cunoască şi să se recunoască în modul de percepţie al semenilor săi.
Acest grup reunit, de monade asemănătoare, poartă numele de spirit. Şi vom numi fraţi spirituali semenii care sunt reuniţi astfel, învățându-se reciproc manifestări diferite, chiar dacă asemănătoare. Fiecare spirit este plasat în mijlocul unui grup mai mare de spirite, plasat şi acesta, la rândul lui, într-un grup care reuneşte multe grupuri spirituale: pe care îl vom numi popor spiritual. Grupurile mai mici pot avea componenţi care s-au aflat în tangenţă inconştientă de-a lungul evoluţiilor anterioare, dar poporul spiritual uneşte grupuri de spirite cu înclinaţii având aceleaşi particularităţi de înaintare în evoluţii, chiar dacă nu au făcut parte din aceleaşi feluri de fluxuri, în formele existenţiale anterioare.
Monadele vor evolua în acest fel un timp îndelungat, de-a lungul multor trepte de evoluţie, în care vor cunoaşte în linii mari particularităţile, specificităţile tuturor spaţiilor din Centrul de evoluţie. Evoluţiile însă nu se opresc aici, ci continuă la infinit, în condiţii pe care le vom dezbate – cunoscându-le astfel – în continuarea acestor studii.
Pentru a face un prim contact cu formele de evoluţie ale monadelor în universurile de manifestare, se va urmări anexa cu titlul “Formele de manifestare ale monadelor în universurile spirituale”.
Monadele spirituale au o putere energetică mare, cu posibilităţi mult mai mari de creştere, în funcţie de orientarea lor şi acceptarea de a lupta cu ele înseşi pentru a se autodepăşi permanent. După modelul celulelor fundamentale, care se înfăşoară cu energii, în interiorul spiritului monadele se lipesc unele de altele şi rămân aşa în virtutea unei obişnuinţe de a se ţine una de alta spre hrănire mai uşoară. După cum spuneam, monadele sunt menţinute în formaţie de spirit printr-o plasă energetică, o cămaşă energetică, sau pătură energetică, pe care nu o creează ele, ci coordonatorii evoluţiilor lor, reînnoită mereu la trecerea de la o treaptă la alta. Membrana (cămaşa sau pătura) energetică este proprie şi fiecărei monade din spirit, şi spiritului întreg. Pătura individuală (se urmăreşte fig. nr. 2) are rolul:
― De a hrăni monada aflată în interior;
― De a atrage selectiv, spre întărirea protecţiilor selective, energiile optime înaintării proprii în evoluţii;
― De a mijloci unirea mai multor monade şi a forma astfel obişnuinţa de a nu mai trăi separat, ci de a interacţiona direct cu alte monade, formând grupuri afiliate unor obişnuinţe comune de trăire (se va urmări fig. Nr.3).

 Fig.nr.2: Monada spirituală: se va urmări membrana (pătura, cămaşa) energetică individuală a monadei spirituale

 

Fig.nr.3: Monade spirituale, reunite prin cămăşi energetice

În universuri, prin evoluţia monadelor către spirit, nu se va înregistra niciodată o lipsă de energii sau de materii, căci permanent în interiorul lor, în energia fundamentală care scaldă atât interiorul, cât şi exteriorul Centrului de evoluţie, se află în circulaţie filamente care au în interiorul lor monade-materii şi monade-energii, intrate tot timpul, unele după altele, în Centrul de evoluţie.
Se remarcă faptul că în interiorul Centrului de evoluţie nu sunt lăsate să intre celule fundamentale, ci numai monade autoformate, care dau dovadă de un impuls incipient de mişcare individuală, corect percepută prin experienţa uriaşă a monadelor străvechi, coordonatoare ale tuturor evoluţiilor (creatorii Centrului de evoluţie). Ele sunt lăsate în exteriorul Centrului de evoluţie spre a-şi împlini calea de formare a monadelor care se vor adăposti cândva într-un Centru de evoluţie, mergând aici pe calea evoluţiilor. În interiorul Centrului de evoluţie, celule separate de monade ar putea ajunge hrana monadelor, lucru pe care nici un Creator nu-l poate agrea. Chiar dacă evoluţiile vor aduce în drumului monadelor hrănirea cu corpurile materiale ale semenilor, acest lucru se va constitui în învăţătură specială pentru ca niciodată, în evoluţiile înaintate, pe care cu siguranţă toate monadele le ating, ele să nu se hrănească cu semeni ai lor şi să ofere mereu învăţătură generaţiilor mai noi de monade să refuze, în maturitatea lor adevărată, o astfel de hrănire.
Fluxurile (fuioarele) de filamente cu monade-materii sunt folosite ca hrană de monadele spirituale doar prin corpurile lor, ataşate radiaţiei lor energetice, dar niciodată de monadele propriu-zise. Ceea ce hrăneşte monadele sunt de fapt filamente de energie fundamentală create tot de către Creatorii-coordonatori de evoluţii, tot în acel Laborator Central, fără ca în compoziţia filamentelor care le hrănesc direct să intre monade: nici monade-energii, nici monade-materii – cu atât mai puţin (adică de loc) monade spirituale. În acest fel, tendinţa naturală a monadelor, de a îngloba alte formaţiuni din mediul lor de trai, fără discernământ, este treptat adusă la stare de conştientizare a distrugerii semenilor lor, în scopul renunţării definitive la o astfel de hrănire. Evoluţiile pe care le vom numi primare (adică primele forme generale de conştientizare a vieţii în universuri) se vor axa în principal – dar nu în mod unic – pe învăţarea respingerii tuturor formelor de hrănire bazată pe semeni. Vom reveni asupra acestor elemente de evoluţie, detaliind în studiile viitoare astfel de învăţături deosebit de importante pentru toate monadele.
Toate filamentele de materii intră în compoziţia structurilor din universul pe care îl cunoaştem acum, din alte universuri – dar nu din toate universurile din Centrul de evoluţie. Filamentele cu monade-energii nu creează structuri, ci străbat structurile materiale, asigurându-le o stabilitate vibraţională înaintată, în mari perioade de timp.
Pe măsura înaintării în evoluţii, monadele spirituale au putere crescută de a atrage filamente de energii şi materii de vibraţie din ce în ce mai înaltă (aflate spre faze din ce în ce mai înaintate ale treptelor lor proprii de evoluţie: de energii şi materii). Evoluţiile spiritelor au loc în mari structuri, pe care le numim:
― Universice: cele mai cuprinzătoare structuri ale Centrului de evoluţie, care sunt de două feluri: universuri materiale – de manifestare a monadelor prin intermediul corpurilor constituite din fluxuri de filamente materiale; universuri spirituale – de manifestare directă a monadelor, fără intermedierea unor corpuri materiale. Universurile materiale, la rândul lor, sunt, în funcţie de vibraţia medie a materiilor care le oferă particularităţi speciale: Universul Fizic, Universul Astral şi Universul Cauzal. Universurile în care monadele se manifestă direct, fără intermedierea corpurilor materiale, sunt: Universul Secundar şi Universul Central. Aceste două universuri sunt universuri de manifestare conştientă a monadelor, unele faţă de altele. Spre deosebire de acestea două, există Universul Primar, în care se află monadele primare, protejate şi hrănite după cum sunt ele obişnuite, cele care învaţă primii paşi după evoluţiile energii şi materii: monadele reunite în spirite. Spiritele învaţă să se manifeste fără să-şi agreseze semenii, pentru care au la dispoziţie corpuri constituite din filamente materiale. Acestui Univers Primar le sunt ataşate Universurile Materiale – Fizic, Astral şi Cauzal. Vom discuta în amănunt despre evoluţiile care se desfăşoară în fiecare dintre aceste universuri.
– Dimensionale: ele sunt, structural vorbind, proprii zonei I a Universului Fizic, dar ajută prin funcţionalitatea lor specială, toate cele 3 zone ale Universului Fizic. Sunt structuri necesare ajutorului oferit în special spiritelor aflate în primele etape ale evoluţiilor lor (evoluţii primare). Chiar dacă evoluanţii din aceste structuri dimensionale ajută în principal primarii evoluanţi în zona I, sunt în egală măsură ajutaţi şi evoluanţii din încă două zone, care completează imaginea Universului Fizic, după cum vom vedea.
– Zonale: Universul Fizic este structurat în 3 mari zone, cu evoluţii specifice fiecărei zone în parte. Nu ne oprim aici asupra acestor structuri, cărora le vom dedica studii ample în alte secţiuni ale acestui site. Se poate urmări, în linii mari, descrierea lor în anexa cu titlul Zonele Universului Fizic.
Despre corpuri – sisteme corporale de fapt – vom avea un capitol întreg, separat. Putem să facem acum o prezentare pe scurt privind evoluţiile prin câteva feluri generale de corpuri:
– evoluţii intraplanetare: spiritele au puţină putere, puţină experienţă şi nu-şi pot constitui singure, prin puterea lor proprie, şi nici gestiona pe parcursul unor etape prenatale corpurile: de aceea planeta este aceea care le pune la dispoziţie corpuri, din matricea sa eteric-solidă, iar spiritele învaţă să şi le ia în posesie şi să le gestioneze, manifestându-se prin ele.
– evoluţii individuale: spiritele au suficientă putere şi experienţă pentru a-şi constitui şi gestiona corpurile lor materiale, pe tot timpul întrupării lor. Spiritul însă nu se dezmembrează, chiar dacă fiecare monadă din spirit se întrupează separat, în sisteme de corpuri individuale. Menţinerea spiritului continuă mult timp evoluţionist după finalizarea evoluţiilor intraplanetare, căci spiritele trebuie să înveţe multe alte lucruri legate de viaţa lor, înţelegerile evoluţiilor, sprijin oferit pentru ca şi alţi semeni ai lor să înveţe să primească şi să ofere ajutor.
– toate fazele dintâi ale evoluţiilor primare sunt consolidate şi aprofundate prin marile întrupări în corpuri comune. Sunt evoluţiile pre-galactice: planete şi stele în zonele I şi II ale Universului Fizic, precum şi marile întrupări galactice din zona a III-a a universului. În astfel de cazuri, un popor întreg se întrupează într-un singur sistem corporal cu corp de manifestare unic: este vorba despre ceea ce noi numim planete. Când mai multe popoare spirituale se întrupează într-un sistem corporal comun, cu corp comun de manifestare, avem de-a face cu stelele cunoscute de noi. Apoi, după parcurgerea acestor etape în care stele şi planete sunt organizate sub formă de galaxii, cea mai complexă formă de întrupare reuneşte o multitudine de popoare spirituale într-un singur sistem complex corporal, cu un singur corp de manifestare: galaxia, ca formă specială de întrupare.
Toate aceste forme de evoluţii se împletesc şi conduc la cunoaşteri avansate ale modului de interacţiune între monade, contribuind la aprofundarea şi diversificarea relaţiilor dintre grupuri, sub influenţa relaţiilor inter-personale şi inter-grupale.
Dar marile întrupări comune nu sunt ultimele şi cele mai importante forme de întrupare din Centrul de evoluţie, căci ele doar oferă monadelor posibilitatea aprofundării unor înţelegeri legate de evoluţiile proprii şi ale celor cu care pot veni în contact. Oferă posibilitatea creşterii puterilor interioare, dar nu sunt calea de evoluţie ultimă, supremă. Este doar forma supremă de reunire a unor grupuri uriaşe de monade, în timp ce evoluţiile supreme se referă la puterea individuală a fiecărei monade în parte, care poate să cunoască tot ceea ce se poate face în lumile create de marii făuritori ai Centrului de evoluţie. Evoluţiile se reîntorc, pe alte coordonate, mult mai profunde, la evoluţiile individuale, care vor avea din acest moment evolutiv, caracter de evoluţie arhetipală: adică simplă, așa cum a intrat monada în Centrul de evoluţie. Spiritul se dezmembrează, popoarele spirituale se dezmembrează şi fiecare monadă în parte, având acum putere şi suficientă experienţă – oricum şi ea mereu în creştere – poate să evolueze singură, pe cont propriu, ajutată fiind doar de ajutători secundari de putere cel puţin egală cu a sa. Evoluţiile continuă cu învăţături legate aproape în mod exclusiv de ajutor primit şi oferit: sunt evoluţiile secundare, care pregătesc puternic monadele pentru cea mai avansată formă de evoluţie: evoluţia centrală: a marilor coordonatori de evoluţii.
În acelaşi mod trebuie înţeles procesul evolutiv al conştientizărilor: sinuos, îndelungat, prin care trec monadele, proces care cuprinde, printre altele:
– Mărirea progresivă a gradului de conştienţă de la o fază, treaptă de evoluţie la alta;
– Conştienţa trăirilor se măreşte treptat: dar nu se ajunge de la început la o conştienţă comportamentală care să presupună discernământ: presupune conştientizarea necesităţii şi folosirea memoriilor, dar discernământul nu înseamnă numai alegere după necesitate; – Voinţa şi inteligenţa nu apar când se unesc monadele într-un spirit, ci treptat, la fiecare monadă în parte. Unirea în spirit şi evoluţiile spiritului întreg sunt condiţii care conduc la adâncirea particularităţilor apărute în timpul evoluţiilor.
Conştientizările monadelor conduc întotdeauna la simţirea că, dincolo de ea însăşi şi de cele pe care le cunosc ele în manifestare, există şi altceva, necunoscut încă, dar la care ele pot avea acces în viitor, dacă merg mai departe. Apare curiozitatea în faţa trăirilor probabile, pe care le simt la ajutătorii lor, care le determină comportamente complexe pe o axă pe care o numim temporală, şi care determină dezvoltarea unor conştiinţe din ce în ce mai complexe.